Furtul (art.208 cod penal). Decizia 302/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -Art.208-209 p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 302

Ședința publică de la 26 Martie 2009

PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

- - - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.237A din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj și sentinței penale nr.3843 din 24.10.2008, pronunțată de Judecătoria Tg.J, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat - apărător ales și partea civilă SC COM SRL - Comuna sat Județul

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, apărătorul inculpatului depune înscrisuri privitor la consemnarea sumei de 468 lei, contravaloarea prejudiciului, la dispoziția părții civile, precum și o caracterizare, solicitând cuvântul în fond.

Față de acestea s-a reținut cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare, într-o primă teză, a solicitat înlocuirea răspunderii penale cu o sancțiune administrativă în cond.art.91 cod penal, iar în subsidiar reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reținerii art.74, art.76 cod penal și a aplicării unei sancțiuni sub minimul special prevăzut de lege, cu menținerea suspendării condiționate a executării. În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a fost sincer și cooperant, bunurile sustrase sunt de valoare economică redusă, iar în cursul procesului a depus diligențe, acoperind prejudiciul produs.

Reprezentantul parchetului a solicitat în primă teză respingerea recursului inculpatului ca tardiv formulat, iar în teză subsidiară, respingerea recursului ca nefondat, motivând pe de o parte că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea răspunderii penale raportat la valoarea prejudiciului și de asemenea că pedeapsa a fost just individualizată în raport de toate circumstanțele reale și personale din cauză.

Avocat a solicitat respingerea excepției tardivității, motivând că recursul a fost formulat în termen legal.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt a arătat că regretă comiterea infracțiunii și își însușește concluziile formulate de apărătorul său.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr.3843/24.10.2008, pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-, în baza art.208,209 alin.1 lit.g,i cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, cu aplic.art.74-76 cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 25.03.1987 în Tg.Cărbunești, județul G, CNP -, domiciliat în Comuna, sat Scrada, fără forme legale în Tg.J, Str.-, -.7,.1,.41, la 1 an și 6 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare, potrivit art.82 cod penal.

În baza art.71 alin.5 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC COM SRL -, cu sediul în Comuna, Sat, Județul G, cu sediul ales pentru comunicare în Tg.J,-, județul G și a fost obligat inculpatul la 468 lei către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 210 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Tg.J a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.J nr.3632/P/2007 din 30.07.2008, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208-209 alin.1 lit.g,i cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, reținându-se în sarcina sa fapta de a pătrunde în curtea SC COM SRL și, folosindu-se de o cheie potrivită, de intra în magazia societății, și de a sustrage un număr de 8 role, pe care le-a depozitat în autoturismul personal, faptă săvârșită în noaptea de 25 mai 2007.

Inculpatul a fost însă surprins de martorii, G și, situație în care bunurile sustrase au fost recuperate, întrucât inculpatul le-a returnat, depozitându-le în magazie.

Cu același prilej, inculpatul a recunoscut că a sustras anterior alte 5 role, pe care le-a vândut, însușindu-și banii rezultați.

Starea de fapt descrisă anterior a fost reținută de prima instanță ca fiind probată prin declarațiile martorilor, G și, coroborate cu declarațiile inculpatului, care a manifestat sinceritate și a cooperat cu organele judiciare, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

În drept, s-a reținut că activitatea infracțională a inculpatului, constând în două acte materiale săvârșite în cursul lunii mai 2007, care, fiecare are conținutul infracțiunii de furt calificat prev.de art.208,209 alin.1 lit.g și cod penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev.de art. 208,209 alin.1 lit.g și cod penal,cu aplic.art.41 alin.2 cod penal.

Totodată, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate individualizată în conformitate cu disp.art.72 cod penal, în sensul reținerii circumstanțelor reale de comitere a infracțiunii - împrejurările de săvârșire, pericolul social concret, valoarea prejudiciului - și a împrejurărilor personale favorabile - lipsa antecedentelor penale, recunoașterea și cooperarea care a condus la descoperirea și a altor acte materiale, comise anterior, regretul manifestat; pe cale de consecință s-a apreciat că în cauză sunt incidente circumstanțele atenuante personale prev.de art.74 cod penal, aplicându-se o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b cod penal, pe perioada prev.de art.71 alin.2 cod penal.

