Furtul (art.208 cod penal). Decizia 255/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 255

Ședința publică de la 13 Martie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon

- - - - JUDECĂTOR 3: George

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 175 de la 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistat de avocat, apărător ales și, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsind partea civilă SC ul Energetic SA - EM.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tg. J, pentru completarea cercetărilor și elucidarea în concret a stării de fapt. A menționat astfel că, în cauză nu a fost corect evaluat prejudiciul cauzat deoarece, nu s-a stabilit gradul de uzură al obiectelor sustrase.

Pe de altă parte, a arătat că inculpatul nu a fost asistat de apărător în faza urmăririi penale și a judecării în fond, în condițiile în care dintre inculpați era minor, situație ce atrage nulitatea prev. de art. 197 alin.2 Cod procedură penală, la dosarul cauzei neexistând delegația sau împuternicirea unui apărător.

A mai relatat că nu este clarificată nici situația antecedentelor penale ale inculpatului, deoarece în cauză nu sunt clare pedepsele ce au fost contopite cu atât mai mult cu cât contopirea s-a făcut cu o faptă comisă de inculpat în minorat.

Avocat pentru inculpatul, a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât prejudiciul nu a fost corect individualizat deoarece a fost calculat ca și când obiectele sustrase ar fi fost noi și nu fier vechi. A mai arătat că inculpatul nu a fost asistat de apărător nici la instanța de fond și nici în cursul urmăririi penale, acest lucru impunându-se datorită faptelor comise dar și împrejurării că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei, asistența juridică fiind obligatorie pentru acesta.

A mai menționat că în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că inculpații nu au făcut altceva decât să colecteze fier vechi care nu a fost revendicat de nimeni, fiind îngropat pe terenurile proprietate personală a unor persoane fizice, solicitând astfel admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reprezentantul parchetului a arătat că asistența juridică nu era obligatorie la inculpați inculpații, iar cu privire la inculpatul minor hotărârea pronunțată este definitivă, întrucât nu a exercitat cale de atac.

În ceea ce privește lipsa unei eventuale delegații de apărător, în acest caz este esențială asistența juridică efectivă și nu existența unei împuterniciri avocațiale.

În privința locului comiterii faptei, a precizat că fierul vechi a fost sustras din incinta complexului energetic și, chiar dacă era vorba de fier vechi, partea civilă avea dreptul să-l valorifice și cm inculpații nu au făcut obiecții cu privire la cuantumul prejudiciului, această problemă este rezolvată.

Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul în sensul că nu s-a stabilit situația condamnărilor anterioare, în propria cale de atac a inculpatului nu i se poate înrăutăți situația.

A solicitat astfel, respingerea recursurilor ca nefondate pentru toate motivele invocate.

Inculpații și având pe rând, ultimul cuvânt, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorilor.

Dezbaterile fiind închise:

CURTEA,

Asupra recursurilor de față:

Din actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1753 de la 19 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, s-a dispus în baza art. 208, 209 alin.1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal și art. 74 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 31 iulie 1983 în comuna, județul Satul M, domiciliat în, strada -, -.3,.3, județul G, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal, iar în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 83 Cod penal.

În baza art. 208, 209 alin.1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. c Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 20 iulie 1979 în Tg. J, județul G, domiciliat în comuna, sat - J, județul G, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe perioada prev. de art. 71 Cod penal.

S-a luat act că SC ul Energetic SA -, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, iar inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare statului.

Prin aceeași sentință penală, s-a aplicat inculpatului minor, măsura educativă a libertății supravegheate prev. de art. 103 Cod penal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. J, nr. 3620/P/2007 de la 6 martie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 alin.1 lit. a,g, Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal pentru inculpații și și art. 37 lit. b pentru inculpatul și art. 99 și următoarele Cod penal pentru inculpatul.

S-a reținut în fapt că în seara zilei de 27 iunie 2007k, cei trei inculpați s-au întâlnit și s-au hotărât să se deplaseze în cariera, aparținând EM, pentru a sustrage fier vechi.

În acest scop, în noaptea respectivă au mers cu căruța aparținând inculpatul până în apropierea benzilor transportoare, de un de au sustras și încărcat în atelaj 10 bucăți lonjeroane, pe care intenționa să le vândă la un centru de colectare deșeuri fier, însă, după aproximativ 200, au fost surprinși de agenții de pază ai SC și Protecție SRL, iar de frică au abandonat căruța, ascunzându-se în pădure.

