Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 103/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 103

Ședința publică din data de 7.07.2008

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefana Anghel Ion Stelian

- -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva sentinței penale nr. 69 din data de 31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81, pentru comiterea infracțiunilor de refuz de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, faptă prev. și ped. de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002, republicată și infracțiunea de dare de mită, prev. și ped. de art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 al.1, cu aplic. art. 41 al.2

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat, personal și asistat de avocat, în substituire pentru avocat, apărător ales din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,se învederează instanței că s-a depus la dosar un memoriu - precizări din partea mamei apelantului - inculpat, numita.

Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că nu mai are alte excepții de invocat sau cereri de formulat.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că acesta consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, urmează a se observa că motivarea din sentință referitoare la aceasta este contrară probelor existente la dosar.

Din probele administrate în cauză rezultă clar că autoturismul condus de inculpat, cu care acesta a efectuat doar o manevră de mers înapoi și nu o deplasare propriu-zisă, nu a pătruns pe drumul public, respectiv pe str. - -, ci a

-2-

efectuat manevra ( prin care a avariat autoturismul marca Peugeot ) în parcarea interioară din fața SC SA care potrivit adresei Primăriei mun. P este "parcare pentru autoturismele din zonă", chiar autoturismul avariat fiind parcat cu fața spre această parcare - avaria fiind produsă chiar în partea sa din față.

Pornind de la această situație de fapt, ce rezultă evident din probatorii, trebuie analizat și refuzul inculpatului de a merge spre a i se recolta probe biologice de vreme ce acesta nu a avut reprezentarea subiectivă a faptului că: manevra sa de mers înapoi spre a parca mai bine propria sa mașină pe care nu intenționa să o conducă, ci să o lase în acea parcare peste noapte; manevra efectuată într-o parcare interioară a unor blocuri ar putea reprezenta "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul" și deci l-ar putea expune obligației de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei - așa cum de altfel a declarat expres în procesul verbal de prezentare a materialului.

Evidenta lipsă a laturii subiective, invocată de altfel și la judecata în fond a cauzei, din conținutul infracțiunii se poate proba suplimentar cu martorii prezenți la fața locului la momentul incidentului rutier, situație solicitată de inculpat încă de la parchet dar căreia nu i s-a dat curs.

O altă critică pe care înțelege să o formuleze vizează soluționarea celuilalt capăt de acuzare, care în opinia inculpatului trebuie apreciat prin intermediul aceleiași percepții subiective pe care a avut- acesta cu privire la întregul incident.

Așa cum a arătat constant în declarațiile sale atât la urmărirea penală cât și în fața instanței, nu a încercat nici un moment să procedeze la a da mită organului de poliție, nu există nicio dovadă că acesta ar fi oferit sau măcar ar fi promis ceva concret ( care să poată constitui un element al acestei infracțiuni), iar din probatoriul administrat nu rezultă decât încercările sale de discuta cu organul de poliție despre ceea ce s-a întâmplat - cu referire la situația specială în care s-a produs incidentul rutier și la conotația sa juridică.

Această concluzie reiese chiar din înregistrările pe care acuzarea le-a propus ca probe pentru incriminare.

Necesitatea unor clarificări ale situației de fapt între inculpat și agentul de poliție reieșea din faptul că incidentul rutier al tamponării de către inculpat a altui autoturism nu a fost constatat personal de către agentul de poliție cu atribuții de Poliție Rutieră ci de către un alt echipaj de poliție de la pază și ordine, care ulterior a sesizat Poliția Rutieră.

Mai mult se cuvine a se avea în vedere în aprecierea situației din dosar, contextul creat în speță în sensul că inculpatului i se ridică actele în seara zilei de 11.02.2007 fără a i se remite vreo dovadă în acest sens decât după două zile, pe data de 13.02.2007, după ce acesta a dat prima declarație însoțit de avocat, în care a arătat acest lucru și a solicitat înapoierea permisului, în condițiile în care în toată această perioadă de două zile s-au efectuat înregistrări ale acestuia pentru o pretinsă " dare de mită", iar în depoziția sa martora, a făcut anumite aprecieri față de comportamentul agentului constatator.

Urmează a se mai reține faptul că singura referire concretă invocată de acuzare ca element al infracțiunii de dare de mită și anume " invitația pentru o masă

-3-

la restaurant" a fost explicit și expres negată de agentul constatator - fila 63 - 65 dosar de fond - "nu am fost invitat la restaurant de către inculpat".

Față de toate aceste amănunte relevate - reieșite din probe - apreciază că dat fiind faptul că nu există decât cel mult posibile "interpretări" ale discuțiilor purtate între inculpat și agentul constatator poate fi aplicabil în cauză principiul " in dubio pro rea" cu consecințele juridice în ceea ce privește condamnarea inculpatului.

De asemenea, urmează a se avea în vedere și situația medicală a inculpatului așa cum reiese din actele medicale aflate la filele 110 - 119 din dosarul de urmărire penală.

Față de toate acestea solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și pe fond achitarea inculpatului în baza art. 11pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit. d pr.penală.

Cu cheltuieli judiciare.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii apelului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică, din probele administrate în cauză rezultând vinovăția acestuia pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Precizează că acesta a condus autoturismul și pe trotuar care este drum public, astfel că în mod corect i s-a reținut comiterea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ceea ce privește infracțiunea de dare de mită arată că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sens în care urmează a se avea în vedere denunțul lucrătorului de poliție care nu ar mai fi fost necesar dacă inculpatul nu ar fi făcut unele promisiuni.

Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, trotuarul nu este delimitat de parcare, totul este trucat, agentul constatator este cel care l-a trimis la dl. ca să rezolve problema întâi cu acesta din urmă, pentru că a fost de față la incident.

Totodată precizează că el nu a mers la persoana indicată și nici nu s-a reîntâlnit cu agentul la ora 2, așa cum îi spusese acesta.

Mai arată că agentul constatator, i-a reținut actele și i-a spus că poate conduce iar dacă este oprit să spună că sunt la el pentru un control de rutină.

Solicită instanței achitarea sa întrucât este nevinovat.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din data de 31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul, fiul lui și, ns. la 3.07.1979, în mun. P, cu același domiciliu,-, neîncadrat în muncă, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii, a fost condamnat la pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz de recoltare a probelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, prev.de art. 87

-4-

al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată și dare de mită, prev.de art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp.art. 255 al.1 cu aplic.art.41 al.2

Conform art. 33 lit.a și art. 34 lit.b i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b, cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul disp.art.81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, prev.de art. 82 și conform art. 359 pr.penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art. 83

În baza art. 71 al.5 s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante.

În fine, inculpatul a fost obligat la 360 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 10.02.2007 inculpatul, a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, până în zona centrală a mun.P, parcând-o în apropierea unui local situat în zona Camerei de Industrie și Comerț

Inculpatul fiind însoțit de două tinere a mers la localul din apropiere pe care l-a părăsit în jurul orelor 0,20 după care s-a îndreptat către autoturismul său împreună cu aceleași tinere.

A mai reținut instanța că în același timp s-a întâlnit cu martorul pe care urma să-l transporte cu autoturismul său până la locul indicat de acesta.

Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului iar cele două tinere în spatele, în timp ce martorul a ocupat bancheta din dreapta față.

In continuare, a intenționat să efectueze o manevră de mers înapoi pentru a scoate autoturismul din parcarea în care se afla către str. - -, însă din neatenție a acroșat un alt autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare -, ce se afla parcat chiar în strada respectivă orientat cu partea din față spre trotuar.

În urma acestui incident cele două autoturisme au suferit avarii ușoare.

Coliziunea respectivă a fost observată de un echipaj de poliție ce-și desfășura activitatea în imediata apropiere, ocazie cu care agenții de poliție l-au legitimat pe inculpat și pe martorul, după care au anunțat organele de la poliția rutieră.

S-a prezentat la fața locului agentul de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la acea oră, ocazie cu care la ora 00,46 inculpatul a recunoscut că este persoana care a provocat coliziunea, fiind de acord să fie supus testării cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei.

După efectuarea testului respectiv, s-a constatat un nivel al îmbibației alcoolice de 0,82 mg./litru în aerul expirat la data de 11.02.2000 ora 00,46 deci, peste limita legală admisă care este de 0,40 mg./litru.

-5-

În această situație, agentul de poliție, în prezența martorului asistent, i-a cerut inculpatului să se deplaseze la Spitalul Județean de Urgență P, pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Inculpatul a refuzat acest lucru, afirmând chiar că nu ar fi condus el respectivul autoturism, după care a părăsit locul faptei fără a mai da în vreun fel socoteală pentru avariile cauzate celuilalt autoturism.

Instanța de fond a mai reținut că pentru a fi exonerat de răspundere penală, inculpatul l-a convins pe prietenul său să se prezinte în fața organului de poliție și să declare că el este conducătorul auto care a condus autoturismul cu nr. -, în seara zilei de 10.02.2007.

Martorul s-a prezentat a doua zi pe 11.02.2007, la organul de poliție și a făcut această declarație. Ulterior martorul respectiv a revenit asupra acestei declarații, mărturisind adevărul în legătură cu evenimentul petrecut, în sensul că nu a condus autoturismul inculpatului dar a făcut această afirmație la rugămintea acestuia.

În seara zilei de 11.02.2007, în jurul orelor 22,00 inculpatul s-a prezentat la biroul agentului de poliție, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție P, pentru a lămuri condițiile în care acesta a părăsit locul faptei, în seara precedentă și eventual pentru a da o declarație în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.

În acest context, luând cunoștință de faptul că urmează să i se întocmească dosar penal pentru refuzul de a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a încercat să facă promisiuni agentului de poliție în sensul că îi va da anumite foloase materiale pentru a nu da curs dosarului penal.

La 12.02.2007, agentul de poliție a formulat un denunț la.- Serviciul Teritorial Prahova în care reclama fapta de dare de mită promisă de inculpat, ocazie cu care acesta a înmânat ofițerului de poliție și caseta pe care era înregistrată întâlnirea din seara precedentă.

Tribunalul Prahova, a constatat că din conținutul convorbirilor purtate între inculpat și agentul de poliție, redate în procesul verbal aflat la dosar, rezultă în mod evident că inculpatul i-a promis acestuia diverse foloase, tocmai în scopul de a nu înregistra incidentul ca lucrare penală, inclusiv de a suporta costul unei mese la un restaurant împreună cu prietenii inculpatului.

Reține instanța că în seara aceleiași zile inculpatul a făcut aceleași promisiuni agentului de poliție la ieșirea din biroul său în timp ce se îndreptau către poarta de acces în instituție, chiar cerându-i agentului de poliție să spună cât trebuie să dea pentru a nu se întocmi dosarul penal, deoarece dacă dosarul va ajunge la parchet va trebui să cheltuiască mai mulți bani.

Agentul de poliție nu a acceptat promisiunile inculpatului, aducându-i la cunoștință că trebuie să dea o declarație și că urmează să înregistreze constatarea ca lucrare penală.

Mai târziu, la 13.02.2007 inculpatul s-a prezentat la același agent de poliție fiind însoțit de către avocatul său ales, ocazie cu care a dat o declarație susținând că este nevinovat.

-6-

Având în vedere materialul probator administrat în cauză tribunalul, a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată și respectiv art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, corob.cu art. 255 al.1, cu aplic.art.41 al.2, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat potrivit art. 81

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care prin apărător ales a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, referitor la infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice se arată că motivarea sentinței este contrară probelor existente la dosar.

Pe baza probelor respective rezultă clar că autoturismul a fost condus de către inculpat care a efectuat doar o manevră de mers înapoi și nu o deplasare propriu-zisă, nu a pătruns pe drumul public, respectiv pe str. - -, ci a efectuat manevra care a avut ca urmare avarierea ușoară a autoturismului marca Peugeot care se afla în interiorul parcării din fața SC SA, care potrivit adresei Primăriei P este "parcare pentru autoturismele din zonă".

De aceea, inculpatul nu a avut reprezentarea subiectivă a faptei că manevra sa de mers înapoi spre a-și parca în mod corespunzător autoturismul și pe care nu intenționa să-l conducă, ar putea reprezenta "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul" și deci l-ar putea expune obligației de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ca atare, infracțiunii prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată, îi lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă.

Cea de a doua critică formulată de inculpatul se referă la greșita condamnare pentru infracțiunea de dare de mită, prev.de art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, corob. cu art. 255 al.1, cu aplic.art.41 al.2

Se susține că, nu a încercat nici un moment să procedeze la mituirea agentului de poliție și în cauză nu există nicio dovadă că ar fi oferit sau măcar ar fi promis ceva concret acestuia, care să poată constitui un element al respectivei infracțiuni.

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă decât încercările sale de a discuta cu organul de poliție despre ceea ce s-a întâmplat, cu referire la situația specială în care s-a produs incidentul rutier și la conotația sa juridică.

Se mai precizează că, singura referire concretă invocată de acuzare ca element al infracțiunii de dare de mită este "invitația pentru o masă la restaurant" care a fost explicit și expres negată de agentul constatator ( fila 63-65 dosar de fond ), acesta precizând că "nu am fost invitat la restaurant de către inculpat".

În raport de cele susținute, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat în baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.d pr.penală.

Curtea, verificând hotărârea atacată, conform art. 378 pr.penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și sub toate aspectele așa cum prevăd disp.art. 371 al.2 pr.penală, constată că apelul declarat de, este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

-7-

Critica referitoare la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată, este neîntemeiată.

Rezultă că într-adevăr inculpatul, în seara zilei de 10.02.2007, a parcat autoturismul său marca cu nr. de înmatriculare -, în zona de parcare de lângă sediul Camerei de Industrie și Comerț P, situată în prelungirea domeniului afectat clădirii.

În jurul orelor 00,20 din noaptea de 10/11.02.2007 a ieșit din localul situat în apropiere însoțit de două tinere cu intenția de a pleca la volanul autoturismului și efectuând o manevră cu spatele a acroșat un alt autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare - avariindu-l ușor.

Manevra inculpatului a fost observată de către un echipaj de poliție care se afla în zonă, care la rândul său a anunțat Poliția Rutieră, la locul respectiv sosind agenții de poliție și.

După ce a fost testat cu aparatul etilotest al cărui rezultat a fost de 0,81 mg./litru de aer, inculpatul a refuzat să se deplaseze împreună cu organele de poliție la Spitalul Județean de Urgență P, pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vinovăția inculpatului în comiterea acestei infracțiuni este dovedită cu procesul verbal de constatare, rezultatul testului respirator și cu declarațiile martorului ( taximetrist ).

Apărarea inculpatului că parcarea unde a efectuat manevra nu constituie drum public nu poate fi primită deoarece zona respectivă ( parcarea ) face parte din drumul public fiind în administrarea organului administrației de stat respectiv, Consiliul Local al mun.P, potrivit Legii drumurilor.

Sub acest aspect, soluția primei instanțe este greșită prin aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare, pentru această faptă, cuantum care apare ca fiind excesiv în raport de modul și condițiile concrete în care aceasta a fost comisă și care nu este în concordanță cu practica instanțelor de judecată, în ceea ce privește individualizarea juridică a pedepselor potrivit art. 72 pentru infracțiuni de același gen.

Cea de a doua critică invocată de inculpatul, privitoare la greșita condamnare pentru infracțiunea de dare de mită prev.de art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp.art.255 al.1c.p. cu aplic.art. 41 al.2, este întemeiată.

Potrivit art. 255 infracțiunea de dare de mită constă în "promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 "

Din conținutul normei de incriminare, rezultă că darea de mită este fapta aceluia care pentru a determina un funcționar public, sau funcționar, să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi promite, oferă sau dă, direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.

Cu alte cuvinte, în ceea ce privește structura incriminării se observă că disp.art.255 nu prevede decât acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii făcând trimitere, pentru desemnarea modurilor în care se poate săvârși

-8-

fapta și a scopurilor în vederea cărora are loc mituirea funcționarului, a dispozițiilor din art. 254

Obiectul infracțiunii prev.de art. 255 îl constituie relațiile sociale a căror formare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea unei comportări cinstite din partea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și fără combaterea acțiunilor de corupere încercate ori săvârșite de persoane rău intenționate, care caută să-și rezolve în acest mod interesele punând în pericol bunul mers al persoanelor juridice private sau publice.

De aceea, infracțiunea de dare de mită nu are obiect material.

Din punct de vedere teoretic elementul material ce intră în latura obiectivă a conținutului constitutiv al acestei infracțiuni poate fi realizat prin una din următoarele acțiuni prevăzute alternativ în textul de incriminare: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, unui funcționar pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri.

Revenind la speța dedusă cauzei penale de față, din nicio probă administrată nu rezultă că inculpatul a promis agentului de poliție vreo sumă de bani sau alte foloase dacă va acționa în sensul dorit de acesta, de a nu da curs dosarului de urmărire penală, pentru infracțiunea săvârșită la legea circulației.

De asemenea, nu rezultă nici că inculpatul i-a oferit aceluiași lucrător de poliție vreo sumă de bani sau alte foloase și pe care polițistul urma să le primească pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea actului ce intră în atribuțiunile sale de serviciu.

Din procesele verbale de consemnare rezumativă a discuțiilor purtate la data de 11.02.2007, de agentul de poliție și inculpatul, nu rezultă sub nicio formă oferta precisă, concretizată într-o acțiune efectivă, reală și pornită din inițiativa inculpatului - mituitor, către polițist.

de genul " eu d-asta zic s-o rezolvăm ne întâlnim mâine și o rezolvăm ce pot să zic mai mult de atât că suntem oameninu? " sau " ieșim la o cafea, normal, să vorbim, și. Ca să nu alergăm aiurea și prin tribunal și prin alea, și știți foarte bine că cele mai multe soluții la tribunal se fac" ( fila 35 dosar urmărire penală ) folosite de inculpatul nu pot constitui întregirea laturii obiective a infracțiunii de dare de mită.

Aceste expresii au fost folosite de către inculpat în contextul în care lucrătorul de poliție l-a invitat pe inculpat să vină la biroul său noaptea, după ora 22,00 purtând cu acesta chiar discuții amicale, cum ar fi situația că la un moment dat l-a sfătuit să i-a legătura cu polițiștii de la Poliția Mun., care au făcut parte din patrula din noaptea respectivă și care au observat cele întâmplate în parcare.

De observat este faptul că, aceste convorbiri înregistrate pe baza unei autorizații date de judecător nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză și care să dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii respective.

Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită trebuie să întrunească unele cerințe esențiale. O primă cerință constă în aceea ca promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase. În lipsa darurilor nu poate să existe

-9-

infracțiunea, întrucât legea penală nu pedepsește demersurile, rugămințile insistențele sau recomandările, chiar dacă ele ar avea drept rezultat determinarea funcționarului să facă un act nedrept și să încalce, din slăbiciune, îndatoririle funcției sale ( -, op.cit.218,219 - Drept Penal. Partea Specială).

De altfel, lucrătorul de poliție chiar în declarația sa, dată în fața instanței de apel ( fila 36 dosar curtea de apel ) precizează că "l-am invitat pe inculpat să se prezinte la sediul P pentru a fi audiat, ocazie cu care acestea nu mi-a oferit nicio sumă de bani, dar a încercat să facem ceva cu hârtiile, că nu ar vrea să continue cu dosarul, să ajungă în tribunal pentru că acolo se fac cheltuieli".

Poate și de aceea, datorită rugăminților inculpatului, agentul de poliție a doua zi pe 12.02.2007, a făcut un denunț către - Serviciul Teritorial Prahova, ocazie cu care i-a înmânat ofițerului de poliție o casetă pe care el o înregistrase în întâlnirea din seara precedentă cu inculpatul.

