Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 138/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.138/

Ședința publică din 24 Februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru

JUDECĂTOR 3: Marius

Grefier

DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE-Serviciul Teritorial Pitești reprezentat prin:procuror -

S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI, împotriva deciziei penale nr.155/A din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc la data de 17 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie,iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Din actele dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.71 din 5 iunie 2008, Judecătoria Brezoia achitat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.18/2 al.1 din Legea nr.78/2000, modificată și completată prin Legea nr.161/2003 și pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.26 Cod penal rap.la art.18/2 din Legea nr.78/2000, modificată și completată prin Legea nr.161/2003.

A obligat partea vătămată Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor la 560 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. 8 /P/2007 au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare a destinației fondurilor europene și respectiv complicitate la această infracțiune, prev. de art. 182al.1 din Legea 78/2000, modificată prin Legea 161/2003.

S-a reținut în sarcina inculpaților faptul că după încheierea contractului de furnizare bunuri din 28.08.2003, respectiv achiziționarea autocamionului marca R pentru suma de 570.000.000 lei ROL, inculpatul, administrator al SC SRL a întors către SC SRL, administrată de inculpatul, fără documente justificative, suma de 527.000.000 lei.

S-a apreciat de către procuror că există date și indicii referitoare la schimbarea destinației fondurilor întrucât, după achitarea de către a sumei de 570.200.000 lei către SC SRL, inculpatul a plătit cu 39/3.09.2003 și 41/9.09.2003, sumele de 300.000.000 lei și 227.000.000 lei către Obștea, cu specificația pe ordinele de plată "contravaloare avans compensare SC SRL", iar aceste plăți nu sunt înregistrate în contabilitatea SC SRL. Rechizitoriul a fost întocmit pe baza Notei de control nr- a și a raportului de constatare întocmit de

SC SRL, prin administrator a încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr..02.02.01.2142, în vederea realizării proiectului " pentru dezvoltare B" cu o durată de execuție de 12 luni.

Valoarea totală a proiectului era de 65.960 euro, din care autoritatea contractantă suporta echivalentul a 48,9 % reprezentând 32.319 euro, iar beneficiarul urma să contribuie cu suma de 33.641 euro. Din valoarea finanțării s-a virat beneficiarului 80%, respectiv suma de 25.885,2 euro la data de 11.12.2002 urmând ca ulterior să se vireze tranșa finală în valoare de 6463,8 euro, tranșă care nu a mai fost virată.

Conform contractului, beneficiarul a inițiat procedurile de achiziționare echipamente și utilaje specifice activităților prestate, demarând organizarea de licitații prin procedura simplificată, așa cum este reglementată prin solicitantului.

Ca urmare, beneficiarul a achiziționat un buldozer S 1501, o autoutilitară marca și o autospecializată marca

Autoritatea contractantă, cu ocazia verificării documentației depusă de beneficiar pentru efectuarea plății finale a proiectului a reținut ca neeligibilă suma de 162.664.982,80 lei ROL, reprezentând cheltuiala aferentă achiziționării autospecializatei marca R de la SC SRL, pe considerentul că administratorul acestei societăți, deținea la data participării la licitație calitatea de angajat al SC SRL, astfel că s-a aflat într-un conflict de interese nerespectându-se dispozițiile ui solicitantului.

Ca urmare a acestei constatări, nu s-a mai plătit tranșa finală de finanțare iar SC SRL a fost obligată să restituie suma de 162.664.982,80 lei ROL.

Această constatare a Sud Oltenia a fost înaintată Departamentului pentru care, la rândul său, a întocmit nota de control - (fila 5-vol.I).

Prin această Notă de control, reține, de asemenea, că între, administratorul SC. SRL și beneficiarul SC SRL, a existat un conflict de interese, pe care ofertantul nu l-a declarat cu ocazia înscrierii la licitație, astfel că licitația a fost adjudecată de SC SRL, care a furnizat autospeciala marca R în valoare de 570.200.000 lei ROL, cheltuială devenită astfel neeligibilă.S-a concluzionat că fapta reprezentantului SC SRL, de a declara în mod nereal că îndeplinea condițiile de eligibilitate, ce a avut ca rezultat adjudecarea contractului de furnizare bunuri, poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181al.1 din Legea 78/2000, modificată și completată.

Ulterior, s-a constatat că inculpatul nu a fost la data participării la licitație în conflict de interese cu SC SRL, întrucât la acea dată, relația dintre ei nu era prohibită de nici un text legal.

