Falsul în declarații (art. 292 cod penal). Decizia 329/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.329
Ședința publică din 15 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț judecător
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina
GREFIER: -
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și recurenții părți civile, și împotriva deciziei penale nr.328/AP/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul -parte civilă personal și în calitate de apărător ales al recurenților - părți civile și, precum și intimații inculpați asistați de apărător, avocat, lipsă fiind recurenții -părți civile și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul - parte civilă depune la dosar decizie pronunțată de Tribunalul Neamț, nr.212/RC/2008.
Apărătorul intimaților - inculpați solicită ca înscrisul să nu fie primit, dacă nu are legătură cu fapta.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul declarat se întemeiază pe dispozițiile art.3859pct.18 CPP și solicită admiterea acestuia. Precizează că atât Judecătoria Piatra Neamț cât și Tribunalul Neamț au reținut în mod greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Precizează că instanța de fond a comis o eroare de apreciere a naturii juridice a conflictului existent între părți. Afirmă că între și inculpați exista o acțiune în grănițuire iar cu privire la același teren mai exista un litigiu în care și aveau calitatea de intervenienți. În acest litigiu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă prin care s-a arătat că litigiul este de natură să afecteze dreptul de proprietate al intervenienților. Conform deciziei penale a Curții de APEL BACĂU, cererea de intervenție a celor doi intervenienți poate fi definită ca cererea unui terț de a intra într-un proces pornit de alte părți pentru a-și apăra un drept propriu. Deci litigiul nu a fost calificat juridic ca fiind unul legat de amplasament ci ca un litigiu privind dreptul de proprietate al intervenienților. Precizează că tranzacția părților putea afecta unul sau mai multe dintre atributele dreptului de proprietate al intervenienților. Arată că deși inculpații aveau cunoștință că tranzacția nu putea avea efecte juridice până ce instanța de apel nu soluționa litigiul, s-au prezentat la notar declarând că terenul nu este în litigiu, rezultând săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cp. În ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cp, arată că aceasta nu este corectă, precizând că datorită declarației necorespunzătoare adevărului s-a ajuns la producerea unei consecințe juridice dorite de inculpat. Consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații și pune concluzii de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cp pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.
Recurentul - parte civilă arată că soluțiile pronunțate de instanțele de la N au fost influențate de calitatea părților - medic, profesor și că nu i s-a făcut în calitate de avocat nici o favoare. Precizează că la data de 23.11.2007 Parchetul a declarat recurs împotriva deciziei penale, dosarul a plecat la redactat la judecătorii în cauză și apoi nu a mai ajuns la biroul penal, ajungându-se la situația în care dosarul s-a judecat la Curtea de Apel 2-3 termene, ulterior ajungând și declarația de recurs a Parchetului. Afirmă că între suprafața de teren pe care o deține și cea a inculpaților mai există o suprafață de teren, cumpărată în anul 2000, pe care inculpații doreau să o acapareze. Precizează că din anul 2000 au inițiat mai multe acțiuni, neputându-se bucura de deplinătatea dreptului de proprietate. Învederează faptul că unul dintre litigii era pe rol atunci când intimații au făcut acea declarație notarială, acel dosar ajungând în recurs unde Curtea de Apel a casat toate hotărârile și a trimis cauza spre rejudecare. Precizează că mai există un litigiu pentru întabularea dreptului de proprietate iar prin decizia nr.619/2005 se arată că întabularea nu putea fi făcută de nici o parte, în nici o formă, cât timp exista un litigiu. Afirmă că prima consecință a acelei declarații false făcută la notar a fost însăși actul notarial întocmit, notarul neștiind că acel teren este în litigiu, iar a doua consecință a fost aceea că s-a întabulat dreptul de proprietate. Arată că dreptul întabulat rămâne valabil neexistând o condamnare în acest dosar. Precizează că și declarația dată de în fața instanței, cum că nu a declarat recurs, este de natură să producă consecințe juridice. Solicită condamnarea inculpaților. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților inculpați, av., cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în baza art.38510al.2 CPP invocă nemotivarea acestuia. În ce privește declararea acestuia, solicită respingerea sa pentru că nu a fost motivat și ca nefondat. Cu privire la recurentul, arată că s-a luat act de renunțarea la judecată. Solicită respingerea ca nefondate a recursurilor. Precizează că trebuie văzut dacă declarațiile date în fața notarului au produs consecințe juridice, pentru a exista infracțiunea prev. de art.292 Cp. Prin acel litigiu nu se discuta proprietatea, ci doar amplasamentul acelui loc. Arată că tranzacția încheiată nu producea consecințe juridice în ce privește pe recurenți. Afirmă că nu există consecințe juridice în ce privește declarația dată în fața notarului rezultând că nu există infracțiunea prev. de art.292 Cod penal. În ce privește situația că în fața instanței inculpatul a declarat că nu a formulat recurs, aceasta nu a produs consecințe juridice. Solicită respingerea recursurilor ca nefondate și nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursurilor declarate de recurenți pentru aceleași motive ca și cele expuse în recursul declarat de parchet, dat fiind că s-au produs consecințe juridice.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că își menține declarațiile date anterior.
Având ultimul cuvânt, inculpata arată că este nevinovată și își menține ultimele declarații.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că actul de partaj voluntar este transcrierea unei hotărâri definitive și irevocabile.
Având ultimul cuvânt, inculpata arată că este nevinovată și își menține declarațiile.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1076 din 09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamțs -a dispus în temeiul art. 11 pct. lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală achitarea inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
În baza art. 346 Cod procedură penală s-au respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile și.
S-a luat act de renunțarea părții civile la acțiunea formulată, iar în baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că a fost legal sesizată, printr-un rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, criticile aduse de inculpații și rechizitoriului, fiind nefondate, întrucât din materialul aflat la dosarul cauzei rezultă că în faza urmăririi penale s-au respectat drepturile procesuale prevăzute de lege privind apărarea și prezumția de nevinovăție.
A mai reținut, prima instanță că între inculpați și părțile civile existau neînțelegeri privind amplasamentul unor suprafețe de teren situate în comuna, județul N, care au generat mai multe procese civile între ei.
Inculpații și i-au chemat în judecată pe inculpații și pentru partajarea suprafeței de 720. teren. Pe parcursul judecății au intervenit părțile civile și care au solicitat instanței ca partajarea să se facă fără a fi afectată proprietatea lor, situată la vest de cea a inculpaților.
Prin sentința civilă nr. 1870 din 21.03.2002 a Judecătoriei Piatra Neamțs -a luat act de tranzacția inculpaților privind ieșirea din indiviziune și s-a respins cererea de intervenție. Apelul intervenienților a fost respins prin decizia civilă nr. 989 din 09.12.2003 a Tribunalului Neamț. Prin decizia civilă nr. 1185 din 10.12.2004 a Curții de APEL BACĂUs -a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Neamț.
La data de 02.03.2005, inculpații s-au prezentat în fața notarului public din PNu nde s-a încheiat un act de partaj voluntar asupra terenului, care a fost autentificat sub nr. 586 din 02.03.2005. Înainte de încheierea actului, inculpații au declarat că terenul ce urmează a fi partajat nu se află în litigiu. În acel timp exista litigiul prezentat mai sus și o cauză având ca obiect grănițuirea terenului partajat de terenul părții civile.
Inculpatul a chemat în judecată părțile civile și, solicitând instanței să-i oblige la plata cheltuielilor de judecată în privința cărora Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr.989 din 09.12.2003 a omis să se pronunțe. Prin sentința civilă nr. 1782 din 06.05.2004, Judecătoria Piatra Neamța admis acțiunea. Cu ocazia judecării recursului declarat de și, inculpatul a declarat că nu a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 989 din 09.12.2003 a Tribunalului Neamț. La acea dată era însă înregistrat recursul declarat de inculpatul prin avocat.
