Falsul în declarații (art. 292 cod penal). Decizia 188/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 188
Ședința publică din data de 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de partea vătămată cu domiciliul ales la în B, sector 1, Bulevardul - nr. 18,. 6 împotriva deciziei penale nr. 229/24.12.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr.766/27.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Prin sentința penală nr. 766 din 27.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în baza disp. art. 292 Cod proc. penală a fost condamnată inculpata () -, fiica lui G și, născută la data de 14.03.1949 în municipiul P, județul P, cetățean român, studii medii, pensionară, căsătorită, fără copii minori în întreținere, fără antecedente penale, domiciliată în municipiul B,-, județul B, fără forme legale în municipiul B,-, județul B, CNP -, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (faptă din 28.12.2006).
Totodată în baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
Prin aceeași sentință în baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni conform art. 82 Cod penal, atrăgându-se atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși o nouă infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza disp. art. 71 alin. ultim Cod penal s-a suspendarea executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a anulat, în baza disp. art. 348 Cod proc. penală, declarația dată de inculpată în sensul că imobilul nu face obiectul nici unui litigiu și nici unei proceduri de executare silită, ce a fost dată în fața notarului, cuprinsă în contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 1730 din 28.12.2006 de.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul parte vătămată, fiind reprezentat de avocat din Baroul Buzău, conform împuternicirii avocațiale nr.18 din 24.02.2009 și intimata inculpată, reprezentată de avocat din Baroul Buzău, conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică din 11.03.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul - parte vătămată depune la dosar copie de pe motivele de recurs.
Avocat pentru intimata inculpată depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat precum și încheierea din 24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău - Secția civilă în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.
Apărătorii recurentului parte vătămată și intimatei inculpate precum și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - parte vătămată arată că acesta a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 229/24.12.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, insuficient motivată și a sentinței penală nr. 766 din 27.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Buzău arătând că în motivarea hotărârii instanța de apel a reținut că fiind o infracțiune de pericol, despăgubirile civile urmează a fi solicitate pe calea acțiunii civile ce se află înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău.
A arătat însă că acțiunea de partaj bunuri comune aflată pe rolul instanței se judecă în contradictoriu cu fosta soție a recurentului și nu cu intimata inculpată.
De aceea, în cauza de față trebuia să se rețină că recurentul parte vătămată are calitatea de parte civilă.
A mai susținut că deși pe rolul Judecătoriei Buzău se află înregistrat dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune, imobilul la care se referă nu mai este în patrimoniul celor doi soți.
Pe situația de fapt arată că în baza declarației false date de inculpata s-a reușit înstrăinarea apartamentului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în rechizitoriu a reținut calitatea de parte civilă a recurentului. La instanța de fond concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost de admiterea a apelului și constatare a calității de parte civilă a recurentului.
Solicită admiterea recursului în baza disp. art. 3859pct. 9, 10 și 171Cod proc. penală, casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei la Judecătoria Buzău conform art. 38515pct. 2 lit. c Cod proc. penală, pentru a se anula contractul de vânzare -cumpărare nr. 1730/28.12.2006, ca fiind fals.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri ale Tribunalului Buzău și Judecătoriei Buzău și să se constate că recurentul - parte vătămată are calitatea de parte civilă cu obligarea intimatei inculpate la plata despăgubirilor civile în sumă de 130.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale.
Avocat având cuvântul pentru intimata inculpată solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată ca neîntemeiat și menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel ca fiind temeinice și legale.
Corect s-a reținut că recurentul nu are calitatea de parte civilă în cauză. Arată totodată că la dosar există dovada că pe rolul Judecătoriei Buzău se află înregistrat dosarul nr-, având ca reclamant pe numitul și ca obiect partaj bunuri comune în contradictoriu cu fosta sa soție, cu dată de înregistrare anterioară celei la care prezenta cauză a fost înregistrată la aceeași judecătorie. Recurentul a înțeles ca pe calea unei acțiuni civile separate să solicite această cotă de la cea care a încasat prețul în totalitate, fosta sa soție.
Mai mult, fosta soție a recurentului susține că apartamentul era proprietatea părinților săi.
Până când Înalta Curte de Casație și Justiție nu va pronunța o decizie în interesul legii prin care să se constate dacă în cazul unei infracțiuni de pericol cum este falsul în declarații, putem avea parte civilă nu se poate accepta soluția de constituire parte civilă a recurentului.
