Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 321/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.321/2006
Ședința publică din 11 iunie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de inculpații și G împotriva deciziei penale numărul 57/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27.05.2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Prin sentința penală nr.346/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- au fost condamnați inculpații:
1.,la:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în serviciu sub semnătură privată, prev.de art.31 al.2 Cod penal rap la art.290 al.l Cp.
- 1,3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev.de art.215/1 Cp.
In baza art.33, 34 Cp s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1,3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1,6 ani închisoare.
In baza art.81, 82 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3,6 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.83 Cp.
2. Juri. la:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.31 al.2 Cp rap la art.290 al.l Cp.
- 1,3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev.de art.215/lCp.
În baza art.33, 34 Cp s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1,3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1,6 ani închisoare.
În baza art.81, 82 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3,6 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.83 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată SC SRL A I nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a declarat falsă factura fiscală cu nr.- - nr.- și s-a dispus anularea acesteia.
S-a făcut aplicare art.191 Cpp.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că în data de 30.01.2006 cei doi inculpați l-au determinat pe numitul, de la Serviciul de facturare al SC SRL, care a acționat fără vinovăție, fiind indus în eroare de către inculpați, să emită în fals factura fiscală seria - - nr.-, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv pentru ca cei doi inculpați să poată scoate marfă din depozitul SC SRL.
Totodată s-a reținut că cei doi inculpați, în calitate de director de zonă, iar coinculpatul în calitate de gestionar în cadrul SC SRL, cu ajutorul facturii falsificate au traficat și și-au însușit bunurile societății, bunuri în valoare de aproximativ 9000 lei și pe care le aveau în administrare respectiv gestionare.
În drept s-a reținut că faptele fiecărui inculpat așa cum au fost descrise și dovedite cu probele administrate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 31 al.2 Cp rap. la art. 290 al. 1 Cp și de delapidare prev. de art. 2151al. 1 Cp, cu aplic. art.33 lit. a Cp.
În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa închisorii, conform criteriilor prev. de art. 72 Cp și făcându-se aplicare art. 33, 34 Cp.
Apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare (în raport de cuantumul pedepsei aplicate fiecărui inculpat și de persoana acestora) s- făcut aplicarea art. 81, 82 Cp.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată nu s- constituit parte civilă în cauză.
S-a declarat falsă factura cu seria - - nr. - și s-a dispus anularea acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal prevăzut de lege cei doi inculpați, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
n expunerea motivelor de apel s-a relevat în principal că în mod greșit au fost condamnați de instanța fondului, deoarece infracțiunii de delapidare îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, impunându-se adoptarea unei soluții de achitare conform art.10 lit.d Cpp, iar în privința infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, din probele administrate, rezultă că nu a existat un înscris asupra căruia inculpații să acționeze, ci au întocmit de la început un înscris cu datele menționate în rechizitoriu și care nu a produs nici un fel de consecințe juridice, astfel că această faptă nu este prevăzută de legea penală.
In subsidiar, s-a relevat că în situația reținerii vinovăției lor sub aspectul săvârșiri primei fapte, aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, ci ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 Cp prin raportare la art. 258 Cp.
Intr-un al doilea subsidiar s-a relevat că faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se adoptarea unei soluții de achitare conform art. 18/1 Cp.
Prin decizia penală nr. 57/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-au respins ca nefondate apelurile inculpaților și .
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen inculpații.
Se constată că recursurile nu au fost motivate în scris însă prin apărătorul ales au solicitat casarea hotărârilor atacate și în baza art.11 pct.2 lit. a CPP rap. la art.10 lit. d CPP au solicitat achitarea, motivând că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În subsidiar, au solicitat în baza art.11 pct.2 lit. 10 lit.b/1 CPP rap. la art.18 /1 CP achitarea, motivând că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu Curtea reține următoarele:
În baza probelor administrate în cauză coroborate cu declarațiile inculpaților instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor deduse judecății, vinovăția acestora fiind pe deplin dovedită.
Astfel, inculpații - director de în cadrul SC SRL și G gestionar la depozitul societății în data de 30.01.2006, fără a exista o comandă l-au determinat pe numitul de la serviciul e facturare a SC SRL să întocmească în fals o factură fiscală către SC SRL B pe care erau înscrise diferite produse ( o parte din bunuri pe care inculpatul le avea lipsă în gestiune) pentru a le putea scoate din depozitul SC SRL. Cu ajutorul acestei facturi inculpații au traficat și și-au însușit bonuri în valoare de 9.000 lei RON.
Față de modalitatea comiterii faptelor și rezultatul produs faptele prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Curtea apreciază însă că instanțele anterioare nu au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei în suficientă măsură, aplicând o pedeapsă prea mare în raport cu circumstanțele reale și personale.
Având în vedere atitudinea inculpaților și că prejudiciul cauzat a fost recuperat, Curtea apreciază că se impune o nouă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților în sensul reducerii acestora.
Față de aceste considerente, în baza art.385/15 pct.2 lit. CPP în urma admiterii recursurilor și casării hotărârilor atacate:
Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 alin. 1 CP;
- 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215/1 CP și va înlătura sporul de pedeapsă de 3 luni. Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaților: de la 6 luni închisoare la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 alin. 1 CP;
- de la 1 an și 3 luni închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215/1 CP.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b CP, contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
Va menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Va stabili termenul de încercare prev. de art. 82 CP, la 3 ani.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații și G împotriva deciziei penale nr. 57/A/l7.03.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 346/21.05.2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr-, sub aspectul laturii penale a cauzei, în ce privește cuantumul pedepselor și sporul de pedeapsă aplicat și rejudecând cauza în aceste limite:
Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 alin. 1 CP;
- 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215/1 CP și înlătură sporul de pedeapsă de 3 luni. Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaților: de la 6 luni închisoare la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 alin. 1 CP;
- de la 1 an și 3 luni închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215/1 CP.
în baza art. 33 lit.a, 34 lit. b CP, contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
Menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Stabilește termenul de încercare prev. de art. 82 CP, la 3 ani.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - concediu - - -- concediu - --concediu
Semn. vicepreședintele semn.vicepreședintele semn.vicepreședintele
Curții de Apel Curții de Apel Curții de Apel
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/10.07.2008
-;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter