Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - cotestație în anulare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 365

Ședința publică din 12 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Acsinte Viorica

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Ghertner

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, judecarea contestațiilor în anulare de contestatoriișiîmpotriva deciziei penale nr. 142 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat ales pentru contestatorii recurenți lipsă, lipsă fiind și reprezentanții intimaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a primit la dosar răspunsul solicitat din partea Cabinetului medical al Dr..

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de către contestatori.

Avocat, pentru contestatori, apreciază că motivul invocat și prev. de art. 386 alin. 1 lit. b Cod procedură penală este incident în cauză, făcând dovada cu înscrisuri oficiale din care rezultă că la data când s-a judecat recursul, contestatorul era în imposibilitate de a se prezenta la instanță datorită stării de sănătate în care se afla. O dovadă o constituie și răspunsul primit de la medicul care a eliberat adeverința medicală și în care acesta precizează că urmare a bolii de care suferea, trebuia să întrerupă orice activitate, acest lucru însemnând implicit și imposibilitate de deplasare.

Reprezentanta parchetului apreciază că cele două contestații sunt inadmisibile în condițiile în care, deși s-a făcut referire și s-au invocat ca temei în drept dispozițiile art. 386 lit. b și c Cod procedură penală, probele administrate nu au făcut dovada incidenței cele două cazuri de contestație. Potrivit practicii, atunci când se invocă o cauză de contestație în anulare, trebuie aduse și probe în acest sens, iar lipsa lor atrage respingerea contestației ca inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007-Secția Penală.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra contestațiilor în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanțe sub nr- din data de 08.07.2009, petenții și au formulat, în baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, contestații în anulare împotriva deciziei penale nr. 142/08.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.

În motivarea scrisă a contestației, contestatorul a arătat că la data când recursul s-a soluționat, a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanță și aoî ncunoștiința despre această împiedicare, întrucât era bolnav, afecțiunea de care suferea - pneumonie cu reacție lichidiană - impunând repaus la pat.

Acest motiv a fost susținut și de către apărătorul ales al contestatorului, oral, în instanță.

În cererea scrisă, au mai susținut ambii contestatori că este dat cazul prev. de art. 386 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, instanța de recurs nepronunțându-se asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea prev. de art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu privire la care existau probe la dosar.

Astfel, cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea 87/1994, fără ca instanțele să schimbe încadrarea juridică a acestora în infracțiunea prev. de art. 9 din Legea 241/2005. Or, art. 16 din Legea 241/2005 a abrogat în mod expres Lege 87/1994 și, implicit, și infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12, ceea ce înseamnă că a operat o dezincriminre a acestei infracțiuni, echivalând cu o cauză de nepedepsire și atrăgând încetarea procesului penal.

Analizând contestațiile în anulare prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

A susținut contestatorul că s-a aflat, la data de 08.04.2009, când s-a soluționat recursul declarat de inculpat, în imposibilitatea de a se prezenta în instanță și de a încunoștiința această imposibilitate.

Or, din conținutul adeverinței medicale aflat la fila 8 dosar, coroborat cu cel al adresei nr. 23/07.10.2009 (fila 24 dosar), reiese că acesta suferea, la acea dată, de pneumonie dreaptă cu reacție lichidiană, care necesita "repaus fizic" (și nu interdicție de deplasare):

Prin urmare, nu se poate reține ca fiind dovedită cerința prev. de art. 386 lit. b Cod procedură penală, pentru ca o contestație în anulare, bazată pe acest motiv, să fie fondată.

Nici celălalt caz de contestație în anulare, respectiv cel prev. de art. 386 lit. c Cod procedură penală nu poate fi reținut.

Astfel, dacă infracțiunea de evaziune fiscală, pentru a cărei săvârșire cei doi contestatori au fost condamnați, ar fi fost dezincriminată la data pronunțării hotărârii, se justifica achitarea lor, în conformitate disp. art. 10 lit. b Cod procedură penală - fapta nu (mai ) este prevăzută de legea penală-, și nu încetarea procesului penal pentru existența unei cauze de nepedepsire.

Așa fiind, Curtea, constatând neîntemeiate contestațiile în anulare, nefiind dovedite condițiile cerute de disp. art. 386 lit. b, c Cod procedură penală invocate de către contestatori, în conformitate cu dispoz. art. 391 și urm. Cod procedură penală, le va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatorii,fiul lui și, ns. la data de 26 octombrie 1957, în comuna, jud. S, domiciliat în comuna Șcheia,-, CNP: - și, fiul lui și, ns. la data de 12 mai 1964, în comuna, jud. S, domiciliat în comuna Șcheia,-, împotriva deciziei penale nr.142 din data de 08.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr-, ca nefondate.

Obligă pe fiecare dintre contestatori să plătească statului câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact..

Ex. 2/26.10.2009

Jud. fond:

Jud. apel:

Președinte:Acsinte Viorica
Judecători:Acsinte Viorica, Andronic Tatiana Luisa, Ghertner

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Suceava