Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 286/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.02.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 286/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de inculpații, împotriva deciziei penale nr. 43/A din 30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți și, ambii în stare de arest preventiv, asistați din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind partea civilă intimată .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpaților solicită admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare redozarea pedepsei pe care o consideră prea mare față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea soluțiilor date ca legale și temeinice susținând că instanța de fond în mod corect au reținut starea de fapt și vinovăția inculpaților iar la aplicarea pedepsei avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Inculpații recurenți, luând pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele: prin sentința penală nr. 2084/12.10.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al.2 indice 1 lit.a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul,fiul lui si, născut la 17.01.1987 în T, domiciliat în comuna, nr.43, jud. T, fără ocupație, cu antecedente penale, în prezent arestat preventiv in Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T, CNP- -, la o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, cu executare în regim de deținere prev. de art. 57.
Cod PenalI-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88.Cod Penal, au fost deduse din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 14.06.2007 și a arestului preventiv din data de 15.06.2007 la zi.
În baza art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al.2 indice 1 lit.a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui si, născut la 07.12.1988 în T, domiciliat în comuna, nr.43, jud. T, fără ocupație, cu antecedente penale, în prezent arestat preventiv in Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță T,CNP- -, la o pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, cu executare în regim de deținere, prev. de art. 57.
Cod PenalI s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, Cod Penal, pe durata și in condițiile art. 71.
Cod PenalIn baza art. 350.C.P.P. a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88.p, au fost deduse din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 14.06.2007 și a arestului preventiv din data de 15.06.2007 la zi.
S-a luat act că partea vătămată a renunțat la petențiile civile formulate în cadrul procesului penal, prejudiciul fiind integral recuperat prin restituire.
In temeiul art. 191 al. 2 si 3.C.P.P. au fost obligati fiecare dintre inculpati la plata sumei de 200 RON fiecare, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
În data de 10.07.2007 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara, dosarul cu nr-, prin rechizitoriul nr. 3528/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara fiind trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al 1, al. 2 lit. c, al. 2 indice 1 lit. a Cod Penal, iar inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221.
Cod PenalS-a reținut în actul de inculpare că în data de 02.03.2007, inculpații și au sustras prin violență telefonul părții vătămate, pe care și le-au însușit, în aceeași zi inculpatul comercializându-l deși cunoștea proveniența obiectului.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpaților care au recunoscut parțial comiterea faptei, proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de certificare, dovadă de predare-primire, procese verbale de recunoaștere din grup ș planșe foto. S-a efectuat referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Timiș în privința inculpatului minor.
În faza de cercetare judecătorească, au fost audiați inculpații, precum și partea vătămată și toți martorii din rechizitoriu.
Din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cele două faze procesuale, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
In data de 02.03.2007 a fost înregistrată la Poliția municipiului T plângerea părții vătămate prin care acesta reclamă faptul că in cursul aceleași zile, in jurul orelor 17,15 in timp ce se deplasa împreună cu doi colegi pe strada - - din zona Pieței -, un grup de cinci tineri necunoscuți de etnie romă l-au deposedat prin violență de un telefon mobil marca Samsung D-600.
Potrivit declarației părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor oculari, acesta se întorcea de la școală, împreună cu doi colegi, și prin zona Pieței - din T când un grup de cinci tineri s-au apropiat de ei, iar o persoană din acel grup l-a întrebat cât este ceasul și i-a solicitat ulterior să-i trimită o melodie prin intermediul telefonului mobil. La refuzul părții vătămate trei tineri din grupul celor cinci s-au îndreptat spre acesta și în timp ce doi dintre aceștia l-au ținut de mâini, al treilea i-a smuls telefonul mobil fugind apoi împreună cu ceilalți.
În urma solicitării adresate de către organele de politie unității speciale a pentru localizarea telefonului mobil aparținând părții vătămate s-a comunicat faptul că terminalul respectiv a fost folosit cu cartelă preplătită cu nr. - aparținând numitului. Martorul a declarat că a cumpărat telefonul mobil al părții vătămate de la magazinul SC SRL din zona Sălii din Potrivit documentelor (atașate în dosarul de urmărire penală) a rezultat că telefonul a fost depus în consignație de către inculpatul.
În urma identificării și declarațiilor inculpatului a rezultat faptul că cei cinci tineri indicați de partea vătămată în plângere erau, A și.
În urma recunoașterilor din grup efectuate de partea vătămată și de martorii și a rezultat că inculpații și au fost cei care l-au imobilizat pe partea vătămată ținându-l de mâini în timp ce oat reia persoană i-a smuls telefonul, iar apoi au fugit toți.
Potrivit declarației inculpatului a rezultat că acesta nu a participat în mod direct la săvârșirea faptei dar a văzut ceea ce s-a întâmplat. Ulterior, fiind contactat de și A pentru a-i ajuta la comercializarea telefonului mobil întrucât era singurul care avea actul de identitate la el, s-a întâlnit cu aceștia la Gara de Nord din T și au plecat împreună cu un taxi până în zona Sălii din T unde a comercializat telefonul la magazinul SC SRL. Telefonul mobil a fost recuperat de organele de politie și predat părții vătămate, motiv pentru care aceasta a renunțat la pretențiile civile formulate.
În faza de urmărire penală, inculpații si nu au recunoscut săvârșirea faptei declarând că infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de alți doi din cei trei tineri și, persoane dispărute de la domiciliu astfel încât nu au fost consemnate declarațiile acestora. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a negat constant comiterea faptei arătând că s-a aflat la locul comiterii faptei, dar nu a avut cunoștință de ce urmau să facă si, iar când a conștientizat ce se întâmplă a fugit, înainte de deposedarea de telefon. Această declarație este în contradicție cu cea dată de către partea vătămată și cei doi martori oculari și care au arătat că cei cinci tineri i-au înconjurat în timp ce se deplasau, iar în - l-au deposedat pe de telefon. De asemenea, toți cei trei -partea vătămată și martorii oculari - au arătat că, deși doar trei au acționat efectiv asupra părții vătămate, ceilalți doi au așteptat la o distanță de aproximativ 1 sau 2, fugind toți cinci, doar după ce telefonul a fost luat. Declarațiile inculpaților și sunt contrazise atât de declarațiile părții vătămate cât si de declarațiile celor doi martori care o însoțeau pe aceasta. Partea vătămată a declarat în urma efectuării recunoașterilor din grup că îi recunoaște fără dubiu pe inculpații si drept cei care l-au imobilizat îin timp ce oat reia persoană i-a smuls din mână telefonul mobil. De asemenea, martorul care îi însoțea pe partea vătămată i-a recunoscut pe cei doi inculpați, declarând în urma efectuării recunoașterilor din grup că este sigur că inculpații si împreună cu oat reia persoană au săvârșit agresiunea asupra părții vătămate. Martorul l-a recunoscut pe inculpatul, declarând că nu este sigur în ceea ce-l privește pe numitul.
Faptul că toți cei cinci tineri au beneficiat de banii obținuți din valorificarea telefonului - produsul infracțiunii de tâlhărie conduce la concluzia că aveau cunoștință de ceea ce se întâmplă.
Toți martorii audiați au avut poziții constante în cele două faze procesuale, menținându-și declarațiile consemnate și acordând explicațiile solicitate. De asemenea inculpatul a arătat că a văzut ceea ce s-a întâmplat și avea cunoștință de telefonul sustras prin violență, dar că nu a predat personal telefonul în consignație și nu a știut că a folosit buletinul său în acest scop. Și declarația acestuia este contrazisă de către martorul care a menționat că, în data de 02.03.2007, un telefon mobil marca Samsung 600 fost depus în consignație de către posesorul buletinului, și anume de inculpatul.
Deși inculpatul a susținut că nu a participat efectiv la lovirea și deposedarea de bun a părții vătămate, recunoscând doar prezența sa la 1 -2 de locul în care fratele său inculpatul ținea de mână partea vătămată, fapta sa constituie coautorat întrucât prin modul cum a acționat a creat fiecăruia dintre participanți convingerea că luarea prin violență a bunului de la victimă se realizează prin corelarea activităților tuturor într-o acțiune unică de deposedare. Pentru identitate de raționament, și acțiunea inculpatului care a imobilizat partea vătămată împreună cu o altă persoană, pentru ca cea de-a treia persoană să sustragă prin smulgere telefonul mobil, a fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1
Cod PenalFapta săvârșită de inculpați a fost considerată de prima instanță că constituie infracțiunea de tâlhărie întrucât sustragerea bunului s-a făcut prin smulgerea obiectului aflat în mâinile părții vătămate. Or, această rupere brutală a contactului material pe care deținătorul îl avea cu obiectul, chiar dacă nu a fost însoțită de lovire sau vătămare corporală a părții vătămate, prezintă totuși o violență fizică și mai ales psihică, o siluire a voinței deținătorului, ceea ce reprezintă o trăsătură specifică a infracțiunii de tâlhărie.
Câtă vreme cei doi inculpați au acționat împreună și în loc public permanent, prin destinație, au fost reținute dispozițiile art. 211 al.2 lit. c și al.2 indice 1 lit. a
Cod PenalSub aspectul laturii subiective, a fost apreciat de prima instanță că inculpații au acționat cu intenție directă, având reprezentarea faptelor lor, și anume că prin actele lor, urmează a crea suferință părții vătămate și aop une totodată în imposibilitate de a-și exercita drepturile asupra bunului sustras, cauzând astfel pagube, rezultat ce a fost urmărit prin comiterea faptelor, astfel cum rezultă din scopul urmărit, valorificarea bunului sustras.
Fapta fiecăruia dintre inculpați prezintă un mare pericol social, aducând atingere atât relațiilor sociale referitoare la integritatea fizică a persoanei, a dreptului la sănătate, cât și a dreptului la proprietate.
Fapta inculpatului care in data de 02.03.2007, în zona Pieței - din T, împreună cu inculpatul a imobilizat partea vătămată, pentru ca oat reia persoană să-i sustragă prin violență (smulgere) telefonul mobil marca Samsung D 600, fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al. 1, art. 211 al. 2 lit. c si al. 21lit. a Cp.
Fapta inculpatului care in data de 02.03.2007, în zona Pietei - din T, cu inculpatul, au acționat împreună spre imobilizarea părții vătămate, pentru ca oat reia persoană să-i sustragă prin violență (smulgere) telefonul mobil marca Samsung D 600, fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 211 al. 1, art. 211 al. 2 lit. c si al. 21lit. a Cp.
Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, astfel cum s-a reținut mai sus, fiecare dintre cei doi inculpați arestați, inculpatul și inculpatul, au fost condamnați la pedeapsa de 7 ani închisoare, minimul special prevăzut de legiuitor, având în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Față de modalitatea de operare, împreună cu alte persoane, în loc public, asupra unui minor, elev, instanța de fond a apreciat că este necesară executarea efectivă a acestei pedepse în regim de detenție, prev. de art. 57.
Cod PenalA fost interzisă atât inculpatului cât și inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.Cod Penal, ca pedeapsă accesorie.
Inculpații și au fost arestați preventiv prin Încheierea penală nr. 59/AP/15.06.2007 a Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 350.C.P.P. a fost menținută starea de arest a inculpatului și.
In baza art. 88.Cod Penal, s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului și din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 14.06.2007 și a arestului preventiv din data de 15.06.2007 la zi.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpații și, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.11.2007 sub același număr unic de dosar.
Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. c Cpp. În susținerea celor solicitate, a învederat că toți martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv partea vătămată, declară că la săvârșirea faptei au participat cinci persoane și nu au putut preciza care dintre acestea a comis fapta. Totodată, a apreciat că față de aceste împrejurări, în sarcina inculpatului apelant s-ar putea reține cel mult complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din moment ce nu există nici o probă clară din care să reiasă participarea inculpatului apelant.
Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant a solicitat admiterea apelului acestuia, desființarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina sa. În susținerea celor solicitate, a apreciat că se pot reține prevederile art. 72-74 Cp, raportat la împrejurarea că acesta a recunoscut săvârșirea faptei și că nu s-a sustras nici de la urmărirea penală, nici de la judecarea cauzei.
Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 43/A din 30 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cpp, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații apelanți, fiul lui și, născut la data de 17.01.1987 în T, jud. T, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55/25.06.2007 emis de Judecătoria Timișoara, și, fiul lui și, născut la data de 07.12.1988 în T, jud. T, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 56/15.06.2007 emis de Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 2084/12.10.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
În temeiul art. 381 alin. 1 Cpp, a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților apelanți durata arestului preventiv de la data de 12.10.2007 la zi și menține starea de arest preventiv a inculpaților apelanți.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp, a obligat inculpații apelanți la plata sumei de 80 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Tribunalul examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse dar si sub toate aspectele de fapt si de drept in conformitate cu prevederile art 371 alin 2 cod pr pen reținut că a fost dovedită participarea celor doi inculpați apelanți la săvârșirea infracțiunii prin plângerea părții vătămate, declarația părții vătămate, depozițiile celor doi martorii oculari coroborate parțial cu depozițiile inculpaților. In mod corect judecătoria a reținut că activitatea infracțională a inculpatului a constat in imobilizarea părții vătămate, prin aceea ca l-a ținut de mână pentru ca a o altă persoană să-i sustragă telefonul mobil și aceasta se circumscrie în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art 211 alin 1, art 21 alin 2 lit c si alin 2-1 lit a cod penal, fiind evident că smulgerea bunului în această modalitate presupune o formă de violență.
De asemeni în mod corect s-a reținut ca dovedită conduita inculpatului care a participat la imobilizarea victimei pentru ca oat reia persoana să ii sustragă telefonul. Este adevărat că inculpații fac parte dintr-un grup de cinci persoane care au luat hotărârea de a săvârși infracțiunea în dauna parții vătămate, stabilindu-se față de aceștia și de care făcea parte din grup și a ajutat la valorificarea telefonului vinovăția prin sentința atacată.
In ce îi privește pe ceilalți participanți, respectiv si s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei întrucât aceștia au părăsit țara.
Împrejurarea invocată de inculpați, constând în aceea ă nu ei au avut inițiativa săvârșirii faptei ci numitul nu este de natură să înlăture participarea lor la săvârșirea faptei confirmată prin probele de la dosar. Pe de alta parte afirmațiile inculpaților că nu ei sunt cei care au imobilizat victima nu sunt susținute de alte probe și în consecință nu sunt de natură să combată starea de fapt reținută prin sentința atacată.
In ce privește pedepsele aplicate, tribunalul a constatat că acestea sunt stabilite la minimul special prevăzut de legiuitor, iar la dozarea acesteia prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art 72 cod penal.
Față de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, în loc public asupra unui minor și prin cooptarea mai multor persoane creându-se aparenta unui grup constituit cu scopul agresării și umilirii victimei s-a apreciat ca pedeapsa astfel stabilita corespunde scopului preventiv educativ impus de legiuitor.
Împotriva deciziei penale nr. 43/A/30.01.2008 au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 19.02.2008.
Recursurile nu a fost motivate în scris conform art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P. iar cu ocazia susținerii concluziilor orale s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Analizând recursurile declarate prin prisma cererilor inculpaților și motivelor ce pot fi analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că instanța constată că hotărârile instanțelor de fond sunt legale și temeinice, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, declarațiile părților vătămate, ale inculpaților care se coroborează cu declarațiile martorilor și. În acest sens, instanța de recurs își însușește considerentele expuse de prima instanță și de instanța de apel, care au făcut o evaluare judicioasă și completă a probelor. Astfel, implicarea inculpaților rezultă din declarațiile martorilor oculari sus menționați care au arătat că cei cinci tineri i-au înconjurat în timp ce se deplasau, iar în - l-au deposedat pe de telefon, acesta recunoscându-i pe inculpați la recunoașterea din grup. În mod corect s-a concluzionat de prima instanță că din împrejurarea că inculpații au beneficiat de banii obținuți din valorificarea telefonului de care a fost deposedată partea vătămată rezultă că aceștia aveau cunoștință de comiterea faptei. De asemenea, chiar dacă inculpatul nu a exercitat în mod direct agresiuni asupra părții vătămate acesta a fost prezent la comiterea faptei, a beneficiat de pe urma acesteia și a existat convingerea fiecăruia dintre participanți în sensul că luarea prin violență a bunului de la victimă se realizează și cu contribuția acestuia, putând interveni în caz de necesitate.
Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod Penal pen. De altfel, trebuie reținut și că în susținerea recursului, inculpații nu au contestat nici starea de fapt reținută în sarcina lor și nici încadrarea juridică dată acesteia, ci cuantumul pedepsei.
În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei.
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. În speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74.Cod Penal, ceea ce conduce la imposibilitatea reducerii pedepsei aplicate inculpaților în cuantumul minimului special prevăzut pentru infracțiunea comisă. Astfel, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74.Cod Penal sunt judiciare, ele nu operează automat, aplicarea lor fiind lăsată la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o anumită împrejurare reflectă un grad de periculozitate scăzut al inculpatului și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară. Față de gravitatea faptei, conduita inculpaților după comiterea ei și atitudinea procesuală a acestora, instanța de recurs constată că nu se impune reținerea în favoarea acestora a vreunei circumstanțe atenuante.
Totodată, instanța de recurs constată și împrejurarea că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise; iar inculpaților le-a fost aplicată o pedeapsă într-un cuantum ce constituie minimul special prevăzut de lege. Prin urmare, apreciază că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat recurent este în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52.
Cod PenalÎn ce privește pedeapsa accesorie, se reține că prin decizia nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Aplicând această decizie în speță, instanța de recurs constată că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului și pedeapsa principală aplicată, în mod corect prima instanță le-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b
Cod PenalFață de considerentele anterior menționate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 43/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 38517alin. 4.C.P.P. și 88.Cod Penal va deduce în continuare din pedepsele aplicate durata arestului preventiv din data de 30.01.2008 la zi.
Având în că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost confirmate definitiv prin soluția de condamnare a inculpaților, în temeiul art. 350.C.P.P. va menține în continuarea arestul preventiv al acestora.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga fiecare inculpat recurent la plata a câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515punct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.43/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.38517alin.4 Cod procedură penală și 88 Cod penal deduce în continuare din pedepsele aplicate durata arestului preventiv din data de 30.01.2008 la zi.
În temeiul art.350 Cod procedură penală menține în continuare arestul preventiv al inculpaților.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat recurent la plata a câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 17.03.2008
Tehnored.
2ex/25.03.2008;
Prima inst.;
inst. apel.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.02.2008
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 286/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
În temeiul art.38515punct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.43/A/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.38517alin.4 Cod procedură penală și 88 Cod penal deduce în continuare din pedepsele aplicate durata arestului preventiv din data de 30.01.2008 la zi.
În temeiul art.350 Cod procedură penală menține în continuare arestul preventiv al inculpaților.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat recurent la plata a câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