Conform dispozițiilor art. 292 Cod penal, constituie infracțiunea de fals în declarații, declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ, sau instituții de stat, ori unei alte unități dintre cele la acre se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.
Pentru a exista această infracțiune, este necesar ca declarația să fie una dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește la producerea unei consecințe juridice.
Din această categorie nu face parte declarația dată de inculpați în fața notarului public că terenul pe care urmau să-l partajeze nu se află în litigiu. La acea vreme nu exista nici un litigiu privind proprietatea asupra terenului, ci doar litigii privind amplasamentul său.
Prima instanță a înlăturat susținerea din rechizitoriu că această declarație a fost dată în scopul intabulării dreptului de proprietate întrucât inculpații puteau să-și intabuleze proprietatea și în formă indiviză, fără aop artaja.
Nici declarația dată de inculpatul în fața instanței privind inexistența recursului împotriva deciziei civile nr. 989 din 09.12.2003 a Tribunalului Neamț nu face parte din categoria celor care, potrivit legii sau împrejurărilor servește la producerea unor consecințe juridice. Aceasta pentru că instanța este obligată, potrivit legii să verifice susținerile prin probele administrate.
Față de cele ce preced, prima instanță a constatat că faptele de care sunt învinuiți inculpații nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal, astfel că, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpaților.
Pentru aceleași considerente a respins acțiunile civile formulate de părțile civile și, în cauză nefiind întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale prev. în art. 998 și urm. Cod civil, faptele inculpaților nefiind cauzatoare de prejudicii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și părțile civile, și.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț consideră hotărârea nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților, în condițiile în care din actele dosarului rezulta că între părți existau pe rolul instanțelor civile mai multe litigii cu privire la teren, în momentul în care au încheiat actul de partaj voluntar. Chiar în decizia de trimitere spre rejudecare pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul având ca obiect cererea de ieșire din indiviziune formulată de inculpați, în care părțile civile aveau calitatea de intervenienți, se menționează că instanța nu putea consfinți tranzacția inculpaților, fără a analiza temeinicia dreptului invocat de către intervenienți. De asemenea, în mod greșit s-a apreciat că fapta inculpatului de a declara în fața instanței, în mod nereal că nu a declarat recurs împotriva unei sentințe, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, având în vedere faptul că obligația instanței de a verifica prin probe susținerile părților nu înlătură capacitatea unei declarații false de a produce consecințe juridice.
Părțile civile au criticat sentința sub aspectul greșitei achitări a inculpaților, întrucât din probele administrate rezultă vinovăția acestora, solicitând condamnarea lor și anularea actului de partaj voluntar.
Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de apel invocate, instanța a constatat că apelurile sunt nefondate, motivat de următoarele.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal.
Astfel, în ceea ce privește actul de partaj voluntar la încheierea căruia inculpații au declarat în fața notarului că terenul ce urmează a fi partajat nu este în litigiu,se constată că, pe rolul instanței civile, la momentul încheierii actului, se afla în curs de soluționare dosarul nr. 373/AC/2005, având ca obiect cererea pentru ieșire din indiviziune formulată de inculpații și în contradictoriu cu și, dosar în care părțile civile și au formulat cerere de intervenție. Inculpații și solicitau ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 720. pe care îl cumpăraseră în anul 1990 prin act autentic, în indiviziune cu ceilalți doi inculpați. În cauză, părțile civile și, formulaseră cerere de intervenție, prin care solicitau ca ieșirea din indiviziune să se facă fără afectarea proprietății lor, aflată în partea de vest a proprietății inculpaților.
Prin cererea lor, cele două părți civile nu au contestat dreptul de proprietate al inculpaților, ci doar amplasamentul acestui teren, astfel încât, declarația inculpaților făcută în fața notarului că loturile partajate nu sunt în litigiu, întrucât dreptul lor de proprietate nu era contestat, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 Cod penal, neavând capacitatea de a produce consecințe juridice.
