Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 340/2008

Ședința publică de la 19 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 57/17 martie 2008 Tribunalului Alba pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat cu delegație din oficiu pentru inculpatul recurent -, lipsă fiind toate părțile.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând:

În principal - în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr.penală a se dispune achitarea inculpatului având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu s-a aflat în țară astfel încât nu poate fi vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina lui.

În subsidiar - solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că s-a făcut o corectă apreciere a materialului probator, în mod legal s-a stabilit vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, soluția atacată fiind legală și temeinică și sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și modalității de executare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

In deliberare, constată că prin sentința penală nr. 317/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art.215 al. 1, 4 cod penal cu aplicarea art.41 al. 2 Cp.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SRL, SC SRL, SC SRL.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.191

C.P.P.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că în cursul lunii noiembrie 2002 inculpatul în calitate de administrator la SC SRL Cugir, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a emis mai multe file CEC fără a avea acoperirea necesară.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev de art.215 al. 1, 4. cu aplicarea art.41 al. 2

În baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost integral recuperat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art.363 Cp.p. inculpatul aducându-i critici pentru nelegalitate.

În expunerea motivelor de apel s-a relevat în esență că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, argument pentru care se impune adoptarea unei soluții de achitare conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. c

C.P.P.

Al doilea aspect critic a vizat nulitatea urmăririi penale raportat la împrejurarea că în această fază procesuală i-a fost încălcat inculpatului dreptul la apărare.

Un ultim aspect critic a vizat că judecarea cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa sa, procedura de citare nefiind legal îndeplinită.

Prin decizia penală nr. 56/A/ 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 317/2007 a Judecătoriei Alba Iulia.

În considerentele deciziei penale Tribunalul Albaa expus următoarele argumente:

Din analiza actelor și probelor dosarului rezidă că la data de 5 decembrie 2001 inculpatul prin cumpărarea părților sociale ale SC SRL Cugir a devenit asociat unic și administrator al societății, societatea având ca obiect de activitate comercializarea de anvelope.

La data de 14.02.2003 inculpatul a ridicat un bloc cu 24 de file CEC de la Post ( Agenția Cugir ) depunând specimenul de semnătură în bancă.

In perioada 02.11.2002 - 15.11.2004, inculpatul prin intermediul martorei a cumpărat mărfuri de la trei societăți comerciale, societăți pe care le- indus în eroare prin emiterea unor file CEC, cu titlu de plată, pe care le-a semnat și ștampilat, care ulterior au fost refuzate la plată, din lipsă de disponibil în cont.

Starea de fapt susmenționată a fost reținută și de către prima instanță care pe larg și cu trimitere la probele administrate, a argumentat soluția adoptată, reluarea acestor argumente rămânând superfluă în condițiile în care în calea sa de atac, inculpatul nu a produs probe noi neanalizate de prima instanță.

Critica inculpatului potrivit căreia nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, raportat la împrejurarea că începând cu data de 27.02.2002 a părăsit țara, nu a putut fi primită atâta timp cât filele CEC au fost semnate și ștampilate de către acesta.

De asemenea, relevante sub aspectul vinovăției inculpatului sunt și declarațiile reprezentanților părților civile care învederează că au fost contactați telefonic de către inculpat în vederea achiziționării de marfă, declarații care se coroborează și cu depoziția martorei.

Prin urmare, fiind dovedită existența faptei și săvârșirea acesteia cu vinovăție de către inculpat în mod corect prima instanță a adoptat o soluție de condamnare a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prev de art.215 al. 1, 2,3,4 Cod penal, aplicând o pedeapsă menită să contribuie la realizarea scopului executiv și coercitiv prev. de art.52 Cp.

Nefondată s-a privit a fi și cea de a doua critică expusă, raportat la împrejurarea că în cursul urmăririi penale, inculpatului i-au respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Nu s-a putut reține că în cursul urmăririi penale, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, atât timp cât în această fază procesuală asistența juridică nu era obligatorie conform art.171 al. 2.

