Furtul (art.208 cod penal). Decizia 176/2010. Curtea de Apel Craiova

5Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENAL Nr. 176

Ședința public de la 12 Februarie 2010

PREȘEDINTE: George Ciobanu judector

- - - - judector

- - judector

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații, deținut în C, și împotriva deciziei penale nr. 299 din 2 decembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns inculpatul asistat de avocat, aprtor desemnat din oficiu, lipsind inculpații reprezentat de avocat, aprtor din oficiu și, reprezentat de avocat, aprtor desemnat din oficiu, lipsind partea civil, prțile responsabile civilmente, autoritțile tutelare Primria comunei și Serviciul de Probațiune de pe lâng Tribunalul Gorj.

Procedura complet.

S-a fcut referatul oral al cauzei, dup care, constatând recursurile în stare de judecat, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotrârilor și reducerea pedepsei aplicate în temeiul art. 74, art. 76 Cod penal artând c inculpatul a recunoscut faptele, a explicat modul de svârșire a infracțiunii și a fost instigat de inculpații și.

Avocat având cuvântul pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotrârilor și achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ultraj în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod de procedur penal iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. d Cod de procedur penal întrucât lipsește vinovția.

În privința infracțiunii de loviri sau alte violențe a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b/1 Cod de procedur penal artând c fapta nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Avocat având cuvântul pentru inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea hotrârilor și reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatei potrivit disp. art. 72 Cod penal, în sensul reducerii acesteia având în vedere circumstanțele personale.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursurilor formulate artând c în privința inculpatei s-au reținut circumstanțe atenuante iar pedeapsa a fost redus sub minimul special.

In privința modalitții de executare s-a dispus suspendarea condiționat a executrii pedepsei astfel c pedeapsa a fost just individualizat. Ajutorul dat la svârșirea infracțiunii îndeplinește condițiile unei complicitți morale.

Faptele inculpatului au fost dovedite, inculpații artând în declarațiile date cine a inițiat svârșirea faptelor și cine a luat bunurile.

Probele administrate dovedesc svârșirea infracțiunii de ultraj, inculpatul fiind prezent la locul faptei împreun cu ceilalți inculpați. Nu se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 b/1 Cod de procedur penal, întrucât fapta prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni

Și în privința inculpatului pedeapsa a fost just individualizat, inculpatul fiind recidivist.

Recurentul inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recurenta inculpat a artat c recunoaște și regret svârșirea faptei.

CURTEA,

Asupra recursurilor de faț;

Prin sentința penal nr. 215/16.04.2009, pronunțat de Judectoria Tg-Crbunești în dosar nr-, a fost respins cererea de schimbare a încadrrii juridice din art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 11lit. a pen. art. 180 al.2 și 321 Cod penal, în infracțiunea prevzut de art. 221 Cod penal, formulat de inculpatul.

În baza art. 334.pr.pen. a fost schimbat încadrarea juridic a infracțiunii de tâlhrie pentru care a fost trimis în judecat inculpatul din infracțiunea prevzut de art. 211 alin.2 lit.b și c Cod penal și alin. 21lit. a Cod penal, în infracțiunea prevzut de art.211 alin.2 lit.b și c Cod penal și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.

În baza art. 334.pr.pen. a fost schimbat încadrarea juridic a faptelor pentru care a fost trimis în judecat inculpatul din infracțiunea prevzut de art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 11lit. a pen. art. 180 al.2 și 321 Cod penal, în infracțiunea prevzut de art.26 raportat la art. 211 alin. 2 lit.b și c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c Cod penal, art. 180 alin. 2.pen. și art. 321 alin. 1.pen, toate cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și cu aplicarea art. 33- 34.pen.

În baza art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. și cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 lit. c pen. și alin. 2 cu aplicarea art. 99- 100 fost condamnat inculpata, fiica lui și, nscut la data de 12.12.1990, în comuna, județul G, cetțean român, studii 10 clase, fr ocupație, fr antecedente penale, necstorit, domiciliat în comuna, sat., județul G, la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicat, durata reținerii de la 30.09.2008- 01.10.2008.

În baza art. 71 alin. 2.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b pen. dup împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 110.pen. s-a dispus suspendarea condiționat a executriui pedepsei, pe o durat de 5 ani și 6 luni care se compune din pedeapsa aplicat la care s-a adugat un interval de 1 an, termen de încercare.

În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen.

În baza art. 71 alin. 5.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata suspendrii executrii pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 211 lit. b și c pen. și alin. 21lit. a Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 75 lit. Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, nscut la data de 19.09.1966 în comuna, județul G, cetțean român, studii 10 clase, fr ocupație, divorțat, serviciul militar satisfcut, recidivist, domiciliat în comuna, sat, județul G, la 7 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 2 cu aplicarea art. 37 lit. b pen, a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare.

În baza art. 371 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 88.pen. s-a sczut din pedeapsa aplicat, durata reținerii și arestrii preventive de la 30.09.2008- pân la 03.10.2008.

În baza art. 71 alin. 2.pen, au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor civile prevzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și b pen.

În baza art. 208 alin. 1.pen, art. 209 alin. 1 lit. e și g pen, cu aplicarea art. 37 lit.b pen, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, nscut la data de 20.08.1986 în Tg-J, județul G, cetțean român, studii 6 clase, fr ocupație, necstorit, serviciul militar nesatisfcut, cu antecedente penale, domiciliat în oraș,-,.1, județul H, la patru ani închisoare.

În baza art. 211 alin. 2 lit.b și c pen și alin. 21lit. a pen, cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 75 lit.c pen, a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare.

În baza art. 321 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit.b pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 217 alin. 1 cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul la o lun închisoare.

În baza art. 180 alin. 2.pen, cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b pen. au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 88.pen. s-a sczut din pedeapsa aplicat, durata reținerii și arestrii preventive de la data de 08.09.2008- la zi.

În baza art. 71 alin. 2.pen. au fost interzise drepturile prevzute de art. 64.pen. alin. 1 lit. a teza a II- a și b Cod penal, pe durata executrii pedepsei principale.

În baza art. 350.pr.pen. s-a menținut arestarea preventiv a inculpatului.

S-a luat act c prțile vtmate și nu s-au constituit prți civile în cauz.

A fost admis în parte acțiunea civil a prții civile.

Au fost obligați inculpații în solidar, inculpata minor cu partea responsabil civilmente la 800 lei despgubiri civile ctre partea civil și inculpații și, în solidar cu prțile responsabile civilmente, la 1.000 lei daune morale ctre partea civil.

A fost obligat inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare statului, iar inculpații și ma, la câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat va fi avansat anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a constatat c prin plângerea adresat organelor de urmrire penal, partea vtmat din comuna, Județul G sesizat faptul c în seara zilei de 29.04.2008, dup lsarea întunericului, rmânând cu autoturismul în pe raza comunei, sat, jud. G,l- surprins pe inculpatul sustrgând bunuri din autovehiculul s

Din materialul de urmrire penal existent la dosarul cauzei a rezultaz c inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, iar în urma desprțirii în fapt a prinților si s-a stabilit din anul 2007, fr forme legale, pe raza comunei, sat, jud.

În urma neînțelegerilor dintre inculpat și mama sa, a gsit gzduire, sprijin și înțelegere în casa inc., situat în cormuna, sat, județul G, persoan cunoscut cu multiple antecedente penale și comportament ce sfideaz bunele moravuri și normele de conduit în societate.

În aceste condiții, în seara zilei de 29:.04. 2008, i-a indicat inculpatului autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, ce se afla avariat în afara prții carosabile, ca urmare a unui eveniment rutier.

Profitând de absența prții vtmate G de la fața locului, precum și de faptul c afar era întuneric și nu putea fi observat de alte persoane, inculpatul s-a deplasat la autoturismul menționat mai sus, care se afla în apropierea locuinței lui, a ptruns în interior și a început s demon teze mai multe componente din bord.

În jurul orelor 21,30-22,00, la fața locului și-au fcut apariția martorii, și. rude și prieteni apropiați ai prții vtmate, care intenționau s înlocuiasc o pentru a-i da posibilitatea prții vtmate s mearg cu autoturismul la locuința sa.

În acele împrejurri, martorii l-au surprins pe inculpatul în autoturismul prții vtmate, acesta încercând s fug pentru a-și asigura scparea, îns a fost prins și predat organelor de poliție, ocazie cu care s-a gsit asupra sa un pentru tonf ( special pentru autoaprare), bun pe care-1 sustrsese din mașina lui.

În aceste condiții, acțiunea de sustragere a componentelor auto, întrerupt de intervenția martorilor, rmas în faza tentativei, este absorbit în furtul consumat al tocului pentru tonfa.

Fapta inculpatului, așa cum a fost descris mai sus, prezint un grad ridicat de pericol social și a adus o atingere grav relațiilor sociale privind patrimoniul privat.

Prin plângerea adresat organelor de cercetare penal, partea vtmat din cormuna, sat, jud. G, a sesizat faptul c în seara zilei de 11.08.2008, dup lsarea întunericului, în jurul orei 22,30, o persoan necunoscut i-a smuls de pe umr poșeta, în care se afla suma d de 480 lei, un telefon mobil marca și mai multe obiecte de uz personal.

S-a reținut c partea vtmat era angajat ca vânztoare la SC "-" SRL din satul, comuna, Județul G, iar în seara zilei de 11.08.2008 aceasta se deplasa de la serviciu spre locuința sa, având în geant banii proveniți din încasrile pe ziua respectiv.

Pe parcursul urmririi penale s-a stabilit c în seara comiterii infracțiunii de tâlhrie partea vtmat era însoțit de fiica sa în vârst de 6 ani și se deplasa pe acostamentul din partea a DN 67 B, în localitatea,., când, la un moment dat, a fost surprins de apariția, prin spate, a inculpatului, care i-a smuls poșeta de pe umr și a fugit în direcția satului, spre pdure.

În acel moment, partea vtmat a alertat prin țipete de ajutor vecinii, a încercat s-1 urmreasc pe autor, iar apoi, vzând c nu poate s-1 prind, a anunțat organele de poliție prin apelul de urgenț "112".

În aproximativ 10-15 min la fața locului și-au fcut apariția polițiștii din localitate, care au efectuat primele verificri, prilej cu care partea vtmat a susținut c autor al faptei este.

Pe baza bnuielilor prții vtmate, organele de cercetare penal au efectuat activitți de cutare a inculpatului, inclusiv la domiciliul lui, unde se știa c este gzduit, îns acesta din urm a spus c nu se afl la imobilul su, fiind plecat din localitate.

Dup comiterea faptei, în orele imediat urmtoare au fost efectuate apeluri repetate pe numrul telefonului mobil despre care partea vtmat a susținut c-1 avea în poșeta sustras, alturi de suma de 480 lei și alte bunuri de folosinț personal, îns apelurile au fost respinse iar dup un anumit timp telefonul a fost închis.

La un moment dat, datorit constituției corporale asemntoare, partea vtmat l-a bnuit ca autor pe din aceeași localitate, care a fost gsit de organele de poliție, imediat dup sesizarea faptei, la locuința sa, acesta reușind s-și dovedeasc nevinovția prin justificarea timpului critic.

Faptul c inculpatul s-a sustras, prezența sa în locuința lui fiind tgduit de acesta din urm și de fiicele sale, dar și revenirea prții vtmate, care l-a indicat pe acesta ca autor sigur al faptei, a fcut s rmân singurul suspect în cauz.

Având în vedere susținerile prții vtmate, privind existența unui credit de circa 12 Euro pe cartela aflat în telefonul sustras, s-a solicitat companiei comunicarea traficului telefonic din perioada critic, rspunsul primit oferind o certitudine privind folosirea cartelei din telefonul aparținând prții vtmate, într-un alt telefon cu nr. - de pe care s-au efectuat 3 utilizri ale serviciului *120# în numai câteva secunde, la aproximativ o or dup comiterea faptei.

S-a procedat apoi la identificarea utilizatorului telefonului cu nr. - și astfel, la data de 02.09.2008, a fost depistat inculpata minor în incinta Spitalului Orșenesc Tg-Crbunești, în timp ce efectua convorbiri telefonice de pe același telefon, în care la scurt timp dup comiterea faptei fusese introdus cartela sustras de pe telefonul prții vtmate.

Procedându-se la audierea minorei în calitate de martor, aceasta a declarat ca se cunoștea foarte bine cu partea vtmat, care avea o relație apropiat cu tatl su în perioada premergtoare comiterii tâlhriei. Aceeași relație s-a dovedit c a stat la baza unei bogate corespondențe telefonice dintre partea vtmat și familia lui, aceasta oferindu-le mrfuri pe datorie din magazinul în care lucra, atât lui cât și fiicelor sale, dar și inculpatului, de la care nu a mai putut recupera datoriile. Atitudinea insistent a prții vtmate de a-și recupera datoriile, i-a deranjat pe și

Atitudinea insistent a prții vtmate de a-și recupera datoriile i-a deranjat pe și și astfel, a aprut hotrârea comiterii infracțiunii de tâlhrie, aceștia intenționând s-și achite datoriile la magazinul unde lucra partea vtmat chiar cu banii sustrași de la aceasta.

Pentru toate aspectele asupra crora a fost întrebat, inculpata a avut pregtite explicații acoperitoare pentru inculpatul, despre care a declarat c nu se afla în localitate în perioada comiterii faptei.

Mai mult decât atât, dând dovad c avea cunoștinț despre împrejurrile comiterii faptei, inculpata a susținut c telefonul su mobil în momentul comiterii infracțiunii de tâlhrie, se afla la partea vtmat și i-a fost restituit la câteva zile dup fapt, încercând astfel s justifice operațiunile efectuate la serviciul 120# și indicând c acestea au fost efectuate de însși partea vtmat, care apoi a înscenat furtul.

Susținerile inculpatei s-au dovedit a fi lipsite de logic și realism, din cel puțin dou motive, și anume:la momentul efecturii operațiunilor 120# partea vtmat era însoțit de polițiști și alte persoane și nu putea efectua astfel de activitți fr s fie observat;cartela de pe telefonul furat a fost funcțional în perioada imediat urmtoare comiterii faptei, fiind fcute apeluri ctre aceasta, apeluri care îns au fost respinse sau la care nu s-a rspuns.

La data de 08.09.2008 inculpatul a fost reținut și apoi arestat preventiv iar cu prilejul audierilor efectuate de ctre organele de poliție, parchet și instanț, a negat comiterea infracțiunii, susținând c a fost plecat din localitate și propunând ca martori pe tatl su și vecinii de la locul de domiciliu din orașul, jud.

Verificând aprarea inculpatului, s-a stabilit c în momentul comiterii infracțiunii de tâlhrie, acesta nu s-a aflat în localitatea.

Fiind reaudiat la data de 26.09.2008, inculpatul a revenit asupra tuturor declarațiilor date anterior, recunoscând c în seara zilei de 11.08.2008 i-a smuls de pe umr poșeta prții vtmate, precum și faptul c și-a însușit suma de 100 lei, celelalte bunuri incendiindu-le în locuința mamei sale în aceeași noapte.

Cu aceeași ocazie inculpatul a recunoscut c telefonul prții vtmate a sunat de mai multe ori în poșet, îns a respins apelurile efectuate.

Inculpatul nu a recunoscut inițial cum s-a produs transferul de cartel din telefonul furat în telefonul inculpatei, susținând c nu-și poate explica acest fapt, fiind evident ascunderea complicitții acestei inculpate.

Procedându-se la efectuarea unei reconstituiri cu inculpatul, acesta a indicat organelor de poliție, cu precizie, modul cum a urmrit partea vtmat, cum a smuls poșeta de pe umrul acesteia și traseul parcurs de la locul svârșirii faptei, spre cas.

La domiciliul mamei sale inculpatul a indicat V focului unde a susținut c a ars bunurile prții vtmate și apoi locul unde a aruncat, aspecte ce au surprins-o pe, care i-a reproșat fiului su c nu este sincer și l-a rugat s spun adevrul, în sensul de a nu ascunde participația altor persoane.

În aceste condiții, inculpatul a declarat, în prezența mamei sale și a martorilor asistenți, c întreaga activitate infracțional a fost executat la îndemnul și indicațiile lui, care avea nevoie de bani s-și cumpere autoturism.

Inculpatul a artat c i-a artat lui și fiicei sale, c trebuie s se îmbrace în haine închise la culoare pentru a nu putea fi recunoscut și le-a indicat locul unde s-o aștepte pe partea vtmat pentru a-i putea sustrage poșeta.

Mai mult decât atât, inculpatul a declarat c la svârșirea faptei a fost însoțit de incilpata care a asigurat paza într-un lan de porumb de lâng drumul public și a manipulat telefonul sustras, folosind cartela pentru verificarea și transferul creditului.

Aceast ultim declarație a inculpatului a simplificat logica evenimentelor și a condus la lmurirea tuturor neconcordanțelor existente anterior.

Despre poșet, bani, telefon mobil și celelalte bunuri sustrase de la partea vtmat, inculpatul a declarat c acestea au fost însușite de ctre inculpatul.

infracțional dintre cei trei inculpați a rezultat cu evidenț din colaborarea acestora pe timpul cercetrilor, prin acoperirea reciproc, însușirea, tinuirea și folosirea bunurilor provenite din fapta de tâlhrie.

Din datele de anchet a rezultat c inculpatul a acționat asupra prții vtmate purtând un rolling de culoare cu aparținând inculpatului. și îmbrcat la indicația inculpatului, pentru a fi mai greu de recunoscut.

În urma confruntrii dintre inculpatul și inculpata minor, s-a constatat c între declarațiile acestora nu mai apar contradicții majore, ambii susținând c inculpatul a pus la cale comiterea faptei, a indicat celor doi traseul pe care trebuia s-1 urmeze peste deal și a beneficiat de banii sustrași, tinuind celelalte bunuri.

Inculpata a recunoscut c a participat cu la comiterea infracțiunii de tâlhrie și c a transferat creditul de pe cartela prții vtmate, pe telefonul s

Fiind audiat, inculpatul a precizat c a discutat în prealabil cu despre fapta de tâlhrie, îns nu a fost de acord s o comit, dar ulterior, și-a însușit majoritatea bunurilor sustrase și 1-a ajutat pe inculpatul s se sustrag cercetrilor.

În sarcina inculpatei s-a reținut complicitatea la infracțiunea de tâlhrie, întrucât aceasta a asigurat paza în lanul de porumb și 1-a însoțit pe tot traseul, prin pdure, pe inculpatul, sporind curajul și determinarea acestuia.

În ceea ce privește complexitatea infracțiunii de tâlhrie, acțiunea principal a elementului material, respectiv furtul, s-a comis cu complicitatea inculpatei, iar acțiunea adiacent (violența) s-a realizat prin intermediul poșetei sustrase de inculpat, folosind forța brutal prin surprindere.

Prejudiciul în cuantum de 800 lei creat prin svârșirea infracțiunii de tâlhar nu a fost recuperat, motiv pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în procesul penal.

Prin plângerea prealabil adresat organelor de cercetare penal, partea vtmat din com., jud. G, a sesizat faptul c în seara zilei de 19.08.2008, în timp ce se afla la barul SC SRL din satul, a fost lovit de ctre inculpatul și, suferind leziuni care au necesit, pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale.

Printr-o alt plângere ce a fost conexat la acest dosar, prțile vtmate și, în calitatea de administratori ai SC COM SRL au sesizat faptul c în seara zilei de 19.08.2008, inculpații și au provocat scandal public la localul sus-amintit, acesta din urm chiar sprgând cu o din lemn geamurile de la ușa de la intrarea în bar, creând un prejudiciu de 1500 lei.

Din materialul de urmrire penal existent la dosarul cauzei a rezultat c în seara zilei de 19.08.2008 inculpatul a mers la barul SC SRL din satul, comuna, unde a intrat în conflict cu partea vtmat, sub pretextul c i-a acostat prietena, în fapt fiica cea mic a lui.

În scopul rzbunrii, inculpatul a mers la domiciliul lui împreun cu care a revenit la bar și împreun au exercitat acte de violenț asupra prții vtmate, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale, conform anexat la dosarul cauzei.

În local și în exteriorul acestuia se aflau peste 15 persoane a cror activitate și bun dispoziție au fost tulburate de inculpații și, care au proferat în public gesturi și semne obscene, exercitând acte de violenț și faț de alte persoane care nu au formulat plângere prealabil în acest sens, dar care au fost indignate de atitudinea și comportamentul celor doi.

Mai mult decât atât, în acele împrejurri inculpatul s-a înarmat cu un par de lemn, cu ajutorul cruia a spart geamurile de la ușa principal de intrare în bar, cauzând administratorilor societții un prejudiciu de 1500 lei, nerecuperat pân în prezent.

Faptele celor trei inculpați, așa cum au fost descrise mai sus, au adus o atingere grav relațiilor sociale privind patrimoniul privat, integritții corporale și bunelor moravuri, motiv pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecat.

În cauz au fost audiați martorii din rechizitoriu, ia, și, care au declarat c își mențin declarațiile date în cursul urmririi penale și nu au nimic de adugat.

Pe parcursul cercetrii judectorești, partea vtmat s-a constituit în parte civil cu suma de 800 lei despgubiri civile și 3000 lei daune morale, celelalte prți vtmate declarând c nu s-au constituit prți civile în cursul procesului penal.

Faptele inculpatului de a sustrage bunuri din autoturismul prții vtmate, de aod eposeda prin violenț pe partea vtmat de o poșet în care avea bunuri în valoare de 800 lei, de a-1 lovi pe, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale, de a distruge geamurile de la ușa principal a barului SC SRL și de a produce scandal public de natur s aduc atingere bunelor moravuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, tâlhrie, distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevzute și pedepsite de art. 208 al. 1-209 alin. l lit. e și g pen. art. 211 al.2 lit. b și c și al.21 lit. a pen. art. 217 alin. l pen. art. 321 alin. l pen. și art. 180 alin.2 pen.;

Faptele inculpatului de a participa, în calitate de complice, la infracțiunea de tâlhrie comis de inculpatul și, de a lovi pe partea vtmat, producându-i leziuni care necesit pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale și de a tulbura liniștea și ordinea public în localul SC SRL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevzut și pedepsit de art. 26 raportat la art. 211 al.2 lit. b și c și al.21 lit. a pen. art. 180 al.2 și 321.pen.;

Fapta inculpatei minore de a participa, în calitate de complice, la infracțiunea de tâlhrie comis în seara zilei de 11.08.2008, împreun cu inculpatul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevzut de art. 26 raportat la art. 211 alin.2 lit. b și c și alin.21 lit. a pen.

Starea de fapt expus anterior a fost dovedit pe deplin în cursul procesului penal și s-a probat cu: declarațiile inculpaților, declarațiile prților vtmate, declarațiile martorilor audiați în cauz, procesele-verbale de reconstituire, procesele-verbale de confruntare, procesul-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, certificatul medico-legal și procesele-verbale de prezentare a materialului de urmrire penal, în sensul svârșirii de ctre inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecat, în modalitatea descris anterior și în consecinț, aceștia au fost condamnați, potrivit dispozitivului prezentei sentințe.

Împotriva sentinței penale pronunțate au declarat apel Parchetul de pe lâng Judectoria Tg-Crbunești și inculpații, și.

Motivele invocate în apelul parchetului sunt urmtoarele: încadrarea juridic a faptelor svârșite de inculpați este greșit întrucât nu s-a reținut forma cadru a infracțiunii de tâlhrie, respectiv cea prevzut de art.211 alin.1 pen.

În ce privește pe inculpata, nu s-au reținut dispozițiile art.75 litera "a" pen. referitoare la svârșirea infracțiunii de dou sau mai multe persoane împreun.

În cazul inculpatului, s-a reținut doar art.211 lit. a și b pen. fr a se indica alineatul reținut, și anume alineatul 2, respectiv c hotrârea instanței este netemeinic, întrucât pedepsele aplicate inculpaților și, sunt prea mici în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei; încadrarea juridic a faptei svârșite de inculpatul, aceea de complicitate, este greșit reținut, forma de participație la infracțiunea de tâlhrie, fiind instigarea.

Motivele invocate de apelanții inculpați din declarațiile de apel s-au referit la cuantumul prea mare a pedepselor aplicate, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul la încadrarea juridic a faptelor comise.

Prin decizia penal nr. 299 din 2 decembrie 2009, Tribunalul Gorja admis apelul parchetului; a desființat sentința și în baza art. 334.pr.pen. a schimbat încadrarea juridic a faptelor inculpaților, astfel:

- pentru inculpatul din art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și g pen. art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. pen. art. 217 alin.1 pen. art. 321 alin.1 pen. și art. 180 alin.2 pen. cu aplicarea art. 33-34 și 37 lit. b pen. în art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. e și g pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. art. 211 alin.1 și 2 lit. b și c și al.21lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. b și 75 lit. c pen, art.217 alin.1 cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 321 alin.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 180 alin.2 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și 33-34.pen.

- pentru inculpatul din art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin.21lit. a pen. art. 180 al.2 și art. 321 cu aplicarea art. 33-34 și art. 37 lit. b pen. în art. 26 raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 321 alin. 1 cu aplicarea art. 180 al.2 pen. cu aplicarea art. 75 lit.c pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 33-34.pen.

- pentru inculpata din art. 26 raportat la art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 99, 100 și urmtoarele pen. în art. 26 raportat la art. 211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 99 și urmtoarele pen.

În baza art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. e și g pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. condamnat pe inculpatul la 5 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c pen. și art. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 75 lit. c pen.a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 217 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 321 alin.1 cu aplicarea art. 37 lit. b pen. l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 2C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a mai fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34.pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 211 alin.1 și 2 lit. b și și alin. 21lit. a cu aplicarea art. 37 lit. b și 75 lit. c pen, a fost condamnat inculpatul la 8 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen.a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 321 al.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a mai fost condamnat inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34.pen. au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 211 alin.1 și alin.2 lit. b și c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 99 și urmtoarele pen. și 74-76.pen. a fost condamnat inculpata (minor) la 3 ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților.

A fost obligat inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 lei reprezint onorariu aprtor din oficiu și se va avansa din fondurile ctre Baroul Gorj.

A fost obligat inculpata la 330 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezint onorariu aprtor din oficiu și va fi avansat din fondurile ctre Baroul Gorj.

A fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Tribunalul a admis cererea de schimbare a încadrrii juridice a faptelor comise de inculpați formulat de reprezentantul Ministerului Public, întrucât din ansamblul probelor administrate în cauz, respectiv plângerile și declarațiile prților vtmate, proceselor-verbale de reconstituire, proceselor-verbale de confruntare, proceselor-verbale de recunoaștere din grup, planșelor fotografice, certificatul medico-legale, procesele-verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, rezult c aceștia se fac vinovați de svârșirea infracțiunilor, așa cum a rezultat din discutarea încadrrii juridice a faptelor de la data dezbaterilor.

Astfel, tribunalul analizând actele și lucrrile dosarului, a constatat c din probele administrate atât în timpul urmririi penale, cât și în cursul cercetrii judectorești, inculpații se fac vinovați de svârșirea urmtoarelor infracțiuni:

Inculpatul se face vinovat de svârșirea infracțiunilor prevzute și pedepsite de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. e și g pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen. art.211 alin.1 și 2 lit. b și c pen. art.21lit. a pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen. și art.75 lit. c pen. art. 217 alin.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 321 alin.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 180 al.2 pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și 33-34.pen.

Inculpatul se face vinovat de svârșirea infracțiunilor prevzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c pen. și alin.21lit. a pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 75 lit. c pen. art.180 alin.2 pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen. art.321 alin.1 pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen.

Inculpata se face vinovat de svârșirea infracțiunilor prevzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 211 al.1 și 2 lit. b și c și alin. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 99 și urmtoarele pen. și art.74-76.pen.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, s-a avut în vedere gravitatea deosebit a faptelor comise, pericolul social concret deosebit al acestor fapte, precum și modalitatea în care au acționat inculpații în svârșirea infracțiunilor.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații, și

În recursul formulat de inculpatul s-a artat c probele administrate în cauz nu dovedesc vinovția acestuia în privința infracțiunii de complicitate la tâlhrie solicitând achitarea în temeiul art. 11pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod de procedur penal,iar în privința infracțiunii prev. de art. 321 Cod penal a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. a Cod de procedur penal, în subsidiar solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit a rap. la art. 10 lit. d Cod de procedur penal.

Nu s-a fcut dovada în cauz c inculpatul a înlesnit sau ajutat în orice mod la svârșirea faptei iar în privința infracțiunii de ultraj nu s-a stabilit ce implicare efectiv a avut inculpatul în svârșirea faptei de ctre inculpatul.

Recurenta inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotrârilor și reducerea pedepsei aplicate.

A artat c la data svârșirii faptelor inculpata era minor și a fost mai ușor determinat s svârșeasc o fapt penal, inculpata nu are antecedente penale și și-a gsit un loc de munc.

În recursul formulat de inculpatul, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate în temeiul art. 74, art. 76 Cod penal, având în vedere c inculpatul a recunoscut svârșirea faptelor, atât în faza de urmrire cât și în faza de judecat.

Recursul formulat de inculpata este fondat iar recursurile formulate de inculpații și sunt nefondate urmând s fie respinse pentru urmtoarele considerente.

Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, probele administrate în cauz respectiv, declarațiile inculpaților, prților vtmate și martorilor, procesele verbale de reconstituire, confruntare și recunoaștere din grup, planșele foto și concluziile certificatului medico-legal dovedind svârșirea de ctre inculpați a infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

În declarațiile date inculpații au artat c ulterior svârșirii infracțiunii de tâlhrie și-a însușit majoritatea bunurilor sustrase și l-a ajutat pe inculpatul s se sustrag cercetrilor, împrejurri recunoscute de recurentul inculpat.

De asemenea, nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpatul în privința greșitei condamnri pentru infracțiunea prev. de art. 321 Cod penal.

Potrivit declarațiilor martorilor, inculpații și au exercitat acte de violenț ți au proferat în public gesturi și semne obscene, în prezența mai multor persoane aflate la barul aparținând SC SRL din satul, com..

În privința pedepselor aplicate inculpaților, s-a realizat o just aplicare a disp. art. 72 Cod penal, având în vedere gradul de pericol social al faptelor, limitele de pedeaps prevzute, împrejurrile în care au fost svârșite faptele, astfel c pedepsele aplicate inculpaților sunt de natur s contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Curtea apreciaz îns, în privința inculpatei c scopul pedepsei poate fi atins și fr executarea acesteia, având în vedere vârsta inculpatei la data svârșirii faptei, precum și faptul c inculpata nu are antecedente penale urmând ca in privința recurentei inculpate s se fac aplicarea disp. art.

Ca urmare, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod de procedur penal și respectiv art. 385 pct. 1 lit. b Cod de procedur penal, Curtea va admite recursul formulat de inculpata și va respinge recursurile formulate de inculpații și

Se va casa în parte decizia și sentința în privința inculpatei în sensul c în baza art. 110 rap. la art. 81 CP dispune suspendarea condiționat a executrii pedepsei, pe o durat de 3 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare, stabilit potrivit dispoz. art. 110 CP.

Se va deduce detenția preventiv a inculpatului la zi și se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Vor fi obligați recurenții inculpați și la câte 380 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care câte 300 lei fiecare din cei doi inculpați reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând ca suma de 300 lei onorariu avocat oficiu pentru recurenta s fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 299 din 2 decembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Respinge recursurile formulate de inculpații și, declarate împotriva aceleiași decizii penale.

Caseaz în parte decizia și sentința în privința inculpatei în sensul c în baza art. 110 rap. la art. 81 CP dispune suspendarea condiționat a executrii pedepsei, pe o durat de 3 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare, stabilit potrivit dispoz. art. 110 CP.

Deduce detenția preventiv a inculpatului la zi.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Oblig pe recurenții inculpați și la câte 380 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care câte 300 lei fiecare din cei doi inculpați reprezentând onorariu avocat oficiu, urmând ca suma de 300 lei onorariu avocat oficiu pentru recurenta s fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitiv.

Pronunțat în ședința public de la 12 februarie 2010.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.GC.

IB 12 februarie 2010,

Emis dou extrase penale.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Membri Doru Filimon, Valentina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 176/2010. Curtea de Apel Craiova