Reținând vinovăția inculpaților instanța de fond i-a condamnat pe cei doi inculpați și, la individualizarea judiciară a pedepselor avându-se în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, iar față de inculpatul, s-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate prev. de art. 103 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 175 de la 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați și, cu obligarea acestora la câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin aceeași decizie penală, s-a luat act că apelantul parte responsabilă civilmente, și-a retras apelul declarat în cauză.

Tribunalul Gorja apreciat că instanța de fond a dat o interpretare corectă probelor administrate în cauză, reținând corect vinovăția inculpaților și o stare de fapt conformă realității.

De asemenea, a constatat că pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate, atât ca modalitate de executare cât și cu privire la cuantumul acestora.

Împotriva acestei decizii penale, au declarat recurs în termen inculpații și.

În motivele scrise de recurs inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tg. J, pentru completarea cercetărilor și elucidarea în concret a stării de fapt. A menționat astfel că, în cauză nu a fost corect evaluat prejudiciul cauzat deoarece, nu s-a stabilit gradul de uzură al obiectelor sustrase.

Pe de altă parte, a arătat că nu a fost asistat de apărător în faza urmăririi penale și a judecării în fond, în condițiile în care dintre inculpați era minor, situație ce atrage nulitatea prev. de art. 197 alin.2 Cod procedură penală, la dosarul cauzei neexistând delegația sau împuternicirea unui apărător.

A mai relatat că nu este clarificată nici situația antecedentelor penale ale sale, deoarece în cauză nu sunt clare pedepsele ce au fost contopite cu atât mai mult cu cât contopirea s-a făcut cu o faptă comisă de inculpat în minorat.

Inculpatul, în motivele scrise de recurs, a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât prejudiciul nu a fost corect individualizat deoarece a fost calculat ca și când obiectele sustrase ar fi fost noi și nu fier vechi. A mai arătat că nu a fost asistat de apărător nici la instanța de fond și nici în cursul urmăririi penale, acest lucru impunându-se datorită faptelor comise dar și împrejurării că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei, asistența juridică fiind obligatorie pentru acesta.

A mai menționat că în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că ei nu au făcut altceva decât să colecteze fier vechi care nu a fost revendicat de nimeni, fiind îngropat pe terenurile proprietate personală a unor persoane fizice, solicitând astfel admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că s-a reținut corect starea de fapt, vinovăția inculpaților este cert dovedită în cauză cu probatoriile pe parcursul procesului penal, iar pedepsele aplicate acestora sunt just individualizate, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare.

Cu privire la motivul de apel vizând împrejurarea că locul comiterii faptei nu este corect stabilit, Curtea apreciază că acesta este nefondat întrucât, bunurile au fost sustrase de inculpați din incinta SC Energetic SA - EM, astfel încât nu aveau regimul de bunuri abandonate.

De asemenea, inculpații nu au făcut obiecții cu privire la cuantumul prejudiciului produs.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând lipsa de apărarea inculpaților la urmărirea penală și la judecarea în fond a cauzei, se constată că și acesta este nefondat, întrucât, pe de o parte, inculpatul minor a fost asistat de un apărător din oficiu în faza de urmărire penală, a cărui delegație se află la fila 331 din dosarul, iar cu privire la acesta, hotărârea este definitivă întrucât partea responsabilă civilmente și-a retras apelul declarat în cauză.

De asemenea, inculpații majori și au fost asistați la prima instanță de avocat, apărător ales, a cărei delegație se află la fila 28 din dosarul de fond, în faza de urmărire penală nefiind obligatorie asistența juridică.

Nici motivul invocat de apărătorul ales al inculpatului, vizând neclarificarea antecedentelor penale, nu este întemeiat deoarece nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recuzrsurile declarate de inculpați, iar în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului, iar recurentul inculpat și la 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 175 de la 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-.

Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului și pe recurentul inculpat și la 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 martie 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.VT.

IB/ 15.04.2009.

13 martie 2009,

Emis extras penal pentru inculpatul.

va încasa de la rec.inc. suma de 230 RON și de la rec.inc. suma de 530 RON cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Membri Doru Filimon, George

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 255/2009. Curtea de Apel Craiova