C.P.P.

Referitor la citarea inculpatului, din analiza actelor și pieselor dosarului a rezidat că inculpatul a fost citat conform dispozițiilor legale în materie atât la domiciliile cunoscute în țară și străinătate cât și prin afișare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, la termenul de judecată din 23.04.2007 când s-a procedat la judecarea cauzei, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu inculpatul, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. așa cum nefondat susține inculpatul.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal impus de art. 385/3 Cod procedură penală inculpatul -, fără a expune critici apte de a fi considerate motive de casare în sensul art. 385/9 Cod procedură penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat ca în urma reanalizării actelor de la dosar să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. "c" Cod procedură penală. În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea sancțiunii penale aplicate în sensul reducerii acesteia.

Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele expuse dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385/9 al. 3 Cod procedură penală Curtea constată că recursul nu este fondat.

1. Instanța fondului a statuat corect asupra vinovăției inculpatului și care a fost stabilită în mod clar și neechivoc în considerarea probelor de la dosar: plângerile părților vătămate, copiile facturilor fiscale, adresele Post Agenția Cugir, fișa de specimen de semnătură în bancă a inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 13181/27.09.2006 a A, depozițiile martorilor, -, -,.

2. Astfel, Curtea reține că inculpatul în baza aceleași rezoluții infracționale în cursul lunii noiembrie 2002 indus în eroare SC SRL, SC Grup SA A I și SC SRL RVe mițând un număr de 3 file CEC, în valoare totală de 255.663.442 lei, fără a avea provizionul necesar.

3. Apărările formulate de inculpat în cursul procedurilor, prin avocatul său, nu pot fi primite de către C întrucât s-a stabilit mai presus de orice îndoială că el a semnat filele CEC supuse discuției. Acest aspect este confirmat de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 13181/2004 al Serviciului Criminalistic A I și demonstrează, fără dubiu că este autorul semnăturilor de pe CEC-urile emise.

4. Apărarea inculpatului în sensul imposibilității obiective de a emite instrumente de plată falsificate întrucât nu se afla în țară sunt contrazise, de asemenea, de către ansamblul actelor și lucrărilor de la dosar: plângerile reprezentanților părților vătămate, declarațiile martorilor, raportul de constatare tehnico-științifică etc.

În acest sens, în cauză nu poate fi reținut art. 10 lit. c Cod procedură penală.

5. Curtea reține însă că inculpatul nu a fost audiat în nici o fază a procedurilor, întrucât nu a putut fi găsit, cu toate diligențele depuse de autoritățile judiciare competente (citarea la toate domiciliile cunoscute, prin afișare la ușa Consiliului Local, cu mandat de aducere).

Acest aspect relevă că inculpatul deși cunoștea despre faptul că este cercetat, s-a sustras urmăririi penale, neprezentându-se la nici un termen de judecată.

6. În aceste circumstanțe Curtea constată conduita procesuală total inadecvată a inculpatului, aspect ce exclude posibilitatea atenuării răspunderii penale a acestuia, după cum s-a solicitat în expunerea motivelor de recurs.

7. Curtea constată de asemenea, că în procedura de față (a recursului), inculpatul a fost înștiințat în mod legal, sens în care a semnat citația primită (fila 12 dosar recurs).

8. Față de cele ce preced, Curtea reținând că atât Judecătoria, cât și Tribunalul au pronunțat soluții legale și temeinice, în mod obiectiv fundamentate pe actele și probele din dosar, va respinge conform art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 56/17 martie 2008 Tribunalului Alba.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezintă onorar apărător desemnat din oficiu în recurs, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată astăzi 19 iunie 2008 în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Concediu odihnă - semnează prim grefier

Red.

Tehnored.

2 ex./02.07.2008

Jud. apel,

Jud. fond

Președinte:Maria Covaciu
Judecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Alba Iulia