Furtul (art.208 cod penal). Decizia 470/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 470/
Ședința publică de la 01.09.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Zoița
Grefier - I
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpațiiși, împotriva deciziei penale nr.35 din 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, având ca obiect furtul (art. 208, 209 cod penal).
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului inculpat reprezentat de avocat din oficiu în baza delegației nr. 1614/2009 emisă de Baroul Constanța, prezent recurentul inculpat asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 74302/2009 emisă de Baroul Constanța - Cabinet avocațial, lipsă intimata parte civilă.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,
Apelul este declarat în termen potrivit art. 363, 366 cod procedură penală și motivat conform art. 374 cod procedură penală.
Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat disp. art. 70 al. 2 cod pr. penală în sensul că are dreptul de a nu da nici o declarație și îi pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, acesta precizând că nu mai dorește să dea declarație în fața instanței de recurs și că își menține declarațiile anterioare.
. părțile dacă mai au cereri, probe, excepții de formulat și văzând că nu sunt, în baza art. 377 cod pr. penală constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, avocat, pentru recurentul inculpat, depune la dosar un set de acte și solicită admiterea recursului, desființarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond, solicită reindividualizarea pedepsei potrivit art. 72 cod penal, să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b cod pr. penală, în sensul reducerii cuantumului pedepsei, având în vedere stăruința cu care a înțeles să acopere prejudiciul, și împrejurarea că inculpatul are mama bolnavă.
Apărătorul recurentului inculpat, avocat a, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond, reindividualizarea pedepsei, cu reținerea circumstanțelor atenuante, în sensul că inculpatul a recunoscut fapta și o regretă, și a restituit bovina părții vătămate.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a dozat corespunzător pedepsele, din probele administrate în cauză rezultând vinovăția inculpaților pentru infracțiunea de furt, iar inculpatul a mai suferit 9 condamnări anterior pentru același gen de fapte.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că achiesează la concluziile apărătorului ales.
- CURTEA -
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele;
"Prin Sentința penală nr. 135 din 10 septembrie 2008, Judecătoria Babadagl -a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal și art. 208 - 209 lit. a, g Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1413/2006 a Judecătoriei Tulcea și a contopit restul de 408 zile închisoare rămas neexecutat, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 - 208 - 209 lit. a, g, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74, art. 76 lit. c) Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 350/2007 a Judecătoriei Constanța, dispunând executarea în întregime a pedepsei, pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani închisoare; a dispus confiscarea specială în folosul statului a unui topor, a unei toporiști și a unui cuțit, a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal; a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
In ziua de 26 octombrie 2007, inculpații și însoțit de fosta sa concubină, s-au întâlnit la locuința lui, unde au consumat băuturi alcoolice. In jurul orelor 23,00, în urma unei înțelegeri între aceștia, s-au reîntâlnit la locuința lui, luând hotărârea infracțională de a se deplasa în localitatea de Deal, pentru a sustrage animale.
In scopul realizării rezoluției infracționale luate, cei doi inculpați s-au deplasat în localitatea de Deal, cu autoturismul său, marca, cu număr de înmatriculare -, proprietatea inculpatului, luând asupra lor un topor, o toporișcă, bunuri ce aparțineau inculpatului.
Ajungând în apropierea localității, la circa 1 km de localitatea de Deal, iculpatul a oprit autoturismul iar, de aici, inculpatul s-a deplasat pe jos, până la locuința părții vătămate, după care a intrat în curte, pe poarta care nu era asigurată, iar dintr-un grajd a sustras o vacă de culoare alb cu negru, pe care a dus-o cu ajutorul unui cablu până la locul unde era așteptat de inculpatul. Acesta din urmă a lovit vaca cu toporișca în frunte, după care au înjunghiat-o cu un cuțit. După sacrificarea bovinei, inculpații au secționat cele 4 pulpe fără a le jupui de piele, și le-au încărcat în portbagajul autoturismului, apoi s-au deplasat la locuința inculpatului din localitatea B, unde se afla și numita. Inculpații au jupui cele 4 pulpe de vacă și au tranșat carnea rezultată, împărțind-o de către inculpați în mod egal, iar oasele rezultate le-au aruncat la câini.
După câteva zile, întrucât i s-a defectat frigiderul, inculpatul a depozitat carnea în frigiderul numitului V ascunzându-i acestuia proveniența. Intrucât inițial în timpul cercetărilor penale inculpații nu au fost sinceri, în cauză s-a procedat la examinarea cu tehnică poligraf la baza declarației de consimțământ la examinare poligraf dată de către cei doi inculpați.
In cauză, în urma examinării cu tehnica poligraf au fost întocmite rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 27299 din 5 noiembrie 2007 și nr. 85528 din 24 aprilie 2008 de către Serviciul criminalistic din cadrul
Ambele rapoarte au reliefat că la întrebările relevante în cauză privind furtul unei bovine în dauna părții vătămate, s-au evidențiat la ambii inculpați modificări semnificative care au fost interpretate ca indici cerți ai comportamentului simulat al subiecților.
Intrucât cu ocazia cercetărilor locului faptei și a traseului urmat de bovină s-a identificat cadavrul bovinei și, implicit, locul sacrificării, iar cu ocazia controlului efectuat la locuința inculpatului a fost identificat un os presupus a proveni de la bovina sustrasă, în cauză s-a dispus efectuarea unui examen anatomo-patologic pentru expertizarea probelor de os model de comparație și a cadavrului bovinei.
Din buletinul de analiză nr. 5473 din 2 noiembrie 2007 întocmit de Laboratorul veterinar de stat Tar eieșit că oasele examinate aparțineau unei bovine adulte și provenea de la membrul drept anterior, în cauză solicitându-se identificarea speciei din care ar fi provenit osul găsit cu ocazia cercetărilor în curtea inculpatului.
Ulterior, inculpații au revenit asupra declarațiilor inițiale, recunoscând faptele săvârșite.
Din evaluarea judiciară a ansamblului materialului probator, s-a apreciat că vinovăția inculpaților era certă și dovedită, probându-se prin următoarele mijloace materiale de probă: declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare, rapoartele de constatare tehnico-științifică, buletinul de analiză patologică, planșele fotografice, declarațiile martorilor și V, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.
Reținând încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare și procedând la individualizarea pedepselor în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la câte 3 ani închisoare pentru fiecare faptă stabilită în sarcina sa, apreciind că faptele prezentau un grad de pericol social sporit prin prisma datelor sale personale.
Este de observat că, inculpatul era infractor de obicei, pentru infracțiuni în dauna patrimoniului, în antecedentele sale penale existând o multitudine de condamnări privative de libertate pentru furturi calificate săvârșite noaptea și prin efracție, din executarea ultimei pedepse inculpatul fiind liberat condiționat, având un rest neexecutat de 408 zile de închisoare.
De subliniat era faptul că, în raport de condamnarea suferită prin Sentința penală nr. 153 din 15 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosar nr. 482/2005, rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2005, a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 153/2005 a Judecătoriei Babadaga fost contopită cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 1294/2005 a Judecătoriei Tulcea, dispunându-se executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
Inculpatul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse, prin Sentința penală nr. 865/2007 a Judecătoriei Tulcea, la data de 1 august 2007, având un rest neexecutat de 408 zile închisoare.
S-a reținut că faptele inculpatului au fost săvârșite în regim de concurs real, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul a executat pedeapsa de 3 ani închisoare.
In temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatul și s-a contopit restul rămas neexecutat de 408 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul executând în final 3 ani închisoare.
De subliniat era faptul că, în ceea ce îl privea pe inculpatul, acesta a săvârșit fapta reținută în stare de recidivă postcondamnatorie, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, în raport de condamnarea suferită de inculpat prin Sentința penală nr. 350/2007 a Judecătoriei Constanța, hotărâre prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru același gen de infracțiune, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Fapta reținută în cauză s-a constatat că a fost săvârșită în cursul termenului de încercare, în cauză s-a constatat că a fost săvârșită în cursul termenului de încercare, în cauză devenind incidente dispozițiile art. 83 Cod penal.
Individualizând pedeapsa în ceea ce-l privește pe inculpatul, în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite și a conduitei infractorului după săvârșirea faptei materializată în atitudinea lui față de urmările ei, inculpatul preocupându-se de recuperarea prejudiciului cauzat, s-a apreciat că se justifica reținerea de circumstanțe atenuante și dându-se efect dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
In baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 350/2007 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei care s-a executat pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
In baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat celor doi inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
In baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul a lucrurilor care au servit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un topor, o toporișcă și un cuțit."
Tribunalul Tulcea, prin decizia penală nr. 35/17.02.2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și, menținând ca legală și temeinică sentința penală nr. 135/10.09.2008 a Judecătoriei Babadag.
Totodată, cei doi inculpați apelanți au fost obligați să plătească statului 60 lei și 260 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, instanța de apel a reținut următoarele:
"Din piesele dosarului rezultă că după ce inculpații au luat hotărârea infracțională de a sustrage animale, inculpatul apelant l-a așteptat pe inculpatul, la aproximativ 1 km de localitatea de Deal, dar după ce acesta a revenit cu vaca sustrasă de la partea vătămată, inculpatul a fost cel care a lovit animalul cu o toporișcă în frunte și apoi l-a înjunghiat cu un cuțit, după sacrificarea bovinei, cei doi deplasându-se la locuința inculpatului unde au tranșat carnea și au împărțit-o în mod egal.
Toate elementele probatorii în evidență că inculpatul a săvârșit infracțiunea de complicitate la infracțiunea de furt calificat și nicidecum infracțiunea de tăinuire, inculpatul apelant, luând împreună cu celălalt inculpat hotărârea de fura bovine din localitatea de Deal, deplasându-se în această localitate cu autoturismul proprietatea sa și ajutând la sacrificarea bovinei în maniera descrisă în paragraful precedent.
Așadar, inculpatul a înlesnit și ajutat pe inculpatul la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel că încadrarea juridică dată în actul de sesizare și confirmate de instanța de fond este corectă.
Relativ la incidența în speță, în ceea ce-l privește pe inculpatul, a dispozițiilor art. 181)Cod penal, tribunalul constată că, ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de persoana inculpatului care este recidivist, de conduita sa, în timpul urmăririi penale, acesta negând, la un moment dat, comiterea infracțiunii, că, fapta reținută în sarcina sa prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, achitarea sa pentru lipsa pericolului social fiind exclusă.
Tribunalul observă că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, valorificând toate criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal și având în vedere starea de recidivă postcondamnatorie în care a săvârșit faptele, dar și de preocuparea acestuia pentru recuperarea prejudiciului cauzat, reținând în beneficiul său circumstanța prev. de art. 74 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Cum inculpatul apelant a săvârșit infracțiunea de complicitate la furt calificat în cursul termenului de încercare stabilit de Judecătoria Constanța prin Sentința penală nr. 350/2007, în mod corect instanța de fond a dispus revocarea suspendării condiționate.
Referitor la problemele de sănătate invocate și demonstrate cu adeverința medicală depusă în apel, acestea sunt reale și vor putea fi invocate ulterior, în cursul executării pedepsei, în măsura în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă.
In privința inculpatului apelant, instanța de fond a avut în vedere atitudinea sa din timpul procesului, inculpatul recunoscând faptele comise în ultima fază, după testarea cu aparatul poligraf. Cum inculpatul are un "trecut" infracțional bogat, în cazierul judiciar fiind evidențiate nenumărate condamnări pentru alte infracțiuni de furt calificat, comise în aceeași manieră, noaptea și prin efracție, în beneficiul acestuia nu pot fi reținute circumstanțele prev. de art. 74 Cod penal.
Din această perspectivă, tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului."
Împotriva deciziei penale nr. 35/17.02.2009 a Tribunalului Tulcea au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu privire la individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate.
În esență, recurentul a solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante reținută în favoarea sa și să se reindividualizeze pedeapsa, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Inculpatul recurent, prin apărătorul său, a solicitat în esență reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa, urmare faptului că a recunoscut și regretat fapta și a restituit bovina părții vătămate, și pe cale de consecință, să se reindividualizeze pedeapsa în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Examinând decizia penală nr. 35/17.02.2008 a Tribunalului Tulcea în lumina criticilor din recursurile inculpaților și, a probatoriului administrat cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856cod pr. penală, curtea constată că este legală și temeinică, iar recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 72 cod penal, la individualizarea pedepselor, instanțele trebuie să țină seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În privința inculpatului recurent, instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei aplicată acestuia, s-a reținut seama, atât de circumstanțele care agravează răspunderea penală (stare de recidivă și atitudine oscilantă în privința recunoașterii faptei), cât și de acelea care atenuează răspunderea penală (preocuparea pentru recuperarea prejudiciului, valoarea relativ mică a acestuia). Mai mult decât atât, s-au reținut în favoarea inculpatului recurent circumstanțele atenuante în conformitate cu prevederile art. 74 cod penal, coborându-se cuantumul pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
În consecință, raportat la cele ce preced, curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului recurent a fost individualizată în mod temeinic și legal, iar critica recurentului respectiv este neîntemeiată.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, curtea constată că este corect individualizată în condițiile în care acesta este recidivist postcondamnatoriu, având numeroase condamnări pentru fapte de natură asemănătoare, iar pe parcursul procesului penal a negat săvârșirea faptei, recunoscând-o abia în final, după efectuarea testului poligraf, test care a evidențiat comportamentul simulat.
Toate aspectele reținute vis a vis de persoana inculpatului recurent relevă, cu evidență, că acesta manifestă perseverență infracțională și pe cale de consecință, în mod temeinic și legal nu s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante dintre acelea prevăzute de art. 74 cod penal.
Cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului recurent, egal cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat, în care s-a contopit fără spor, atât pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 192 al. 2 cod penal, cât și restul revocat de 408 zile închisoare, nu poate fi apreciat ca unul excesiv de mare.
Rezultă, așadar, că este neîntemeiată critica din recursul inculpatului.
Pentru considerentele expuse, curtea va respinge ca nefondate, recursurile celor doi inculpați și va menține ca legală și temeinică decizia penală nr. 35/17.02.2009 a Tribunalului Tulcea, întrucât nici în urma examinării din oficiu nu s-au identificat alte motive reformate a acesteia.
Conform prevederilor art. 189 cod pr. penală, curtea va dispune ca plata onorariului avocaților din oficiu, să se facă din fondul Ministerului Justiției, către Baroul d e avocați C, în sumă de 75 lei pentru avocat și de 300 lei pentru avocat
În temeiul prevederilor art. 192 al. 2 cod pr. penală, curtea îi va obliga pe cei doi inculpați recurenți să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul - fiul lui și, născut la 17.11.1962 în de Deal, jud. T, domiciliat în sat de Deal, com., jud. T și de inculpatul - fiul lui și, născut la 18.11.1961 în com. B, jud. T, domiciliat în T, str. - nr. 15, îm potriva decizie penale nr. 35 din data de 17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului apărătorilor din oficiu avocat de 75 lei și avocat, de 300 fiecare.
Obligă recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câte 300 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - -
-
Grefier,
I
Red.jud.fond.
Red.dec.apel,
Red.dec. -/25.09.2009
dact.IC 2 ex.
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița