Furtul calificat (art. 209 cod penal).
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 209 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DEICIZIA Nr. 28
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Androhovici
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.05.1990 în municipiul B, cu același domiciliu,-, jud.B, CNP -, împotriva deciziei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal se prezintă inculpatul, asistat de avocat, care substituie pe apărătorul desemnat din oficiu, avocat și partea civilă intimată - - - Sucursala B, prin consilier juridic, lipsă fiind partea responsabilă civilmente intimată, partea vătămată intimată - SRL B și intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, inculpatul recurent arătă că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, dar că înțelege să-și mențină declarațiile anterioare, precizând, totodată, că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constatând recursul în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare redozarea pedepsei aplicate inculpatului, urmând a se da eficiență sporită dispozițiilor art. 74, 76 Cod penal. De asemenea, apreciază că acestuia i se poate aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, în contextul în care inculpatul a comis faptele în timpul minorității.
Consilier juridic, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului, întrucât motivele invocate vizează doar latura penală a cauzei.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate, arătând că nu se impune acordarea unei suspendări față de persoana inculpatului și antecedentele penale ale acestuia.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită a se dispune suspendarea executării pedepsei.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 527/P/2009 din 12.03.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1, art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 208 alin. 1 și 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e,g, și i Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. Cod penal și art. 99 alin. 3 și urm. Cod penal.
S-a reținut că la data de 17.11.2007, orele 10,00 inculpatul a sustras, folosind o cheie potrivită, autoutilitara marca cu nr. de înmatriculare -, parcată pe str. - Națională din mun. B, pe care a condus- pe drumurile publice din municipiu, deși nu poseda permis de conducere. La un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat în șanț, avariind autovehiculul, după care părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani prin sentința penală nr. 1930 din 24.06.2009 a dispus condamnarea inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- "furt calificat" prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. (e),(g),(i) Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare;
- "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere " prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare;
- "părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului fără încuviințarea poliției" prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din OUG195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
S-a constatat că aceste infracțiuni, pentru care a fost condamnat inculpatul, sunt concurente cu cele pentru care același inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2542/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la data de 30.10.2008 prin neapelare).
În temeiul art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală. nr. 2542/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani, a fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, ce au fost repuse în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a),(g),(i) Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, art. 74, 76 Cod penal și pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (a),(e),(g),(i) Cod penal. cu aplic. art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, art. 74, 76 Cod penal.
În temeiul art. 36 alin. 2 raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2542/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute în final 2 (doi) ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 71 alin. 1, 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a și lit. (b) Cod penal.
Prin aceeași sentință, s- luat act că partea vătămată - "" SRL B, prin administrator, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar conform art. 14 raportat la art. 346.proc.pen. coroborat cu art. 998-999, art. 1000 alin. 2.civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă -"" - Sucursala B, în sensul că inculpatul - a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente (domiciliată în mun. B- jud. B, CNP -), la plata sumei de 7.509 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului -.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. Penală, inculpatul - a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că inculpatul este cumnat cu numitul, care lucrează la - SRL B, persoană care conduce de obicei autoutilitara -. Cunoscând faptul că acest autovehicul este parcat de fiecare dată în fața casei în care locuiește numitul, inculpatul s-a deplasat în noaptea de 16/17 noiembrie 2007 în locul respectiv, a deschis mașina cu ajutorul unei chei potrivite, s-a urcat la volan și a condus- până la locuința sa, de unde a luat-o pe numita . Deși nu poseda permis de conducere, inculpatul a condus autoutilitara pe mai multe străzi din municipiul În timp ce se deplasa pe strada -, în dreptul imobilului cu nr. 90, datorită lipsei de experiență și a cunoștințelor necesare, pierdut controlul volanului, intrând în șanț pe partea dreaptă a carosabilului, accidentul fiind observat de către martorul, care anunțat serviciul de urgență 112. În urma impactului s-a produs doar avarierea autovehiculului, însă inculpatul a părăsit locul accidentului, la fața locului rămânând doar numita până la sosirea organelor de poliție.
A arătat prima instanță că situația de fapt expusă a fost dovedită cu proces verbal de constatare infracțiunilor, procesul verbal de examinare, însoțit de planșe fotografice, declarațiile martorilor, și, coroborate și cu declarațiile inculpatului, care atât la urmărirea penală cât și în instanță recunoscut și regretat fapta comisă.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la pedepse cu închisoare coborâte sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatorii, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 2542/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani (definitivă la data de 30.10.2008 prin neapelare), a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin această din urmă hotărâre, a dat curs prevederilor art.36 alin.2 Cod penal și a dispus ca cel în cauză să execute pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 8 luni, în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a luat act că partea vătămată - "" SRL B, prin administrator, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea prejudiciului cauzat părții civile -"" - Sucursala B, proprietara autoutilitarei.
Prin decizia penală nr. 203 din 13.11.2009, Tribunalul Botoșania admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1930 din 24.06.2009 a Judecătoriei Botoșani, a desființat, în parte, sentința apelată doar în ce privește soluționarea laturii penale, și în rejudecare, a descontopit pedepsele aplicate, le- repus în individualitatea lor înlăturând sporul aplicat, a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 99 alin. 3, art. 109, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, de la pedeapsa de 6 luni închisoare la 3 luni închisoare, cât și pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 99 alin. 3, art. 109 alin. 1, 74 alin. 1 lit. c Cod penal de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare și a înlătură în cauză aplicarea art. 83 Cod penal, cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2542/17.10.2008 Judecătoriei Botoșani, aplicând dispozițiile art. 85 Cod penal pentru această sentință.
În temeiul art. 36 alin. 2 rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. Cod penal, a contopit pedepsele de 1 an închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele contopite prin sentința penală nr. 2542 din 17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, apelantul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
S-au menținut dispozițiile cu privire la modalitatea de executare pedepsei precum și restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului vinovăția pentru săvârșirea a trei infracțiuni, în concurs real, cu aplicarea dispozițiilor prev. de art. 74 alin. 1 lit. c și art. 99 alin. 3 Cod penal.
În ce privește pedepsele aplicate pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 86 alin. 1 și 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, deși prima instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, nu a coborât pedepsele sub minimul special. Astfel, s-a arătat că pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 1 la 5 ani, iar pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 2 la 7 ani.
Având în vedere că la data săvârșirii faptelor inculpatul era minor și că limitele acestor pedepse se reduc la J, s-a arătat că limita minimă pentru prima infracțiune este de 6 luni, iar pentru cea de- doua infracțiune este de un an închisoare. Reținându-se în favoarea acestuia și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal, s-a considerat că prima instanță trebuia să aplice acestuia pedepse sub limitele minime arătate mai sus.
Referitor la incidența în speță dispozițiilor art. 83 Cod penal s-a arătat că este necesar ca faptele deduse judecății să fie săvârșite în cadrul termenului de încercare stabilit prin hotărârea anterioară de condamnare. Cum în speță, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2542/17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani au fost că săvârșite la data de 8/9.11.2006 și respectiv 11/12.02.2007, Tribunalul a constatat că acestea sunt concurente cu prezentele fapte. De altfel prima instanță a contopit aceste pedepse cu pedepsele aplicate prin sentința apelată, însă greșit a făcut în drept aplicarea art. 83 Cod penal și nu a dispozițiilor art. 85 Cod penal.
S-a mai arătat că motivul de apel formulat de procuror, vizând aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal, de revocare a suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1215/12.06.2006 a Judecătoriei Botoșani, nu este întemeiat, întrucât această suspendare condiționată a fost anulată prin sentința penală nr. 2542/2008 a Judecătoriei Botoșani, astfel că căpătat autoritate de lucru judecat, deși faptele din prezenta cauză au fost comise în termenul de încercare stabilit.
Având în vedere perseverența infracțională a inculpatului în comiterea de fapte de același gen, instanța de apel a menținut sporul aplicat și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță. În acest context s-a arătat că s-a avut în vedere și faptul că deși a beneficiat de clemența instanțelor care au dispus suspendarea executării pedepselor, acesta perseverat în comiterea de fapte penale și prin urmare reeducarea sa nu se poate realiza printr-o nouă suspendare a executării pedepsei.
Pentru considerentele arătate, Tribunalul a admis ambele apeluri, desființat în parte sentința apelată, doar în ceea ce privește soluționarea laturii penale, procedând în consecință.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, pentru greșita individualizare a executării pedepsei, solicitând suspendarea condiționată a executării ei, motivat de faptul că fapta a fost comisă în timpul minorități. Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului recurent a mai solicitat redozarea pedepsei aplicate acestuia, prin acordarea unei eficiențe sporite dispozițiilor art. 74, 76 Cod penal.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate - care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală și în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 2 raportat la art. 38514Cod procedură penală - și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că în noaptea de 16/17.11.2007, în jurul orelor 24,10, inculpatul, minor la acea dată, a sustras, folosind o cheie potrivită, autoutilitara marca cu nr. de înmatriculare -, parcată pe str. - Națională din mun. B, pe care a condus- pe drumurile publice din municipiu, deși nu poseda permis de conducere, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat în șanț, avariind autovehiculul, după care părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.
Această situație de fapt a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii (fila 6-7 ds.), procesul-verbal de examinare (8 ds.), planșe foto (9-14ds.), declarația părții vătămate (15-16 ds. 16 ds.fond), declarațiile martorilor audiați în ambele faze procesuale (urmărire penală și cercetare judecătorească - 17-18, 22-24 ds.), coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Raportat la starea de fapt reținută, s-a stabilit o încadrare juridică legală a infracțiunilor comise de inculpat, iar sancțiunile penale stabilite au fost judicios individualizate de instanța de apel, în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, de circumstanțele atenuante legale prev. de art. 74 alin. 1 lit.c Cod penal cu consecința reducerii pedepsei principale, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 Cod penal.
Referitor la solicitarea recurentului de a se da eficiență juridică sporită prevederilor art. 74 Cod penal cu consecința atenuării pedepsei aplicate în conformitate cu disp. art. 76 Cod penal, Curtea constată că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.
Examinând împrejurările în care faptele au fost săvârșite (pe timp de noapte, sustragerea mașinii prin folosirea de chei potrivite, distanța de drum parcursă), urmările produse (evenimentul rutier fiind soldat cu avarierea mașinii), ținând cont de lipsa de experiență în efectuarea manevrelor specifice conducerii pe drumurile publice și de atitudinea inculpatului după producerea evenimentului rutier, dar și de elementele ce caracterizează persoana acestuia (condamnări pentru fapte concurente, conduita anterioară și ulterioară săvârșirii faptei, situația materială și familială), Curtea constată că acestea au fost avute în vedere de Tribunal în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate, ce a fost cuantificată sub nivelul minimului special prevăzut de lege, context în care nu se impune a fi redozată.
Având în atenție că sunt întrunite condițiile obiective (relativ la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului) prev. de art. 81 Cod penal, Curtea va opta pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, apreciind că scopul prevenției generale și de reeducare a celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără privare de libertate, că pronunțarea soluției de condamnare va constitui un avertisment pentru acesta și pe viitor nu va mai săvârși alte infracțiuni, iar în situația în care nu va înțelege clemența legii, va suporta consecințele ce decurg din nerespectarea obligațiilor ce le vor fi impuse în concordanță cu disp. art. 83 Cod penal.
În acest context urmează a se avea în atenție, pe de o parte limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, faptul că acesta era minor la data săvârșirii infracțiunilor, că deși nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnat sunt concurente cu cele din prezenta cauză, că anterior săvârșirii infracțiunilor a finalizat 8 clase la Școala generală nr.10 și a fost admis în cadrul Liceului " " B, profil mecanic, că a avut o atitudine corespunzătoare după plasarea sa în sfera ilicitului penal și o conduită bună în familie și societate, inculpatul lucrând chiar la partea vătămată - SRL B, iar în timpul liber oferind ajutor mamei sale în diferite activități gospodărești, aspecte ce rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani ( 37-41 ds. ), în condițiile în care conștientizând contextul situațional a avut o reacție depresivă cu intenție suicidară la o personalitate în curs de structurare de tip instabil - emoțional, fiind internat la finele anului 2007 în Spitalul de psihiatrie B, și în plus necesită un transplant de cornee, aspecte ce reies din actele medicale depuse la dosar.
Instanța consideră că factorul major care a favorizat comportamentul infracțional al inculpatului l-a constituit compania prietenului a cărei influență negativă a identificat-o și la care a renunțat, conformându-se regulilor de comportament explicate și impuse de familie.
În atare condiții, prioritar intereselor legitime ale inculpatului, cu mari posibilități de reeducare și reinserție socială, este continuarea actului educațional, într-un mediu adecvat vârstei lui, dar și prezența în cadrul familiei, care se implică efectiv în supravegherea și reintegrarea acestuia
Pentru considerentele ce preced, Curtea concluzionează că recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis, potrivit art.38515pct.2 lit. d Cod procedură penală, casată în parte decizia atacată, în sensul înlătură dispozițiilor de aplicare a sporului de 8 luni închisoare - ce nu se justifică -, de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și de menținere a celor privind modalitatea de executare a pedepsei, dându-se curs prevederilor art.85 alin.3 rap. la art. 81, 110 Cod penal, iar termenul de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 3, 110 Cod penal, se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 2542 din 17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani, respectiv 30.10.2008.
Totodată, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal și conform art.71 alin. 5 Cod penal se va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Văzând și disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 203 din data de 13.11.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Casează în parte decizia penală mai sus menționată și în rejudecare:
Înlătură din decizia penală dispozițiile de aplicare a sporului de 8 luni închisoare, de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și de menținere a celor privind modalitatea de executare a pedepsei.
În temeiul art.85 alin.3 rap. la art. 81, 110 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin decizia penală atacată pe o durată de 2 ani și 4 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 3, 110 Cod penal, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 2542 din 17.10.2008 a Judecătoriei Botoșani, respectiv 30.10.2008.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
02.02.2010/2 ex.
Jud.fond:
Jud.apel:
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Andronic Tatiana Luisa, Androhovici