Furtul (art.208 cod penal). Decizia 284/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.02.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 284/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul MGG. împotriva deciziei penale nr.50/A din 01.02.2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent MGG. în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T cu delegație la dosar, lipsind părțile vătămate intimate, SC SRL Sânnicolau M și SC SRL Sânnicolau
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare reducerea pedepsei pe care o consideră prea M, și ca urmare a aplicării prevederilor art. 74, 76 Cod penal să se reducă sub minimul special prevăzut de lege.Totodată arată că în mod greșit s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, având în vedere că fapta a fost săvârșită în perioada când era minor.
Procurorul pune concluzii de admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond având în vedere că la judecarea cauzei nu a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt susține că recunoaște comiterea infracțiunii de furt calificat în dauna părții civile, însă menționează că nu a comis celelalte furturi. Solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele: prin sentința penală nr. 94 din 23.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M, în dosar nr-, în temeiul prevederilor art. 208 alin. 1,4, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c și art. 37 lit. a cod penal a condamnat pe inculpatul M G, fiul lui G și, născut la 16.04.1984 în localitatea L, domiciliat în nr. 128 Jud. T, cetățean român, studii 4 clase, CNP -, la o pedeapsă a închisorii de 3 ani și 6 luni pentru fapta comisă în dauna părții vătămate
În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă a închisorii de 3 ani și 8 luni pentru fapta săvârșită în dauna părții vătămate SC SRL.
În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă a închisorii de 4 ani pentru fapta săvârșită în dauna părții vătămate SC SRL.
În temeiul art. 78 al. 1 OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă a închisorii de 1 an și 3 luni.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele aplicate și inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a- c Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și arestării preventive începând cu data de 28.09.2006 până la zi.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului MGG.
În temeiul art. 101 alin. 1 lit.b Cod penal raportat la art. 103 Cod penal a aplicat inculpatului minor fiul lui și, născut la 15.09.1992 în L, domiciliat în nr. 86, Jud. T, cetățean român, studii 4 clase, fără antecedente penale, CNP -, măsura educativă a liberării supravegheate pe o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1,4, art. 209 alin. 1 lit.a, i Cod penal în dauna părții vătămate G.
A încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
În temeiul art. 103 alin. 2 Cod penal a pus în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui și obligația de a înștiința instanța de îndată dacă se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa, are purtări rele sau a săvârșit o altă faptă penală.
În temeiul art. 103 alin. 4 Cod penal a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comportării sale și conținutul art. 103 alin. 6 Cod penal.
În baza art. 103 alin. 3 Cod penal a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri:
Să nu mai intre în legătură cu celălalt inculpat.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală a respins pretențiile civile formulate de partea civilă G, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 cod civil a obligat pe inculpatul G la plata sumei de 1618,3 li către partea civilă SC SRL cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut următoarele: prin rechizitoriul nr. 91/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sînnicolau M inculpatul major G a fost trimis în judecată pentru săvârșirea două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 lit.a,i Cod penal și art. 208 alin. 1, 209 lit. a, g, Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a, 37 lit. a Cod penal, a unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 lit.a,g,i Cod penal și a unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/ 2002, cu aplicarea art. 33 lit.a, 37 lit.a Cod penal, iar inculpatul - minor, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, și alin. 4 Cod penal, art. 209 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 99,100, 109 Cod penal.
În fapt -sa reținut că în data de 26.09.2006, partea vătămată i- angajat pe cei doi inculpați ( cu plata la sfârșitul zilei) la lucrări agricole, respectiv cules porumb, acțiune pentru care i- deplasat pe inculpați la câmp, cu autoturismul marca 1300, aparținând părții vătămate.
Profitând de neatenția părții vătămate, cei doi inculpați au luat autoturismul, punându-l în mișcare cu ajutorul cheilor adecvate pe care au văzut că partea vătămată le-a ascuns sub preșul de la scaunul stânga față. Autoturismul a fost condus de inculpatul M G pe distanța - și retur, iar după ce autoturismul s-a oprit urmare acționării necorespunzătoare, a fost abandonat pe câmp unde a fost găsit la data de 28.09.2006, recuperat și restituit părții vătămate care nu s-a mai constituit parte civilă. Inculpatul MGa condus autoturismul pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere, pentru nici o categorie de autovehicule, producând acestuia importante avarii, pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1400 Euro.
În noaptea datei de 16/17.01.2006, inculpatul împreună cu altă persoană rămasă neidentificată a furat din magazinul aparținând SC SRL din Sînnicolau M, Jud. T, al cărei administrator este 48 telefoane mobile, în valoare de 23.172 lei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă.
În noaptea datei de 06/07.04.2006, inculpatul G, împreună cu persoană rămasă neidentificată a pătruns în magazinul SC SRL din Sînnicolau M și au furat bonuri și bani, prejudiciul produs fiind în sumă de 1618,3 lei.
Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul MGG. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 lit. a, i Cod penal și art. 208 alin. 1,4, 209 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a, 37 lit. a Cod penal și a unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 lit.a,g,i Cod penal, precum și unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată și inculpatul minor, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință, prev. de art. 208 alin. 1,4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a,i Cod penal.
Coroborând declarațiile martorilor G, el, -, -, G, raportul de expertiză psihiatrică legală privindu-l pe inculpatul minor, referatul de anchetă socială privindu-l pe același inculpat, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile inculpaților și fișele de cazier judiciar ale acestora, prima instanță reținut vinovăția inculpaților cu privire la săvârșirea infracțiunilor astfel cum acestea au fost reținute prin rechizitoriu, aplicându-le pedepsele înscrise în dispozitivul sentinței.
În soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță obligat inculpații la plata despăgubirilor în sumele și către părțile civile menționate de asemenea în dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sînnicolau criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit instanța de fond nu a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 n închisoare aplicată prin sentința penală nr. 790/11.12.2003, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosar nr. 3097/2003 întrucât infracțiunile pentru care inculpatul MGG. a fost trimis în judecată în prezentul dosar, au fost săvârșite în termenul încercare stabilit prin această sentință penală.
Prin decizia penală nr. 50/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, apelul a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată și rejudecându-se cauza în latura penală, în baza art. 83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 790/2003, pronunțată de Judecătoria Lugoj, și s-a dispus executarea ei alăturat pedepsei de 4 ani închisoare, deci pedeapsa totală de 5 ani închisoare cu executare în detenție.
Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate au fost menținute.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul MGG. criticând-o pentru nelegalitate întrucât în mod greșit s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, faptă săvârșită în perioada când era minor.
Recursul este nefondat.
Prin sentința penală nr. 790/11.12.2003, pronunțată de Judecătoria Lugoj inculpatul G a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia, iar în baza disp. art. 83 Cod penal, s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.
Infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar, au fost săvârșite la data de 26.09.2006, 16/17.01.2006, respectiv 06.07.2006, deci anterior împlinirii termenului de încercare de 3 ani, care o constituie data de 11.12.2006, astfel că revocarea suspendării condiționate a executării acesteia, este legală, iar criticile formulate de inculpat sunt neîntemeiate. Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei se dispune și în cazul inculpaților minori aceștia nefiind exceptați de la aplicarea prevederilor art. 83 Cod penal.
Starea de fapt a fost corect reținută de cele două instanțe ea rezultând din declarațiile martorilor, planșele foto, procesele verbale de constatare la fața locului, astfel că, în temeiul prevederilor art. 385/15 alin. 1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul prevederilor art.192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Din durata pedepsei aplicată inculpatului recurent se va deduce în continuare arestul preventiv de la data pronunțării deciziei penale recurate la zi iar în baza dispozițiilor art. 350 Cod procedură penală se va menține în continuare starea de arest a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515punct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul MGG. împotriva deciziei penale nr.50/A/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.38517alin.4 Cod procedură penală și art.88 Cod penal deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din 01.02.2003 la zi.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 17.03.2008
Tehnored.
2ex/ 24.03.2008
Prima inst.
Inst. apel.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.02.2008
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 284/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
În temeiul art.38515punct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul MGG. împotriva deciziei penale nr.50/A/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.38517alin.4 Cod procedură penală și art.88 Cod penal deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din 01.02.2003 la zi.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan