Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 127/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 478R
Ședința publică de la 30 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Encean
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului formulat de către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud., împotriva deciziei penale nr.48/23.06.2008, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Penală și a sentinței penale nr. 2314/13.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Giurgiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru partea civilă consilierul juridic Bulgariu, cu delegația nr. -/06.03.2009 atașată la fila 22/dosar, lipsind intimatul-inculpat, pentru care răspuns avocat desemnat din oficiu în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/16.02.2009, atașată la fila 17/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilierul juridic al recurentei-părți civile, având cuvântul, solicită în temeiul art. 385/10 pct.10 Cod procedură penală admiterea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 48/23.06.2008, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Penală și a sentinței penale nr.2314/13.12.2007 pronunțată de către Judecătoria Giurgiu în dosarul nr-, sub aspectul laturii civile și obligarea inculpatului la achitarea sumelor stabilite în sarcina acestuia către stat, respectiv de 206.808 lei și a accesoriilor ca urmează a fi calculate potrivit dispozițiile legale în materie.
În susținerea recursului, arată una dintre criticile sentinței penale atacată vizează împrejurarea că instanța de fond nu a avut în vedere raportul de inspecție fiscală întocmit de către organele părții civile și diferențele constatate, cu toate că suma nedeductibilă fiscală în ceea ce privește calculul TVA este aceeași cu cea stabilită prin expertiza făcută de organul fiscal, obligațiile apar diferite.
Cu privire la impozitul pe venit, susține că s-a avut în vedere la expertiză numai veniturile aferente facturilor neînregistrate, fără a se avea în vedere și diferențele dintre stocul faptic și cel scriptic, fapt avut în vedere de către organele fiscale.
De asemenea, s-a apreciat de către instanță că nu s-au făcut obiecțiuni la acel raport de expertiză, în speță, însăși suma menționată cu care s-a constituit parte civilă în cauză și raportul de verificare fiscală echivalează cu obiecțiunile formulate de organul fiscal.
Cu privire la instituirea măsurilor asigurătorii, deși inculpatul și-a luat angajamentul de plată a sumelor datorate,acesta s-a sustras, astfel că s-a cerut în conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. 5 Cod procedură penală să se ia măsuri asigurătorii față de inculpat de către instanță.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, având cuvântul, solicită în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârilor atacate, considerând că în mod corect instanțele de fond și de apel l-au obligat pe inculpat la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Așa cum rezultă din dosar, reprezentanții părții civile nu au formulat obiecțiuni la raportul expertiză și nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești nu au formulat cerere de efectuare a unei noi expertize și nici nu au solicitat chemarea expertului pentru a da lămuriri cu privire la diferențele de sumă rezultate între raportul de expertiză și raportul fiscal. Apreciază că în cazul în care s-a constat o pagubă, singurul criteriu de stabilire a pagubelor se face printr-un raportul de expertiză contabilă, ce s-a efectuat în cauză la solicitarea inculpatului. Consideră astfel, că latura civilă a fost corect soluționată, partea civilă nu a formulat nici un fel de obiecțiuni ci practic a achiesat la această soluție. În ceea ce privește cererea de instituire măsurilor asigurătorii, instanța a respins-o, întrucât dispozițiile art. 116 și urm. Cod procedură penală prevăd că atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. În raport de aceste dispoziții, consideră că instanța de fond a făcut toate demersurile necesare pentru stabilirea corectă a pagubei, însă partea civilă nu a solicitat luarea unei măsuri asigurătorii pentru repararea acestea. Or, potrivit art. 163 alin.6 Cod procedură penală luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie numai în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că nu sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, urmând să se respingă recursul declarat de către partea civilă ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului declarat de către partea vătămată, ca nefondat, considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct.10 Cod procedură penală.
Astfel, în ceea ce privește modul de soluționare cauzei în fața instanței de fond, solicită să se aibă în vedere că partea civilă nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză și nici luarea unei măsuri asigurătorii, deci nu se poate susține că instanța de fond nu a răspuns cererilor formulate.
În ce privește soluționarea apelului, consideră că Tribunalul Giurgiua avut în vedere toate criticile formulate de către partea civilă, respectiv raportul de expertiză contabilă. Referitor la susținerea, în sensul că nu s-a luat nici o măsură asigurătorie, precizează că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul.
Se solicită obligarea recurentei-părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 2314 din 13.12.2007, Judecătoria Giurgiu, în baza art.344 pr.pen. a schimbat încadrarea juridică (a faptei săvârșită de inculpatul ) din infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 280 din Legea 53/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 13.pen.
În baza art. 280 din Legea 53/2003 rap. la art. 74 lit. c pen. și art. 76 lit. e pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 13.pen. a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 9 lit. b din Legea 241/2005 rap. la art. 74 lit. c pen. și art. 76 lit. d pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a pen. și art. 34 lit. b pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 81 al. 2.pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen.
În baza art. 359.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 14.pr.pen. și art. 346.pr.pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în mun. G, șos. B, nr. 12, jud.
A obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 105.311.300 lei (ROL) reprezentând TVA suplimentar, la plata sumei de 18.177.626 lei (ROL) reprezentând impozit pe venit suplimentar, și la plata sumei de 14.976.193 lei reprezentând sume reținute la sursă și nevărsate la buget, sume la care urmează a se calcula penalități și dobânzi.
În baza art. 191 al. 1.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, in analiza materialului probator efectuat în cauză, instanța a constatat că, prin neînregistrarea în evidența contabilă a SC SRL G, în perioada ianuarie 2002-decembrie 2004, tuturor facturilor, inculpatul a creat un prejudiciu de 123.488.926 lei ROL, și prin neachitarea la bugetele CAS, șomaj și sănătate, a sumelor reținute de la salariați, a creat un prejudiciu de 14.976.926 lei.
S-a reținut că, inculpatul a comis fapta de reținere și nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în perioada ian. 2002-dec. 2004, sub imperiul art. 280 din Legea 53/2003, iar până la data soluționării cauzei, acest articol a fost abrogat prin art. 16 lit. b din Legea 241/2005.
Conform art. 13.pen. în cazul în care de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. în alegerea legii penale mai favorabile, instanța este obligată să țină seama de toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică a faptei într-o lege sau alta, respectiv condițiile de incriminare, de urmărire și judecată, voința legislativă producându-și efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului. Pe de altă parte, una din regulile de bază ale tragerii la răspundere penală constă în faptul că o lege penală abrogată, în situația în care fapta prevăzută ca infracțiune continuă să fie incriminată într-un alt text de lege, nu poarte ultraactiva, decât dacă conține dispoziții mai favorabile, în sensul art. 13.pen.
Infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau cu amendă, iar infracțiunea prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003 se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. S-a reținut astfel caracterul mai favorabil al art. 280 din Legea nr. 53/2003, comparativ cu art. 6 din Legea nr. 241/2005. S-a avut în vedere și aspectul că, în cauză nu au primi eficiență cauzele de nepedepsire și de reducere a pedepselor prevăzute de noul act normativ, întrucât inculpatul nu a acoperit prejudiciul până la primul termen de judecată.
În consecință, în baza art. 334.pr.pen. instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 280 din Legea 53/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 13.pen.
În baza acestui text de lege și a art. 9 lit. b din Legea 241/2005, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72.pen. gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, împrejurări care constituie circumstanțe atenuante conform art. 74 lit. c pen. pedepsele fiind aplicate în conformitate cu art. 76 al. 1 lit. e pen. respectiv art. 76 lit. d pen.
Infracțiunile săvârșite de inculpat fiind concurente, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a pen. și art. 34 lit. b pen. urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi mai bine atins fără privarea de libertate a inculpatului, instanța, în baza art. 81 al. 2.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare ce a fost stabilit conform art. 82.pen.
În baza art. 359.pr.pen. instanța a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 26.808 lei RON, stabilită prin raportul de inspecție fiscală nr. 14085/2005, reprezentând: impozit pe venit suplimentar - 2.142 lei; dobânzi impozit pe venit - 846 lei; penalități de întârziere - 227 lei; TVA suplimentar -14.635 lei; dobânzi TVA - 7.109 lei; penalități de întârziere - 1.849 lei, cu solicitarea ca accesoriile aferente debitelor să fie actualizate.
În baza art. 14.pr.pen. și art. 346.pr.pen. instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și, având în vedere concluziile raportului de expertiză, l-a obligat pe inculpat către partea civilă la plata sumei de 105.311.300 lei ROL reprezentând TVA suplimentar, la plata sumei de 18.177.626 lei ROL reprezentând impozit pe venit suplimentar, și la plata sumei de 14.976.193 lei reprezentând sume reținute la sursă și nevărsate la buget, sume la care urmează a se calcula penalități și dobânzi.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel Agenția de Națională de Administrare Fiscală (reprezentând Statul Român) prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, criticând-o sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei pentru următoarele motive:
1. Cu privire la cuantumul despăgubirilor civile instanța de fond în mod greșit le-a acordat în cuantumul stabilit prin Raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul urmăririi penale, la cerere inculpatului și nu în cuantumul stabilit prin Raportul de inspecție fiscală nr. 14085/2005, raport care a stat la baza actului de se3sizare a instanței. S-a arătat că, având în vedere diferența de sumă dintre cele două acte, instanța în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să facă aplicarea art.327 alin. 6. pr. pen. și, eventual să dispună efectuarea unei noi expertize.
2. Instanța de fond nu a examinat necesitatea luării unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului până la concurența pagubei produse, prin instituirea unui sechestru asigurător.
Prin decizia penală.48/23.06.2008 Tribunalul Giurgiua respins, ca nefondat apelul declarat de Agenția națională de Administrare Fiscală și s-a dispus obligarea ei la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.116 pr. pen. când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
În cazul condamnării pentru o infracțiune cauzatoare de prejudiciu, când s- efectuat o expertiză pentru stabilirea pagubei, instanța nu poate obliga pe făptuitor la despăgubiri în alt cuantum decât cel stabilit prin expertiză, reținând o altă sumă ca prejudiciu.
În speță, în condițiile în care reprezentanții părții civile nu au formulat obiecții la raportul de expertiză și, nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății în primă instanță nu au solicitat efectuarea unei noi expertize instanța nu putea dispune efectuarea unei noi expertize și nici să cheme expertul pentru lămuriri conform art.327 alin.6 pr. pen, în baza rolului activ, fiind obligată să aibă o poziție echidistantă față de părțile din proces.
Or, cum nici la judecata în apel, partea civilă nu a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile acest motiv de apel este nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motive de apel, s-a constat că partea civilă nu a solicitat luarea de măsuri asigurătorii pentru repararea pagubei și nu a indicat bunurile aparținând inculpatului asupra cărora se pot institui măsuri asigurătorii, iar potrivit art.163 alin.6 din pr. pen. (așa cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003) luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie doar în cazul în care cel vătămat este persoană fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen, partea civilă, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, recurs ce a fost respins ca nefundat prin decizia penală 1651/18.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - secția a II a penală.
Prin cererea formulată la data de 16.01.2009 Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare împotriva deciziei susmenționate, invocând faptul că la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra recursului procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii. În drept au fost invocate dispozițiile art. 386 lit a proc.pen. În acest sens s-a învederat că instanța de recurs a judecat cauza fără citarea părții civile -Statul român prin ANAF, deși Direcția generală a Finanțelor Publice Gai ndicat sediul acesteia în municipiul B,- Sector 5.
Curtea a admis în principiu contestația în anulare, și analizând fondul acesteia a constat că este întemeiată.
Din examinarea actelor dosarului s-a reținut că, în cauză, acțiunea civilă a fost formulată de către Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. În conformitate cu dispozițiile art. 4 pct.44 din Hot. 495/2007 Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă statul în fața instanțelor și organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații, fie în mod direct, fie prin direct, fie prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, în baza mandatelor transmise.
S-a constatat că recursul în cauză a fost declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. G, în numele Agenției Națională de Administrare Fiscală, în baza mandatului special nr. 81960/26.06.2008 prin care era împuternicită să exercite această cale de atac. Această împrejurare nu îi conferea însă Direcției Generale a Finanțelor Publice calitatea de parte în proces, ci numai dreptul de a promova calea de atac pentru partea civilă.
Din analiza actelor dosarului instanței de recurs, Curtea a constatat că la judecarea recursului a fost citată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G în calitate de recurentă parte civilă, calitate pe care aceasta nu o avea în cauză, omițându-se citarea părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Ca atare, s-a reținut că judecarea recursului a avut loc în condițiile în care procedura de citare a recurentei părți civile nu a fost îndeplinită potrivit legii, ceea ce a atras incidența cazului de contestație în anulare prev. de art 386 alin. 1 lit. a proc.pen.
Pe cale de consecință, prin decizia penală 378/2009 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, a admis contestația în anulare formulată de partea civilă ANAF, a desființat decizia penală nr. 1561 din 18 decembrie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a II a Penală a stabili termen pentru rejudecarea recursului.
Procedând la rejudecarea recursului formulat de către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Curtea reține că acesta a criticat hotărârile pronunțate în cauză invocând, pe calea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 10.proc.pen. faptul că instanțele nu ar fi avut în vedere la soluționarea laturii civile concluziile raportului de inspecție fiscală și nici nu s-au pronunțat cu privire la luarea măsurii sechestrului asigurator în vederea acoperirii pagubei produse prin infracțiune.
Analizând hotărârile recurate atât prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859alin. pct. 10.proc.pen. dar și din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859alin. 3.proc.pen. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct. 10.proc.pen. hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
În ceea ce privește prima critică formulată, legată de omisiunea de a se avea în vedere, la soluționarea acțiunii civile, concluziile raportului de inspecție fiscală întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G la data de 26.05.2005 care stabileau un cuantum mai mare al prejudiciului decât cel rezultat în urma raportului de expertiză, Curtea constată că actul întocmit de organele de control fiscal nu are decât valoare unuiînscris extrajudiciar, care a stat la baza sesizării organelor de urmărire penală. Ca atare, raportul de inspecție fiscală nu reprezintă o probă administrată în cadrul procesului penal, cu privire la care instanța să fie obligată să se pronunțe, în sensul de a-l avea în vedere sau a-l înlătura motivat cu ocazia rezolvării laturii civile a cauzei. Prima instanța și apoi cea de apel au achiesat la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit încă din cursul urmăririi penale, singura probă administrată sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul fiind obligat la plata către Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, sumelor stabilite de către expert. Curtea mai constată și faptul că, deși cunoștea concluziile acestui raport de expertiză, fiind prezentă prin consilier juridic în ambele faze procesuale, partea civilă nu a formulat nici un fel de obiecțiuni și nici nu a solicitat efectuarea unui nou raport sau administrarea altor probe în dovedirea pretențiilor civile.
Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, art. 3859alin. 1 pct. 10.proc.pen. sancționează omisiunea instanței de a sepronunța asupra unei cereri esențiale, Curtea constatând căpartea civilă nu a formulat o atare cerere de instituire a măsurii sechestrului asigurător.
Este adevărat că, potrivit art. 11 din Legea 241/2005, luarea măsurilor asigurătorii era obligatorie, întrucât inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. b din aceeași lege, însă această nelegalitate a soluției, rezultată dintr-o greșită aplicare a legii, nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs în condițiile abrogării pct. 171al art. 3859alin. 1 proc.pen.
Pentru aceste considerente, constatând totodată că nu pot fi reținute alte cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit. b proc.pen. va respinge recursul formulat de către partea civilă ca nefondat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. 2 proc.pen. o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva decizie penale nr.48 din 23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și a sentinței penale 2314 din 13.12.2007 a Judecătoriei Giurgiu. în dosarul nr-.
Obligă recurenta parte civilă este obligată la 300 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru intimatul inculpat se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. 5.05.2009/2 ex.
Președinte:Simona EnceanJudecători:Simona Encean, Silvia Cerbu, Lucia Rog
