Furtul (art.208 cod penal). Decizia 13/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 13
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 12 iunie 1971, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.278 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desființată în parte, în latură penală, sentința penale nr.1402 din 11 iulie 2008 Judecătoriei Ploiești, în sensul că s-a redus pedeapsa aplicată acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu menținerea în rest a dispozițiilor sentinței apelate.
Totodată, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus prevenția, cu începere de la 17.03.2008 la zi.
Prin sentința sus-menționată, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1 Cod penal.
În baza art. 208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 17.03.2008, făcându-se aplicarea și a dispozițiilor art. 71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar potrivit art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 17.03.2008 la zi.
În latură civilă, conform art.346 rap. la art.14 Cod proc.pen. și art.998 și urm. cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2449 lei către partea civilă SRL, cu sediul în P, str. - nr.2B, jud.P, reprezentând contravaloarea bunului sustras și nerecuperat.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de apărător ales, potrivit împuternicirii avocațiale nr.2/6.01.2009, lipsă fiind intimata-parte civilă SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul personal și asistat de apărător desemnat din oficiu din cadrul Baroului P, conform delegației nr. 2065/2008 aflată la fila 10 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, cu permisiunea instanței, a luat legătura cu inculpatul, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată de asemenea că nu are cereri de formulat.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, pentru recurentul, arată că înțelege să critice ambele hotărâri pronunțate în cauză, atât de instanța de fond cât și de apel, în temeiul dispozițiilor art.385/9 pct.17 cod proc. penală, acestea dând o greșită încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului.
Conform actului de sesizare al instanței, s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208-209 cod penal, în condițiile în care din probele aflate la dosar rezultă incidența art.215 lit.a cod penal. Precizează că ambele infracțiuni sunt de prejudiciu, asemănătoare în ceea ce privește elementul material al laturii obiective, respectiv însușirea unui bun pe nedrept, iar ceea ce le deosebește este latura subiectivă, în infracțiunea de înșelăciune, însușirea bunului având loc prin inducerea în eroare.
În speță, așa cum a precizat în declarația dată în fața tribunalului, inculpatul nu a dorit sustragerea telefonului mobil, ci doar inducerea în eroare a părții vătămate cu privire la necesitatea unei facturi, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.
Față de cele arătate, rezultând că în mod greșit tribunalul a respins cererea de apel cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând a se avea în vedere și practica judiciară invocată în fața instanței anterioare.
În subsidiar, în ipoteza în care curtea se va ralia la opinia instanței de apel în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, solicită a se constata că pedeapsa aplicată este excesivă, raportat la bunul sustras, poziția procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului, că acesta a încercat repararea prejudiciului produs, însă nu a reușit să-l găsească pe reprezentantul societății vătămate, chiar dacă este cunoscut cu antecedente penale, însă pentru infracțiuni de altă natură.
Pentru motivele arătate, în principal, se solicită admiterea recursului și pe fond schimbarea încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse prin reținerea circumstanțelor judiciare de care beneficiază inculpatul, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei, redozarea pedepsei și aplicarea unei sancțiuni minime pentru infracțiunea de furt calificat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 17 martie 2008 acesta a sustras un telefon mobil din incinta SRL, prin înlocuirea acestuia cu unul vechi pe care îl avea asupra sa. În momentul în care a fost observat de vânzătoare inculpatul a fugit cu telefonul din magazin.
În mod corect, instanța de fond și apel a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, cu privire la latura subiectivă a acesteia-însușirea bunului prin sustragere, în condițiile în care inculpatul cunoștea că are telefonul asupra sa în momentul în care a fugit din magazin, urmărit fiind de un angajat al acestuia.
Referitor la individualizarea pedepsei, arată că tribunalul a dat eficiență circumstanțelor de care se bucură inculpatul, coborând cuantumul acesteia la minimul special prevăzut de lege.
Având în vedere motivele expuse, solicită respingerea recursului și computarea din pedeapsă a duratei reținerii și arestării preventive de la 17 martie 2008, la zi.
Recurentul inculpat, având cuvântul personal, solicită a se avea în vedere că intenția sa a fost de a cumpăra telefonul mobil în cauză și că a fugit din magazin atunci când i s-a spus că au fost chemate organele de poliție, intrând în.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1402 din 11 iulie 2008 Judecătoria Ploiești, în baza disp. art. 334.C.P.P. a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e cu Cod Penal aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea de înșelăciune, faptă prev. de art. 215 al. 1 cod penal și în temeiul disp. art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 iunie 1971 în comuna, județul B, CNP -, cetățean român, studii medii, domiciliat în comuna, județul în P, str. - - bloc 22 B,. 4,. 17, județul P, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare, faptă din 17 martie 2008.