De asemenea s-a apreciat că împrejurările personale dovedite în cauză constituie o garanție a realizării scopului educativ al pedepsei și fără executarea efectivă a sancțiunii, astfel că în condițiile art.81-83 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

Sub aspect civil, s-a reținut că partea civilă SC COM SRL a formulat acțiune civilă în cauză pentru suma de 33.236,46 lei reprezentând c/valoarea a 16 role simple pe rulment, a 7 role duble pe rulment și a 6 role de susținere despre care a pretins că au fost sustrase de inculpat.

Prima instanță, analizând probatoriul administrat, precum și limita investirii a constatat că inculpatul a sustras numai 13 role, respectiv 5 role în valoare de 468 lei, pe care le-a valorificat, fără a se putea identifica persoana care le deține în prezent și 8 role, în noaptea de 25 mai 2007, care au fost restituite imediat după consumarea infracțiunii.

În aceste condiții, prima instanță a reținut că acțiunea civilă este fondată în parte, în limita sumei de 468 lei, la plata căreia a fost obligat inculpatul către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, inculpatul și partea civilă, criticându-se hotărârea sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, astfel: în apelul inculpatului s-a susținut că este necesară efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească valoarea reală a prejudiciului; în apelul părții civile s-a arătat că prejudiciul produs prin activitatea infracțională este în valoare de 33.236,46 lei, sumă la plata căreia trebuie obligat inculpatul.

Tribunalul Gorj, prin decizia penală nr.237.A/17 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- a reținut caracterul nefondat al apelurilor, pe care le-a respins cu următoarea motivare:

Prejudiciul invocat de partea civilă a fost justificat de aceasta cu rapoartele de inventariere a gestiunii, respectiv evidențele scriptice, asupra bunurilor depozitate în magazie, fără a se putea stabili o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat de partea civilă și activitatea infracțională pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru două acte materiale de sustragere, inițial a 5 role în valoare de 468 lei, conform adresei de evaluare a prejudiciului depusă de chiar partea civilă, și ulterior a 8 role, restituite după descoperirea inculpatului de către agenții de pază ai societății.

În aceste condiții, s-a reținut că răspunderea civilă delictuală a inculpatului nu poate fi extinsă asupra contravalorii tuturor bunurilor care nu se mai găsesc în gestiunea societății parte civilă, inculpatul răspunzând numai pentru prejudiciul cert și determinat rezultat din faptele comise cu vinovăție.

Față de acestea s-a reținut incidența prev.art.371 pct.1 lit.b p, privind soluția de respingere apelurilor, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, invocând critici de netemeinicie, susținute prin prisma motivelor de casare prev.de art.3859pct.14 și 18 p, astfel: într-o primă teză s-a susținut că prima instanță a reținut greșit că faptele inculpatului atrag răspundere penală, în condițiile speței fiind necesar a se dispune înlocuirea cu răspunderea administrativă în cond.art.91 cod penal; într-o teză subsidiară s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor, solicitându-se acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante reținute în cauză, față de înscrisurile depuse în faza de recurs - dovada recuperării prejudiciului și caracterizare -.

Curtea, analizând recursul promovat în cauză, reține:

Sub aspectul excepției tardivității căii de atac declarate invocată de procuror, constată că decizia penală ce formează obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la data de 17 decembrie 2008, în mod eronat în practicaua deciziei fiind consemnată ședința publică de la 17 noiembrie 2008, din încheierile anterioare rezultând că termenele acordate pentru judecarea recursului au fost 10 decembrie 2008 și 17 decembrie 2008, apelurile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Gorj la data de 21 noiembrie 2008.

Totodată se constată că recursul inculpatului a fost înregistrat la data de 23 decembrie 2008, înainte de expirarea termenului de 10 zile prev.de art.3853alin.1 p, care se calculează pe zile libere, având astfel ca moment final, data de 28 decembrie 2008.

Față de acestea se reține că recursul inculpatului a fost declarat în termen legal, urmând să se analizeze pe fond criticile invocate, astfel:

În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a răspunderii penale cu răspundere administrativă, se constată că această procedură este supusă condițiilor imperative prev.în art.90 p, respectiv în cazul infracțiunilor contra patrimoniului fiind necesar a fi întrunite cumulativ, următoarele cerințe: - infracțiunea dedusă judecății să fie una de furt prev.de art.208 p, abuz de încredere prev.de art.213 p, înșelăciune prev.de art.215 alinb.l1,p, delapidare prev.de art.2151alin.1 p, distrugere sau distrugere din culpă prev.de art.217 alin.1 p, respectiv de art.219 alin.1 p; - prejudiciul produs prin infracțiune să nu depășească 10 lei; - fapta, în conținutul ei concret și în împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un grad de pericol social redus și nu a produs urmări grave; - paguba pricinuită prin infracțiune a fost integral reparată; - din atitudinea făptuitorului după comiterea infracțiunii, rezultă regret și sunt suficiente date că acesta poate fi îndreptat fără aplicarea unei pedepse ( cerințe rezultate din conținutul art.90 alin.1 lit.a-e p); - făptuitorul nu a mai fost anterior condamnat sau sancționat administrativ de 2 ori, cu excepția cazurilor prev.de art.38 p ( cerințe rezultate din conținutul art-90 alin.2 p).

Ori, în speță se constată că infracțiunea dedusă judecății nu este infracțiunea de furt în formă simplă, ci infracțiunea de furt calificat, respectiv modalitatea agravată a furtului, respectiv furt în timpul nopții și prin folosirea unei chei potrivite, incriminat în art.208,209 alin.1 lit.g și i p, precum și agravanta formei continuate prev.de art.41

De asemenea se constată că prejudiciul produs prin infracțiune este în valoare de 468 lei, iar nu de maxim 10 lei, cum impune art.90 alin.1 lit.a p, considerente pentru care în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea răspunderii penale cu o sancțiune cu caracter administrativ.

În ceea ce privește critica vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei, se reține însă că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească (inclusiv cu înscrisurile depuse cu ocazia judecării recursului), se reține că inculpatul nu are antecedente penale, a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciului atât prin restituirea bunurilor sustrase pentru fapta din 27 mai 2007, cât și prin consemnarea sumei reprezentând c/valoarea bunurilor (468 lei) sustrase în luna mai 2007, la dispoziția părții civile (conform facturii nr. - din 23 martie 2009 emisă de Poșta Română SA), a manifestat sinceritate și regret colaborând cu organele de anchetă în vederea descoperirii întregii activități infracționale.

În aceste condiții, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut justificat incidența art.74 lit.a-c p, coroborat cu art.76 lit.c p, recursul inculpatului fiind fondat în ceea ce privește acordarea unei eficiențe sporite a acestor circumstanțe personale atenuante, în sensul reducerii pedepsei către minimul general permis de lege, respectiv 10 luni închisoare.

Față de acestea, constatând incidența art.3859pct.14 p, Curtea va reține caracterul fondat ala recursului declarat de inculpat, urmând să caseze în parte hotărârile recurate și trecând la rejudecare, în condițiile art.38515pct.2 lit.d p, va stabili pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infr.prev.de art.208,209 alin.1 lit.g și i p cu aplic.art.41 alin.2 p, urmând să mențină suspendarea condiționată a executării pedepsei, corespunzător dispozițiilor art.81-83 p, termenul de încercare fiind de 2 ani și 10 luni.

De asemenea urmează să se ia act de recuperarea integrală a prejudiciului produs părții civile, prin plata sumei de 468 lei.

Pentru celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate, care nu contravin soluțiilor adoptate prin prezenta decizie, se vor aplica prevederile art.38517alin.2 p și vor fi menținute.

În cursul judecării recursului, inculpatul a beneficiat de asistență juridică prin apărător ales.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 p;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.237A din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj și a sentinței penale nr.3843 din 24.10.2008, pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosarul nr-.

Casează în parte hotărârile recurate.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului, pentru o infracțiune prev.de art.208,209 alin.1 lit.g și i cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 p și art.74 lit.a-c și art.76 lit.c cod penal, de la 1 an și 6 luni (un an și șase luni) închisoare la 10 (zece) luni închisoare.

Menține aplicarea art.81-83 cod penal, urmând ca termenul de încercare să fie de 2 ani și 10 luni.

Constată recuperat integral prejudiciul produs părții civile SC COM SRL, prin plata sumei de 468 lei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2009.

- - - - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

S/07.04.2009

Președinte:Robert Emanoil Condurat
Judecători:Robert Emanoil Condurat, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 302/2009. Curtea de Apel Craiova