Furtul (art.208 cod penal). Decizia 854/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ OPERATOR 2711
DECIZIE Nr. 854
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul - recurent și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă: inculpatul intimat, asistat de avocat, lipsă inculpatul recurent, reprezentat de avocat în substituirea avocatului, lipsă partea vătămată recurentă, reprezentată de avocat.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar o adeverință din care rezultă că acesta este plecat din data de 15.09.2008 în Germania, în calitate de angajat al SC Construction T și concluzii scrise.
Instanța, procedează la audierea inculpatului, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit art. 70.p Cod Penal, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, condamnarea inculpatului, pentru infracțiunea prev. de art. 26.p raportat la art. 208,209 alin.1 lit.a,e,g,i În Cod Penal motivare a arătat că în mod greșit s-a dat soluția de achitare în cele două grade de jurisdicție, întrucât din probele administrate rezultă indubitabil starea de fapt reținută în actul de inculpare. Tot astfel nu s-a dat o interpretare legală probelor, astfel că în mod greșit s-a apreciat că inculpatul nu a avut intenția de a-l ajuta pe inculpatul la însușirea autoturismului părții vătămate.
Apărătorul părții vătămate a solicitat admiterea recursului declarat de, în rejudecare, obligarea inculpaților în solidar la plata daunelor morale solicitate și cheltuieli de judecată, întrucât în mod nejustificat au fost respinse ca nedovedite și tot astfel și cheltuielile reprezentând onorariu de avocat. A solicitat admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în ce privește latura penală și respingerea recursului declarat de inculpatul.
Pentru inculpatul recurent, avocat apreciază că recursul este admisibil și solicitat admiterea acestuia, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea circumstanțelor atenuante, întrucât a avut o conduită corectă și a recunoscut fapta. Referitor la recursul părții vătămate a pus concluzii de respingere, iar recursul procurorului l-a lăsat la aprecierea instanței.
Procurorul a solicitat admiterea parțial a recursului părții vătămate, în ce privește obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că acestei părți nu i s-a cauzat nici un prejudiciu moral și respingerea recursului inculpatului ca in admisibil, având în vedere că acesta nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe.
Apărătorul inculpatului intimat, avocat a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, validarea hotărârii primei instanțe, confirmată de decizia Tribunalului Timiș, în ce îl privește pe acest inculpat. Nu există nici un act material sau moral referitor la comiterea infracțiunii de furt de folosință și nu se poate motiva vinovăția acestuia inculpat, care doar l-a însoțit pe coinculpat la o plimbare cu autoturismul. A solicitat respingerea recursului părții vătămate, iar recursul inculpatului l-a lăsat la aprecierea instanței.
Inculpatul intimat a solicitat menținerea soluțiilor de achitare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1804/17.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 208 al. 1, 4.Cod Penal, art. 209 al.1 lit. a, e, g, i Cod Penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 78 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 13 Cod Penal, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsa de 1 ( un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b si art. 35 al. 1.Cod Penal, s-au contopit pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei) ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de3 ( trei) ani închisoare. În baza 71.Cod Penal, i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b,c Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861și art. 71 al. 4.Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 862.Cod Penal, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 863.Cod Penal, pe durata termenului de încercare l-a obligat pe inculpat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, o dată la 3 ( trei) luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
I s-a pusîn vedere inculpatului prevederile art. 864.Cod Penal, rap. la art. 83.
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. a, C.P.P. raportat la art. 10 lit. d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la " furt calificat", prev. de art. 26.Cod Penal, rap. la art. 208 al. 1, 4.Cod Penal, art. 209 al.1 lit. a, e, g, i
Cod PenalÎn baza art.193 al.1 Cod Penal, s-a respins cererea privind cheltuielile judiciare de 9.500 lei, solicitate de partea civilă cu titlu de onorariu de avocat.
În baza art. 14 al. 3 lit. b, art. 346 al. 1 și 2 C.P.P. raportat la art. 998.civ, s-au respins ca neîntemeiate pretențiile civile de 5.000 lei, solicitate de partea civilă, cu titlu de daune morale.
În baza art. 349 și art. 191 al.1 C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 260 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.191 al.2 C.P.P. diferența de 260 lei din totalul de cheltuieli judiciare de 520 lei, au rămas în sarcina statului.
În baza art.193 al.1 Cod Penal, s-a respins cererea privind cheltuielile judiciare de 9.500 lei, solicitate de partea civilă cu titlu de onorariu de avocat.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că în noaptea de 01/02.03.2006, inculpații și s-au deplasat la barul "Club 28", unde s-au întâlnit cu partea vătămată, care se deplasase la acel bar cu autoturismul marca Super, cu nr. de înmatriculare -, împreună cu prietenul acestuia,.
Partea vătămată, împreună cu martorii, și cu cei doi inculpați s-au deplasat apoi în barul "", unde au rămas până în jurul orelor 04,00.
La un moment dat, profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul a sustras de pe masă cheile autoturismului aparținând părții vătămate și, după ce l-a chemat pe inculpatul să dea o tură cu mașina, spunându-i acestuia în prealabil, jos, în bar, că a primit cheile de la partea vătămată, a părăsit barul împreună cu acesta.
Cu ajutorul cheilor sustrase de, cei doi inculpați au intrat în autoturismul aparținând părții vătămate și au plecat cu acesta pentru a se plimba în zonă, inculpatul aflându-se la volanul autoturismului.
Deoarece au observat un echipaj de poliție, inculpatul a accelerat, încercând să scape, pentru a nu fi depistat de către organele de poliție.
Fiind urmăriți de către echipajul de poliție, cei doi inculpați au abandonat autoturismul pe str. - din T, fugind și încercând să nu fie prinși de către organele de poliție.
Pentru a fi reținuți, unul dintre agenții de poliție a făcut uz de armamentul din dotare, executând trei focuri în aer și în plan vertical, moment în care cei doi inculpați s-au despărțit fugind în direcții diferite, fiecare acasă și reușind să scape.
După ce s-a reușit identificarea și depistarea celor doi inculpați, aceștia au negat, că ar fi sustras autoturismul aparținând părții vătămate, inculpatul susținând că a primit cheile autoturismului de la proprietar, care i-a permis să se plimbe cu autoturismul, aspect ce nu a putut fi reținut, deoarece întreg materialul probator administrat în cauză contrazice aspectele declarate de către acesta.
Astfel, în primul rând, partea vătămată și martorii audiați în cauză ( în faza de urmărire penală) au susținut că nu le-au încredințat celor doi învinuiți cheile autoturismului, aspect ce apare și logic, deoarece inculpații nu o cunoșteau pe partea vătămată, așa încât apare absurd ca o persoană să își încredințeze autoturismul unei alte persoane pe care o cunoaște doar de o foarte scurtă perioadă de timp și referitor la care nu cunoaște nici un amănunt, iar toți martorii au arătat că după ce au ajuns la bar, la un moment dat, și au plecat din local, iar când au vrut să plece și ei, în stradă, partea vătămată și prietenul acesteia au spus că a dispărut mașina, inițial dând vina pe ceilalți că ar fi luat- Martorii, și au mai arătat că nu cunosc cine a luat mașina.
În al doilea rând, după cum rezultă din procesul - verbal de depistare, ce doi inculpați circulau cu luminile autoturismului stinse, tocmai pentru a nu atrage atenția, deoarece inculpatul nu poseda permis de conducere, iar în momentul în care au sesizat că sunt urmăriți de către organele de poliție, acesta a accelerat și a mărit viteza, încercând să scape.
În ceea ce privește pe inculpatul, Judecătoria Timișoaraa reținut că acesta nu a avut intenția de a-l ajuta pe inculpatul la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Simpla prezență a acestuia alături de inculpatul în autoturism nu poate fi interpretată automat ca un ajutor sau material dat coinculpatului ori o contribuție conștientă la săvârșirea unei fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte, sub aspectul aplicării alin. 4 al art. 71.pen. și nu alin. 5 al art. 71.pen. ce prevede că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Hotărârea Judecătoriei Timișoaraa fost criticată și pentru netemeinicie, în ceea ce privește achitarea inculpatului întrucât din probatoriul administrat rezultă că acesta a cunoscut că participă la săvârșirea unei fapte penale, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva aceleiași sentințe penale a declarat apel și partea civilă, solicitând admiterea apelului și acordarea daunelor morale solicitate, întrucât constituirea de parte civilă s-a realizat în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 13/A/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și partea vătămată.
Onstanța de apel, analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371.C.P.P. a constatat că apelurile sunt nefondate pentru următoarele motive:
Prima instanță a reținut corect că inculpatul intimat nu a avut intenția de a-l ajuta pe inculpatul la însușirea autoturismului părții civile. Nu s-a putut stabili cu exactitate dacă inculpatul a cunoscut sau nu că intimatul inculpat a luat cheile autoturismului fără știrea proprietarului. De altfel, din declarația lui în faza de urmărire penală, rezultă că acesta a aflat de la că i-a luat cheile autoturismului fără acordul părții civile. Simpla prezență a inculpatului alături de nu poate fi apreciată ca un ajutor moral sau material acordat inculpatului.
Din analiza motivelor de apel ale parchetului a rezultat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de complicitate la infracțiunea de furt calificat datorită faptului că în noaptea de 1/02.03.2006, cei doi inculpați au fost văzuți împreună, fără a se dovedi că inculpatul cunoștea de la început că inculpatul a luat cheile de la mașină fără acordul proprietarului.
Articolul 26.pen. definește complicele ca fiind persoana care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
În speță, nu s-a dovedit cum a acționat cu intenție inculpatul, pentru a-l ajuta pe inculpatul să săvârșească infracțiunea de furt calificat.
Întrucât în speță există un dubiu cu privire la vinovăția inculpatului, dubiu ce profită acestuia, s-a apreciat că prima instanță în mod corect l-a achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește solicitarea părții civile pentru acordarea daunelor morale, s-a constatat că acesteia i s-a restituit imediat autoturismul și nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.
Împotriva deciziei penale nr.13/A/18.01.2008 au declarat recurs, în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea vătămată.
În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș se solicită, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei penale și urmare a rejudecării condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.26 penal raportat la art.208 al.1,4 și art.209 al.1 lit.a,e,g,i penal deoarece probele administrate au demonstrat vinovăția inculpatului care a știut că autoturismul a fost luat fără consimțământul părții vătămate ajutându-l pe inculpatul la sustragerea acestuia.
În concluziile scrise depuse de inculpatul s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și urmare a rejudecării diminuarea cuantumului pedepsei aplicate ca o consecință a reținerii circumstanțelor atenuante relative la recunoașterea faptei, lipsa antecedentelor penale, vârsta fragedă. În latura civilă a cauzei inculpatul solicită respingerea recursului părții civile în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale întrucât părții civile nu i s-a creat vreun prejudiciu, nefiind îndreptățit nici la suma de 1200 lei reprezentând onorariu avocat.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș este întemeiat, cel declarat de partea civilă este neîntemeiat, iar al inculpatului este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
În privința recursului declarat de inculpatul, instanța de recurs apreciază că recursul declarat de parte este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art.385/1 al.4 pr.pen nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute la art.362 pr.pen nu au folosit calea de atac a apelului. Inculpatul, așa cum reiese din dosarul de apel nu a declarat calea de atac a apelului împotriva sentinței penale nr.1804 din 17.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Astfel, în privința inculpatului sentința penală pronunțată de Judecătoria Timișoara este definitivă, iar recursul fiind o cale de atac ordinară nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive. De aceea, în temeiul art.38515punct.1 lit. a p Cod Penal va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În privința recursului declarat de partea vătămată, instanța de recurs reține că acesta este nefondat. În primul rând, partea vătămată a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale, respectiv prejudiciul cauzat prin furtul autoturismului său. Din probele administrate în cauză reiese că în noaptea de 1/2.03.2006, partea vătămată împreună cu inculpații și martorii se aflau în barul, iar inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate, i-a sustras acesteia cheile mașinii și, împreună cu inculpatul s-au plimbat cu autoturismul fiind surprinși de organele de poliție. Așa cum rezultă din declarația părții vătămate-fila 22 dosar UP- aceasta nu a sesizat furtul autoturismului decât când a intenționat să plece acasă, ocazie cu care a constatat că nu mai are mașina, oprind un echipaj de poliție căruia i-a adus la cunoștința furtul comis. Tot din depoziția părții vătămate reiese că organele de poliție au anunțat prin stație de situația expusă de parte, ocazie cu care au fost anunțați de către alți colegi despre abandonarea autoturismului părții vătămate pe strada -. În declarația dată, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză deoarece prejudiciul a fost recuperat integral. În fața instanței de judecată, partea vătămată a revenit cu privire la prejudiciul ce i-a fost cauzei și a solicitat obligarea la plata sumei de 5000 lei daune morale, fără a da explicații în privința naturii acestui prejudiciu. Față de starea de fapt anterior expusă reiese în mod clar că părții vătămate nu i s-a creat vreun prejudiciu moral, aceasta nefiind privată de posibilitatea de a-și exercita în mod concret și efectiv prerogativele dreptului de proprietate asupra autoturismului ce îi aparține, câtă vreme mașina i-a fost returnată imediat. În al doilea rând se solicită obligarea inculpaților la plata onorariului de avocat al părții civile în cuantum de 1200 lei. Chiar dacă prima instanță a greșit în privința cuantumului sumei cerute cu titlu de onorariu de avocat-1200 lei în loc de 9500 lei- instanța de recurs apreciază că în mod corect cele două instanțe nu au procedat la obligarea inculpatului la plata acestei sume față de soluția pronunțată în latura civilă cauzei. De aceea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal se va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii penale.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru motivele ce vor fi expuse, calea de atac este întemeiată. Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate a sustras cheile autoturismului părții vătămate și a părăsit barul împreună cu inculpatul. Indiferent dacă autoturismul a fost descuiat de inculpați împreună sau doar de inculpatul, cert este că ambii inculpați s-au urcat în mașină, inculpatul la volanul acesteia, cei doi plimbându-se prin zonă. Inculpatul a accelerat la observarea echipajului de poliție care a făcut uz de armă pentru a reuși prinderea celor doi inculpați. Din probele administrate reiese că cei doi au abandonat mașina, urmăriți fiind de organele de poliție, fiecare din inculpați fugind în direcții opuse pentru a-și asigura scăparea. Declarația inculpatului, dată în explicarea conduitei sale-fila21 dosar fond-, potrivit cu care a fugit la vederea organelor de poliție întrucât știa că inculpatul a consumat băuturi alcoolice și nu are carnet de conducere nu este de natură a înlătura participația acestuia la comiterea faptei. Potrivit depoziției inculpatului, inculpatul a consumat, alături de parte vătămată băuturi alcoolice în cursul acelei nopți, în timp ce inculpatul a băut doar suc, iar la propunerea inculpatului a acceptat să se plimbe cu acesta cu mașina. Inculpatul intimat mai arată că inculpatul i-a spus că partea vătămată și-a dat acceptul pentru luarea cheilor și că inculpatul i-a spus că va returna mașina. Instanța de recurs apreciază că depoziția inculpatului nu este conformă cu adevărul deoarece, dacă inculpatul i-a spus că are consimțământul părții vătămate în privința folosirii autoturismului, nu mai avea sens precizarea inculpatului în sensul că va returna mașina astfel că, dacă inculpatul a luat mașina doar pentru a se plimba, era firesc ca la terminarea plimbării să o returneze. Mai mult, potrivit susținerilor inculpatului el era singurul care nu consumase băuturi alcoolice în timp ce parte vătămată și celălalt inculpat erau sub influența acestora, astfel că era firesc ca inculpatul să se asigure personal despre acceptul părții vătămate la folosirea autoturismului, fiind singurul în stare să poarte o discuție în acest sens. De asemenea, inculpatul, după ce a avut confirmarea că autoturismul a fost luat fără consimțământul proprietarului, adică în momentul în care telefonul mobil a sunat în mașină, iar inculpatul i-a spus că partea vătămată nu știe despre luarea cheilor, trebuia să-i ceară inculpatului să oprească mașina și să o lase în acel loc sau să se întoarcă la locul de unde a fost luată pentru a fi predată proprietarului. Conduita ulterioară a inculpatului care, la vederea organelor de poliție și la focul de armă uzitat de acestea pentru prinderea celor doi inculpați, demonstrează vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de complicitatea la furt de folosință. Mai mult decât atât, instanța de recurs reține că dacă inculpatul era singurul care nu consumase băuturi alcoolice în acea seară, nu avea afectate simțurile și gândirea logică și acest lucru i-ar fi permis să realizeze că este puțin probabil ca partea vătămată, pe care o cunoscuse în acea seară, să le încredințeze autoturismul inculpaților, pe care nu îi cunoștea. Așa cum reiese din procesul verbal de constatare întocmit de organele de poliție, cei doi inculpați circulau cu farurile stinse deși condițiile de timp impuneau în mod evident folosirea luminilor, fiind evident că nu doreau să fie observați, astfel că nu se poate reține lipsa de participare în comiterea activității infracționale a inculpatului. Pe de altă parte, în momentul în care inculpatul și-a dat seama că un echipaj de poliție îi urmărește, nu i-a cerut celuilalt inculpat să oprească mașina, acceptând atitudinea inculpatului, mai mult abandonând și el mașina și fugind pentru a nu fi prinși de organele de poliție. Astfel, fapta inculpatului de a-l ajuta pe celălalt inculpat la sustragerea cheilor aparținând părții vătămate și de a pleca cu acest autoturism întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitatea la furt de folosință, faptă săvârșită pe două persoane, în loc public și pe timp de noapte. Astfel, n temeiul art.38515pct.2 lit.d p Cod Penal va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr.1804/17.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:în temeiul art.26 rap.Cod Penal la art.208 al.1, 4.Cod Penal art.209 al.1 lit.a,e,g,i p va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3( trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În temeiul art.71 p va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a,b p, cu excepția dr.de a alege.
Fapta săvârșită de inculpat prezintă pericol social deoarece aduce atingere relațiilor sociale referitoare la posesia și detenția bunurilor mobile. În privința persoanei inculpatului, instanța reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă fragedă și este la primul contact cu legea penală, astfel că, apreciind că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.81 pen. fiind în prezența unei pedepse aplicată pentru o infracțiune unică, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, astfel că va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și va stabili termen de încercare de 5 ani conf.art.82
Cod PenalVa atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83
Cod PenalSe vor menține în rest dispozițiile hotărârilor atacate
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515punct.1 lit. a p Cod Penal respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
În temeiul art.38515pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.13/A/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.1804/17.09.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:
În temeiul art.26 rap.Cod Penal la art.208 al.1, 4.Cod Penal art.209 al.1 lit.a,e,g,i p condamnă inculpatul la pedeapsa de 3( trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În temeiul art.71 p interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a,b p, cu excepția dr.de a alege.
În temeiul art.81 p suspendă condiționat executarea pedepsei și stabilește termen de încercare de 5 ani conf.art.82
Cod PenalAtrage atenția inculpatului asupra disp.art.83
Cod PenalMenține în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
În.art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul și partea vătămată la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică din 18 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
N acu
Grefier
Red. AN/23.09.08
Tehnored AJ/5.10.08
Prima instanță: Judec.T-
Apel: Trib. T-,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
