Extradarea activa (legea 302/2004). Decizia 127/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 127/

Ședințapublică din 28 Februarie 2008

Curtea constituită din:

Președinte:dr.- - - președinte secție penală

JUDECĂTOR 1: Doru Mercan

JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de învinuitul G, împotriva încheierii de ședință nr.12/CC din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat din oficiu, pentru recurentul-învinuit, lipsind acesta din urmă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocatul din oficiu, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală și temeinică încheierea nr.12/CC din 20 februarie 2008 a tribunalului, urmând se menține dispozițiile acesteia.

CURTEA

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr.12/CC din 20 februarie 2008, Tribunalul Argeș - secția penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Argeș și a dispus

emiterea mandatului european de arestare și a mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării privind pe învinuitul G.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că la data de 12.02.2008 a fost sesizată cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului G și cu cererea de emitere a unui mandat european de arestare, precum și a unui mandat de urmărire internațională în vederea extrădării învinuitului.

Referitor la situația juridică a învinuitului în cauză s-a reținut că prin rezoluția nr. 11D/P/2007 din data 12.02.2008 a Biroului Teritorial Argeș -, s-a început urmărirea penală împotriva susnumitului, pentru infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, fapte prev. și ped. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2005, învinuitul împreună cu alte persoane,au recrutat mai multe persoane care au fost constrinse să practice prostitutia în Italia.

Totodată, s-a menționat că Tribunalul Argeș, prin încheierea nr. 64/CC din 14.06.2007pronunțată în dosarul nr -, rămasă definitivă prin respingerea recursului, în temeiul disp. art. 146, 149/1 și art. 148 lit. a, f pr.pen. a dispus arestarea preventivă a învinuitului pe o perioadă de 10 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Ulterior, -Inspectoratul de Poliție A -Serviciul de Investigații Criminale -Compartimentul,Urmăriri a comunicat că învinuitul G nu a fost identificat pe teritoriul țării și s-a dispus față de el măsura urmăririi generale prin dispoziția IGPR nr. S/53997/21.06.2007.

Totodată, s-a propus emiterea unui mandat de urmărire internatională, în vederea extrădării învinuitului G și emiterea în limba română a unui mandat european de arestare pe numele învinuitului de mai sus.

Tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală existând indicii temeinice de natură a conduce la presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele ce îi sunt imputabile și că sunt incidente dispozițiile prev.de art.148 al.1 lit.a și f Cod procedură penală, în sensul că există date că învinuitul a fugit și s-a ascuns într-o altă țară în scopul sustragerii de la urmărirea penală și că a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului se reține că acesta rezidă din împrejurările concrete și din modul în care a fost comisă fapta, precum și din natura faptei comise și urmările produse.

S-a constatat că o eventuală lăsare în libertate a învinuitului ar produce temere și în colectivitate, el putând acționa similar într-o situație asemănătoare, motiv pentru care s-a admis propunerea - Biroul Teritorial Argeș.

Împotriva încheierii sus-menționate a declarat recurs persoana solicitată G, prin apărător, fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.

Recursul este inadmisibil.

Curtea constată că prin încheierea nr.12/CC din 20 februarie 2008 Tribunalul Argeșa emis mandatul european de arestare și mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării privind pe persoana solicitată G, reținându-se de către judecător că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală cu privire la existența unor probe și indicii temeinice că învinuitul a săvârșit fapta pentru care este urmărit, cât și condițiile prevăzute de art.148 lit.a și f Cod procedură penală, existând probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a învinuitului în cauză, se reține că acesta rezidă din gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina sa, prin rechizitoriul nr.86B/P/2006 (infracțiunea de trafic de persoane și proxenetism), de natură să creeze o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere circumstanțele reale ale cauzei.

Curtea notează că potrivit dispozițiilor privind cooperarea juridică cu statele membre ale UE în aplicarea Deciziei -cadru nr.2002/584/ a Consiliului UE din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre - Titlul III din Legea nr.302/2004, încheierile pronunțate în vederea emiterii mandatului european de arestare ( art.81 și urm. din Legea nr.302/2004) atunci când persoana solicitată a fost dată în urmărire internațională nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac.

Cum încheierea nr. 12/CC din 20.02.2008 atacată a fost pronunțată de Tribunalul Argeș în ultimă instanță, recursul declarat de învinuitul G, este inadmisibil și, în consecință, în baza art.385/15 alin.(1) pct.1 lit.a Cod. procedură penală va fi respins ca atare.

În baza art.192 alin.(2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G, împotriva încheierii nr.12/CC din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

04.03.2008.

Președinte:Doru Mercan
Judecători:Doru Mercan, Elena Minodora Rusu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Extradarea activa (legea 302/2004). Decizia 127/2008. Curtea de Apel Pitesti