Infracțiunea de fals în declarații este o infracțiune de pericol, fără prejudiciu și ca atare recurentul nu se poate constitui parte civilă în cauză.
Solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată ca nefondat, cu menținerea celor două hotărâri, ca fiind legale și temeinice. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de plată onorariu depusă la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că obiectul cauzei îl reprezintă declarația falsă dată în fața notarului de inculpata.
În cauză nu există motiv de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Art. 19 alin. 4 Cod proc. penală prevede că "persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune. "
În prezentul dosar ne aflăm în fața unei infracțiuni de pericol și nu a uneia de rezultat. Pe rolul Judecătoriei Buzău se află dosarul având ca obiect partaj bunuri comune și ca atare nu se pune problema obligării la plata despăgubirilor civile a intimatei inculpate în cauza de față.
Concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.766/27 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în baza disp. art. 292 Cod penal a fost condamnată inculpata () - la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă din 28 decembrie 2006.
În temeiul disp. art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal.
De asemenea, în baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul disp. art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 cod penal iar în baza disp. art. 71 alin. ultim Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Totodată a fost anulată declarația dată de inculpată în sensul că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu și nici unei proceduri de executare silită ce a fost dată în fața notarului public și cuprinsă în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1730 din 28 decembrie 2006 de BNP.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, contractele de vânzare cumpărare nr.77/11.06.1990, nr. 3/11 martie 1999, nr. 1730 din 28 decembrie 2006, extrase de carte funciară, sentința civilă nr. 233/07 martie 2002 Judecătoriei Buzău, decizia nr. 2027 din 27 octombrie 2003 Curții de APEL PLOIEȘTI, decizia nr. 751/11 mai 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI, decizia nr. 864 din 24 septembrie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI, sentința civilă nr.428 din 27 aprilie 2005 Tribunalului Buzău, sentința civilă nr. 4062 din 10 august 2007 Judecătoriei Buzău, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 876 din 24 martie 2008 de BNP, următoarele:
Inculpata () în vârstă de 59 de ani are domiciliul în B, județul B și la data de 11 martie 1999 cumpărat de la numita apartamentul nr. 25 situat în B-dul - -, bloc 20. B din municipiul B, locuință ce fusese dobândită de vânzătoare în timpul căsătoriei cu numitul.
S-a mai arătat că între soții, domiciliați la acel moment în Germania, s-a încheiat, potrivit legislației acestei țări, la data de 08 februarie 1991 un contract marital, din cuprinsul căruia rezulta că bunurile dobândite de oricare dintre cei doi soți în timpul căsătoriei sunt bunuri proprii ale acestora, motiv pentru care, considerându-se unica proprietară a locuinței în cauză, a procedat la înstrăinarea acesteia către inculpată.
De asemenea, s-a motivat că și s-au căsătorit la data de 17 aprilie 1990 în municipiul B, căsătoria fiind desfăcută prin hotărârea de divorț din 26 iulie 2002 Judecătoriei - Germania, recunoscută prin sentința civilă nr. 428 din 27 aprilie 2005 Tribunalului Buzău, cei doi soți fiind despărțiți în fapt din anul 1997.
La data de 06 decembrie 2000, a solicitat Judecătoriei Buzău constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 11 martie 1999 iar prin sentința civilă nr. 2331 din 07 martie 2002, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2027 din 27 octombrie 2003 Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea contractului menționat anterior.
Nemulțumită de această hotărâre, inculpatul a formulat contestație în anulare, ce a fost respinsă de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia civilă nr. 751 din 11 mai 2005.
Reține prima instanță că deși inculpata cunoștea că actul de vânzare -cumpărare încheiat la 11 martie 1999 fusese anulat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, la data de 28 decembrie 2006 aceasta a înstrăinat apartamentul nr. 25 situat în B-dul - - bloc 20. B numitei, declarând în fața notarului public că imobilul înstrăinat este proprietatea sa exclusivă, fiind dobândit prin contractul de vânzare -cumpărare din 11 martie 1999.
Drept urmare, s-a apreciat de judecătorie că fapta inculpatei constând în aceea că a declarat în fața notarului public că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1730/2006 nu face obiectul niciunui litigiu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 Cod penal, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile cuprinse în art. 72 Cod penal, aplicând inculpatei pedeapsa de 6 luni închisoare, în condițiile prev. de art. 81 Cod penal, apreciind că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.
