Furtul (art.208 cod penal). Decizia 289/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--28.08.2007
DECIZIA PENALĂ NR. 289/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror a.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații, împotriva deciziei penale nr.175/A din 30.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales din Baroul Timiș, pentru inculpatul recurent lipsă, se prezintă din oficiu avocat din cadrul Baroului T, lipsind părțile civile intimate, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pre. de art. 35 al. 2 din Decretul 328/1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal, constatarea grațierii acestei pedepse, majorarea pedepselor, înlăturarea dispoziției privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și confiscarea autoturismului Mitsubischi Pajero. În susținerea recursului invocă netemeinicia hotărârilor judecătorești sub aspectul pedepsei prea blânde aplicate inculpatului și a modalității de executare, instanțele neținând seama de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal în condițiile în care din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor rezultă un grad sporit de pericol social și periculozitatea inculpatului determinate de complicitatea sa cu inculpatul care a procedat la sustragerea de autoturisme valoroase, iar pentru a le înstrăina ulterior, inculpatul proceda la falsificarea seriilor de șasiu.
În apărarea inculpatului, avocat solicită admiterea recursului casarea ambelor hotărâri și în rejudecare achitarea inculpatului pentru toate faptele pentru care a fost trimis în judecată. În susținerea recursului declarat de inculpatul a arătat că nu a fost avut în vedere răspunsul Direcției Generale a Penitenciarelor din care rezultă faptul că la data de 21.06.1998, când a fost furat autoturismul Mercedes 250 TD, proprietatea părții civile, inculpatul era în arestul T, deci nu el a fost făptuitorul și, în concluzie, nici inculpatul nu a fost complice la această faptă. Totodată, a învederat că în favoarea sa sunt cinci declarații date referitor la această faptă, inclusiv declarațiile sale, care susțin că nu a avut nici o participare la această faptă, în concluzie neputând fi considerat complice și nici obligat la plata nici unei sume solidar cu inculpatul. Pe de altă parte, inculpatul a susținut că nu există nici un martor al acuzării care să declare că ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat, iar probele nu sunt deloc elocvente.
Cu privire la recursul formulat de procuror pune concluzii de respingere ca nefondat susținând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare.
În apărarea inculpatului, avocat a criticat obligarea acestuia la plata despăgubirilor față de partea vătămată, susținând că la data când a fost furat autoturismul acestuia inculpatul se afla în penitenciar. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului pe latură civilă și să nu fie obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile față de partea vătămată. Cu privire la recursul parchetului solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului formulat de inculpatului ca nefondat și de respingere ca inadmisibil recursului formulat de inculpatul.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului său conform concluziilor depuse la dosar, susținând că fapta a fost săvârșit acum 9 ani și a fost indus în eroare, că infracțiunea de complicitate la furt nu există; că nu există probe certe, concludente din care să rezulte că el a săvârșit infracțiunea prev. de art. 288 al.1 Cod penal, și că dosarul a fost incorect soluționat pe latura civilă, întrucât prejudiciul pe care a fost obligat să-l plătească nu a fost dovedit.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 3012 din 11.11.2005, în baza art.334 a C.P.P. schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, i și alin.3 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.13 Cod Penal, art.288 alin.1 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.41 alin.2 în Cod Penal infracțiunile prevăzute de art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, i raportat Cod Penal la art.41 alin.2 și Cod Penal art.13 Cod Penal, art.288 alin.1 raportat Cod Penal la art.41 alin.2 și Cod Penal art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 raportat la art.41 alin.2 și Cod Penal art.13
Cod PenalÎn baza art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, i și Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.27 și Cod Penal art.13 a Cod Penal condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 31.12.1962 în T, jud.T, CNP - -, domiciliat în T,-,.A,.1 și reședința în T,-,.3, jud. T, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată.
În baza art.288 alin.1 raportat Cod Penal la art.41 alin.2 și Cod Penal cu aplicarea art.42 a Cod Penal condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.
În baza art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 lit.b a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art.861a Cod Penal suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.862
Cod PenalÎn baza art.863a Cod Penal obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate de instituția de supraveghere, la Serviciul pentru Protecția Victimelor și Reintegrarea Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.359 a C.P.P. atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.864
Cod PenalÎn baza art.88 a Cod Penal dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 19.05.1999 și a arestului de la data de 20.05.1999 până la data de 12.09.1999.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d a C.P.P. achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 raportat la art.41 alin.2 și Cod Penal cu aplicarea art.13
Cod PenalÎn baza art.118 lit.d a Cod Penal confiscat de la inculpat echivalentul în lei al sumei de 18.500 DM, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 și C.P.P. cu aplicarea art.998, 999 și 1003.civ. a obligat inculpatul, în solidar cu inculpatul la plata sumei de 20.000 DM, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă și 26.000.000 lire italiene în lei la data executării, daune materiale către partea civilă.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 a C.P.P. constatat recuperat prejudiciul cauzat părților vătămate și și respinge pretențiile civile ale părții civile.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 a C.P.P. constatat că moștenitorii părții vătămate, și, au renunțat la pretențiile civile.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.348 a C.P.P. dispus radierea din circulație a autoturismelor Mitsubishi Pajero cu nr.de înmatriculare -, VW cu nr.de înmatriculare - și Mercedes 250 cu nr.de înmatriculare B 18.
În baza art.191 alin.1 a C.P.P. obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispune plata sumei de 80 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art.193 alin.2 a C.P.P. obligat inculpații și la plata sumei de 350 lei fiecare cheltuieli judiciare către partea civilă.
S-a luat act că celelalte părți nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr.329/P/1999 emis la data de 20.06.2000 inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, i și alin.3 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.13 Cod Penal, art.288 alin.1 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.41 alin.2
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în mod repetat, a primit și transformat mai multe autoturisme provenite din furt în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale, falsificând seriile șasiului acestor autoturisme, organele de urmărire penală stabilind și că inculpatul a condus și a pus în circulație pe drumurile publice mai multe autoturisme cu numere false de înmatriculare.
Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată și inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, i și alin.3 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.13 Cod Penal, art.26 raportat Cod Penal la art.288 alin.1 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, fiecare infracțiune cu aplicarea art.37 lit.a
Cod PenalInițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.7382/P/21.07.2000.
Ca urmare a modificărilor legislative intervenite în cursul anului 2000 în privința competenței instanțelor de judecată în procesul penal, prin nr.1172/PI/11.12.2000 Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, dosarul fiind înregistrat la această instanță sub nr.1372/17.01.2001.
Prin nr.376/10.02.2003 Judecătoria Timișoara, stabilind vinovăția inculpatului, a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, g, și alin. 3.Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.13 Cod Penal, 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.288 alin.1 cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.13.Cod Penal În baza art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 lit.b instanța Cod Penal a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, iar în temeiul art.861a Cod Penal dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani termen de încercare.
Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, instanța dispunând executarea acestei sancțiuni în detenție.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a dispus obligarea celor doi inculpați, în solidar, la plata despăgubirilor civile către părțile civile, și, luând act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul, calea de atac formând obiectul dosarului nr.5277/19.05.2003 al Tribunalului Timiș.
În cursul dezbaterilor desfășurate în fața instanței de apel, s-a stabilit că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoaral -a vizat doar pe inculpatul, motiv pentru care în privința inculpatului Judecătoria Timișoaraa emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.577/2003 din data de 12.03.2003.
Prin nr.711/A/21.11.2003 Tribunalul Timișa admis apelurile declarate în cauză, a desființat sentința atacată și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță, stabilind că sub aspectul laturii civile nu a fost soluționată cauza în totalitate în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra confiscării autoturismului Mitsubishi Pajero ale cărui serii au fost modificate de inculpatul.
Apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara vizându-l doar pe inculpatul, în privința inculpatului, sub aspectul laturii penale, hotărârea de condamnare a rămas definitivă, motiv pentru care nu s-a procedat la rejudecarea cauzei în ceea ce-l privește pe acesta, decât în latură civilă.
Dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr.14159/12.12.2003.
Prin nr.473/23.02.2004, în urma rejudecării, Judecătoria Timișoaraa dispus din nou condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, reținând vinovăția acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la furt calificat și fals material în înscrisuri oficiale, în privința complicității la furt calificat instanța schimbând încadrarea juridică în sensul înlăturării prevederilor art.209 alin.3
Cod PenalÎn același timp, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d instanța C.P.P. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966.
Sub aspectul laturii civile, instanța a obligat inculpații și, în solidar, la plata despăgubirilor civile către părțile civile și, constatând că a fost recuperat prejudiciul cauzat părților vătămate, și.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și, precum și Parchetul de pe lângă Judecătoria, calea de atac formând obiectul dosarului nr.3512/30.04.2004 al Tribunalului Timiș.
Prin nr.497/A/08.12.2004 Tribunalul Timișa admis apelurile declarate în cauză, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, arătând că dosarul a fost soluționat fără legala citare a părții vătămate, care a decedat la data de 07.09.2001, și cu toate acestea nu a fost citat la domiciliul său din Italia și nu s-au făcut demersuri pentru stabilirea moștenitorilor acestuia.
Dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr.71/03.01.2005.
Conformându-se deciziei de casare, instanța de fond a procedat la stabilirea identității moștenitorilor părții vătămate. La termenul de judecată din 13.05.2005 la dosar s-a depus traducerea în limba română a unor înscrisuri din limba italiană, stabilindu-se că moștenitorii părții vătămate sunt surorile și, care au precizat că nu se constituie părți civile în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesele verbale de constatare, percheziție, recunoaștere după fotografie și efectuare a unui experiment judiciar, rapoartele de constatare și expertiză tehnico-științifică, verificările efectuate la, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, verificările convorbirilor telefonice și ale Biroului Național Interpol, instanța reține următoarea situație de fapt:
În noaptea de 03 / 04.04.1999 inculpatul a sustras un autoturism marca BMW 525 TD cu seria de șasiu dintr-un garaj situat pe str. - din T, mașina aparținând părții vătămate.
La data de 16.05.1999, în jurul orei 21,30, inculpatul l-a contactat pe inculpatul prin intermediul telefonului, transmițându-i că-i va aduce un autoturism pentru a-i repara partea electronică. Astfel, inculpatul s-a deplasat la atelierul de reparații al inculpatului la volanul unui autoturism Audi 100 cu nr.de înmatriculare B 39, tractând autoturismul marca BMW 525 aparținând părții vătămate. Inculpatul i-a spus inculpatului faptul că în portbagajul mașinii se află două computere pentru pornirea motorului și să încerce înlocuirea celui existent.
A doua zi, inculpatul a examinat autoturismul și a observat geamul lateral stânga spart, bordul distrus cu firele electrice tăiate, sistemul de închidere portiere și contactul de pornire distruse, fapt care i-a creat convingerea că autoturismul este furat. Cu toate acestea, deși nu a putut efectua reparația, inculpatul a ascuns autoturismul în curtea atelierului său.
Constatând că schimbarea computerului de bord al mașinii nu este posibilă, inculpatul s-a hotărât să valorifice autoturismul în vederea dezmembrării, motiv pentru care l-a contactat pe patronul SC SRL din A, firmă specializată în comercializarea pieselor de schimb pentru autoturisme. Acesta a acceptat să cumpere mașina, motiv pentru care i-a trimis la T pe martorii și.
La data de 18.05.1999 inculpații și, împreună cu numiții, și, au ancorat autoturismul marca BMW aparținând părții vătămate pe platforma unui autovehicul marca Mercedes cu care veniseră martorii din La atelierul inculpatului, inculpatul venise inițial la volanul autoturismului Audi 100 cu nr. de înmatriculare B 39.
Atelierul inculpatului fiind supravegheat de către organele de poliție, în momentul în care autoplatforma a părăsit zona atelierului, polițiștii au procedat la oprirea vehiculului, moment în care de pe bancheta din dreapta a fugit inculpatul, care nu a mai putut fi prins.
La rândul său, inculpatul care se afla în spatele autovehiculului Mercedes la volanul unui autovehicul Mitsubishi Pajero cu nr.de înmatriculare -, a observat barajul și a încercat să-l ocolească, dar a fost identificat și reținut pe o stradă lăturalnică.
Cu ocazia verificării autoturismului Mitsubishi Pajero condus de către inculpatul, s-a stabilit că seria șasiului a suferit modificări, iar cea anterioară nu se poate stabili.
Din comunicarea firmei Mitsubishi Motor Sales rezultă că autoturismul Pajero cu seria de șasiu existentă pe mașina condusă de inculpatul a fost dotat cu un motor producție 1995 și a avut destinația Spania.
În ceea ce privește autoturismul Audi 100 condus de inculpatul, la data de 07.02.1997 numitul a fost implicat într-un accident de circulație care a avut ca urmare avarierea în proporție de 90% a autoturismului Audi 100 cu nr. de înmatriculare B 39. După accident, reprezentantul legal al Fundației, căreia îi aparținea mașina, a lăsat autoturismul în posesia inculpatului pentru a-l repara.
La data de 15.03.1999 inculpatul a sustras din municipiul A un autoturism Audi 100 cu seria de șasiu - și seria de motor - - cu nr. de înmatriculare RT E 715 de culoare albă aparținând părții vătămate.
Ulterior, cu ajutorul inculpatului, profitând de împrejurarea că deținea documentele de înmatriculare ale autoturismului Audi 100 cu nr.de înmatriculare B 39, inculpatul a modificat seria de șasiu a autoturismului sustras părții vătămate, montând pe acesta seria de șasiu a autoturismului aparținând Fundației. De asemenea, cei doi au procedat la schimbarea culorii mașinii, pe care au transformat-o din alb în indigo metalizat. După substituirea mașinii, inculpatul a pus în circulație acest autoturism, folosindu-l în interes personal.
La data de 20.10.1998, partea vătămată a formulat o plângere pentru sustragerea unui autoturism marca Audi 90 cu nr.de înmatriculare AE 29 BH, culoare albă și seria șasiu -- parcat pe str.- din
După efectuarea cercetărilor, autoturismul a fost descoperit în localitatea din jud. C-S, martorul parcând aici un autoturism marca Audi 90 cu nr. de înmatriculare ALY 253 de culoare roșie. Martorul a indicat faptul că autoturismul aparține inculpatului, de la care l-a primit cu titlul de restituire a unui împrumut de 5000 DM.
După verificarea autoturismului, s-a stabilit că seria de șasiu a fost modificată de către inculpații și, aceștia procedând și la schimbarea culorii mașinii și a sistemului de închidere, inculpatul procurând și documente de înmatriculare false pe care le-a înmânat martorului.
În cursul lunii ianuarie 1999 partea vătămată a formulat o plângere cu privire la sustragerea în noaptea de 30/31.12.1998 a unui autoturism marca VW Golf III cu nr. de înmatriculare PF DH 937 parcat în T, str.-.
După efectuarea cercetărilor în cauză, în urma percheziției efectuate în atelierul inculpatului, au fost identificate documentele originale aparținând autoturismului VW Golf de culoare neagră cu nr.de înmatriculare PF DH 937 proprietatea părții vătămate.
Autoturismul nu a putut fi identificat întrucât inculpatul a modificat seria șasiului, astfel încât mașina nu a mai putut fi găsită.
În urma verificărilor efectuate asupra autoturismelor înmatriculate pe numele inculpatului și a persoanelor din anturajul acestuia, au fost identificate pe numele cumnatului acestuia a unui număr de 3 autoturisme.
Fiind verificate prin sondaj aceste mașini, a fost identificat autoturismul VW înmatriculat sub nr.- a cărui serie de șasiu a suferit modificări la majoritatea caracterelor ce formează numărul de identificare.
După cercetări, s-a stabilit că inculpatul a modificat seria de identificare a autoturismului, proprietarul de drept al mașinii neputând fi identificat.
Partea vătămată a reclamat că la data de 21.06.1998 i-a fost sustras autoturismul marca Mercedes cu nr.de înmatriculare AU -, seria de șasiu -F-, seria de motor - în timp ce era parcat pe o stradă din municipiul
În luna octombrie 1999 lucrătorii de poliție au identificat un autoturism marca Mercedes 250T înmatriculat cu nr.- pe numele, apoi reînmatriculat cu nr.B 18.
Din verificările efectuate asupra mașinii a rezultat că seria de șasiu a fost modificată, la fel ca și plăcuța de motor, mașina fiind identificată ca fiind cea sustrasă părții vătămate și care între timp a trecut în proprietatea numitului, acesta precizând că autoturismul a fost cumpărat de la inculpatul, care i-a mijlocit și înmatricularea cu numere provizorii de
Având în vedere condițiile de existență ale complicității, respectiv comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârșirea de către complice a unor activități menite să înlesnească sau să ajute pe autor la săvârșirea infracțiunii și comiterea de către complice a acestor acte de ajutor sau de înlesnire numai cu intenție directă, prima instanță constatat că fapta inculpatului de a-l sprijini pe inculpatul în desfășurarea activității infracționale de sustragere a unor autoturisme, prin modificarea seriilor de șasiu sau de motor ale autoturismelor sau valorificarea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate de furt prevăzută de art.26 raportat Cod Penal la art.208 alin.1
Cod PenalÎn acest sens pot fi observate declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale. Astfel, acesta a recunoscut că în perioada 1998-1999 falsificat seriile mai multor autoturisme la solicitarea inculpatului și a altor persoane din Inculpatul a și relatat modalitatea prin care falsifica seriile autoturismelor, pe baza declarațiilor sale fiind efectuat și un experiment judiciar care a fost constatat printr-un proces verbal existent la dosarul de urmărire penală.
De asemenea, inculpatul a mai menționat că avea cunoștință despre împrejurarea că inculpatul se ocupa cu furtul autoturismelor, convingerea sa fiind întărită și ca urmare a celor constatate cu prilejul verificării stării autoturismului BMW sustras de către inculpatul de la partea vătămată, autoturism care a fost adus la atelierul inculpatului. Astfel, inculpatul a precizat că a observat mai multe avarii care i-au creat convingerea că mașina a fost furată și cu toate acestea a acceptat totuși să ascundă autoturismul în curtea atelierului.
Existența unor legături strânse între cei doi inculpați este dovedită și prin analizarea listingului apelurilor telefonice ale numiților și, din care rezultă că în perioadele dispariției mașinilor părților vătămate, între inculpați s-au purtat dese convorbiri telefonice, la diferite ore din zi și din noapte. Față de aceste împrejurări, apare ca fiind evidentă concluzia că după sustragerea mașinilor de către inculpatul, era apelat inculpatul, la atelierul căruia era adus autoturismul sustras. Ulterior, inculpatul proceda la falsificarea seriilor șasiului și la alte modificări prin înlocuirea diferitelor părți componente ale autoturismelor.
Susținerile inculpatului din cursul urmăririi penale, în sensul că la solicitarea inculpatului a falsificat seriile mai multor autoturisme, sunt confirmate și prin rapoartele de constatare și expertiză tehnico-științifice efectuate în cursul urmăririi penale.
Astfel, în privința autoturismului aparținând părții vătămate, Tap recizat că autoturismul marca Audi 100 cu nr.de înmatriculare B 39 prezintă modificări ale seriei șasiu. De asemenea, s-a mai indicat faptul că pentru autoturismul condus de inculpatul, înmatriculat la B, a fost eliberată cartea de identitate cu nr.C-- de B la data de 27.05.1997, vehiculul având culoarea gri metalizat și seria de motor ---, iar pentru motorul ce în prezent îl poartă cu seria --- nu a fost emisă vreo carte de identitate. În același timp, din adresa Biroului Național Interpol a rezultat că motorul existent pe autoturismul condus de inculpatul cu seria - - - a fost montat pe autoturismul Audi urmărit ca furat din proprietatea părții vătămate.
În același timp, prin expertiza efectuată la s-a concluzionat că mașina prezentată, de culoare indigo metalizat, a avut anterior culoarea albă, identică cu mașina părții vătămate.
Implicarea inculpatului în această activitate infracțională rezultă și din împrejurarea că în momentul efectuării percheziției domiciliare la atelierul aparținând inculpatului a fost găsit motorul cu seria --- care aparține autoturismului Audi 100 cu nr.de înmatriculare B 39.
Vinovăția inculpatului reiese și din cercetările efectuate în privința autoturismului Mitsubshi Pajero. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică existent în dosarul de urmărire penală, seria de șasiu - a suferit modificări, seria anterioară neputând fi stabilită.
Împrejurarea că seriile autoturismului au fost modificate de către inculpatul rezultă și din adresa Mitsubishi Motor Sales în care s-a menționat că acea serie de șasiu existentă pe mașina condusă de inculpatul aparține unui autoturism Pajero cu un alt motor, mașina fiind exportată în Spania.
În privința autoturismului aparținând părții vătămate, prin raportul de constatare tehnico-științifică existent în dosarul de urmărire penală, autoturismul Audi 90 descoperit în posesia martorului, cu seria de șasiu -- prezintă urme de sudură și chituire, lipsește plăcuța constructor, ultima cifră a seriei de motor prezentând urme de modificare.
Biroul Național Interpol a învederat faptul că seria de șasiu existentă pe mașina aflată în posesia martorului este falsă, iar seria de motor aparține unui autoturism marca Audi 80, an de fabricație 1989, ce a fost exportat în Franța unde se află și în prezent.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a colaborat cu inculpatul și în privința sustragerii autoturismului VW Golf aparținând părții vătămate. În acest sens, la percheziția efectuată la data de 19.05.1999 la atelierul service aparținând inculpatului au fost identificate documentele originale aparținând autoturismului proprietate personală a părții vătămate.
Totodată, conform constatării tehnico-științifice efectuate în cursul urmăririi penale, seria de șasiu a autoturismului VW înmatriculat sub nr.- a suferit modificări la majoritatea caracterelor ce formează nr.de identificare. S-a mai concluzionat și că seria respectivă, - figurează ca aparținând unui autoturism înmatriculat în Olanda sub nr.JG NB 57 cu seria de motor 1Z-.
Nu în ultimul rând, din raportul de expertiză existent în dosarul de urmărire penală a rezultat că seria de șasiu -F- existentă pe autoturismul marca Mercedes aflat în posesia numitului, care l-a cumpărat de la inculpatul, și care a fost sustras din posesia părții vătămate, a fost modificată la ultimele cifre, iar plăcuța seriei de motor prezintă modificări la cifrele terminale.
Având în vedere împrejurarea că autorul infracțiunii, respectiv inculpatul, a desfășurat acțiunile de sustragere pe timp de noapte, din locuri publice în înțelesul pe care îl dau acestei expresii dispozițiile art.152 și Cod Penal prin efracție, el cunoscând și faptul că la finalizarea activității infracționale își va aduce contribuția și inculpatul, prima instanță a constatat că toate aceste aspecte reprezintă circumstanțe reale care, potrivit art.28 Cod Penal, se răsfrâng asupra participanților în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut, motiv pentru care în prezenta cauză sunt îndeplinite și condițiile de existență ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.209 alin.1 lit.a, e, g, i
Cod PenalSub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că îl ajută pe inculpatul la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, rezultat pe care l-a prevăzut și l-a urmărit prin comiterea faptelor în vederea obținerii unor foloase materiale personale.
Analizând condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța de fond reținut în sarcina inculpatului și dispozițiile art.41 alin.2 Cod Penal, considerând că în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul, în mod repetat, l-a ajutat pe inculpatul la sustragerea mai multor autoturisme, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În același timp, datorită modificărilor legislative intervenite în ceea ce privește conținutul legal al infracțiunii de furt calificat, instanța de fond a făcut și aplicarea art.13 referitor Cod Penal la aplicarea legii mai favorabile, ceea ce va conduce și la schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării prevederilor art.209 alin.3
Cod PenalSub aspectul laturii obiective, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale se poate realiza, potrivit dispozițiilor art.288 alin.1 Cod Penal, printr-o acțiune de falsificare a unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, în conformitate cu prevederile alin.3 al aceluiași articol fiind asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
Pe de altă parte, dispozițiile art.150 alin.2 definesc Cod Penal noțiunea de înscris oficial, arătând că prin aceasta se înțelege orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art.145 sau Cod Penal care aparține unei asemenea unități, astfel încât, din interpretarea acestor dispoziții legale, constituie înscris oficial și acel înscris care este opus unei instituții sau organizații de stat, care este înregistrat la aceasta, chiar dacă el provine de la un particular.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, în special declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale și rapoartele de constatare și expertiză tehnico-științifice, prima instanță a constatat că fapta inculpatului de a falsifica seriile de șasiu sau de motor ale unor autoturisme, în scopul ascunderii provenienței lor ilicite și înmatriculării lor cu alte date, întrunește, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.288 alin.1 Cod Penal, prin actele sale inculpatul denaturând sub aspect material conținutul acestor serii.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el cunoscând împrejurarea că falsifică unele înscrisuri oficiale care, datorită caracteristicilor lor, aveau aptitudinea de a produce consecințe juridice, și urmărind prin comiterea faptei realizarea acestor consecințe juridice.
Întrucât falsificarea seriilor de șasiu sau de motor s-a desfășurat în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și în privința acestei infracțiuni instanța va reține în sarcina inculpatului prevederile art.41 alin.2 Cod Penal, fiecare acțiune de falsificare întrunind, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.288 alin.1
Cod PenalReferitor la infracțiunea prevăzută de art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966 instanța de fond nu a reținut vinovăția inculpatului.
Astfel, prin această infracțiune sunt apărate relațiile sociale care asigură circulația pe drumurile publice numai a autovehiculelor care au un număr real de înmatriculare pentru a permite, în orice moment, depistarea săvârșirii unor abateri de la regulile de circulație ca și cunoașterea eventualelor autovehicule cu care s-au săvârșit alte fapte ilicite.
Pe de altă parte, prin număr fals de înmatriculare se înțelege orice număr înscris pe tăblițele montate la locurile rezervate acestora pe un autovehicul, care nu corespunde adevărului, adică nu corespunde unei înscrieri reale a autovehiculului în evidențele organului de poliție competent pentru a efectua înmatricularea.
Luând în considerare probele administrate în cauză, nu s-a putut reține în sarcina inculpatului vreo activitate de punere în circulație a unor autovehicule ale căror numere de înmatriculare să nu corespundă realității, el limitându-se doar la falsificarea seriilor de șasiu sau de motor, serii pe baza cărora ulterior organele statului au emis numere de înmatriculare care corespund realității, fiind luate în evidențele autorităților competente în acest domeniu, respectiv.
Mai mult decât atât, cu excepția autoturismului marca Mitsubishi Pajero pe care inculpatul l-a condus pe drumurile publice și care este înmatriculat în România sub nr.-, fiind luat în evidențele T sub acest număr, din probele administrate în cauză nu rezultă vreo altă acțiune de punere în circulație, de către inculpatul, a altor autoturisme sustrase de inculpatul, inculpatul aducându-și contribuția la desfășurarea activității infracționale doar prin falsificarea seriilor de șasiu sau de motor, acțiune care nu este echivalentă cu falsificarea unor numere de înmatriculare sau cu punerea în circulație a unor autovehicule cu astfel de numere.
Pentru aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.35 alin.2 din Decretul nr.328/1966, sub aspectul laturii obiective, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d prima C.P.P. instanță dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.
Față de aceste motive, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea pedepselor, instanța de fond a ținut seama și de persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale și aflându-se la prima abatere de acest gen, ceea ce denotă o periculozitate mai redusă, motiv pentru care, observând și prevederile art.27 și Cod Penal art.42 Cod Penal, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal,apreciind ca fiind suficiente aplicarea unor sancțiuni orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare pentru complicitate la furt calificat și 6 luni închisoare pentru fals în înscrisuri oficiale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate și s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 20.000 DM și respectiv 26.000.000 lire italiene.
Potrivit dispozițiilor art.998 civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara, iar potrivit dispozițiilor art.1003 civ. atunci când prejudiciul se datorează activității a două sau mai multe persoane, cei vinovați vor fi obligați în solidar la repararea pagubei.
Față de aceste dispoziții legale și raportându-se la probele administrate în cauză instanța a constatat că, într-adevăr, prin acțiunile lor ilicite de sustragere a autoturismelor părților civile și, inculpații și le-au cauzat acestora câte o pagubă care se impune a fi reparat.
S- a lua act că prejudiciile cauzate părților vătămate și au fost recuperate, motiv pentru care va respinge pretențiile civile ale părții civile.
Totodată, instanța luat act că moștenitorii părții civile, și au renunțat la pretențiile civile, și în privința acestuia prejudiciul fiind recuperat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa arătat că sentința este nelegală deoarece instanța de judecată nu i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator a unei societăți comerciale și de a dispune la Oficiul Registrului Comerțului T să efectueze mențiunea acestei dispoziții din hotărâre.
În acest sens s-a arătat că potrivit art. 6 și art. 35 din Lg. nr. 31/1990, nu poate avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale persoana care a fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals și uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită precum și alte infracțiuni pedepsite de legea societăților comerciale.
În raport cu aceste dispoziții legale, prima instanță deoarece l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 288 alin.1 Cod Penal, săvârșită în exercitarea profesiei de comerciant, trebuia să-i aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale și trebuia să dispună comunicarea acestei hotărâri la Registrul Comerțului.
S-a arătat de asemenea că sentința atacată este nelegală, deoarece instanța de judecată nu a procedat la confiscarea autoturismului Mitsubishi Pajero, deși s-a reținut faptul că inculpatul a sustras autoturismul în cauză și că inculpatul a modificat seria șasiului, astfel încât proprietarul acestui autoturism nu a putut fi identificat.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa criticat sentința penală ca fiind netemeinică, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al.2 din Decretul nr. 328/1966, deoarece din probatoriul cauzei, rezultă săvârșirea de către inculpat a acestei infracțiuni, întrucât prin număr fals de înmatriculare se înțelege orice număr înscris pe tăblițele montate la locurile rezervate acestora pe un autovehicul, care nu corespunde adevărului, adică nu corespunde unei înscrieri reale a autovehiculului în evidențele organului de poliție competent pentru a efectua înmatricularea. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă în concepția apelantului că de vreme ce înmatricularea autoturismului a fost făcută pe date false, acesta deși înmatriculat, această înmatriculare este nelegală fiind efectuată pe baza unor date nereale.
S-a considerat că sentința atacată este netemeinică și sub aspectul pedepsei prea blânde aplicate inculpatului,în sensul că prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile prev. de art. 72.Cod Penal, în sensul că lipsa antecedentelor penale, nu este de natură să determine aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, în condițiile în care din modul și mijloacele de săvârșire a faptei rezultă un grad sporit de pericol social al faptei și o periculozitate socială ridicată a inculpatului, având în vedere valoarea autoturismelor care fac obiectul cauzei.
Inculpatul, a criticat hotărârea ca fiind netemeinică, deoarece din probatoriul administrat nu rezultă vinovăția sa pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat pentru care a fost condamnat.
Acesta a arătat că, chiar dacă a reparat autoturisme cu proveniență ilicită nu a avut cunoștință de acest lucru, deoarece în service- ul auto pe care-l conducea a executat sute de reparații în perioada 1990- 1999, la diverse autoturisme iar obligația sa era doar să noteze într-un registru special, proprietarul din acte al autoturismului, nr. de înmatriculare, culoarea și tipul autoturismului precum și reparațiile pe care le efectua, fără a putea verifica dacă autoturismul era sau nu sustras, neavând acces la registrele poliției.
Inculpatul a mai precizat că nu există probe certe din care să rezulte că a săvârșit infracțiunea de fals prev. de art. 288 alin.1 Cod Penal, în sensul că nici un martor nu l-a văzut și nu a declarat că a falsificat seriile la vreun autoturism. judiciar făcut de organele de urmărire penală în faza de urmărire penală, nu dovedește săvârșirea infracțiunii, fiind făcut de inculpat la solicitarea poliției.
Pe latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât prejudiciul la care a fost obligat, nu a fost dovedit și în plus nu se impune confiscarea sumelor de bani dispuse de prima instanță.
Totodată inculpatul a arătat că nu a condus un autoturism cu numere false de înmatriculare, deoarece acesta era legal înmatriculat de către poliție și cu acte care corespundeau realității.
În final, inculpatul a solicitat admiterea apelului său și respingerea apelului for mulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, aplicarea unei pedepse mai blânde considerând că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni grave.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel și inculpatul, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt a autoturismului numitului, deoarece la data prevăzută în rechizitoriu, acesta se afla în Penitenciar, iar pe latura civilă a cauzei neobligarea sa la despăgubiri către partea civilă, deoarece nu a avut nici o legătură cu acest autoturism.
Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 175/A din 30 mai 2007, pronunțată în dosar nr-, în baza art 379 pct. 1 lit. a teza ll-a Cpp. a respins ca inadmisibil apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 3012/11.11.2005 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr. nr. 71/2005.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul, împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin.2 a C.P.P. obligat fiecare inculpat la câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
A dispus plata din fondurile a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariul avocaților din oficiu.
Având a se pronunța asupra apelurilor declarate în cauza penală de față, a constatat că prima instanță din probatoriul administrat în cauză, a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor săvârșite de către inculpați și a stabilit și individualizat pedepsele aplicate acestora și modul de individualizare a executării lor, potrivit dispozițiilor legale în materie.
Deoarece prin decizia penală nr. 711/A/21.11.2003, Tribunalul Timișa admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 376/10.02.2003, a Judecătoriei Timișoara și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță numai cu privire la inculpatul, reținându-se că în privința inculpatului, nu s-a declarat apel, prezenta instanță a constatat că față de acesta din urmă inculpat sentința penală nr. 376/10.02.2003 a rămas definitivă și împotriva sa s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 577/2003 din 12.03.2003.
Prin urmare, apelul inculpatului, împotriva sentinței penale nr. 3012/11.11.2005, a Judecătoriei Timișoara, care face obiectul prezentului apel,a fost respins ca inadmisibil, întrucât față de acesta hotărârea judecătorească de condamnare mai sus menționată a rămas definitivă.
Motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara sunt nefondate și au fost respinse ca atare din următoarele considerente:
Așa cum prima instanță a arătat în hotărârea atacată, deoarece infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, nu au fost săvârșite în exercitarea funcției de administrator al unei societăți comerciale, iar instanța nu a aplicat nici o pedeapsă complementară, privind interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator a unei societăți comerciale, nu se impune nici comunicarea hotărârii către Registrul Comerțului
Prezenta instanță a avut în vedere împrejurarea că potrivit dispozițiilor legale referitoare la pedepsele complementare, art. 65 alin.1 Cod Penal, aplicarea acestor pedepse, în cazul infracțiunilor săvârșite de inculpatul, este facultativă și raportat la toate împrejurările cauzei și persoana inculpatului, prima instanță în mod corect a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse.
Dispozițiile legale din legea societăților comerciale nr. 31/1990, prevăd care condamnări pentru anumite infracțiuni determină o incompatibilitate cu calitatea de administrator a unei societăți comerciale, fără însă a putea impune instanței penale, aplicarea unei pedepse complementare, în cazul condamnării la asemenea infracțiuni.
Față de acestea, rațiunea procurorului referitor la obligativitatea aplicării unei pedepse complementare, din motivele de apel, nu a putut fi luată în considerare de prezenta instanță.
În ce privește neconfiscarea de către prima instanță prin hotărârea atacată a autoturismului marca Mitsubishi Pajero, condus de către inculpatul, aceasta a arătat în concret că în cauză nu s-a făcut dovada provenienței ilicite a acestui autoturism, probându-se doar că acesta avea seria de șasiu falsificată, nefiind îndeplinite nici una din condițiile impuse în mod imperativ de lege pentru confiscarea sa.
În cauză nu sunt aplicabile disp. art. 118 lit. d Cod Penal, câtă vreme nu s-a dovedit că autoturismul a fost dobândit în mod vădit prin săvârșirea unei infracțiuni, situație în care potrivit dispozițiilor Constituționale și ale legii civile în materie, art. 41 pct. 7 Constituția României, art. 1109.civ. inculpatul trebuie prezumat ca proprietar legal al autoturismului până la proba contrară, care în speță nu s-a făcut.
Totodată, prima instanță în mod corect a arătat că din probele administrate în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatului vreo activitate de punere în circulație a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, chiar dacă acesta a falsificat seriile de șasiu sau de motor ale aceluiași autoturism, serie pe baza cărora organele statului au emis numere de înmatriculare care corespund realității, fiind luate în evidențele autorităților competente în acest do meniu, respectiv Registrul Auto Român.
Acțiunea de falsificare mai sus menționată, a seriei de șasiu și de motor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals prevăzute de art. 288 alin.1 Cod Penal, pentru care prima instanță l-a condamnat pe inculpat, dar nu și cele ale infracțiunii prev. de art. 35 alin.2 din Decretul nr. 328/1966, așa cum prima instanță a arătat, căci aceasta ar presupune ca inculpatul să fie condamnat de două ori pentru aceeași faptă, faptă pe care acesta nu a săvârșit-o, în sensul că nu a circulat cu numere false de înmatriculare pe autoturism.
Și motivul referitor la pedeapsa prea blândă aplicată inculpatului a fost considerat de prezenta instanță ca fiind neîntemeiat, deoarece prima instanță în considerentele hotărârii atacate a arătat că la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului s-a ținut cont de lipsa de antecedente penale ale acestuia, de participația sa concretă la săvârșirea infracțiunilor, de gradul de pericol social al faptelor comise, astfel încât cuantumul pedepsei rezultante și modalitatea de individualizare a executării acesteia au fost legal stabilite.
Nici apelul declarat de inculpatul, împotriva aceleiași hotărâri nu este fondat, deoarece așa cum prima instanță a reținut vinovăția sa rezultă din cercetările efectuate în privința autoturismului Mitsubishi Pajero, întrucât potrivit raportului de constatare tehnico- științifică existent în dosarul de urmărire penale seria de șasiu la acest autoturism a suferit modificări, seria anterioară neputând fi stabilită.
Împrejurarea că seriile autoturismului au fost modificate de către inculpat rezultă și din adresa Mitsubishi Motor, în care s-a menționat că seria de șasiu existentă pe mașina condusă de inculpatul aparține unui alt autoturism Pajero cu un alt motor, mașină originală fiind exportată în Spania.
În mod corect prima instanță a reținut din probatoriul administrat în cauză că inculpatul a colaborat cu inculpatul în privința sustragerii unor autoturisme, autoturisme la care acesta a falsificat seriile de șasiu și pe care le-a vândut unor persoane, cum ar fi martorul, care a dat în acest sens declarații relevante, dar și ale celorlalți martori audiați în cauză, astfel încât prima instanță în mod întemeiat a înlăturat apărările inculpatului privind nevinovăția sa.
La toate acestea s-a mai adăugat și declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale precum și rapoartele de constatare și expertizele tehnico - științifice, de care prima instanță a ținut cont.
În latura civilă a cauzei, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 998 și art. 1003.civ. când a obligat pe cei doi inculpați la despăgubiri, dar și cele ale art. 118 lit. d Cod Penal, când a dispus confiscarea sumelor de bani, dobândite în mod ilicit de către inculpatul, pentru care există susțineri în probatoriul cauzei.
Împotriva deciziei penale nr. 175/A/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs, în termen legal, inculpatul, inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat casarea hotărârii instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al. 2 din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 41 al. 2 și 13.Cod Penal, constatarea grațierii acestei pedepse, majorarea pedepselor, înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supravegherea a executării pedepsei și confiscarea autoturismului Mitsubishi Pajero. În susținerea cererilor sale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul omisiunii instanței de a proceda la confiscare autoturismului Mitsubishi Pajero și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al. 2 din Decretul nr. 328/1966 precum și sub aspectul pedepsei prea blânde aplicate acestuia și a modalității de executare. Totodată, a învederat că la punctul 3 din rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a sustras autoturismul Mitsubishi Pajero și, pentru a șterge urmele infracțiunii, inculpatul a modificat seria sașiului, astfel încât proprietarul acestui autoturism nu a putut fi identificat; că în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că acest autoturism îi aparține și a obținut înmatricularea sa pe numele angajatului său; respectiv, că instanțele de judecată au reținut această stare de fapt, dar nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. e Pe Cod Penal de altă parte, s-a arătat că din materialul probator a rezultat că inculpatul a condus, în mod repetat autoturismul Mitsubishi Pajero sustras de inculpatul și care a fost înmatriculat nelegal, pe baza unor date nereale întrucât seriile de au fost modificate, că, prin urmare, numerele de înmatriculare sunt false, iar conducerea acestui autoturism întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 35 al. 2 din Decretul nr. 328/1966. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa mai susținut și faptul că hotărârile judecătorești sunt netemeinice sub aspectul pedepsei prea blânde aplicate inculpatului și a modalității de executare; că instanțele nu au ținut seama de criteriile generale prev. de art. 72.Cod Penal în condițiile în care din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor rezultă un grad sporit de pericol social și periculozitatea inculpatului determinate de participarea sa cu inculpatul.
În motivarea recursului său, inculpatul a criticat obligarea sa la plata despăgubirilor față de partea vătămată, susținând ca la data când a fost furat autoturismul acestuia se afla în penitenciar; obligarea sa la plata despăgubirilor către partea vătămată, susținând că nu a avut nici o legătură cu autoturismul acestuia; precum și obligarea sa la plata oricărei sume către oricare parte civilă din dosar sau a confiscării oricărei sume de la el.
În motivarea recursului declarat de inculpatul s-a arătat că nu a fost avut în vedere răspunsul Direcției Generale a Penitenciarelor din care rezultă faptul că la data de 21.06.1998, când a fost furat autoturismul Mercedes 250 TD, proprietatea părții civile, inculpatul era în arestul T, deci nu el a fost făptuitorul și, în concluzie, nici recurentul nu a fost complice la această faptă. Totodată, a învederat că în favoarea sa sunt cinci declarații date referitor la această faptă, inclusiv declarațiile sale, care susțin că nu a avut nici o participare la această faptă, în concluzie neputând fi considerat complice și nici obligat la plata nici unei sume solidar cu inculpatul. Pe de altă parte, inculpatul a susținut că nu există nici un martor al acuzării care să declare că ar fi făptuit infracțiunile de care este acuzat, iar probele sunt circumstanțiale și deloc elocvente. Inculpatul a mai arătat că fiecare raport dat la cererea organelor de anchetă, care i-a fost favorabil, a fost cerut încă o dată și a devenit subit nefavorabil; că raportul aflat în dosarul UP-, vol.2, pag. 242(266), a concluzionat referitor la autoturismul aflat în posesia martorului, că nu se observă urme de intervenție asupra numărului de identificare (seria de caroserie) sau asupra plăcuței constructor, seria și tipul motorului de asemenea nu prezintă urme de interventie; că acest raport i se pare a fi cel mai credibil, fiind făcut la cererea poliției, iar Registrul Auto Român fiind singurul organ abilitat să verifice seriile, având oameni calificați în acest domeniu, iar celălalt raport susține aspecte greșite din punct de vedere tehnic. S-a mai arătat că toată acuzarea se bazează pe declarațiile sale (despre care a explicat în ce condiții le-a dat) și nu ține cont de nici o declarație dată de martori.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor art. 3859alin. 3.p Cod Penal, instanța constată că recursul declarat de inculpatul este inadmisibil, iar recursurile declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, instanța constată că împotriva sentinței penale nr. 376/10.02.2003 a Judecătoriei Timișoara acesta nu a formulat apel, iar prin decizia penală nr. 711/A/21.11.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță numai în privința inculpatului. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 385 alin 3.C.P.P. privind limitele rejudecării - "când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată" și art. 382 alin. 1.C.P.P. care dispun că "în caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desființează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 și 373". Astfel fiind, soluțiile pronunțate ulterior în cauză, ca urmare a dispoziției de rejudecare a cauzei în privința inculpatului, nu mai pot fi contestate de inculpatul, acesta neîncadrându-se în dispozițiile art. 3852.C.P.P. pe cale de consecință recursul său fiind inadmisibil.
Starea de fapt și de drept reținută de prima instanță, precum și modul de individualizare a pedepselor și modalității de executare, menținute de instanța de apel, sunt temeinice și legale; stabilite în concordanță cu probatoriul administrat în cauză și normele legale în vigoare. Atât prima instanță, cât și instanța de apel au efectuat o analiză completă și judicioasă a probatoriului, a elementelor de fapt și de drept care au justificat soluția pronunțată. În completarea considerentelor și evaluării făcute de primele două instanțe, pe care și le însușește, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, instanța reține că partea vătămată a reclamat faptul că în data de 21.06.1998 i-a fost sustras autoturismul marca Mercedes, cu număr de înmatriculare AU -, seria -F-, seria motor -, în timp ce era parcat pe o stradă din municipiul În luna octombrie 1999 lucrătorii de poliție au identificat autoturismul marca Mercedes 250T, înmatriculat cu numărul - pe numele, având seria -F-, apoi reînmatriculat cu numărul B 18. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, se reține că seria sașiului a suferit modificări în privința ultimelor cifre, acestea fiind "17", ceea ce conduce la concluzia că autoturismul reclamat de partea vătămată ca fiind furat este același cu cel expertizat și care a trecut în proprietatea numitului. Din declarațiile martorului rezultă că acesta a cumpărat autoturismul de la inculpatul, care i-a mijlocit și înmatricularea cu număr provizoriu de Chiar dacă inculpatul recurent nu a recunoscut vânzarea autoturismului către martorul, dar cu ocazia confruntării efectuate între cei doi în cursul urmăririi penale inculpatul a precizat că a vândut martorului mai multe autoturisme, însă nu și pe cel în discuție. Deși în contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit figurează ca vânzător și cumpărător, în realitate tranzacția nu s-a realizat între aceștia, nici unul nerecunoscându-l pe celălalt cu ocazia recunoașterii din grup, și nici martorul, iar martorul declarând că în vara anului 1998 fost contactat de un și o femeie care i-au solicitat să facă formele de înmatriculare pe numele său a unui autoturism marca Mecedes 250 D de culoare alb, că nu a vândut nici unei persoane autoturismul și nu a știut ce s-a întâmplat, crezând că nu a fost înmatriculat pe numele său întrucât nu figura la plata impozitului. Aceste aspecte sunt confirmate și de martorul. Pe de altă parte însă, cu ocazia confruntărilor, martorul l-a indicat pe inculpatul ca fiind cel de la care a cumpărat autoturismul. Toate acestea, conduc la concluzia că în mod corect atât prima instanță, cât și tribunalul, au reținut săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de complicitate la furt calificat și în legătură cu autoturismul aparținând părții vătămate. Astfel, chiar dacă prin adresa nr. -/24.10.2007 emisă de IPJ T se confirmă faptul că în perioada 17.04.1998 - 04.09.1998 inculpatul se afla încarcerat în Arestul IPJ T, neputând fi autorul sustragerii din 21.06.1998 a autoturismului părții vătămate, acest fapt nu este în măsură să conducă la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului în contextul în care din modul în care a acționat (autoturismul s-a aflat în posesia sa, s-a folosit de alte persoane pentru a-l înmatricula și vinde, seria sașiului a fost modificată - modalitate practicată și recunoscută în ce privește alte autoturisme) rezultă că a cunoscut proveniența frauduloasă a bunului și a profitat de pe urma acesteia.
Referitor la celelalte aspecte invocate de inculpatul instanța constată că sunt nefondate, faptele ce au fost reținute în sarcina sa fiind probate prin rapoartele de constatare și expertiză tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor, desfășurătorul convorbirilor telefonice, declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale. În declarațiile date în cursul urmăririi penale (filele 23 - 40 din volumul I) inculpatul a descris modul în care a procedat la falsificarea seriilor de, relatând că: "am înlocuit mai multe numere din componența seriei după cum urmează: - când mașina mi se aducea procedat la îndepărtarea vopselei de pe caroserie în zona seriei; - cu ajutorul unui ac de trasat de mărimea "sulei", adânceam șanțurile conturului cifrelor care urmau să rămână după care aplatizam cu un dorn șanțurile pe porțiunea de șters, - în momentul în care porțiunea de cifră ce trebuia ștearsă era aplatizată proceda, la șmirgluirea ei cu diverse tipuri de șmirglu între 100-240 granule/cm2.. cu un șmirglu mai puternic și terminam cu unul mai.- dacă cifra pe care o doream era corespunzătoare normelor procedam la grunduire și la aplicarea unuia sau mai multor straturi de vopsea"(fila 40 volum I dosar UP); "de pe urma activității mele de schimbare a seriilor de șasiu am beneficiat în total de aproximativ 2.500 DM, bani pe care i-am folosit în interes personal" (fila 40 volum I dosar UP); "în cursul lunii aprilie anul acesta numitul zis "", "", care anterior s-a chemat și pe care-l știu de aproximativ 2 ani J, el spunându-mi că a fost condamnat pentru furt de mașini, mi-a adus în cadrul firmei un autoturism WV Passat culoare roșu, an de fabricație 1993 serie șasiu 3 -. Cu această ocazie m-a rugat să îi modific seria de caroserie, eu acceptând cu condiția de a-mi plăti suma de 500DM. Mașina a rămas la mine și am înlocuit seria de caroserie avută anterior cu o altă serie de caroserie nr. -" (fila 38 volum I dosar UP). Chiar dacă inculpatul și-a modificat, ulterior, declarațiile date în cursul urmăririi penale, instanțele de fond le-au valorificat în mod corect. Astfel, potrivit art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au valoare dinainte stabilită, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. În consecință, nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța fiind îndreptățită a le reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare de către inculpat a unor declarații nu poate produce efectul de a înlătura declarația retractată, mai ales atunci când situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. În acest sens, se rețin expertizele tehnice, faptul că în urma efectuării percheziției la atelierul service al inculpatului au fost identificate documentele aparținând autoturismului marca VW Golf cu număr de înmatriculare PF-DH-937 proprietatea părții vătămate; declarația martorului care a relatat că a cumpărat de inculpatul autoturismul marca VW înmatriculat sub nr. -, la care s-a constatat că seria șasiului a fost modificată. Susținerea inculpatului în sensul că nu a avut cunoștință despre proveniența ilicită a autoturismelor este contrazisă de unele aspecte relevate în declarația sa, respectiv - cunoștea că inculpatul fusese condamnat pentru furt de mașini, a primit bani pentru falsificarea seriilor de șasiu, se ocupa în mod constant cu falsificarea seriilor de șasiu; precum și de faptul că s-a implicat în vânzarea autoturismului sustras de la partea vătămată și a celui cumpărat de u; era de la sine înțeles că atâta vreme cât se efectua falsificarea seriilor de șasiu ale autoturismelor și alte operațiuni menite să nu poată fi identificate, acestea autoturisme aveau o proveniență ilicită. În ce privește existența mai multor rapoarte de expertiză cu concluzii diferite, instanța de recurs constată că s-a dat eficiență acelora care se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză, care, de altfel, au fost expuse și analizate mai sus. Susținerile inculpatului în sensul că numai o anumită autoritate (în speță ) ar fi în măsură să se pronunțe asupra existenței unor modificări ale seriilor de șasiu sau motor nu sunt pertinente în cauză, neexistând o asemenea reglementare, aplicabilă în procesul penal. Mai mult, concluziile unui raport de expertiză pot fi sau nu însușite de organul judiciar, în funcție și de celelalte elemente ce rezultă din întreg probatoriul, instanța fiind obligată a da eficientă acelora care corespund adevărului și nu celor care servesc interesele părților.
Aspectele de ordin probator expuse anterior sunt reținute de instanță și în ce privește infracțiune prevăzută de art. 288 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal Astfel, în concluziile scrise, inculpatul susține că nu există martori și nici o probă certă, concludentă din care să rezulte că ar fi comis această infracțiune, susținere nefondată. La această concluzie conduc nu numai declarațiile inculpatului care, așa cum s-a arătat și anterior, a prezentat detaliat modul în care realiza falsificarea seriilor de șasiu, expertizele tehnice, faptul că în urma percheziției efectuate la atelierul service al inculpatului s-au găsit documente de identificare ale unora dintre autoturismele sustrase și cărora li s-au modificat seriile de șasiu, precum și activitatea desfășurată de inculpatul cu ocazia vânzării autoturismului sustras de la partea vătămată.
În ce privește cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, instanța de recurs constată că acesta a fost corect evaluat și stabilit în sarcina inculpatului recurent. Aspectul că acesta nu ar fi obținut un asemenea beneficiu din comiterea faptelor ilicite nu este relevant, neconstituind un element al răspunderii civile delictuale. Astfel, conform art. 14.C.P.P. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției; prejudiciul fiind cel suferit de victimă, fără a avea relevanță beneficiul obținut de cel care l-a cauzat. Prin urmare, în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul (față de care această dispoziție a rămas definitivă prin sentința penală nr. 376/10.02.2003 a Judecătoriei Timișoara ) la plata către partea civilă a sumei de 20000 DM, în lei la data executării și către partea civilă a sumei de 26.000.000 lire italiene în lei la data executării, contravaloarea autoturismelor nerestituite. De asemenea, în mod corect s-a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 18.500 DM, în lei, reprezentând 2500 DM suma primită de la inculpatul pentru ajutorul dat (așa cum însuși inculpatul a recunoscut), iar 16.000 DM prețul primit de la u pentru autoturismul marca VW.
În ce privește dispoziția de radiere din circulație a autoturismelor Mitsubishi Pajero cu număr de înmatriculare -, VW cu număr de înmatriculare - și Mercedes 250 cu număr de înmatriculare B 18, instanța de recurs constată că este legală, fiind aplicate dispozițiile art. 348.C.P.P. în raport cu infracțiunea prev. de art. 288 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, respectiv cu acțiunea de falsificare a seriilor de șasiu sau motor.
În ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, instanța constată că este nefondat și că în mod corect în cauză s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal și 13.Cod Penal Astfel, potrivit art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 constituie infracțiune "punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare", ceea ce nu se poate reține în cauză. Astfel, în mod corect s-a constatat de instanțele de fond că din probele administrate nu se poate reține în sarcina inculpatului vreo activitate de punere în circulație a unor autovehicule ale căror numere de înmatriculare să nu corespundă realității, ci de falsificare seriilor de șasiu sau de motor, serii pe baza cărora organele statului au emis numere de înmatriculare care corespund realității, fiind luate în evidențele. Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966 sub aspectul laturii obiective, ceea ce impune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit. d Pe C.P.P. de altă parte, falsificarea seriilor de șasiu sau motor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 288 alin. 1.Cod Penal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Nici motivul de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, ce vizează neconfiscarea autoturismului marca Mitsubishi Pajero, nu este fondat. În mod corect în cauză s-a constatat că nu există dovada proveninței sale ilicite, ci doar că seria de șasiu a fost falsificată. Astfel, în raport cu acest autoturism nu este incident nici unul dintre cazurile reglementate de art. 118 alin. 1.Cod Penal, respectiv nu este un bun produs, modificat sau adaptat în scopul săvârșirii unei infracțiuni (lit. c), nu s-a probat că ar fi fost dat pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor (lit. d) și nici că ar fi fost dobândit prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este adevărat că falsificarea seriei de șasiu ridică semne de întrebare cu privire la modul de dobândire a autoturismului, însă în lipsa unor probe certe și concludente acest aspect nu este suficient pentru privare de proprietatea bunului.
În ce privește pedepsele aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de recurs constată că acestea au fost temeinic și legal individualizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72.Cod Penal și fiind în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei. Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scop ce nu poate fi atins decât cu condiția ca pedeapsa să fie adecvată și proporțională cu fapta comisă și pericolul social al inculpatului. În acest sens, pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa și pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare sunt în măsură să conducă la reeducare inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale, cu atât mai mult cu cât acesta se află la primul conflict cu legea penală.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 861.Cod Penal, iar raportat la circumstanțe personale și reale ale cauzei scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, cu atât mai mult cu cât de la comiterea faptelor au trecut mai muți ani în care starea de incertitudine în care s-a aflat inculpatul a fost de natură a contribui prin ea însăși la reeducarea acestuia în scopul unei conduite care să respecte dispozițiile legale și normele de conviețuire socială.
Față de cele anterior arătate, instanța va dispune în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a respingerea C.P.P. ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 175/A/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respingerea C.P.P. ca nefondate a recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva aceleiași decizii.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpații recurenți la plata a câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515punct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.175/A din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
În.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.175/A din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpații recurenți la plata a câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 28.03.2008
Tehnored.
2ex/31.03.2008
Prima inst.; Inst. ape. C-tin
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--28.08.2007
MINUTA DECIZIEI PENALĂ NR. 289/
Ședința publică din data de 13 martie 2008
În temeiul art.38515punct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.175/A din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
În.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.175/A din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpații recurenți la plata a câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
