Furtul (art.208 cod penal). Decizia 697/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 697
Ședința publică de la 01 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Membri Mircea Mugurel Șelea
- - - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 105 de la 18 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales, lipsind părțile vătămate, și
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat Elita pentru inculpat, critică hotărârea instanței de apel în sensul că nu au fost individualizare corect criteriile care stau la baza stabilirii cuantumului pedepsei aplicate acestuia și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, întrucât pedeapsa este prea aspră, în raport cu fapta săvârșită, instanța nereținând circumstanțe atenuante.
Procurorul solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat, hotărârile instanței de fond fiind legale și temeinice. Instanța nu avea obligația să rețină circumstanțe atenuante și să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită în condițiile recidivei prev. de art. 37 lit. b Cod penal și art. 41 alin.1 și 2 Cod penal.
Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului ales și regretă fapta săvârșită, solicitând admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală 2774 din 20.11.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a dispus în baza art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. e, g, i Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 37 lit. b Cp. condamnarea inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 26.08.1973 în C, județul D, cu același domiciliu,-, județul D, CNP -, studii 10 clase, stagiul militar neefectuat, muncitor necalificat, recidivist la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
A dispus aplicarea art. 64 alin. 1 lit. a teza a, b și 71 Cp.iar în baza art. 14, rap. la art. 346 Cpp, cu aplicarea art. 998.civ. și a reținut că părțile vătămate, -, -, G nu s-au constituit părți civile.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut că în noaptea de 26/ 27.08.2007, în jurul orelor 04.00, inculpatul - s-a deplasat de pe bvd. 1 Mai din municipiul C, în parcarea blocului 18, unde se afla autoturismul marca 1310, înmatriculat sub nr. -, proprietatea părții vătmate. Prin forțarea capotei motor a autoturismului, inculpatul a luat în scopul însușirii pe nedrept acumulatorul auto "" și, în timp ce se îndepărta de locul faptei cu intenția de a valorifica bunul sustras a fost surprins de către o patrulă a Poliției Comunitare, astfel încât bunul a fost recuperat și restituit părții vătămate.
În seara zilei de 14.09.2007, inculpatul - a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul Hârnău - într-un bar din apropierea Complexului comercial Pelendava, după care, prin efracție, respectiv prin forțarea capotei portbagajului a sustras un număr de trei roți de rezervă din următoarele autovehicule: autoturismul marca 1300,înmatriculat sub nr. HD-04_FYL, proprietatea părții vătămate; autoturismul marca 1310, înmatriculat sub nr. -, proprietatea părții vătămate și autoturismul marca 1310, înmatriculat sub nr. -, proprietatea părții vătămate G; din acest din urmă autoturism, inculpatul a luat în scopul însușirii pe nedrept și o pompă pentru umflat roți.
S-a reținut că în timp ce transporta bunurile sustrase, inculpatul a fost surprins de către organele de poliție, recunoscând săvârșirea faptelor și indicând locul unde se aflau autoturismele.
Asupra prejudiciilor create părților vătămate, G și, a reținut că au fost recuperate integral.
Inculpatul - este recidivist, fiind condamnat anterior la două pedepse privative de libertate, ambele executate, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.
Fapta comisă de inculpatul -, care, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada august - septembrie 2007, în timpul nopții și prin efracție a sustras mai multe bunuri din autoturisme parcate în locuri publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și 2 și art. 37 lit. b Cp.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte susținând că prima instanță nu făcut o aplicare corectă a pedepsei ce urma să fie aplicată, în raport de gradul de pericol social al faptei, nu a făcut o cercetare completă a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta neținând cont de toate elementele referitoare la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, consecințele produse sau care s-ar fi putut produce periculozitatea infractorului, factori psihofizici care determină și influențează conduita acestuia, iar pe de altă parte, nu a avut în vedere circumstanțele personale.
Prin decizia penală nr. 105 de la 18 martie 2009, Tribunalul Dolj, a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 100 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe, probatoriul administrat în cauză a confirmat pe deplin starea de fapt reținută de către instanța de fond și vinovăția inculpatului în raport cu faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare.
De asemenea încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către inculpat a fost una corectă iar individualizarea judiciară a pedepsei aplicate reflectă o justă analiză criteriilor legale așa cum sunt ele definite de art.72
Cod PenalO pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care inculpatul este recidivist, a condus la concluzia că prima instanță a manifestat suficientă clemență față de persoana inculpatului.
Starea de beție invocată de inculpat nu poate reprezenta, raportat la împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, o circumstanță atenuantă în condițiile legii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând reaprecierea probelor și, în principal, să se dispună reducerea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, 209 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 și 2 Cod penal și art. 37 lit. c Cod penal.
Recursul este nefondat.
Examinând probele administrate, în raport de criticile aduse precum și din oficiu, se reține că situația de fapt este corespunzătoare acestora precum și activităților infracționale efectiv desfășurate de inculpat.
La individualizarea pedepsei pentru o infracțiune comisă în stare de recidivă, instanța de judecată trebuie să țină seama și de natura infracțiunilor ce constituie cei doi termeni ai recidivei, dacă aceștia sunt de aceeași natură, pericolul ca săvârșirea unor fapte penale - de același fel - să se repete este mai mare, ceea ce presupune o represiune penală adecvată, ca în cauza penală de față.
Referitor la critica hotărârilor pronunțate privind nereținerea circumstanțelor atenuante, Curtea reține că soluția este corectă întrucât este vorba de o unitate infracțională săvârșită în stare de recidivă, circumstanța agravantă își pune pecetea asupra întregului, făcând ca infracțiunea continuată, în ansamblu, să apară ca fiind comisă în condițiile acelei circumstanțe agravante.
În raport cu fapta săvârșită, de gravitatea și împrejurările comiterii, se apreciază că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată neimpunându-se reducerea acesteia.
Ca atare, hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică sub toate aspectele, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515alin.1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 105 de la 18 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 1 iulie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.CD
IB/ 09.07.2009
1 iulie 2009,
Emis extras penal.
C va urmări și încasa de la inc. suma de 730 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Membri Mircea Mugurel Șelea