Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 496/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 496/

Ședința publică din data de 20 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Maria Tacea

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpata, domiciliată în Pipera-Tunari,- D, județul I, împotriva încheierii de ședință din data de 06 iulie 2009 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns pentru recurenta inculpată av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3335/17.07.2009 emisă de Baroul Galați, lipsă fiind intimatul parte vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că părțile au fost citate prin fax, prin agent procedural. De asemenea, s-a arătat că apărătorul ales al inculpatei, av. -, a înaintat la dosar, prin fax, o cerere prin care precizează că nu se poate prezenta la termenul din 20.07.2009, întrucât este plecat din țară, sens în care a atașat copia rezervării la un hotel din, și că nu mai insistă în judecarea recursului formulat în cauză, respectiv, înțeleg să îl retragă.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată solicită să se ia act de retragerea recursului, urmând să se aprecieze cu privire la plata onorariului cuvenit.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea recursului și să se dispună obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, s-a admis cererea formulată de apelantul privind sesizarea Curții Constituționale și în consecință:

În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de constituționalitate privind disp. art. 2781al.8 lit. c și al. 9. pr. pen.

În baza art. 303 alin. 6. pr. pen, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

S-a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituțională.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel, Tribunalul Vrancea, a avut în vedere următoarele:

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din 06.07.2009, apelantul a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art.2781alin. 8 lit.c Cod proc.penală "așa cum a fost modificate prin Decizia nr. 48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii", cât și a disp.art.2781alin. 9 Cod proc.penală și, în consecință, a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea acestei excepții de către Curtea Constituțională.

S-a preciza că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art.29 alin.1,2 și 3 din Legea nr.47/1992.

În motivarea cererii, apelantul a arătat că disp. art. 2781alin.8 lit.c Cod proc.penală "așa cum au fost modificate prin Decizia nr. 48/2007 a " cât și disp. art. 2781alin. 9 Cod proc.penală, încalcă disp. art. 21 alin. 1,2 și 3, art.61 alin.1, art.126 alin. 1,2 și 3 și art.20 alin.2 din Constituția României deoarece, prin interpretarea dată disp.art.278 alin.8 lit.c Cod proc.penală de către prin Decizia nr. 48/2007, instanța învestită cu judecarea plângerii nu poate pronunța soluțiile prevăzute de art.2781alin.8 lit.c Cod proc.penală, în condițiile în care plângerea este formulată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale sau de clasare, ignorându-se în acest mod principiul celerității procesului penal și practica CEDO privind soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

Autorul excepției a mai arătat că, în condițiile în care judecătorul poate să desființeze soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată date de procuror, atunci acesta poate să dispună și începerea sau nedeschiderea urmăririi penale, potrivit principiului - cine poate mai mult, poate și mai puțin.

Celelalte părți din această cauză nu și-au prezentat un punct de vedere cu privire la excepția invocată de către apelantul.

În opinia instanței excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantul este nefondată, întrucât dispozițiile Codului d e procedură penală, menționate mai sus, sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale menționate.

Dispozițiile art. 2781alin.8 lit.c și alin. 9 Cod proc.penală nu îngrădesc accesul la justiție. Dimpotrivă, aceste dispoziții au menirea de a lărgi accesul persoanelor la justiție și de a asigura părților un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

S-a precizat că autorul excepției critică neconstituționalitatea disp.art.2781alin.8 lit.c) din Codul d e procedură penală, prin prisma interpretării, date acestor dispoziții legale de către prin Decizia nr. XLVIII (48)/2007 - și chiar susține, în mod neîntemeiat, că disp.art.2781alin.8 lit.c Cod proc.penală ar fi fost modificate în sensul interpretării date de către

Având în vedere că excepția apelantului vizează în principal disp.art.2781alin.8 lit.c și alin.9 Cod proc.penală, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea apelantului și, în consecință, în conformitate cu disp.art. 29 alin.4 din Legea nr.47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții.

În conf. cu disp.art. 303 alin.6 cod proc.penală, instanța a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, considerând că, întrucât excepția de neconstituționalitate nu vizează un text de lege propriu-zis, ci o interpretare (obligatorie prin prisma dispozițiilor art. 4142alin. (3) Cod procedură penală) dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 48/4.06.2007, sesizarea Curții Constituționale nu ar fi admisibilă.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 20 iulie 2009, apărătorul ales al inculpatei, av. -, a înaintat la dosar o cerere prin care arată că nu mai insistă în judecarea recursului formulat împotriva încheierii de sesizare a Curții Constituționale (înțeleg să și-l retragă).

Potrivit art. 3854alin. 2 Cod procedură penală, părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor în instanța de apel, fiecare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie să fie făcută personal de părți sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.

Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, prin cererea înaintată la dosar inculpata, prin avocatul ales, și-a exprimat dorința de a retrage recursul declarat, urmează a se lua act de această cerere și a dispune în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului formulat de intimata (fiica lui - și, născută la data de 20.09.1050 în mun. B, domiciliată în Pipera-Tunari,- D, jud. I) împotriva încheierii de ședință din data de 06.07.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă recurenta la plata sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red./tehnored.

2 ex./29.07.2009

Apel:,

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Ion Avram, Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 496/2009. Curtea de Apel Galati