În motivarea deciziei civile nr. 1185 din 10 decembrie 2004 Curții de APEL BACĂU prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei având ca obiect cererea de ieșire din indiviziune a părților s-a reținut că, fiind vorba despre un proces între trei părți, respectiv reclamanții, pârâții și intervenienții, nu se putea rezolva cererea consfințind o tranzacție numai între două părți, fără a analiza temeinicia dreptului invocat de intervenienți. Această motivare nu justifică reținerea comiterii infracțiunii de fals în declarații, în condițiile în care prin cererea de intervenție nu se invoca un drept propriu, nu se contesta dreptul de proprietate, ci, eventual, amplasamentul terenului. Instanța, pentru a lua act de tranzacție, era obligată să o verifice și, în principal, să stabilească dacă terenul ce face obiectul tranzacției aparține părților. În condițiile în care în cauză nu existau neclarități cu privire la dreptul de proprietate, instanța nu putea respinge cererea de a se lua act de tranzacție. În situația în care cu privire la amplasamentul terenului există neînțelegeri între părți, acestea se pot rezolva pe calea unei acțiuni în grănițuire.
În ceea ce privește cea de a doua infracțiune de fals în declarații, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța a constatat că în mod corect instanța de fond a constatat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
Astfel, declarația făcută de inculpat în fața completului de judecată că nu a declarat recurs cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, trebuia verificată de instanță, nefiind o situație ce nu putea fi supusă controlului judecătoresc, aceasta fiind chiar o obligație a instanței. În condițiile în care această declarație era obligatoriu să fie verificată de instanță, nu putea servi la producerea de consecințe juridice.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 328/A din 22.11.2008 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și părțile civile, și, împotriva sentinței penale nr. 1076 din 9 noiembrie 2006 Judecătoriei Piatra Neamț.
S-a menținut sentința atacată, ca legală și temeinică.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală au fost obligate părțile civile apelante să achite statului câte 30 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și recurenții părți civile, și.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț invocă nelegalitatea hotărârii recurate sub următoarele aspecte:
Atât Tribunalul Neamț cât și Judecătoria Piatra Neamț au reținut în mod nelegal că faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev de art.292 Cod penal.
Astfel, la dosarul cauzei există probe concludente cu privire la vinovăția inculpaților, și în săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Instanța de fond considerând că la data declarației notariale nu exista un litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra acestuia, ci doar cu privire la amplasament, a comis o eroare de apreciere a naturii juridice a conflictului existent între părți.
Astfel, deși între partea civilă și inculpați exista în curs de judecată o acțiune de grănițuire, cu privire la același teren exista și un alt litigiu, expus în mod larg în rechizitoriu și, în care, părțile civile și aveau calitatea de intervenienți.
În acest din urmă litigiu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, de către Curtea de APEL BACĂU, prin care s-a statuat că litigiul în care inițial erau părți doar inculpații, este unul de natură a afecta dreptul de proprietate al intervenienților și nu numai amplasamentul suprafeței deținute.
Astfel, prin acțiunea înregistrată sub nr.8116/06.09.2004 la Judecătoria Piatra Neamț, și i-au chemat în judecată pe și pentru ca, prin hotărârea pronunțată, să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 720 mp, pentru care exista un drept de coproprietate.
În cauza respectivă au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții și, aceștia solicitând ca ieșirea din indiviziune în care se aflau reclamanții și pârâții să se facă fără a fi afectată proprietatea lor situată în partea de vest a suprafeței ce urma a fi partajată.
Prin sentința civilă nr.1870/21.03.2002 a Judecătoriei Piatra Neamța fost admisă acțiunea de ieșire din indiviziune, instanța luând act de tranzacția părților în sensul ca fiecăruia să-i revină o suprafață de 360 mp. Totodată, instanța a respins cererea de intervenție formulată de și ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.989/AC/09.12.2003 a Tribunalului Neamț, a fost respins ca nefondat apelul declarat de intervenienții și împotriva sentinței civile nr.1870/2002 a Judecătoriei Piatra Neamț.
