Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 852
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.79/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu, lipsă inculpatul, reprezentat de avocat oficiu, lipsă partea responsabil civ ilmente și partea civilă.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus la dosar procesul verbal încheiat de Poliția Municipiului Reșița din care rezultă că inculpatul este plecat de la domiciliu și nu se cunoaște locul în care se află, astfel că instanța constată imposibilitatea audierii acestui inculpat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru următoarele considerente: soluția de achitare a inculpatului este netemeinică; instanța de apel a omis audierea inculpatului, prezent la dezbateri; inculpatul a fost condamnat doar pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c p și au fost înlăturate prevederile art. 211 alin.21lit.a p; nelegala înlăturare a dispozițiilor art. 75 lit c p, deși din stare de fapt rezultă că la comiterea faptei a participat și un alt inculpat minor. A mai arătat că s-a făcut o apreciere greșită a probelor, declarațiile inculpaților nu se coroborează și cu declarațiile martorilor asistenți.
Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, aplicarea dispozițiilor art. 81,82.p față de acest inculpat, având în vedere că pedeapsa aplicată este sub 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul, avocat a solicitat respingerea recursului declarat de procuror, menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel ca fiind temeinice și legale.
Inculpatul - intimat, având ultim ul cuvânt lăsat la aprecierea instanței soluția.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.139 din 17.04.2008, pronunțată în dosar nr- de Judecătoria Reșița, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c cod penal.
În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, c și art.76 lit.b cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni, închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie. În baza art.71 alin.1 cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-b cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art.350 cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării inculpatului până la data de 09 mai 2008, ora 17, iar conform art.88 alin.1 cod penal, s-a dedus din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la data de 18.05.2007 până la zi.
În baza art.14, 346 cod procedură penală și a art.998, 999 cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă, sens în care inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material nerecuperat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 17.05.2007, în jurul orei 21, inculpatul s-a întâlnit în zona Liceului de Fizică, cu inculpatul și numitul, hotărându-se să facă,rost de bani, În același moment au văzut un, în stare de ebrietate, care cobora scările din apropierea liceului. Numitul i-a cerut acestei persoane bani, fiind refuzat. Inculpatul a venit cu ideea de,a-l, pe, ceea ce s-a și întâmplat, respectiv inculpatul a lovit partea vătămată cu un pumn în față și l-a căutat în buzunare, luând de la aceasta, suma de 700 lei, o cartelă interfon, iar din servietă luând bonuri valorice.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei, reprezentând prejudiciul material produs prin săvârșirea faptei, întrucât în urma loviturii primite, partea vătămată, conform certificatului medico-legal nr. C-326 din 18.05.2007, eliberat de SJML C-S, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 de zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat inculpatul, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, recunoaștere care a fost coroborată cu declarațiile părții vătămate și a martorilor audiați în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.
În ceea ce privește pe inculpatul, în faza de urmărire penală, a recunoscut săvârșirea faptei, așa cum aceasta a fost descrisă de inculpatul, însă în faza cercetării judecătorești, acesta nu a mai recunoscut fapta, justificând această atitudine prin aceea că s-a temut de represaliile la care va fi supus din partea organelor de cercetare.
În aceste condiții, instanța a procedat la reaudierea celor doi inculpați, a părții vătămate și a martorilor. În fața instanței, partea vătămată a precizat declarația dată inițial în fața organului de cercetare penală, și a arătat că a fost lovit doar de unul dintre cei tineri, care este inculpatul și care i-a luat și banii. Partea vătămată a mai relatat că inculpatul, inițial, nu a recunoscut săvârșirea faptei, apoi a recunoscut că i-ar fi dat inculpatului suma de 150 lei. Instanța a audiat și martorii, menționați în cuprinsul proceselor verbale încheiate cu ocazia efectuării reconstituirilor, în ceea ce privește pe cei doi inculpați, respectiv, și. martori au relatat că au semnat procesele verbale prezentate de către reprezentanții poliției, fără a avea cunoștință despre faptele descrise în cuprinsul acestor procese verbale sau a asista la reconstituire, semnând aceste înscrisuri la cererea și promisiunea organului de cercetare că nu vor fi chemați în instanță. Mai mult, acești martori au sesizat doar prezența inculpatului, alături de organul de cercetare penală. În aceste condiții, instanța a înlăturat aceste mijloace de probă, ca fiind întocmite contrar dispozițiilor art.68 alin.1 cod procedură penală.
Pe parcursul declarațiilor date în faza de cercetare penală, inculpatul a susținut că nu a luat banii de la partea vătămată, el fugind împreună cu celălalt minor, declarație confirmată și de declarația minorului, care a arătat că acest inculpat nu s-a aflat în apropierea părții vătămate. În fața instanței acest martor a declarat că inculpatul nu a participat la săvârșirea faptei penale. Declarația martorei, cu privire la prezența inculpatului la locul faptei, poate fi apreciată ca subiectivă, având în vedere relațiile de prietenie dintre aceasta și mama inculpatului, dar întărește susținerea inculpatului privind nevinovăția sa.
Inculpatul minor nu este apropiat de mama sa, și, nefiind supravegheat în permanență, a intrat în anturaje cu alți tineri cu vădit comportament infracțional, situație care l-a determinat să fie vulnerabil la presiunile ce s-au exercitat asupra sa, fapt ce a condus la declarații contradictorii, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată. Așa cum rezultă și din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C-S și din expertiza medico legală psihiatrică, inculpatul este la o vârstă caracterizată prin vulnerabilitate crescută la influențele exterioare, având carențe afective și educative, chiar făcând abuz de inhalante, ceea ce însă nu înseamnă că vinovăția, cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, nu trebuie probată în mod temeinic, deoarece, conform principiului,in dubio pro reo, îndoiala profită inculpatului.
Deci, din întreg materialul probator, doar declarația inculpatului susține vinovăția inculpatului. Nici măcar declarația martorului, nu poate fi reținută ca dovadă a vinovăției acestui inculpat, deoarece acesta a făcut referire la suma de 30 lei, pe care ar fi obținut-o cei doi inculpați, necunoscând în ce modalitate, și că inculpatul ar fi fost,speriat,
Astfel având în vedere dispozițiile art.69 cod procedură civilă, declarația dată de inculpatul, nu se coroborează cu celelalte fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a reținut că fapta penală nu a fost săvârșită de către inculpatul.
Ca urmare, în drept, faptei inculpatului, nu i s-a mai reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.211 alin.21lit.a și ale art.75 alin.1, lit.c cod penal.
Pe latură subiectivă, instanța a reținut intenția directă ca formă a vinovăției, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea acestuia.
La alegerea și individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța a ținut seama, potrivit art.74 alin.1, lit.a, c cod penal, de dezvoltarea intelectuală a inculpatului, de comportamentul acestuia, de condițiile în care a trăit.
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, dar și față de pericolul social al inculpatului și al faptei săvârșite, instanța a considerat că aplicarea unei pedepse privative de libertate, sub minimul special prevăzut de lege, este aptă să își atingă scopul prevăzut de lege.
Cu privire la latura civilă, s-a constatat că inculpatul, prin fapta sa, a cauzat părții vătămate prejudicii materiale, iar în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998, 999 cod civil, referitoare la faptă ilicită, raport de cauzalitate, prejudiciu și vinovăție.
Referitor la prejudiciul creat părții civile, din probele administrate în cauză, a rezultat că acesta nu a fost recuperat, contravaloarea bunurilor sustrase fiind de 800 lei, respectiv suma de 700 lei și bonuri valorice de 100 lei.
Față de cele menționate, instanța, în baza art.14, 346 cod procedură penală și art.998 cod civil, a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă și l-a obligat pe inculpatul la plata, către partea civilă, a sumei de 800 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, conform disp. art.362-363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art.211 al.1, al.2 lit.b și c Cod penal și nu pentru art.211 al.1, al.2/1 lit.b și c Cod penal, iar pe inculpatul l-a achitat conform art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală pentru aceeași infracțiune pentru care l-a condamnat pe inculpatul.
Cererea de apel formulată de inculpatul nu a fost motivată.
Prin decizia penală nr. 79/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în baza disp. art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și inculpatul.
În baza disp. art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 18.05.2008, până la zi, iar conform disp. art.350 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării inculpatului pe o durată de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conformă probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind în mod corect o stare de fapt potrivit căreia inculpatul (minor) nu a săvârșit fapta prev. de art.211 al.1, al.2 lit.b și c Cod penal. Probele administrate în cauză nu confirmă săvârșirea faptei de către acest inculpat, iar recunoașterea sa (inițială și cea din faza cercetării judecătorești) nu poate "răsturna" tot probatoriul administrat, care nu se coroborează cu aceasta. În altă ordine de idei, declarația părții vătămate și a martorului sunt edificatoare în sensul susținerii nevinovăției inculpatului.
În ceea ce-l privește pe martorul, așa cum s-a reținut și în sentința atacată, acesta nu a făcut niciun fel de referire la amănunte care să conducă la ideea participării inculpatului la săvârșirea faptei.
Față de aceste considerente, în mod corect instanța de fond a dispus reținerea în sarcina inculpatului și condamnarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art.211 al.1, al.2 lit.b și c Cod penal.
Referitor la apelul inculpatului, tribunalul a apreciat că față de gradul de pericol social al faptei săvârșite nu se impune aplicarea unei pedepse în condițiile art.81 Cod penal.
Împotriva deciziei penale nr. 79/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S susținând că atât sentința penală nr. 139/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, cât și decizia penală nr.79/05.06.2008 a Tribunalului C- din dosarul nr- sunt netemeinice sub aspectul soluției de achitare dispusă față de inculpatul, potrivit art. 10 lit.c p Cod Penal; că decizia penală nr. 79/05.06.2008 a Tribunalului C-S este netemeinică și pentru omisiunea instanței de apel dea proceda la audierea inculpatului, prezent la termenele de judecată din 22 mai și 5 iunie 2008, precum și datorită caracterului formal al audierii inculpatului; că soluția de condamnare a inculpatului doar pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, c p cu înlăturarea prevederile art. 211 alin.21lit.a p și a dispozițiilor art. 75 lit.c p este nelegală.
În motivarea recursului, s-a susținut că economia mijloacelor de probă administrate demonstrează pe de o parte, participația ambilor inculpați la comiterea infracțiunii, iar pe de altă parte, că soluția de achitare a inculpatului,în temeiul art. 10 lit.c p Cod Penal este consecința unei erori grave de fapt. În ce privește condamnarea inculpatului, doar pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c p și înlăturarea prevederilor art. 211 alin.21lit.a p, s-a apreciat că primele două instanțe au omis să constate că la comiterea infracțiunii a participat și un minor care nu răspunde penale, având vârsta mai mică de 14 ani, situație în care forma mai gravă a infracțiunii trebuia reținută în sarcina inculpatului, independent de soluția dispusă de inculpatul, fiind absolut firesc ca agravantele să fie reținute față de inculpatul indiferent de soluția dată față de participantul minor, astfel că în mod greșit s-au înlăturat dispozițiile art. 75 lit.c Referitor Cod Penal la neaudierea inculpatului, recurentul susținut incidența dispozițiilor art. 197 alin. 1 raportat la alin. 4.C.P.P. învederând că, deși prezent la termenele de judecată din 22 mai și 5 iunie 2008, inculpatul nu a fost audiat de către instanța de apel. Totodată, s-a arătat că hotărârea instanței de apel contravine jurisprudenței O care a statuat necesitatea audierii inculpatului de către o instanță de control judiciar, instanță ce nu poate să tranșeze asupra chestiunilor de fapt și de drept respective, fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat ca infracțiune. Referitor la declarația inculpatului s-a criticat maniera în care aceasta a fost consemnată, neconsemnarea momentului în care aceasta început să fie dată, susținându-se că nu răspunde exigențelor art. 71 și urm. p Cod Penal și constituie o încălcare a principiilor ce sunt reglementate în conținutul art. 3 și 4.
C.P.P.Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 3859pct.10 p Cod Penal, întrucât nu ar fi procedat la o analiză veritabilă a motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița și a mijloacelor de probă la care se referă. În acest sens, s-a învederat că motivarea instanței de apel conține aprecieri la un nivel general, fără a fi marcată de o analiză temeinică a fiecărui aspect necesar de clarificat, iar concluzia cu privire la mijloacele de probă administrate, mai precis declarația martorului, este în vădită contradicție cu conținutul acesteia.
Analizând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este fondat în ce privește greșita achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit. b și c, al. 21lit. a cu Cod Penal aplicarea art. 99 și 109.Cod Penal și nereținerea în ceea ce îl privește pe inculpatul a dispozițiilor art. 211 alin.21lit.a p și art. 75 lit. c Cod Penal, pentru următoarele considerente:
În prealabil, se constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele care ar fi putut atrage casarea deciziei penale recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la una dintre instanțele de fond. Astfel, instanța de recurs nu își însușește critica adusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S privind existența unei nulități datorită neaudierii inculpatului în apel sau manierei de audiere a inculpatului, și nici împrejurarea că nu s-ar fi analizat motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. În acest sens, se reține că dispozițiile art. 378 alin. 11.C.P.P. prevăd obligativitatea ca instanța de apel să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. În această situație se afla numai inculpatul, care a fost audiat de Tribunalul C-S (fila 36 dosar tribunal), nu și inculpatul. Este adevărat că prin aplicarea jurisprudenței și îndrumărilor în materia drepturilor omului, în practica instanțelor se procedează la audierea inculpaților în cursul judecării apelului indiferent de soluția pronunțată în cauză, însă pentru ipoteza contrară nu este reglementată sancțiunea nulității absolute. Prin urmare, în cauză s-ar fi putut constata cel mult nulitatea relativă în condițiile art. 197 alin. 1 și 4.C.P.P. care însă nu poate fi invocată decât de partea al cărei drept a fost vătămat (neputându-se reține incidența ipotezei când această nulitate se ia în considerare și din oficiu). În ce privește modalitatea în care s-a procedat la audierea inculpatului de către tribunal, instanța de recurs constată că nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale. Astfel, în condițiile în care ascultare inculpatului de către instanțele de control judiciar este reglementată în interesul acestuia și când, potrivit art. 70.C.P.P. acesta are dreptul de a nu face declarații, faptul că în fața instanței de apel arată că își menține declarația dată anterior la instanță și nu are nimic de adăugat sau de retras nu contravine normelor de drept procesual penal. De asemenea, nici lipsa orei la care s-a început audierea inculpatului în cursul apelului nu este reglementată sub sancțiunea nulității absolute, astfel că nu este reținută de instanța de recurs.
În ceea ce privește implicarea inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, instanța constată că în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 17 - 18, 20-21 dosar UP) acesta recunoaște comiterea faptei împreună cu inculpatul și numitul. În aceeași declarație, inculpatul arată că nu a recunoscut inițial faptele întrucât i-a fost frică să nu fie bătut, însă datorită faptului că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a spus și el adevărul. În fața Judecătoriei Reșița, la termenul din 16.08.2007 (fila 27 dosar judecătorie), inculpatul arată că recunoaște săvârșirea faptei de tâlhărie împreună cu inculpatul și o regretă; pentru ca, ulterior, în data de 04.10.2007 să revină asupra declarațiilor date (fila 69 dosar judecătorie) și să susțină că în data de 17.05.2007 nu s-a întâlnit cu inculpatul, că a fost acasă întreaga zi, completând că ar fi recunoscut săvârșirea faptei în faza de urmărire penală și în fața instanței deoarece i-a fost frică de represaliile la care va fi suspus din partea organelor de poliție. Cu toate acestea, declarația din cursul urmăririi penale se coroborează cu declarațiile inculpatului - care a susținut în mod constant implicare inculpatului în comiterea infracțiunii (filele 19, 23 - 24 dosar UP, fila 68 dosar judecătorie), declarația părții vătămate și martorului (fila 155 dosar judecătorie). Astfel, derularea evenimentelor descrisă de inculpatul corespunde declarației inculpatului din cursul urmăririi penale, ambii arătând că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu pumnul în față, că acesta a căzut în genunchi, iar a luat-o la fugă spunându-le să se întâlnească în Gara de Sud din Reșița, că inculpatul și celălalt minor au luat banii aflați într-o borsetă a victimei, respectiv 700 lei, din care i-au dat lui 150 lei, susținând că nu ar fi luat bonurile valorice; detalii pe care inculpatul nu le putea cunoaște decât dacă participa la comiterea faptei. În aceeași modalitate a descris fapta și partea vătămată (fila 71 dosar judecătorie), a arătat că i-a recunoscut pe inculpați ca fiind agresorii săi și că a asistat la momentul în care inculpatul a recunoscut fapta spunând că banii au fost luați de celălalt minor și nu de el. Un alt aspect care conduce la concluzia că recunoașterea inițială a faptei de către inculpat corespunde adevărului, îl constituie declarația martorului (fila 155 dosar judecătorie), care a relatat că s-a întâlnit ci cei doi inculpați și amândoi i-au spus că au "un pont" și pot să obțină niște bani, că la aproximativ două zile de la incident inculpatul i-a spus că "el crede că va face pușcărie deoarece inculpatul a lovit victima cu pumnii și picioarele, iar el a stat și a păzit să nu vină cineva".
Potrivit art. 62.C.P.P. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești; neexistând nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților, martorilor sau victimelor, instanța fiind îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare a unor declarații nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată, și nu în cazul în care situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Principiile anterior expuse își găsesc aplicabilitatea și în speță, astfel că instanța de recurs va da eficiență juridică declarației inculpatului din cursul urmăririi penale, care se coroborează cu probele mai sus analizate, și nu retractării declarației care este motivată pe un sentiment de teamă față de organele de poliție, sentiment invocat și în cursul urmăririi penale când a recunoscut fapta. Mai mult, se constată că și în fața instanței, inițial (termenul din 16.08.2007) inculpatul recunoaște comiterea faptei, deși i s-a asigurat același tratament din punct de vedere al protecției personale ca și în momentul retractării (termenul din 04.10.2007).
Datorită caracterului său complex, tâlhăria include în conținutul său, pe lângă acțiunea care constituie fapta de furt, și unele acte de violență sau amenințare îndreptate împotriva persoanei, acte ce constituie conținutul altor infracțiuni cu obiecte juridice speciale și laturi subiective distincte. În principiu, violențele, ca și amenințarea, ca acțiuni adiacente care, alături de acțiunea principală de furt, realizează latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, pot consta în orice acțiune de agresiune fizică sau psihică îndreptată împotriva persoanei vătămate, de natură a-i înfrânge împotrivirea la deposedarea sa. În ce privește coautoratul la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie se constată că acesta există și atunci când unii dintre participanți au contribuit direct numai la realizarea actelor de violență sau amenințare, iar alții, numai la sustragerea bunurilor, deoarece atât folosirea violenței sau amenințării, cât și sustragerea bunurilor, fiind incluse în conținutul tâlhăriei, prin săvârșirea oricăreia dintre aceste activități se realizează în parte latura obiectivă a infracțiunii.
Având în vedere că la data infracțiunii, inculpatul era minor, precum și starea de fapt ce a rezultat în urma analizei probatoriului, instanța reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.21lit. a p cu aplicarea art. 99 și 109.Cod Penal În favoarea inculpatului vor fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod Penal, respectiv conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. Pentru a reține această circumstanță, instanța are în vedere faptul că anterior inculpatul nu a mai comis fapte de natură penală, că în declarația martorei (fila 135 dosar judecătorie) se arată că inculpatul este "cuminte, ascultător și are bune rezultate școlare" ceea ce conduce la concluzia că nu este cunoscut ca o persoană cu un comportament nelegal.
Pe lângă aspectele anterior menționate, la individualizare pedepsei instanța de recurs reține și faptul că inculpatul nu a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunii, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declarație; însă, în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit aceluiași text legal, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Astfel, comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravantă, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului prevăzut de art. 72.Cod Penal "persoana infractorului".
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.
Față de împrejurările anterior expuse, respectiv starea de minoritate a inculpatului, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, dar și atitudinea nesinceră, gravitatea faptei comise, instanța va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.b și c, al.2 ind1lit.a p cu aplicarea art.74 lit.a p, art. 99 și 109.p
În temeiul art. 81.p va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că în raport de elementele avute în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii altor infracțiuni pot fi realizate și fără executarea efectivă a acesteia. Astfel, aplicarea pedepsei închisorii, cu riscul revocării în ipotezele prevăzute de art. 83.Cod Penal, constituie un avertisment suficient pentru inculpatul, care se află la prima abatere și a comis fapta în timpul minorității, fiind oportun a beneficia de această măsură de clemență. Totodată, în temeiul art. 82.Cod Penal instanța va stabili termen de încercare de 5 ani și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalÎn ceea ce îl privește pe inculpatul, instanța de recurs reține că a comis infracțiunea de tâlhărie împreună cu inculpatul, minor la data faptei, astfel că încadrarea juridică corectă a infracțiunii dată de art. 211 al.1, al.2 lit.b și c, al. 21lit. a și Cod Penal 75 lit. c De Cod Penal altfel, comiterea infracțiunii în această modalitate a fost recunoscută constant de inculpatul pe parcursul procesului. Pe de altă parte, se constată că implicarea inculpatului în comiterea faptei și vinovăția acestuia, și nici reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.a și c Cod Penal, nu au format obiectul motivelor de recurs, nemaiputând fi cenzurate în această etapă procesuală.
Având în vedere că pentru infracțiunea prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.b și c, al.21lit. a legiuitorul Cod Penal a prevăzut pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani; că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod Penal, dar și incidența circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. c instanța Cod Penal de recurs va majora pedeapsa aplicată acestuia de judecătorie, dispunând condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare. La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului care nu are ocupație și loc de muncă, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei. În acest sens, se reține și că infracțiunea de tâlhărie în general denotă un pericol social ridicat, aducând atingere nu numai patrimoniului, ci și siguranței și integrității fizice a persoanei; iar pe de altă parte conduce la un sentiment de insecuritate a cetățenilor în condițiile în care fapta s-a săvârșit în loc public și în jurul orei 21,00, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
Modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, respectiv în regim de detenție, este de natură a conduce la atingerea scopului pedepsei având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și cadrul comiterii faptei, reținute anterior.
În raport cu dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3.Cod Penal, respectiv natura faptei și cuantumul pedepsei, instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata pedepsei principale.
În temeiul art. 38517alin. 4.p Cod Penal și 88.p va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 17.04.2008 la zi.
Având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul s-au definitivat prin soluția de condamnare, în baza art. 350.C.P.P. instanța va menține măsura arestării preventive a acestuia.
În ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de recurs constată că prin sentința civilă nr. 139/17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 800 lei către partea civilă, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nerecuperat. În acest sens, s-a reținut că prejudiciul creat părții vătămate prin infracțiunea de tâlhărie se ridică la suma de 700 lei și bonuri valorice de 100 lei, aspecte care nefiind contestate prin declararea căilor de atac au intrat în puterea lucrului judecat.
Urmare a reținerii implicării în comiterea faptei și a inculpatului, datorită dispozițiilor art. 1003.civ. se va dispune și obligarea acestuia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 800 lei. Totodată, se reține că la data faptei inculpatul era minor, ceea ce atrage răspunderea în solidar, ca parte responsabilă civilmente, a mamei sale -, potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. 2.civ.; cu atât mai mult cu cât în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C-S se arată că alunecarea pe panta delincvenței s-a datorat lipsei de supraveghere, carențelor afective și instructiv educative, influenței anturajului (fila 50 dosar judecătorie).
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art.38515pct.2 lit. d p Cod Penal, instanța va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.79/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-; va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 139/2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-.
În urma rejudecării va dispune: în temeiul art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.2 ind.1 lit.a p cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod Penal, 75 lit.c p și 80 alin.1 p condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie; în temeiul art. 71.Cod Penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a, b p, cu excepția dreptului de a alege; în temeiul art. 38517alin. 4.p Cod Penal și 88.Cod Penal va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 17.04.2008 la zi și în temeiul art. 350.p Cod Penal va menține măsura arestării preventive a acestui inculpat.
Totodată, în temeiul art. 211 al.1, al.2 lit. b și c, al. 21lit. a p cu aplicarea art.74 lit. a p, art. 99 și 109.p va condamna inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie; în temeiul art.81 Cod Penal va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, stabilind termen de încercare de 5 ani în temeiul art.82 și Cod Penal atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalÎn temeiul art.14, 346.p Cod Penal și art.998, 999, 1003.Civil va obliga inculpatul în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 800 lei despăgubiri civile.
Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor penale atacate.
În temeiul art.192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.79/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.139 din 17.04.2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și rejudecând:
În temeiul art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.21lit.a p cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod Penal, 75 lit.c p și 80 alin.1 p condamnă inculpatul, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.71 p interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, b p, cu excepția dreptului de a alege.
În temeiul art.38517alin.4 p Cod Penal și 88.p deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 17.04.2008 la zi.
În temeiul art.350 p Cod Penal menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.21lit.a p cu aplicarea art.74 lit.a p, art.99 și 109.p condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.81 p suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și stabilește termen de încercare de 5 ani în temeiul art.82
Cod PenalAtrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83
Cod PenalÎn temeiul art.14, 346.p Cod Penal și art.998, 999, 1003.Civil obligă inculpatul în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 800 lei, despăgubiri civile.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor penale atacate.
În temeiul art.192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică din 18 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.LB/24.09.08
Tehnored AJ/6.10.08
Prima instanță: Judec. Reșița -
Apel: Trib. CS- G,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