În fine, și latura subiectivă a infracțiunii prev.de art. 255 al.1 lipsește.

Aceasta deoarece, infracțiunea de dare de mită se comite cu intenție directă, ceea ce înseamnă că făptuitorul își dă seama că acțiunea sa constituie o promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar, pentru a îndeplini, neîndeplini etc. un act privitor la atribuțiunile sale de serviciu și urmărește să o realizeze în scopul arătat, creând prin aceasta implicit o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu.

Probatoriul administrat în cauză nu demonstrează în nici un mod faptul că inculpatul, a intenționat, în mod direct așa cum prevede legea să-i ofere mită lucrătorului de poliție,oferire de bani sau alte foloase necuvenite.

De aceea în lipsa unor probe certe și solide care să dovedească vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de dare de mită, acesta nu poate fi tras la răspundere penală, pentru fapta respectivă.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că în cauza de față nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

Pe cale de consecință, curtea de apel, cu opinie majoritară, urmează ca în baza art. 379 pct.2 lit.a pr.penală, să admită apelul declarat de inculpatul, să desființeze în parte sentința primei instanțe și să procedeze la descontopirea pedepselor rezultante de 2 ani închisoare, în componentele sale de câte 2 ani închisoare pentru infracțiunile la legea circulației și de dare de mită.

Având în vedere că inculpatul este la prima încălcare a legii penale și condițiile concrete în care s-a comis fapta, urmează a se reține față de acesta la infracțiunea prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată, circumstanțele atenuante personale prev.de art. 74 și art. 76 lit.d și reducerea pedepsei aplicate pentru aceste fapte de la 2 ani închisoare la 3 luni închisoare, cu menținerea dispozițiilor legale referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei și reducerea termenului de încercare la 2 ani și 3 luni prev.de art. 82

Totodată, în baza art. 11 pct.2 lit.a pr.penală, rap.la art. 10 lit.a pr.penală, se va dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de dare de mită prev.de art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, corob.cu disp.art.255 al.1, cu aplic.art.41 al.2, deoarece această faptă nu există.

-10-

Deoarece nici la examinarea din oficiu a sentinței efectuată conform art. 371 al.2 pr.penală, nu s-au mai constatat și alte nelegalități, urmează ca celelalte dispozițiuni să fie menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul, domiciliat în mun.P,-, județul P, împotriva sentinței penale nr. 69 din data de 31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care o casează în parte și în consecință:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în componentele sale de câte 2 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată și respectiv art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp.art.255 alin.1 cu aplic.art.41 al.2

Reține față de inculpat, la încadrarea juridică a infracțiunii prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată, circumstanțele atenuante personale prev.de art. 74 și art. 76 lit.d și reduce pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 luni închisoare.

Menține disp.art. 81, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, prev.de art. 82

În baza art. 11 pct.2 lit. pr.penală rap.la art. 10 lit.a pr.penală, dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000, republicată, coroborat cu disp.art. 255 alin.1 cu aplic.art.41 al.2

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7.07.2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefana Anghel Ion Stelian

- a

cu opinie separată,

în sensul respingerii apelului

ca nefondat, cu obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./23.07.2008

nr- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare apreciez că, apelul declarat de inculpatul, este nefondat și pe cale de consecință urmează a fi respins, în temeiul art. 379 pct.1 lit.b pr.penală, așa cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr.107/P/A/2007 din 31.08.2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz de recoltare de probe biologice prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 și respectiv dare de mită, prev.de art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, cu referire la art. 255 al.1 și cu aplic.art.41 al.2 fapte aflate în concurs real potrivit art. 33 lit.a

S-a reținut în esență că, după ce în seara zilei de 10/11.02.2007 a fost surprins conducând pe drumurile publice din zona centrală a mun.P, autoturismul cu nr. de înmatriculare PH - 77 -, sub influența băuturilor alcoolice ( 0,81 mg.alcool/litru aer ) și a refuzat recoltarea de probe biologice în serile de 11.02.2007 și 12.02.2007, succesiv și în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a promis organului constatator - agent de poliție în cadrul P - Serviciul Poliției Rutiere, avantaje de ordin material ( bani ) pentru ca să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în sensul de a nu mai da curs dosarului penal pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002 republicată.

Cauza a fost înregistrată la ribunalul Prahova la data de 3.09.2007, sub nr- și după readministrarea probatoriilor s-a constatat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de refuz de recoltare de probe biologice și dare de mită, motiv pentru care s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență achitarea sa, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.d pr.penală, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost dedus judecății.

Astfel, cu privire la infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice apreciază că motivarea hotărârii instanței de fond este contrară probelor existente la dosar, deoarece autoturismul său cu care a efectuat doar o manevră de mers înapoi și nu o deplasare propriu -zisă, nu a pătruns pe drumul public iar manevra ( prin care a avariat autoturismul marca Peugeot ) s-a efectuat în parcarea interioară din fața SC SA.

Pornind de la această situație de fapt, a refuzat să i se recolteze probe biologice devreme ce a avut reprezentarea subiectivă că manevra efectuată într-o parcare interioară a unor blocuri nu reprezintă conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.

O altă critică pe care înțelege să o formuleze vizează soluționarea celuilalt capăt de acuzare, respectiv dare de mită, infracțiune pe care de asemenea nu a săvârșit-o, așa cum a arătat constant în declarațiile sale atât la urmărirea penală cât și

-2-

în fața instanței, deoarece nu a încercat nici un moment să procedeze la a da mită organului de poliție.

De altfel, nu există nicio dovadă că acesta ar fi oferit sau ar fi promis ceva concret ( care să poată constitui un element al acestei infracțiuni ), iar din probatoriul administrat nu rezultă decât încercările sale de a discuta cu organul de poliție despre ceea ce s-a întâmplat.

Curtea examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 al.2 și art. 378 pr.penală, constată potrivit opiniei separate, că apelul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță așa cum s-a arătat pe larg mai sus, nefiind recunoscute de inculpat pe parcursul procesului penal.

Probele administrate în cauză respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii, rezultatele testului respirator, raportul de serviciu și declarațiile martorului I, procesele verbale de ascultare, copiile actelor de înregistrare a evenimentului rutier la Compartimentul de Avarii Auto, procesul verbal de verificare permis, actul reprezentând declarația lui, înregistrările video Sony fixată prin proces verbal de redare scrisă a convorbirii, declarațiile martorilor, Ordonanța de autorizare provizorie interceptări și înregistrări + acte de confirmare,Ordonanța de delegare și adresa de răspuns, înregistrările audio cu tehnică mobilă fixată prin proces verbal de redare scrisă a convorbirii, extrasul atribuțiilor de serviciu ale agentului, procesul verbal de ridicare de înscrisuri, declarația martorului în circumstanțiere, adresa emisă de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor P, acte medicale și raportul de expertiză medico legală psihiatrică privindu-l pe inculpatul, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar ale acestuia au fost bine analizate și interpretate de instanța de fond, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite, așa cum se va arăta în continuare:

În seara zilei de 10.02.2007, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său marca cu nr. de înmatriculare PH - 77 -, împreună cu două tinere ( neidentificate ), la un local din zona Camerei de Industrie și Comerț P situată în zona centrală a mun. În acest sens a parcat autoturismul pe str. - -, mai exact în zona de parcare imediat adiacentă și situată în prelungirea domeniului afectat clădirii.

La orele 00,20 din noaptea de 10/11.02.2007 inculpatul a ieșit din local împreună cu însoțitoarele sale cu intenția de a pleca la volanul autoturismului personal, în condițiile în care consumase băuturi alcoolice. Atunci s-a întâlnit cu o cunoștință a sa, respectiv martorul ocular, care l-a rugat să-l transporte și pe el. Deși nu consumase alcool acest martor nu ar fi putut conduce autoturismul întrucât avea suspendat acest drept.

După ce tinerele s-au urcat pe bancheta din spate iar martorul pe bancheta din dreapta - față, inculpatul, a manevrat cu spatele autoturismul, pentru a ieși pe partea carosabilă dar a acroșat un alt

-3-

autoturism ( Peugeot cu nr. de înmatriculare - ), ce se afla parcat chiar pe str. -, orientat cu partea din față spre trotuar.

Urmare acestui eveniment, ambele autoturisme au fost avariate: cel al inculpatului în partea din spate iar celălalt la nivelul portierei stânga față.
Evenimentul rutier a fost observat de către trei agenți de poliție din cadrul Secției nr. 1 care treceau prin zonă, cu un autoturism de serviciu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de siguranță publică.

Agenții de poliție au oprit și l-au legitimat pe inculpat și pe martorul în timp ce tinerele au plecat de la fața locului cu un taxi.

Datorită faptului că emana miros de băuturi alcoolice agenții de siguranță publică au anunțat organele specializate de poliție rutieră, ce s-au prezentat la fața locului la orele 00,40 în persoana agentului de poliție și a agentului de poliție

La orele 00,46 după ce a recunoscut că provocase evenimentul rutier inculpatul a fost supus testului respirator de măsurare a concentrației de alcool în aerul respirat al cărui rezultat a fost de 0,81 mg./litru de aer ( a se vedea filele 9,61 dosar urmărire penală).

În atare situație, în prezența martorului asistent (taximetrist), organele de poliție i-au solicitat inculpatului să se deplaseze împreună la Spitalul Județean de Urgență P, pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. a refuzat în mod explicit și a devenit brusc recalcitrant în condițiile în care nu a mai recunoscut că ar fi condus el și a refuzat orice formă de cooperare cu poliția, plecând de la locul faptei fără a-l mai interesa nici măcar de avariile produse celuilalt autoturism.

În aceeași noapte a fost întocmit la fața locului de către lucrătorii de poliție rutieră și doi dintre agenții de siguranță publică ( mai puțin agent de poliție I ce a fost ulterior audiată ca martor ), în lipsa inculpatului procesul verbal de constatare al faptei fiind semnat de către martorul asistent ( a se vedea filele 5-8, 57,60 dosar urmărire penală).

În zilele următoare inculpatul a încercat să "șteargă" prin orice mijloace consecințele acestui eveniment, motiv pentru care la data de 11.02.2006, duminica dimineața și-a sunat un prieten, respectiv pe ( pentru care prin actul de acuzare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de fals în declarații prev.de art. 292 și respectiv de favorizarea infractorului prev.de art. 264 al.1, întrucât faptelor le lipsește gradul de pericol social caracteristic acestor infracțiuni, fiindu-i aplicată o sancțiune cu caracter administrativ respectiv amendă în cuantum de 900 lei), căruia i-a spus cele întâmplate și i-a cerut să declare în locul lui organelor de poliție că el ar fi fost acela care s-a aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare - când s-a produs tamponarea.

s-a lăsat convins și a mers în ziua de 11.02.2007 împreună cu prietenul său dar și cu reprezentantul deținătorului celuilalt auto avariat, la Compartimentul de Avarii Auto din cadrul

Aici a declarat că el ar fi condus în noaptea de 10/11.02.2007 auto și a produs evenimentul rutier completând în acest fel

-4-

formularul de declarație oficială ( și aflată la fila 14 dosar urmărire penală ), fiind sancționat contravențional în consecință cu 156 lei amendă și 3 puncte penalizare pentru nerespectarea dispozițiilor privind mersul înapoi dat fiind că s-a produs un accident soldat cu avarii ( a se vedea fila 13 dosar urmărire penală).

Mai mult decât atât fiind pus la curent de prietenul său cu existența dosarului penal pentru fapta de refuz de recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei a acceptat ca la data de 10.03.2007 să declare organului de poliție care instrumenta această cauză că el ar fi fost de fapt cel care ar fi condus în noaptea de 10/11.02.2007 auto și a produs evenimentul rutier, motivând lipsa sa de la locul faptei în momentul constatării, prin aceea că era căsătorit și a plecat în grabă cu cele două fete ( neidentificate ) cu taxi spre a nu fi expus.

După ce s-a început urmărirea penală împotriva sa și după audierea martorului, a declarat adevărul în prezența apărătorului ales, respectiv că nu cunoaște nimic de evenimentul rutier în cauză și că la data de 11.02.2007 - ce îi era prieten - a venit la domiciliul său și l-a convins să-l ajute în sensul celor mai sus arătate.

Trebuie reținut că în dorința sa de a "șterge" consecințele evenimentului rutier inculpatul a întreprins pe cont propriu diferite acțiuni specifice infracțiunii de dare de mită așa cum se va arăta în continuare:

La data de 11.02.2007 în jurul orelor 22,00 s-a prezentat la Biroul agentului de poliție constatator din cadrul IPJ P - SPR - P (fiind contactat telefonic) pentru a-și preciza poziția în legătură cu plecarea sa inopinantă de la locul săvârșirii faptei,respectiv dacă dorește sau nu să semneze procesul verbal de constatare și pentru a da declarații.

În această împrejurare a aflat că sesizarea din oficiu asupra faptei sale nu fusese încă înregistrată ca dosar penal, situație în care a încercat prin promisiuni implicând avantaje de ordin material să-l determine pe agentul constatator să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu mai înregistreze sesizarea și să o distrugă împreună cu celelalte acte întocmite. Manifestările inculpatului din acest moment au fost înregistrate cu o cameră video sony ( tip handycam) ce funcționează preventiv în biroul agenților din cadrul Serviciului Poliției Rutiere - IPJ

Mai mult decât atât în dimineața zilei de 12.02.2007 agentul de poliție a formulat către - Serviciul Teritorial Anticorupție P un denunț, acestei autorități fiindu-i înaintată și caseta miniDV conținând înregistrarea video precizată anterior ( fila 32 ).

- Serviciul Teritorial Anticorupție Pas esizat parchetul care a demarat cercetările împotriva lui pentru fapta de dare de mită așa cum rezultă din actul aflat la fila 30 dosar urmărire penală. A fost audiat în calitate de martor agentul de poliție și s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de dare de mită ( fila 38 dosar urmărire penală).

Conținutul înregistrării video în discuție reflectă sugestiv limbajul verbal cât și nonverbal ( gestică) al inculpatului vizând acțiunea de mituire: "

-5-

eu de-asta zics-o rezolvăm. Ne întâlnim mâine și o rezolvămce pot să zic mai mult de atât că suntem oameni, nu?. Trăim(!)-ieșim la o cafea, normal, să vorbim, și că să nu alergăm aiureași prin tribunal și prin aleași știți foarte bine că cele mai multe soluții la tribunal se fac" ( de la minutul 1615la minutul 1705, se vedea și redarea scrisă la fila 35 ). - "Ne întâlnim mâine ieșim la o,un suc stăm de vorbă exact cum trebuie" ( de la minutul 1834la minutul 1840).

Prin urmare,promisiunea de avantaje materiale nu este exprimată agentului de poliție constatator în mod direct ci doar sugerată. este însă neechivocă și acest lucru este dovedit nu doar din modul de comunicare precizat deja ci și dintr-o nouă promisiune ce avea să fie făcută în același loc în seara zilei de 12.02.2007.

Deoarece agentul de poliție nu a dat curs "invitațiilor sale" și știind că trebuie să dea declarații, fiind așteptat în acest sens la data de 12.02.2007 în jurul orelor 22,20 - 22,30 inculpatul s-a prezentat la Biroul agentului de poliție dispus să-și reînnoiască oferta de corupere, dar de data aceasta și-a reînnoit promisiunile la ieșire și nu în biroul de anchetă, fiind condus la poartă de agentul și când i-a spus acestuia următoarele: " eu aș încerca să ne înțelegem ( ) să vă dau șefutrăim și noi,nu? și dumneavoastră și faceți.spune tu, măcât mă costă?. pentru ce?? ca să rezolvăm normal, să fie bine și pentru mine și pentru dumneavoastră- adică să nu mai ajungem la parchet și la toate astea pentru că pe mine mă costă niște bani în plus, pentru avocat și toate astea. Care banii ăia pot ajunge la altcineva și e toată lumea fericită. N-are rost să mă feresc după deget, să mă pitesc după deget și asta e" ( la minutul 5430la minutul 5545pe fișierul audio, a se vedea și redarea scrisă aflată la filele 49-53 dosar urmărire penală.

Trebuie precizat că fragmentele de convorbiri citate au fost înregistrate cu dispozitive specifice purtate de către agent în baza ordonanței procurorului, dată în aceeași zi la orele 15,00 de autorizare provizorie înregistrare sunete și imagini și respectiv ambiental, autorizație ce a fost confirmată de către Tribunalul Prahova, prin încheierea nr. 9/16.02.2007 în dosar nr. 4/P/2007 și aflată la filele 43-46 dosar urmărire penală.

În seara zilei de 13.02.2007 inculpatul s-a prezentat din nou în biroul aceluiași organ de poliție dar de data aceasta a fost însoțit și de către avocatul ales și a fost audiat, susținându-și nevinovăția ( potrivit declarației aflată la filele 18-21 dosar urmărire penală). Și această procedură a fost înregistrată audio video.

Concomitent, pe parcursul urmăririi penale a fost identificată și audiată ca martor agentul de poliție I - unul dintre cei trei agenți de siguranță publică ce au surprins evenimentul rutier. Aceasta a ajutat la identificarea și audierea martorului, care a arătat în mod direct faptul că învinuitul nu a fost în realitate autorul evenimentului rutier descris.

Ulterior acestui moment atât cât și au revenit asupra propriilor declarații indicând adevărul în ceea ce privește evenimentul rutier ( a se vedea în acest sens filele 85,86 și 107 dosar urmărire penală).

-6-

Revenind la cele două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță constat următoarele:

În legătură cu infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice trebuie precizat că evenimentul rutier s-a produs în timp ce inculpatul manevra cu spatele autoturismul său încercând să coboare de pe trotuar în str. - -, împrejurare ce rezultă din datele de la momentul cercetării la fața locului, când auto Peugeot avariat se afla parcat în totalitate pe partea carosabilă a străzi - -.

Este evident astfel că inculpatul a condus în spațiul de parcare adiacent drumului public dar și pe trotuar. Trebuie precizat că punctul 33 al. art. 6 din nr.OUG 195/2002 definește în mod clar noțiunea de trotuar ca făcând parte din drumul public. În același sens, art. 2 alin.3 din nr.OG 43/1997 privind regimul drumurilor stipulează faptul că spațiul de parcare face parte din drumul public.

Referitor la infracțiunea de dare de mită apreciez că sunt incidente în primul rând dispozițiile Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ( art. 7 alin.2 teza I ), deoarece agentul de poliție avea atât atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor pe domeniul său de activitate cât și de constatare și urmărire a infracțiunilor ( a se vedea în acest sens extrasul de pe atribuțiile de serviciu filele 54,55 dosar urmărire penală).

Pe de altă parte, credem că este important de subliniat faptul că în cauză există două fapte distincte ce realizează conținutul aceleiași infracțiuni în aceeași modalitate, respectiv promisiunea de bani sau alte foloase, ceea ce nu presupune că banii și/sau foloasele au fost în mod necesar și date. Este în fapt o tentativă prin raportare la alte modalități de săvârșire a infracțiunii, ceea ce înseamnă că această infracțiune este una cu consumare anticipată - tentativă fiind asimilată faptei consumate. De aceea promisiunea, care constituie în fapt un început de executare a hotărârii infracționale este suficientă pentru a consuma infracțiunea.

În altă ordine de idei este important de subliniat că pe fondul unor antecedente medicale mai vechi inculpatul a fost expertizat medico legal psihiatric, stabilindu-se că a comis faptele cu discernământ.

Pentru toate aceste considerente, potrivit opiniei separate apreciez că, apelul declarat de inculpatul,împotriva sentinței penale nr.69 din 31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, trebuia respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel Ion Stelian

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefana Anghel Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 103/2008. Curtea de Apel Ploiesti