Totodată, a dispus anularea declarației dată de inculpată și cuprinsă în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1730 din 28 decembrie 2006 constând în aceea că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu și nici unei proceduri de executare silită, respingând cererea părții vătămate de anulare a întregului act cu motivarea că instanța a fost investită numai cu privire la declarația falsă menționată anterior iar nu cu privire la întreg contractul de vânzare - cumpărare iar pentru a se pronunța asupra unei atari cereri, era necesară citarea în cauză a tuturor părților contractante.
Sub aspectul pretențiilor materiale, s-a reținut că pe rolul Judecătoriei Buzău s-a aflat cauza având ca obiect partajarea bunurilor comune obținute de cei doi soți, soluționată prin sentința civilă nr. 4062 din 10 august 2007, nedefinitivă la data soluționării cauzei penale, apreciind, în raport de aceasta, că își poate recupera prejudiciul datorat înstrăinării imobilului în cauză de la fosta sa soție.
Împotriva sentinței a declarat apel partea vătămată, care a criticat hotărârea primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, susținând că se consideră prejudiciat ca urmare a declarației date de inculpată, prin aceea că apartamentul în cauză a fost înstrăinat și prin urmare un eventual proces de partaj a rămas fără obiect.
Prin decizia penală nr. 229 din 24 decembrie 2008, Tribunalul Buzăua respins apelul declarat de partea vătămată ca nefondat, reținând că infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal pentru care inculpata a fost condamnată este o infracțiune de pericol iar nu una de prejudiciu, și prin urmare inculpata nu poate fi obligată la despăgubiri către partea vătămată.
În plus, s-a reținut că motivarea primei instanțe în sensul că despăgubirile civile urmează a fi solicitate pe calea acțiunii civile aflate pe rolul Judecătoriei Buzău este corectă, astfel că apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs partea vătămată care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului conform art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P., partea vătămată a criticat decizia tribunalului susținând că aceasta este insuficient motivată și prin urmare echivalează cu o nemotivare. Totodată că în mod greșit s-a reținut că acesta nu are calitatea de parte civilă cu motivarea că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei este una de pericol, deși a arătat că în literatura și practica judecătorească s-a reținut că și în cazul infracțiunilor de pericol, subiectul pasiv este o persoană prejudiciată.
Invocându-se aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor cuprinse în art. 14.C.P.P. recurenta - parte vătămată a criticat ambele hotărâri de nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că urmare infracțiunii de fals în declarații comisă de către inculpată, s-a putut înstrăina imobilul, bun comun cu fosta soție, așa încât a suferit un prejudiciu concretizat în J din valoarea apartamentului.
De asemenea, s-a susținut că motivarea instanțelor în sensul că acesta are la îndemână calea unei acțiuni civile echivalează cu recunoașterea calității sale de persoană vătămată prin infracțiune precizând însă că alegerea căii de urmat îi aparține iar acesta a ales să-și valorifice pretențiile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă.
Curtea, examinând hotărârile recurate, prin prisma motivelor invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și a textelor de lege incidente, constată că recursul declarat de partea vătămată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești și la care s-a făcut referire anterior, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, din care rezultă că la data de 28 decembrie 2006, inculpata a declarat în fața notarului public că este proprietara imobilului situat în B, B-dul - -, bloc 20,. B,. 25 precum și faptul că nu există vreun litigiu asupra acestui imobil, deși nu mai era proprietara lui din 27 octombrie 2003.
De asemenea, în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatei și încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 292 Cod penal, sub aspectul laturii penale, cauza fiind soluționată în mod definitiv, prin neexercitarea căilor ordinare de atac de către vreuna dintre părți.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei Curtea reține, în primul rând, că nu există nici un motiv care să justifice trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, așa cum s-a solicitat prin motivele de recurs, constatându-se că instanțele s-au pronunțat asupra cererilor părții vătămate iar motivarea hotărârilor este corespunzătoare soluțiilor pronunțate.
Referitor la fondul cererii, din dovezile aflate la dosar, fila 12 dosar fond, rezultă că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 130.000 RON, daune materiale, reprezentând cota sa de contribuție la dobândirea apartamentului înstrăinat de inculpată și la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește cererea persoanei vătămate de obligare a inculpatei la despăgubiri civile în cuantum de 130.000 RON reprezentând cota sa de contribuție la dobândirea apartamentului înstrăinat de inculpată, Curtea constată că în mod temeinic și legal instanțele anterioare au respins această cerere cu motivarea că infracțiunea de fals în declarații este o infracțiune de pericol iar nu una de prejudiciu și prin urmare, cererea formulată este neîntemeiată.
În plus, Curtea reține că între pretențiile materiale solicitate de partea vătămată și fapta săvârșită de inculpată nu există legătură de cauzalitate și drept urmare nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 998 Cod civil, singurul temei de drept în baza căruia inculpata ar putea fi obligată la repararea prejudiciului.
Așa cum s-a arătat anterior și rezultă din probe, inculpata a făcut declarații false în legătură cu imobilul înstrăinat în sensul că acesta nu face obiectul vreunui litigiu, nici unei proceduri de executare silită, potrivit art. 4 alin. 2 din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1730 din 28 decembrie 2006, deși cunoștea că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 11 martie 1999 fusese anulat, însă, așa cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare, imobilul înstrăinat de inculpată în baza acestei declarații ieșise din patrimoniul fostei soții a părții vătămate încă din anul 1999, aceasta fiind cea care a primit prețul pentru întregul imobil.
Drept urmare, deși se susține că inculpata datorează părții vătămate J din valoarea apartamentului, Curtea apreciază, fără a antama soarta procesului de partaj bunuri comune aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Buzău și care formează obiectul dosarului nr-, că singura în măsură să stabilească dreptul fiecăruia dintre foștii soți în ceea ce privește masa codevălmașă este instanța învestită cu acțiunea de partaj, câtă vreme inculpata, în calitate de cumpărătoare și-a onorat obligațiile de plată a prețului către fosta soție a părții vătămate.
Chiar dacă în prezent apartamentul în litigiu a fost înstrăinat iar contractul de vânzare cumpărare nr.1730/28 decembrie 2006 nu a fost anulat, pentru considerentele arătate de prima instanță și însușită de instanța de control judiciar, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că soarta procesului de partaj este supusă eșecului, deoarece, în conformitate cu disp.art.6731și următoarele din Codul d e procedură civilă, în situația în care repararea în natură nu este cu putință se va dispune plata unei despăgubiri bănești.
Referitor la cererea de despăgubiri morale, Curtea reține, contrar motivărilor anterioare, că infracțiunea de fals în declarații, deși este infracțiune de pericol, poate cauza persoanei vătămate un prejudiciu personal nepatrimonial, ca urmare a suferințelor psihice și stresului la care aceasta a fost expusă pe perioada derulării procedurilor pentru anularea declarației necorespunzătoare adevărului, însă cuantumul solicitat de victimă este total nejustificat, suma de 50.000 RON fiind exagerat de mare în raport de natura faptei și consecințele produse.
De altfel, partea vătămată nu a motivat în mod special această cerere spre a justifica cuantumul despăgubirilor solicitate, așa încât, și din acest motiv pretențiile sale sunt apreciate ca fiind exagerate.
Drept urmare, Curtea apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare
a inculpatei pentru fapta reclamată, reprezintă o reparație echitabilă, de natură să acopere prejudiciul personal nepatrimonial încercat de partea vătămată, așa încât, având în vedere și celelalte considerente expuse anterior, se concluzionează că respingerea în totalitate a cererii părții civile este corespunzătoare probelor și dispozițiilor legale incidente și nu se justifică reformarea hotărârilor sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că hotărârile recurate sunt legale și temeinice sub toate aspectele iar criticile invocate de partea vătămată sunt neîntemeiate, în baza disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. penală, va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat și intimata inculpată, conform disp. art. 192 alin. 2 și 193 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată, cu domiciliul ales în B,-, sector 1 împotriva deciziei penale nr. 229/24 decembrie 2008 Tribunalului Buzău și sentinței penale nr. 766/27.10.2008 a Judecătoriei Buzău, privind pe condamnata, fiica lui G și, născută la 14.03.1949, domiciliată în B,- și fără forme legale în B- județul
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei către stat și în sumă de 500 lei către intimata inculpată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2009.
Președinte, Judecători,
Fiind în concediu legal de odihnă,
se semnează de Președinte complet
Grefier,
Red. NI
Tehnored. GM
2 ex./19.03.2009
Dosar apel nr- Trib.
Judec. apel /
Dosar fond nr- Judec.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
