Furtul (art.208 cod penal). Decizia 177/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 177
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva deciziei penale nr. 284 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, privind pe inculpații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat asistat de avocat, apărător din oficiu, lipsind intimatul inculpat reprezentat de avocat, apărător din oficiu, partea civilă, partea responsabilă civilmente, autoritățile tutelare Primăria comunei și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
A precizat că susține numai motivele de recurs privind încadrarea juridică incompletă și omisiunea instanței de apel dea se pronunța cu privire la cererea procurorului, de schimbarea a încadrării juridice a faptelor de furt calificat și că nu susține motivele de recurs privind modul în care s-a dispus descontopirea pedepselor aplicare prin sentința penală nr. 607/2008 a Judecătoriei Tg. Cărbunești și anularea suspendării condiționate și, respectiv motivul de recurs privind individualizarea pedepsei.
A arătat că încadrarea juridică dată faptelor nu este completă întrucât la art. 208 cod penal nu s-a indicat aliniatul iar în faza de apel procurorul a formulat o cerere de schimbarea a încadrării juridice, arătând că încadrarea juridică corectă este cea prev. de art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin.1 lit. a,g,i cod penal. Instanța de apel a prorogat această cerere pentru termenele următoare și, în final, a omis a se pronunța.
Avocat pentru intimații inculpați și a solicitat admiterea recursului formulat de parchet în privința motivelor susținute de reprezentantul parchetului.
Intimatul inculpat prezent, și-a însușit concluziile.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 257 din 7.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Carbunesti în dosarul nr-, în baza art. 334 Cod de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 208-209 alineat 1 literele g și i Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 208-209 alineat 1 literele a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 75 litera c Cod penal.
În baza art. 334 Cod de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul minor, din infracțiunea prevăzută de art. 208 - 209 alineat 1 literele g și i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 208-209 alineat 1 literele a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal.
În baza art. 208-209 alineat 1 literele a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 litera c Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data 11.05.1988 în Tg-Cărbunești, domiciliat în comuna, sat, județul G, de la 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare.
În baza art. 71 alineat 2 Cod penal, au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alineat 1 litera a teza a II a și litera b Cod penal.
S-a constatat că inculpatul este cercetat în altă cauză.
În baza 208 - 209 alineat 1 literele a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal, a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 25.10.1991 în, domiciliat în comuna, sat, județul G, la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunea din cauza dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea din sentința penală nr. 606 din 26.09.2008 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 87 din 13.04.2009 a Tribunalului Gorj la data de 24.04.2009.
Au fost descontopite pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 606 din 26.09.2008 a Judecătoriei Cărbunești modificată prin decizia penală nr. 87 din 13.04.2009 a Tribunalului Gorj în pedepsele componente de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și respectiv 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.
A fost înlăturat sporul aplicat de 3 (trei) luni.
În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare din sentința penală nr. 606/2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești.
În baza art. 36 alineat 1 Cod penal, au fost contopite pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare din cauza de față cu pedepsele de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare pe care o sporește cu 3 (trei) luni, urmând ca în total inculpatul să execute 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 alineat 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alineat 1 litera a teza a II a și litera b Cod penal după împlinirea majoratului.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În baza art. 110 Cod penal, a fost stabilit 3 (trei) ani termenul de încercare, care curge începând cu data de 24.04.2009.
În baza art. 71 alineat 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod de procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
Au fost obligați inculpații în solidar, și tot în solidar inculpatul minor cu partea responsabilă civilmente la 2.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată.
Au fost obligați inculpații în solidar și tot în solidar inculpatul minor cu partea responsabilă civilmente la câte 400 lei de fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului din care câte 200 lei reprezentând onorarii pentru avocații desemnați din oficiu, avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești nr. 3657/P/2007 au fost trimiși în judecată inculpatul, domiciliat în comuna, sat, județul G, pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 - 209 alineat 1 literele g și i Cod penal și inculpatul, domiciliat în comuna sat, județul G, pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 - 209 alineat 1 litera g și i Cod penal cu aplicarea art. 99, 100 Cod penal.
Analizând probele de la dosar, respectiv declarația părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală instanța a reținut că în data de 16.04.2008, inculpatul a venit acasă la inculpatul și i-a propus să meargă să sustragă un pe care îl văzuse în locuința unui consătean.
După ce au luat hotărârea de a săvârși fapta, cei doi inculpați, în jurul orelor 000- 100, au plecat la locuința părții vătămate, situată la aproximativ 2 Km. față de domiciliul inculpatului.
Ajungând la casa părții vătămate, inculpații au sărit gardul, s-au apropriat de imobil și au deschis prin forțare cu un fier ușa beciului. Au pătruns în interiorul beciului, au luat cazanul și au ieșit din curtea părții vătămate tot prin escaladarea gardului.
sustras a fost dus și depozitat temporar la domiciliul inculpatului.
Ulterior, inculpații au vândut cazanul în schimbul sumei de 110 lei și a unui lighean, unor cetățeni rromi, a căror identitate nu o cunosc.
Suma de bani și-a însușit-o inculpatul, deoarece celălalt inculpat rămăsese cu banii obținuți din vinderea unui alt sustras.
Această stare de fapt a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză și, ce s-a coroborat cu recunoașterea inculpaților și celelalte probe existente la dosar.
Faptele celor doi inculpați, așa cum au fost descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alineat 1-209 alineat 1 litera a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 litera c Cod penal pentru inculpatul major și cu aplicarea art. 99. 100 Cod penal pentru inculpatul minor.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpați, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, gradul de pericol social al faptelor comise, că sunt cunoscuți cu antecedente penale și că au recunoscut și regretat faptele.
În plus instanța a mai reținut că inculpații au mai comis fapte de natură penală pentru care au fost condamnați prin sentința penală nr. 606 din 26.09.2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești, modificată prin decizia penală nr. 87A din 13.04.2009 a Tribunalului Gorj la pedepse constând în închisoare.
De asemenea, instanța a avut în vedere că inculpatul major a comis infracțiunea din cauza dedusă judecății împreună cu vărul său, inculpatul care este minor.
Tot în legătură inculpatul minor instanța a reținut că nu știe carte, acest aspect constituind un element în aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța a apreciat că rolul educativ și preventiv al pedepselor ce au fost aplicate inculpaților poate fi realizat prin condamnarea acestora la pedepse constând în închisoare cu orientare spre minimul special prevăzut de lege.
Instanța a constatat că inculpatul este cercetat în altă cauză.
În concret inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 606 din 26.09.2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești, modificată prin decizia penală nr. 87 din 13.04.2009 a Tribunalului Gorj la 4 ani închisoare cu privare de libertate.
Împotriva deciziei penale nr. 87 din 13.04.2009 a Tribunalului Gorja declarat recurs inculpatul major, astfel că la data pronunțării prezentei sentințe penale prima sentință penală cu nr. 606 din 26.09.2008 nu este definitivă.
În baza 208 - 209 alineat 1 literele a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal, a fost condamnat inculpatul minor la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
Instanța a constatat că infracțiunea din cauza dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea din sentința penală nr. 606 din 26.09.2008 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 87 din 13.04.2009 a Tribunalului Gorj la data de 24.04.2009.
Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța a procedat la descontopirea pedepsei aplicate inculpatului minor, prin sentința penală nr.606/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr.87 A/13.04.2009, fără a dispune anterior anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.606/2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești; greșit instanța i-a obligat pe cei doi inculpați în solidar la plata cheltuielilor judiciare statului.
De asemenea, a susținut și un alt motiv de apel, constând în netemeinicia sentinței întrucât pedepsele aplicate inculpaților sunt prea mici.
Prin decizia penală nr. 284 din 18 noiembrie 2009. Tribunalul Gorja admis apelul declarat de parchet; a desființat sentința numai cu privire la cheltuielile judiciare statului în sensul că obligă pe inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și pe inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului în solidar cu partea responsabilă civilmente, din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Tribunalul, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpaților și, procesul-verbal de cercetare la fața locului, a constat că cei doi inculpați se fac vinovați de fapta săvârșită, starea de fapt a fost corect stabilită de către instanța de fond iar pedepsele aplicate inculpaților au fost legale și temeinice fiind corect individualizate, atât în ceea ce privește modalitatea de executare, precum și cuantumul acestora.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de către parchet, s-a apreciat însă că instanța de fond în mod greșit i-a obligat pe inculpați în solidar la cheltuieli judiciare statului.
În mod corect instanța de fond trebuia să oblige pe fiecare inculpat la cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul minor, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Împotriva acestei decizii, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj arătând că încadrarea juridică a faptelor de furt calificat pentru care au fost condamnați inculpații a fost greșită, întrucât nu este indicat alineatul articolului 208, iar la termenul de judecată de la 7 și 21 octombrie 2009, procurorul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în sensul precizării încadrării juridice corecte, iar tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la această cerere.
S-a mai arătat că în mod greșit s-a dispus descontopirea pedepsei 2 ani aplicată prin sentința penală nr. 606/2008 și, abia ulterior s-a dispus anularea suspendării condiționate cu privire la această pedeapsă, iar pedepsele aplicate au fost greșit individualizate întrucât cei doi inculpați sunt cunoscuți în mediul în care locuiesc ca având un comportament antisocial frecvent, iar în privința inculpatului minor instanțele nu au sancționat suficient concursul de infracțiuni, iar termenul de încercare este prea mic.
Recursul este nefondat.
Se constată în privința încadrării juridice a faptei că sunt nefondate criticile formulate de parchet, întrucât, pe de o parte, precizarea alineatului art. 208, nu constituie schimbarea încadrării juridice în condițiile în care faptele săvârșite de inculpați au fost încadrate ca infracțiuni de furt calificat, iar pe de altă parte, se constată că instanța de fond a stabilit în cadrul încadrării juridice faptelor, dispozițiile ce încadrează faptele ca și furt calificat, respectiv prev. de art. 209 alin.1 cod penal precum și împrejurările în care faptele au fost săvârșite, respectiv cele prev. de lit. a,g, i cod penal.
În privința individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispoz. art. 72 cod penal, în sensul că pedepsele aplicate în raport cu gradul de pericol social, limitele de pedeapsă prevăzute, faptul că inculpații au antecedente penale dar și că au avut o atitudine sinceră, corespund scopului prev. de art. 62 cod penal.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
Se vor obliga inculpații la câte 360 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 lei pentru fiecare reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva deciziei penale nr. 284 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, privind pe inculpații și ca nefondat.
Obligă inculpații la câte 360 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 lei pentru fiecare reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2010.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC
IB
12 februarie 2010.
Emis extras penal.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Membri Doru Filimon, Valentina