Această hotărâre a fost atacată și prin decizia civilă nr.1185/10.12.2004 a Curții de APEL BACĂU au fost admise recursurile declarate de către recurenții - intervenienți și împotriva deciziei civile nr.989/2003 a Tribunalului Neamț, aceasta fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fond, la Tribunalul Neamț.
În considerentele acestei hotărâri irevocabile se arată că, cererea de intervenție formulată de către și poate fi definită ca cererea unui terț de a intra într-un proces pornit de alte părți pentru a-și apăra un drept propriu, în speță urmărind conservarea acestui drept. Totodată, s-a stabilit că instanța nu putea consfinți o tranzacție a reclamanților și pârâților, fără a analiza temeinicia dreptului invocat de către intervenienți.
Rezultă astfel în mod evident că litigiul nu a fost calificat juridic ca fiind unul legat de amplasamentul suprafeței deținute de către inculpați ci ca un litigiu cu efect direct asupra dreptului de proprietate al intervenienților.
În aceste condiții, susținerea instanței de fond cu privire la faptul că litigiul nu a vizat dreptul de proprietate asupra terenului este una eronată, tranzacția părților putând afecta direct unul sau mai multe dintre atributele dreptului de proprietate de care se bucură intervenienții.
Raportat la aspectele enunțate mai sus, în cauză nu poate fi acceptată nici înlăturarea de către instanța de fond, a scopului cu care au acționat inculpații și anume, acela de a intabula dreptul de proprietate întrucât, aceștia putea să-și intabuleze proprietatea și în formă indiviză.
Apreciind în acest mod, instanța de fond a fost din nou în eroare întrucât, așa cum s-a arătat în rechizitoriu, inculpații nu au urmărit doar intabularea dreptului lor de proprietate, după partaj, ci, intabularea acelui drept pe o suprafață de teren revendicată parțial de către intervenienții și.
După pronunțarea deciziei civile nr.1185/2004 a Curții de APEL BACĂU, inculpații aveau cunoștință de faptul că tranzacția lor, pe care o prezentaseră, de altfel, și în fața instanței de judecată, nu poate produce efecte juridice până ce noua instanță investită cu judecarea pe fond a apelului nu va stabili, pe bază de probe, în ce măsură acea tranzacție afectează dreptul de proprietate al intervenienților.
Or, prin prezentarea tranzacției la un notar public și declararea că terenul respectiv nu este în litigiu, inculpații au urmărit consfințirea și intabularea dreptului de proprietate mai înainte de efectuarea cercetării judecătorești și pronunțarea unei noi hotărâri, în cauză fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art.292 Cod penal.
În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cod penal, comisă la data de 18.11.2004, în fața instanței de judecată a Tribunalului Neamț, aceasta este nelegală.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.292 Cod penal, constituie infracțiune de fals în declarații "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte instituții dintre cele la care se referă art.145 Cod penal, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru alții atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe."
Obligația instanței de judecată de a verifica prin probe susținerea părților nu înlătură însă capacitatea unei declarații false a unei părți de a produce consecința juridică dorită, în ipoteza neverificării complete a acelei declarații sau a imposibilității practice de a efectua o astfel de activitate.
În aceste condiții, potrivit "împrejurărilor" declarația falsă a inculpatului - prin care acesta a arătat că nu formulase anterior un recurs prin care să invoce neacordarea cheltuielilor de judecată (deși o asemenea cale de atac fusese folosită) a fost de natură să ducă la producerea unei consecințe juridice dorite de acesta.
Prin modalitatea arătată, inculpatul a obținut o nouă hotărâre de obligare a părților la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care recursul formulat de către inculpat pentru aceleași considerente a fost admis prin decizia civilă nr.1185/2004 a Curții de APEL BACĂU.
Față de aceste aspecte, s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, atât sub aspectul laturii obiective cât și al celei subiective și că se impunea condamnarea inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată.
Recurenții părți civile, și, prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, invocă netemeinicia deciziei recurate, apreciind în esență că instanțele anterioare au procedat la o evaluare greșită a ansamblului probator administrat în cauză, considerând că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, producând consecințe juridice în sensul intabulării dreptului lor de proprietate pe o suprafață de teren aflată în litigiu, disputată între inculpați pe de o parte și părțile civile pe de altă parte.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate,cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
În mod corect instanțele anterioare au constatat că faptelor imputate inculpaților prin actul de sesizare al instanței le lipsesc unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Pentru realizarea elementului material al infracțiunii de fals în declarații prev. de art.292 Cp, este necesar ca declarația făcută să fie una dintre acele declarații care potrivit legii sau împrejurărilor, servește la producerea unei consecințe juridice. Prin alte cuvinte, se cere ca declarația să aibă, potrivit legii valoare probatorie și eficiență juridică, să fie aptă pentru a servi, prin însuși faptul că a fost făcută, la producerea consecinței avută în vedere de făptuitor.
Instanța de recurs nu poate primi criticile aduse de către procuror și de recurenții părți civile.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că în mod just instanțele de fond și de apel au apreciat că declarațiile inculpaților date în fața notarului public, nu produc consecințe juridice de natură a schimba situația juridică a terenului a cărui partajare s-a cerut.
Declarațiile inculpaților date în fața notarului public nu au produs drept consecință nașterea unei noi situații juridice a terenului în litigiu, de natură a aduce atingere dreptului de proprietate a părților civile asupra vreunei fracțiuni din acest imobil prin încheierea unui act juridic constitutiv de drepturi. Se observă că în cauza civilă, recurenții, nu au invocat vreun drept real asupra suprafeței de teren aflată în indiviziune, ci au solicitat pe cale incidentală ca ieșirea din indiviziune pentru suprafața de 720 mp situată pe raza com., jud. N ce aparține inculpaților, să se realizeze fără a li se afecta dreptul de proprietate asupra unui teren situat la vest de cel al inculpaților.
Așa fiind, instanțele anterioare corect au apreciat că litigiul civil în care recurenții au avut calitatea procesuală de intervenienți, s-a purtat asupra amplasamentului terenului, iar nu asupra întinderii dreptului de proprietate a inculpaților pentru imobilul indiviz, care nu a fost contestată de către aceștia.
În atare situație declarațiile inculpaților date în fața notarului public nu au produs consecințe juridice de natură a antrena răspunderea penală a acestora.
Instanța de control judiciar constată că instanțele anterioare au soluționat legal și temeinic acțiunea penală ce a avut ca obiect cea de a doua infracțiune de fals în declarații reținută în sarcina inculpatului.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată că nu a declarat recurs contra unei hotărâri pronunțată în apel cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, nu produce nici un fel de consecințe juridice, dat fiind faptul că susținerile părților sunt verificate de instanțele judecătorești constituind o obligație pentru acestea.
Așa fiind, declarația necorespunzătoare adevărului dată de inculpatului în fața unei instanțe judecătorești, este lipsită de eficiență juridică, astfel încât soluția de achitare pronunțată în cauză pentru această faptă, este legală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.
Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursurile declarate în cauză.
Văzând și dispozițiile art.192 alin. 2,3,4 pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
În baza art 38515pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, recurenții părți civile, și împotriva deciziei penale nr. 328/AP din 22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Constată că recurenții inculpați au avut apărător ales.
În baza art. 192 al.2,4 Cpp obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 50 lei, cheltuieli judiciare.
În baza art.192 al.3 CPP, cheltuielile judiciare din recursul procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -
- -
GREFIER
-
Red.sent.
Red. C/
Red.
Dact
Ex.2
27/29.05.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina
