Furtul (art.208 cod penal). Decizia 287/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--20.02.2008

DECIZIA PENALĂ NR. 287/

Ședința publică din data de 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.26/A din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind părțile vătămate intimate, și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Inculpatul recurent depune la dosar un memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Solicită ca instanța să aibă în vedere memoriul depus de inculpat la dosar.

Procurorul pune concluzii de admiterea recursului și înlăturarea art. 41 al. 2 Cod penal pentru infracțiunea prev. de art. 209 alin.2 lit.b Cod penal, pentru celelalte infracțiuni menținerea soluției date ca legală și temeinică, inculpatul fiind și recidivist.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și achitarea sa, susținând că este nevinovat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele: prin sentința penală nr. 1936/28.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- în baza art. 334.C.P.P. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.e, g, i cu Cod Penal aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit.a în Cod Penal infracțiunea prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. e, g,i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 37 lit.a

Cod Penal

În baza art. 208 al.1, art.209 al.1 lit.e, g, i, al.2 lit.b Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod Penal, a condamnat inculpatul -,- arestat în altă cauză, la o pedeapsă de: 3 (trei) ani și 6 (sase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat;

În baza art.61 al.1 Cod Penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsa de 439 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 (trei) ani și 5 (cinci) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 769/2004 a Judecătoriei Timișoara, rest pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată mai sus în pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim de deținere, prev. de art. 57.pen.

În baza art. 71.Cod Penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A luat act că părțile vătămate, și precum și cumpărătorul de bună credință nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal, prejudiciul fiind parțial recuperat în natură.

În baza art. 118 lit.e Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 80 euro.

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut următoarele: prin rechizitorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 3511/P/2006, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr-, inculpatul a ost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, lit. e,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit.a cod penal.

În fapt s-a reținut că în perioada aprilie - mai 2006, inculpatul a comis patru acte materiale de furt calificat în dauna părților vătămate, și

Atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești - s-a reținut în considerentele sentinței penale inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu, indicând modalitatea în care a acționat.

Coroborând întregul material probator administrat în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului, dovezile de restituire către părțile vătămate a bunurilor furate, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, procesele verbale de reconstituire, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În noaptea datei de 17/18.04.2006 inculpatul s-a deplasat în zona din T, unde în fața blocului cu nr. 34 se afla parcat autoturismul marca Mercedes, aparținând părții vătămate -. Inculpatul a spart geamul fluture al portierei din partea spate a autoturismului și după ce a deschis autoturismul și după ce a deschis portiera a pătruns în interior și a smuls din locul în care era montat aparatul de radio CD, marca Sony, pe care l-a predat martorului care locuia împreună cu el, pentru a-l vinde. Necunoscând proveniența bunului, martorul a vândut bunul martorului contra sumei de 50 Euro.

Inculpatul nu a recunoscut că a primit suma de 50 euro, bunul furat a fost recuperat și restituit părții vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, neconstituind-se parte civilă nici martorul cumpărător deși nu și-a recuperat suma de 50 euro.

În data de 03.06.2006, inculpatul a fost arestat în altă cauză, iar cu ocazia cercetărilor efectuate martora la care inculpatul locuia la acea dată a predat organelor de cercetare penală o geantă cu bunuri aduse la domiciliul său de către inculpat. Printre bunurile din geantă, organele de cercetarea penală au identificat 3 boxe mici de calculator marca și un pașaport turistic serai P nr. - pe numele . Audiat fiind cu privire la aceste bunuri, inculpatul a declarat că le-a sustras din autoturisme în următoarele împrejurări: în noaptea datei de 19/20.04.2006, inculpatul s-a deplasat pe str. - din T, în fața blocului nr. 3 aflându-se parcat autoturismul marca 1310, aparținând părții vătămate . Folosind chei false inculpatul a deschis portiera autoturismului și din interior a furat un radio CD marca cu fața detașabilă iar din bord a furat o borsetă de culoare neagră în care se găseau: certificatul de înmatriculare al mașinii, contractul de asigurare obligatorie RCA, pașaportul personal al părții vătămate. Inculpatul a vândut aparatul radio -CD unei persoane necunoscute cu suma de 80 euro, iar celelalte acte cu excepția pașaportului au fost abandonate. În cursul urmăririi penale pașaportul fost recuperat și restituit părții vătămate, iar celelalte bunuri deși nu au fost recuperate, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul produs fiind în sumă de 500 lei.

În noaptea aceleiași date, inculpatul s-a deplasat pe strada - din T, iar din autoturismul parcat în fața blocului cu nr. 5 aparținând părții vătămate a furat 4 boxe, din care 2 tip calculator montată în partea de sus a autoturismului și alte 2 mai mari amplasate în partea din spate. Partea vătămată a recunoscut între bunurile predate poliției de martora 2 boxe audio, care au fost restituite părții vătămate, partea vătămată nemaiconstituindu-se parte civilă.

În noaptea de 07/08.05.2006, inculpatul s-a deplasat str. - din T, iar din autoturismul aparținând părții vătămate, parcat în stradă, în care a pătruns prin efracție - spargerea unui geam al portierei stânga spate a furat un radio casetofon CD-, marca Red- pe care l- înmânat martorului de la care a fost ridicat și restituit părții vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă.

Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, a dispus schimbarea încadrării juridice și a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

liberarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani și 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.769/2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara pentru restul de 439 zile închisoare, prima instanță a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, dispunând-se executarea pedepsei mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b Cod penal, pe durata art. 71 Cod penal.

S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit parte civilă, iar în baza disp. art. 118 lit. Cod penal s- dispus confiscarea sumei de 80 euro obținută de inculpat din vânzarea bunurilor furate din autoturismul aparținând părții vătămate, acesta neconstituindu-se parte civilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie întrucât nu el este autorul infracțiunii.

Prin decizia penală nr. 26/A din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, apelul a fost respins ca nefondat.

Din considerentele deciziei penale rezultă că instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pe baza declarațiilor martorilor, procesele verbale de reconstituire, dovezile de restituire către părțile vătămate a unora din bunurile furate, astfel că nu există motive de modificare a sentinței penale apelată.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul reiterând motivele de apel.

Recursul este fondat pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi admis.

Așa cum reține instanța de fond și cea de apel din probele administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului, starea de fapt fiind corect reținută cu privire la primul act material al infracțiunii de furt calificat, vinovăția inculpatului rezultă din plângerea părții vătămate, declarația martorului și declarația martorului, procesul verbal de cercetarea la fața locului, planșele foto.

Cu privire la actul material de furt calificat în paguba părții vătămate, vinovăția inculpatului a fost corect reținută pe baza declarației părții vătămate, declarația martorei, existența între bunurile predate de acest martor poliției ca aparținând inculpatului și a pașaportului aparținând părții vătămate.

Referitor la celelalte două acte materiale ale infracțiunii de furt calificat, vinovăția inculpatului a fost de asemenea corect reținută, ea fiind dovedită prin declarațiile părților vătămate,declarațiile martorilor, planșele foto, procesele verbale de restituire către părțile vătămate a bunurilor furate, astfel că sub aspectul netemeiniciei acelor două hotărâri judecătorești penale, criticile sunt nefondate.

Recursul este fondat cu privire la greșita reținere a disp. art. 41 al.2 Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat în paguba părții vătămate, pașaportul acestuia fiind singurul act de identitate - obiect material al infracțiunii de furt calificat astfel că în baza art. 38515alin. 1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, recursul va fi admis, ambele hotărâri penale vor fi casate și se vor înlătura dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod procedură penală pentru infracțiunea de furt calificat comisă în paguba părții vătămate. Celelalte dispoziții al hotărârii penale casate vor fi menținute.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata sumei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515punct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.26/A/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează decizia penală nr.26/A/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și sentința penală nr.1936/28.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Înlătură dispozițiile art.41 al.2 Cod penal în privința infracțiunilor prevăzute de art 209 al.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal comisă în dauna părții vătămate.

Menține în rest dispozițiile deciziei penale și ale sentinței penale menționate.

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică din 13.03. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 24.03.2008

Tehnored.

2ex/ 26.03.2008

Prima inst.

Inst. apel.,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--20.02.2008

MINUTA DECIZIEI PENALĂ NR. 287/

Ședința publică din data de 13 martie 2008

În temeiul art.38515punct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.26/A/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează decizia penală nr.26/A/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și sentința penală nr.1936/28.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Înlătură dispozițiile art.41 al.2 Cod penal în privința infracțiunilor prevăzute de art 209 al.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal comisă în dauna părții vătămate.

Menține în rest dispozițiile deciziei penale și ale sentinței penale menționate.

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică din 13.03. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 287/2008. Curtea de Apel Timisoara