Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.334

Ședința publică din 15 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț judecător

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina

GREFIER: -

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta parte civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIREȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva deciziei penale nr.74/A/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul intimatei - inculpat, av., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul din oficiu al intimatei inculpat, av., solicită respingerea recursului. Arată că din motivele de recurs rezultă că se contestă expertiza, susținându-se că prejudiciul real este cel stabilit de organele fiscale. Precizează că raportul de expertiză a fost efectuat urmare a cererii recurentei. Afirmă că hotărârea este legală și temeinică. Cu privire la obligațiile accesorii, acestea au fost stabilite de instanța de apel. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat ca nefondat, față de expertiza efectuată și obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 952 din 17.10.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998, 999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (prin N cu sediul în municipiul P N, bulevardul, numărul 19 bis, județul N), și, în consecință, a fost obligată să plătească părții civile suma de 468.627,6618 lei, reprezentând despăgubiri civile (impozit pe venit, și accesorii fiscale calculate până la 01 ianuarie 2007).

În baza art. 353 Cod procedură penală, s-a menținut sechestrul asigurator instituit asupra unui imobil cu destinația locuință și anexe aparținând lui, situat în oraș, strada -, numărul 171, județul N, prin ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator nr. 764/P/2004 din 03 septembrie 2004 Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligată la plata sumei de 650 lei,reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1480/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal și de art. 12 din Legea nr. 87/1994 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal.

În baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 republicată, s-a interzis inculpatei dreptul de a exercita o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de execuție sau de conducere în cadrul unei persoane fizice autorizate sau a unei persoane juridice ce desfășoară o activitate economică.

În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, a fost obligată inculpata să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, suma de 232.737,52 lei cu titlu de daune materiale.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții civile solicitate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În fapt, prin hotărârea judecătorească menționată, s-a reținut că inculpata, între anii 2000 - 2002, acționând ca împuternicit al asociaților AF - N, a executat mai multe lucrări în baza unor contracte pentru prestări servicii încheiate cu Primăriile comunelor Roșie, și din județul N, încasând de la acestea diverse sume de bani pentru care nu a plătit la bugetul de stat impozitul pe venitul realizat în anii 2000 - 2002 și taxa pe valoare adăugată. S-a reținut totodată că în perioada precizată inculpata nu a înregistrat cu știință în contabilitatea AF - N principalele activități comerciale desfășurate cu scopul de a nu plăti impozitele și taxele aferente către bugetul de stat. S-a mai reținut că în modul anterior expus inculpat a cauzat bugetului de stat un prejudiciu compus din suma de 950.601.930 lei vechi, reprezentând impozitul pe venitul realizat în anii 2000 - 2002, și din suma de 894.719.696 lei vechi, reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă sumelor încasate pentru serviciile prestate între anii 2000 - 2002.

Prin decizia penală nr. 321/AP/2006 a Tribunalului Neamț, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penală nr. 1480/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Prin decizia penală nr. 820/RP/2006 a Curții de APEL BACĂU, a fost admis recursul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei penale nr. 321/AP/2006 a Tribunalului Neamț doar cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei. A fost casată decizia penală recurată precum și sentința penală nr. 1480/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea laturii civile a cauzei la Judecătoria Piatra Neamț. S-a reținut că prima instanța nu și-a fundamentat soluția adoptată în latura civilă a cauzei, neprecizând de ce au fost respinse o parte din pretențiile părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală (sume solicitate cu titlu de impozit pe venit, taxă pe valoare adăugată și accesorii fiscale), impunându-se, pentru lămurirea laturii civile a cauzei, a se pune în discuție efectuarea fie a unui supliment la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză care să răspundă și obiecțiunilor formulate de partea civilă ANAF la raportul inițial de expertiză contabilă, fie întocmirea unei noi expertize contabile. Prima instanță nu s-a pronunțat asupra măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra unor bunuri aparținând inculpatei.