În temeiul disp. art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
Totodată, în baza disp. art. 350 al. 1.C.P.P. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și conform art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 17 martie 2008 la zi.
În soluționarea laturii civile a fost admisă acțiunea formulată de SC SRL și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.449 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras și nerecuperat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, că la data de 17 martie 2008, în jurul orelor 10,30 inculpatul s-a deplasat la magazinul de telefonie mobilă aparținând SC SRL, situat în P, str. - unde a solicitat vânzătorilor să îi prezinte un telefon mobil marca Nokia N 95 8 GB sub pretextul că dorește să îl cumpere.
Telefonul solicitat i-a fost prezentat, inculpatul i-a verificat funcțiile, după care a solicitat vânzătoarei să îi întocmească documentele de vânzare, moment în care a înlocuit telefonul respectiv cu un altul mai vechi pe care îl avea asupra sa în momentul intrării în magazin.
Deoarece pentru întocmirea documentelor era necesar telefonul în vederea înscrierii seriei pe factură și certificatul de garanție, vânzătoarea a solicitat inculpatului telefonul iar acesta i l-a dat pe cel vechi, celălalt fiind introdus de inculpat în buzunarul superior al gecii.
În urma verificării în baza de date a telefonului prezentat de inculpat, vânzătoarea a constatat că acesta i-a dat un alt telefon și i-a cerut actul de identitate pentru a întocmi factura, însă inculpatul a ezitat să îi înmâneze documentul și întrebat fiind de către cei doi vânzători dacă mai are asupra lui un alt telefon de aceeași marcă, acesta nu a recunoscut.
Pentru lămurirea situației, cei doi vânzători i-au solicitat inculpatului să aștepte în magazin sosirea firmei de pază, însă acesta a așteptat doar câteva minute, după care, profitând de neatenția vânzătorilor a ieșit în fugă, fiind urmărit de martorul.
În momentul părăsirii magazinului, inculpatul a pierdut portofelul cu actele de identitate și a fost urmărit de martor până în momentul în care s-a urcat într-o mașină care aștepta la semafor și cu care s-a deplasat mai departe până în zona centrale din P, unde martorul, șoferul autoturismului căruia inculpatul îi spusese să îl ducă la o secție de poliție întrucât era urmărit să fie jefuit, i-a cerut să coboare și să meargă la un echipaj de poliție aflat în zona respectivă. Inculpatul s-a prezentat ulterior la o secție de poliție unde a reclamat incidentul în care a fost implicat.
Situația de fapt expusă anterior a fost reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor și, angajați ca vânzători la firma SC SRL, șoferul autoturismului coroborate cu declarațiile inculpatului, care inițial a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea expusă în actul de acuzare.
Susținerea inculpatului potrivit căreia nu a intenționat să-și însușească telefonul mobil ci doar să obțină o factură pentru telefonul său, care nu era original și că intenționa să îl achite pe cel nou nu a fost acceptată de instanța de fond, reținându-se, pe baza probelor la care s-a făcut referire anterior că atâta timp cât inculpatul a ieșit din magazin știind că are asupra sa telefonul mobil aparținând părții vătămate, aspect necontestat de acesta, nu se mai poate susține că intenția sa a fost aceea de inducere în eroare a părții vătămate iar nu de sustragere a bunului, astfel că cererea vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat în înșelăciune a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Totodată, prima instanță a reținut că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal, întrucât din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că prin sentința penală nr. 391/11 decembrie 2000 Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 1969/12.04.2002 a Curții Supreme de Justiție, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 12 aprilie 2004, cu un rest neexecutat de 686 zile.
La individualizarea pedepsei, judecătoria a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, raportat la modalitatea de comitere, respectiv din loc public, aglomerat, încercând să profite de neatenția vânzătorilor,limitele de pedeapsă prevăzute de lege și atitudinea inculpatului, care a fost de acord să repare prejudiciul cauzat părții civile, însă a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, așa încât, s-a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate este o pedeapsă corespunzătoare scopului preventiv educativ și sancționator prev.de art. 52 Cod penal.
Având însă în vedere disp. art. 71 al. 2 cod penal, precum și jurisprudența CEDO în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul 1 la această Convenție, prima instanță a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, numai acele drepturi de la art. 64 Cod penal față de care acesta s-a făcut nedemn a le mai exercita, respectiv art. 64 lit. a și b cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În latură civilă, reținând incidența disp. art. 346 rap. la art. 14.C.P.P. combinat cu art. 998 și urm. cod civil, prima instanță a admis acțiunea civilă și, potrivit principiului disponibilității,a obligat inculpatul la plata sumei de 2.449 lei despăgubiri către partea civilă, reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras și nerecuperat.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o de nelegalitate, constând în aceea că în raport de situația de fapt ce rezultă din dosarul cauzei, încadrarea juridică a infracțiunii în furt calificat este greșită, corect fiind ca acesta să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Prin decizia penală nr. 278 din 10 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte, în latură penală sentința, în sensul că a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Totodată, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive, de la 17 martie 2008, la zi.
La pronunțarea deciziei, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Situația de fapt, împrejurările comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de instanța de fond pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Reluând întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpat și evidențiind momentele semnificative ale acesteia, tribunalul a ajuns la concluzia că intenția inculpatului a fost aceea de a-și însuși telefonul nou prin schimbarea acestuia cu cel vechi, creând impresia vânzătorilor că dorește să cumpere un telefon nou și că din cauza vigilenței vânzătorilor care i-au solicitat să aștepte până la sosirea unui echipaj de poliție, inculpatul, dându-și seama de situația în care se află, a luat hotărârea de a fugi având asupra sa telefonul cel nou.
În acest moment hotărârea infracțională a fost schimbată în sensul că inculpatul a decis să-și însușească fără drept telefonul cel nou pe care îl avea în buzunarul gecii, fără consimțământul vânzătorului de la magazin.
Părăsind magazinul firmei, având asupra sa telefonul cel nou pe care nu îl achitase, tribunalul a concluzionat că s-a consumat infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpatului.
În opinia instanței de control judiciar, inculpatul a comis două infracțiuni, prima de înșelăciune ce a rămas în faza de tentativă iar cea de a doua de furt, ce s-a consumat în momentul comiterii acțiunii de luare a bunului respectiv, când are loc deposedarea deținătorului și imposedarea autorului furtului, însă fiind sesizată numai cu apelul inculpatului nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură faptă în două infracțiuni întrucât s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
S-a motivat că încadrarea juridică dată faptei de furt calificat este corectă, reținându-se că a fost comisă în loc public, așa cum acesta este definit de art. 152 Cod penal și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b cod penal, ce constituie o cauză de agravare facultativă a răspunderii penale.
Referitor la individualizarea pedepsei, tribunalul a arătat că infracțiunea de furt calificat este sancționată cu închisoarea de la 3 la 15 ani, însă instanța era datoare să rețină drept criterii la stabilirea pedepsei și natura faptei dedusă judecății, scopul urmărit de inculpat, valoarea pagubei și atitudinea sinceră manifestată de inculpat încă de la prima declarație, astfel încât, apreciind că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră, tribunalul a admis apelul, a desființat în parte sentința și a redus pedeapsa de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în scris motivele pentru care a promovat această cale de atac, astfel cum cer disp. art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P.
Cu ocazia dezbaterilor, recurentul-inculpat, prin apărător ales, invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17.C.P.P. a susținut că instanțele au dat o greșită încadrare juridică faptei reținută în sarcina sa.
S-a motivat că încadrarea juridică corespunzătoare este aceea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1 Cod penal, întrucât sub aspectul laturii obiective, inculpatul nu a dorit sustragerea telefonului mobil ci doar inducerea în eroare a părții vătămate cu privire la necesitatea unei facturi, așa cum acesta a declarat în fața tribunalului, astfel încât în mod greșit s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.
Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de înșelăciune și aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea sancțiunii, apreciind că față de poziția procesuală sinceră a inculpatului și împrejurarea că acesta a încercat repararea prejudiciului cauzat, este posibilă reținerea circumstanțelor judiciare prev. de art. 74 Cod penal.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 14 și 17.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 3 și 4 constată C.P.P. că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv plângerea și declarația părții vătămate SC SRL, procesul verbal de consemnare a plângerii, declarațiile martorilor, procesele verbale de recunoaștere din grup și planșele foto, declarațiile martorului, prezent la recunoașterea din grup a inculpatului, înscrisuri privind proveniența și valoarea bunului sustras, coroborate cu declarațiile inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, din care rezultă că la data de 17 martie 2008, în timpul zilei, a sustras dintr-un loc public, respectiv din incinta magazinului de telefonie mobilă aparținând SC SRL P un telefon mobil Nokia N 95 8 GB în valoare de 2.449 lei, prejudiciul nefiind recuperat.
Probele și mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior au fost complet analizate și just apreciate de instanțe, astfel încât, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, în mod temeinic și legal au dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal.
Pe baza acestora, în mod corect s-a stabilit că la data de 17 martie 2008, inculpatul s-a prezentat la magazinul părții vătămate cu intenția directă de a lua din posesia acesteia un bun mobil, respectiv un telefon Nokia N 95 8 GB, în scopul de și-l însuși pe nedrept.
Desfășurarea succesivă a evenimentelor ce s-au finalizat cu părăsirea de către inculpat a magazinului de telefonie mobilă, în condițiile în care avea asupra sa bunul aparținând părții vătămate, conduce la concluzia că activitatea infracțională constituie, sub aspectul laturii obiective, acțiunea de sustragere a bunului fără consimțământul victimei iar împrejurarea că anterior acestui moment, inculpatul lăsase vânzătorului telefonul său mobil nu a reprezentat decât mijlocul prin care a încercat să distragă atenția factorilor responsabili, cunoscând că în aceste condiții se vor face verificări, perioadă de timp în care poate sustrage bunul în mod nestingherit.
Susținerea inculpatului în sensul că a intenționat achiziționarea telefonului Nokia 8 GB, urmărind în mod special obținerea unei facturi pentru telefonul său vechi deoarece nu avea acte de proveniență pentru acesta și intenționa să-l vândă, pe lângă faptul că este lipsită de orice suport probator, nu este nici verosimilă, câtă vreme între telefoanele respective nu exista o similitudine perfectă, făcând parte doar din aceeași gamă, și oricum, potrivit chiar susținerilor reclamantului, telefonul vechi nu avea meniu în limba română, așa încât în mod corect această apărare nu a fost avută în vedere în analiza încadrării juridice a faptei în infracțiunea de înșelăciune la care inculpatul s-a referit.
În argumentarea corectei încadrări juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat stă înseși atitudinea inculpatului, care, deși pretinde că a intenționat să cumpere telefonul mobil, în loc să prezinte vânzătorului cartea de identitate și banii, a ales să înlocuiască telefonul nou cu un telefon vechi iar în momentul în care factorii responsabili făceau verificări cu privire la acesta din urmă, a părăsit în grabă magazinul, având asupra sa bunul părții vătămate, fără ca prețul pentru acesta să fie plătit.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că situația de fapt, împrejurările comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de ambele instanțe iar încadrarea juridică este corespunzătoare, apreciază că recursul declarat de inculpat în privința motivului de casare prev. de art.3859pct.17 C.P.P. este nefondat.
Referitor la individualizarea pedepsei, se constată că tribunalul, reevaluând criteriile cuprinse în art. 72 Cod penal și ținând cont de scopul pedepsei ce rezultă din art. 52 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pedeapsă care este, și în opinia Curții, justă, având în vedere toate circumstanțele cauzei menționate anterior.
Atitudinea procesuală sinceră a inculpatului și valoarea relativ scăzută a prejudiciului au fost avute în vedere de instanța de control judiciar cu ocazia reducerii cuantumului pedepsei la minimul special prevăzut de lege, însă aceste motive nu pot constitui circumstanțe judiciare facultative conform disp. art. 74 Cod penal, față de persoana inculpatului, care deși condamnat anterior la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum superior celei de față și liberat condiționat, a continuat să săvârșească fapte de natură penală, ceea ce înseamnă că scopul preventiv educativ al pedepsei aplicate anterior nu a fost atins.
Prin urmare, reținând că sancțiunea aplicată inculpatului corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite de acesta și circumstanțelor cauzei, iar critica vizând individualizarea pedepsei nu se justifică, în temeiul disp. art. 3859pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul ca nefondat.
Întrucât inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză, în baza disp. art. 383 alin. 2 combinat cu art. 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive, de la 17 martie 2008 la zi.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 iunie 1971, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale 278 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.1402 din 11 iulie 2008 a Judecătoriei Ploiești, ca nefondat.
Deduce din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive, de la 17 martie 2008, la zi.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored. GM 4 ex./20.01.2009
Dosar fond - Jud. fond
Dosar apel - Trib.
Jud. apel,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