În rejudecare, în vederea lămuririi laturii civile a cauzei, prima instanță, din oficiu, conform prev. art. 124 Cod Procedură Penală, a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă întocmit anterior în cauză, solicitând expertului să răspundă obiecțiunilor formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală (filele 30 - 32 dosar - al Curții de APEL BACĂU ). Suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit anterior în cauză a fost depus de expert în data de 04 mai 2007 (filele 32 - 37 dosar fond). În ședința publică din 05 octombrie 2007 s-a pus în discuția părților obiecțiunile formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală la completarea întocmită de expertul la raportul de expertiză contabilă întocmit anterior în cauză, obiecțiuni ce au fost respinse motivat de faptul că expertul, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit anterior în cauză a răspuns complet tuturor solicitărilor anterioare ale părții civile, lămurind astfel cauza sub toate aspectele sale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1480/2005 a Judecătoriei Piatra Neamț (definitivă în ceea ce privește latura penală a cauzei), a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal și de art. 12 din Legea nr. 87/1994 republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal. În fapt, s-a reținut că, între anii 2000 - 2002, acționând ca împuternicit al asociaților AF - N, a executat mai multe lucrări în baza unor contracte pentru prestări servicii încheiate cu Primăriile comunelor Roșie, și din județul N, încasând de la acestea diverse sume de bani pentru care nu a plătit la bugetul de stat impozitul pe venitul realizat în anii 2000 - 2002 și taxa pe valoare adăugată. S-a reținut totodată că în perioada precizată inculpata nu a înregistrat cu știință în contabilitatea AF - N principalele activități comerciale desfășurate cu scopul de a nu plăti impozitele și taxele aferente către bugetul de stat.

Partea vătămată B s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea lui la plata sumei de 3.502.517.888 lei vechi reprezentând sumele datorate de aceasta bugetului statului cu titlu de impozit pe venit (1.800.814.914 lei vechi), taxă pe valoare adăugată (951.318.723 lei vechi) și accesorii fiscale calculate de la data exigibilității debitelor anterior indicate până la data de 08 august 2003 (filele 24 - 25 dosar 421/2005 al Judecătoriei Piatra Neamț ). Partea civilă a solicitat totodată și obligarea inculpatei la plata către bugetul de stat a accesoriilor fiscale calculate până la data plății efective a sumelor datorate de.

Prima instanță, analizând acțiunea civilă formulată de partea civilă B, raportat la situația de fapt anterior expusă cum și la celelalte probe administrate în cauză, a reținut că prin infracțiunile anterior indicate, potrivit raportului de expertiză contabilă și suplimentului la acesta întocmite în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei de către expert, a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 468.627,6618 lei, reprezentând impozit pe venit (95.060,1930 lei) și taxă pe valoare adăugată (89.471,9695 lei) aferente activităților desfășurate de AF - între anii 2000 - 2002 cum și accesorii fiscale (284.095,4993 lei - penalități de întârziere, dobânzi și majorări de întîrziere) calculate de la data exigibilității debitelor anterior indicate până la data de 01 ianuarie 2007 (filele 32 - 38 dosar 10788/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț; filele 165 - 171 vol. I dosar urmărire penală din dosar 421/2005 al Judecătoriei Piatra Neamț ). La stabilirea sumelor anterior indicate la plata cărora este ținută pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului cauzat de aceasta bugetului statului prin infracțiunile ce le-a săvârșit între anii 2000 - 2002 au fost avute în vedere prevederile legale aplicabile în materie fiscală între anii 2000 - 2007, astfel cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit anterior în cauză (filele 33 - 34 dosar 10788/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț ).

În consecință, având în vedere cele expuse, constatând întrunite în cauză toate condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - 999 Cod Civil, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B și a obligat pe să plătească părții civile suma totală de 468.627,6618 lei, reprezentând despăgubiri civile (impozit pe venit, și accesorii fiscale calculate până la 01 ianuarie 2007).

În cursul urmăririi penale s-a instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri aparținând lui, pentru a garanta plata sumelor datorate de aceasta bugetului statului. În baza art. 353 Cod procedură penală, având în vedere soluția dată acțiunii civile, prima instanță a menținut sechestrul asigurator instituit asupra unui imobil cu destinația locuință și anexe aparținând lui, situat în oraș, strada -, numărul 171, județul N, prin ordonanța de aplicare a sechestrului asigurator nr. 764/P/2004 din 03 septembrie 2004 Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

În baza art.191 al.1 Cod procedură penală, având în vedere soluția dată acțiunii civile formulată de partea civilă B, a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezentul proces penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut în art. 363 Cod procedură penală, partea civilă. În motivarea apelului, a arătat că prejudiciul real cauzat prin săvârșirea infracțiunilor este cel reținut de organele de control fiscal și nu cel stabilit pe baza expertizei contabile. Expertul nu a arătat în amănunt motivele și modul de calcul care au condus la alt rezultat decât cel al organului de control fiscal, a stabilit alte cheltuieli deductibile, fără a preciza dacă i-au fost prezentate și alte documente în afara celor prezentate la control și dacă acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru un act justificativ. Prima instanță nu s-a pronunțat, în nici un fel, cu privire la accesoriile fiscale datorate în condițiile legii speciale, până la data plății efective a obligațiilor.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de apel și din oficiu, Tribunalul a constatat că apelul este fondat, dar numai pentru neobligarea inculpatei la plata accesoriilor fiscale până la data plății efective a sumei datorată.

Prima instanță a obligat inculpata la plata accesoriilor fiscale până la data de 1.01.2007, așa cum au fost calculate de expertul în completarea la raportul de expertiză (filele 32-37 dosar fond). Însă, potrivit dispozițiilor art. 108 și urm. Cod procedură fiscală, accesoriile se datorează până la data stingerii debitului, astfel că inculpata datorează și accesoriile fiscale calculate de la data de 1.01.2007 și până la data plății efective.

În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la cuantumul despăgubirilor pe care inculpata a fost obligată să le plătească, Tribunalul a constatat că acesta este nefondat. Prima instanță a obligat-o la plata despăgubirilor stabilite în completarea la raportul de expertiză, completare făcută ca urmare a obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de partea civilă. În mod corect au fost respinse obiecțiunile la completarea raportului de expertiză întrucât expertul a răspuns complet la solicitările instanței și nu există nici un motiv care să îndreptățească instanța să aibă îndoieli asupra exactității concluziilor expertizei. Și aspectul privind prezentarea unor noi documente și îndeplinirea condițiilor pentru un act justificativ au fost lămurite de expert în completarea la raportul de expertiză.

Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 74/A din 6.03.2008 pronunțata de Tribunalul Neamț, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței penale nr.952 din 17.10.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.

A fost desființată în parte sentința apelată și, judecând cauza:

A fost obligată inculpata să plătească părții civile și accesoriile fiscale calculate de la data de 1.01.2007 și până la data plății efective.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat către Baroul de Avocați N, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Națională a Finanțelor Publice.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta critică modul de soluționare a laturii civile a cauzei, apreciind că prejudiciul produs prin fapta inculpatului nu a fost corect stabilit de către instanțele anterioare. Recurenta parte civilă reiterează cele invocate și în apel susținând că întinderea reală a pagubei produsă statului este cea indicată de către aceasta cu ocazia constituirii de parte civilă, iar nu cea calculată prin raportul de expertiză efectuat în cauză în cursul cercetării judecătorești.

Prin urmare, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și majorarea pretențiilor civile formulate în cauză.

Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Examinând ansamblul probator administrat în cauza, Curtea constată că întinderea prejudiciului produs prin fapta comisă de către inculpată care a antrenat angajarea răspunderii penale față de acesta, a fost corect determinat de către prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art.62 Cpp, în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată au îndatorirea să lămurească, pe bază de probe cauza sub toate aspectele.

În mod corect instanța de fond a ținut cont la stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatei, de concluziile completării la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecății de expert.

Criticile recurentei, referitoare la modalitatea defectuoasă de calcul a prejudiciului prin expertiza contabilă sus menționată care a condus la stabilirea unor valori mai mici decât cele reale, sunt lipsite de temei.

În mod justificat s-au respins obiecțiunile la completarea raportului de expertiză contabilă formulate de partea civilă, întrucât suplimentului la raportul de expertiză, s-a efectuat în cursul judecății tocmai din necesitatea de a lămuri toate aspectele ce au rămas neelucidate prin expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale, în vederea justei soluționări a acțiunii civile alăturate.

Având în vedere că întinderea prejudiciului cauzat prin infracțiunea comisă de către inculpată a fost corect determinată în considerarea unor probe judicios administrate și evaluate de către instanțele anterioare, Curtea, constatând că decizia recurată este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 189,192 alin.2 pr. pen;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

DECIDE

În baza art 38515pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Națională a Finanțelor Publice împotriva deciziei penale nr. 74/A din 6.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

În baza art. 189 Cpp dispune plata din fondurile MJ a onorariului apărătorului din oficiu în suma de 100 lei, către Baroul

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă recurenta să plătească statului 160 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - -

- -

GREFIER

-

Red.sent.

Red.

Red.

Dact.

Ex.2

23/26.05.2008

Președinte:Ștefan Nimineț
Judecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Bacau