Astfel, a fost înlăturat singurul motiv pentru care autoritatea contractantă a considerat că s-a efectuat o cheltuială neeligibilă și nu a mai virat tranșa finală de finanțare obligându-l pe să restituie E suma de 162.664.982,80 lei Rol, considerată a proveni din fondurile comunitare utilizată pentru achiziționarea autocamionului marca

S-a mai reținut însă prin rechizitoriu că existădate și indiciireferitoare la schimbarea destinației fondurilor externe nerambursabile pentru două motive: că plata efectuată de SC SRL cu 39 și 41, în valoare de 527.000.000 lei ROL cu justificarea" contravaloare avans compensare SC SRL" nu se regăsește în contabilitatea acesteia din urmă, aceasta figurând și în prezent ca debitoare către SC SRL cu suma respectivă și văzând circumstanțele în care inc. a preluat SC SRL și apoi a achiziționat și vândut autocamionul.

Raportul de expertiză tehnică auto dispus în cauză a concluzionat că valoarea reparației efectuate de inc. la autospeciala marca R este de 546.243.841 lei iar valoarea de circulație a acestuia la data vânzării, 28.08.2003 a fost de 562.743.841 lei și că SC SRL a respectat dispozițiile art. 14 pct.1 din anexa 2 la contractul de grant referitoare la eligibilitatea cheltuielilor; plata sumei de 570.200.000 lei către SC SRL s-a efectuat atât din fonduri Phare, 8432,61 euro, cât și din contribuția beneficiarului, 8675,68 euro; nu s-a reținut nici un prejudiciu în dauna fondurilor comunitare; s-a reținut că SC SRL a suferit un prejudiciu de 11482 euro, constând în ultima tranșă de fonduri comunitare nevirată de 6464 euro și sume restituite necuvenit la de 5018 euro.

Întrucât nici prin raportul de verificare al autorității contractante, nici prin raportul de constatare întocmit de specialistul și nici prin raportul de expertiză tehnico-științifică efectuat în cauză nu s-a reținut utilizarea nelegală a vreunei sume de bani din fondurile comunitare sau încălcarea dispozițiilor contractului de finanțare prin efectuarea unor cheltuieli ce nu se încadrează în dispozițiile acestuia.

Instanța de fond a considerat că simplele indicii și bănuieli nesusținute de probe nu pot constitui temei al condamnării având în vedere prezumția de nevinovăție și faptul că în penal dubiul profită inculpatului, făcând totodată și aplicarea art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Instanța de fond a considerat că atâta timp cât din actele dosarului și constatările experților a rezultat că singura operațiune comercială dintre cele două societăți a constat în achiziționarea autocamionului, care în lipsa conflictului de interese este perfect legală și eligibilă potrivit proiectului, și nu există în contabilitatea SC nici o înregistrare privind intrarea sumei de 527.000.000 lei, ba mai mult figurează ca debitoare cu această sumă către SC SRL, nu există în cauză probe care să certifice că faptele celor doi inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182al.1 din Legea 78/2000, adică nu există.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel - Serviciul Teritorial Pitești și partea civilă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

A - Serviciul Teritorial Piteștia criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că în mod eronat instanța de fond a achitat pe cei doi inculpați, deși din probatoriul administrat în dosar rezultă că inculpatul cu complicitatea inculpatului, au schimbat destinația fondurilor comunitare fără respectarea prevederilor legale în materie, realizându-se în acest mod consumarea infracțiunii prevăzută de art. 18 ind. 2 din Legea nr. 78/2000.

Se susține că ulterior achitării sumei de 570.200.000 lei ROL de către Sc Srl către Sc Srl, această din urmă societate a efectuat două plăți cu ordinele de plată nr. 39 din 03.09.2003 și nr. 41 din 09.09.2003 către Lotrului și Obștea Moștenilor în sumă de 527.000.000 lei, datorii ale SC SRL, ambele documente având mențiunea "contravaloare avans pentru compensarea SC SRL", deși între SC SRL și SC SRL nu au existat operațiuni comerciale în afara celei privind vânzarea-cumpărarea autospecialei marca În acest mod s-a ajuns la situația ca suma de 275.929.800 lei ce provenea din fonduri PHARE să fie folosită la plata unor datorii pe care SC SRL le avea către alte persoane juridice, în acest mod schimbându-se destinația fondurilor europene nerambursabile de care această din urmă societate beneficiase.

Se mai precizează că în evidența documentelor contabile ale SC SRL C nu se regăsesc documente care să justifice saltul de valoare al autospecialei de la 10.000.000 lei ROL la 570.000.000 lei ROL.

S-a mai criticat sentința și sub aspectul obligării Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor la cheltuieli judiciare către stat.

Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor a criticat sentința în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că nu s-au constituit parte civilă în cauză și nu au determinat cheltuielile judiciare.

Prin decizia penală nr.155/A din 29 octombrie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis apelul declarat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice, cu și Locuințelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței penale nr. 71 din 05 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr-.

A desființat în parte sentința în sensul că:

A înlăturat obligarea părții vătămate Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva aceleiași sentințe.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că în anul 2001, SC SRL prin reprezentantul său legal, inculpatul a solicitat la. Sud Vest Oltenia o cerere de finanțare nerambursabilă din fonduri PHARE 2002 pentru proiectul " pentru dezvoltare în B".

Proiectul propus de inculpat la cererea de finanțare a fost considerat fezabil, astfel încât la data de 14.11.2002 între Ministerul Dezvoltării și, în calitate de autoritate contractantă, SUD VEST OLTENIA, în calitate de autoritate de implementare și SC SRL, în calitate de beneficiar, s-a perfectat contractul de finanțare nerambursabilă cu o durată de execuție de 12 luni, începând cu data de 01.01.2003 (filele 453 și urm.din volumul II - dosar urmărire penală).

La articolul 14 pct. 1 și pct. 2 din Anexa 2 contractului de grant sunt prevăzute costurile considerate eligibile, iar la art. 14 pct. 3 sunt prevăzute costurile considerate neeligibile.

Valoarea totală a proiectului a fost 65.965 Euro echivalentul a 48,9% din totalul costurilor eligibile fiind suportat din fonduri PHARE. La data de 11.12.2002, Ministerul Dezvoltării și a alimentat contul SC SRL deschis la sucursala Rm. V cu suma de 861.753.820 lei ROL, reprezentând avansul de 80% din finanțarea nerambursabilă.

Din valoarea totală a proiectului, inculpatul a finanțat cu suma de 17.070 Euro, contribuție proprie în numerar și contribuție proprie în natură în valoare de 16.571 Euro ( fila 111 din volumul I - dosar urmărire penală).

După încheierea perioadei de execuție a proiectului s-a întocmit raportul Regiunii de Dezvoltare SV OLTENIA și s-a constatat că acesta a fost implementat conform contractului (filele 319-320 volumul I - dosar ).

Ulterior, Departamentul pentru a întocmit nota de control nr- și a apreciat că cheltuiala de la capitolul 3 pct. 2 din bugetul proiectului a fost declarată neeligibilă din cauza conflictului de interese determinat de împrejurarea că inculpatul, în momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare a autospecialei marca R avea calitatea de angajat al SC SRL, această din urmă societate fiind obligată să returneze către Ministerul Integrării Europene suma de 162.664.982, 80 ROL aferentă cofinanțării de la bugetul statului.

Organul de urmărire penală a constatat, însă că în raport de disp.art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu a existat un conflict de interese, inculpatul neîndeplinind vreo demnitate sau funcție publică.

Din întreg probatoriul administrat în dosar rezultă că toate cheltuielile efectuate de SC SRL din fonduri comunitare sunt eligibile.

Valoarea de circulație a autoutilitarei pentru transport bușteni marca Raf ost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 96-101 dosar fond) la suma de 546.243.841 ROL foarte apropiată de valoarea cu care SC SRL a achiziționat-o de la SC SRL B, experții verificând piesele înlocuite și apreciind asupra valorii acestora și a manoperei aferente.

SC SRL a achiziționat această autospecială cu suma de 10.000.000 ROL de la SC SRL C.

Susținerile inculpatului în sensul că această autoutilitară era extrem de uzată și că inculpatul i-a adus numeroase îmbunătățiri, aducând-o la valoarea sus amintită, sunt confirmate de martorii și (filele 77-82 vol.I dosar p și filele 59 - dosar fond).

Martorii au declarat că după sărbătorile de iarnă ale anului 2002, prin luna ianuarie sau februarie au fost solicitați de către inculpatul în sensul de a i se permite să facă o reparație capitală la camionul achiziționat pe o platformă a societății ce le aparținea, folosindu-se și de sculele societății SC SRL

Martorul a declarat că acest camion este pe două axe și omologat, iar împrejurarea că se găsește rar pe piață îi dă o valoare de comercializare foarte mare.

Este evident că deși actul de transfer al proprietății a fost încheiat abia la data de 08.07.2003, acest utilaj se afla în posesia inculpatului cu multă vreme înainte și astfel, a putut participa la licitația organizată la data de 13.07.2003 pentru achiziționarea autoutilitarei.

Declarațiile acestor martori, precum și împrejurarea că îmbunătățirile aduse autospecialei necesitau o perioadă mai mare de timp contrazic declarațiile martorilor și Talia, care au susținut că până în momentul vânzării către a autospecialei, aceasta s-a aflat în posesia SC SRL

Nu are relevanță juridică împrejurarea că inculpatul nu a prezentat acte de achiziționare a pieselor componente ale autospecialei, (acesta menționând că le-a achiziționat din târguri), atât vreme cât experții au constatat existența lor în componența camionului.

De altfel, legalitatea licitației în formă simplificată organizată de SC SRL pentru achiziționarea unei autospeciale pentru transportat bușteni nu a fost contestată niciodată.

Bunul fiind achiziționat conform contractului de grant, iar prețul plătit reprezentând o cheltuială eligibilă conform aceluiași contract, nu poate exista infracțiunea de schimbare a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută și pedepsită de disp.art. 18 ind.2 alin.1 din Legea nr. 78/2000 actualizată.

Împrejurarea că, după transmiterea proprietății bunului către SC SRL de către SC SRL B, această din urmă societate a plătit din prețul obținut datorii către furnizorii SC SRL nu poate fi apreciată în nici un mod ca o încălcare a dispozițiilor legale sus amintite, SC SRL B putând să dispună în orice mod de suma încasată cu titlu de preț.

Astfel cum s-a arătat mai sus, pe cele două ordine de plată emise de SC SRL B este făcută mențiunea "contravaloare avans compensare SC SRL" făcând plauzibilă susținerile celor doi inculpați în sensul că pentru plățile făcute pentru SC SRL urma să primească de la aceasta masă lemnoasă.

Față de considerentele de mai sus, în mod corect instanța de fond a constatat că faptele nu există și a dispus achitarea celor doi inculpați.

Eronat, însă a fost obligat Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor la plata cheltuielilor judiciare către stat, nefiind determinate de acesta.

În recursul declarat de către - Serviciul Teritorial Pitești împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, au fost avansate, atât motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, după cum urmează:

- În opinia parchetului instanța de apel a reținut o stare de fapt eronată, însușindu-și punctul de vedere al primei instanțe, plecând de la premiza greșită că valoarea reparației efectuată de inculpatul la autospeciala marca Raf ost de 546.243.841 lei vechi, foarte apropiată de valoarea de circulație a acesteia, care la 28 august 2003, când a fost achiziționată era de 562.743.841 lei vechi.

- În ce privește caracterul eligibil al acestor sume de bani utilizate de inculpatul cu încălcarea dispozițiilor contractului de finanțare și acesta a fost greșit apreciat de către instanțe, întrucât potrivit art.14 pct.3 din acest contract, nu sunt eligibile nici măcar provizioanele pentru pierderi sau datorii viitoare și cu atât mai mult, achitarea unor datorii.

- Într-o altă susținere, parchetul apreciază că nici nu se justifica efectuarea unei expertize în cauză pentru a fi stabilit costul materialelor și manoperei ocazionate de reparația autospecialei în condițiile în care din probatoriu rezulta deja că reparațiile au fost efectuate la începutul anului 2003, înainte ca aceasta să fi fost achiziționată.

Curtea apreciază nefondat recursul parchetului.

În acest sens, curtea reține că ceea ce a fundamentat declanșarea cercetărilor împotriva celor doi inculpați, reprezintă constatările autorității contractante cu ocazia verificării documentației depusă de beneficiar pentru plata tranșei finale a proiectului, care a reținut neeligibilă suma de 162.664.982,80 lei vechi, reprezentând cheltuiala aferentă achiziției autospeciala marca R pe considerentul că administratorul societății vânzătoare SRL era la data participării la licitație angajatul

SRL, aflându-se în acest fel într-un conflict de interese.

Însă, anterior acestei constatări, după încheierea primei perioade de execuție a proiectului s-a întocmit raportul Regiunii de Dezvoltare Oltenia, constatându-se că proiectul a fost implementat, conform dispozițiilor contractuale ( 319-320 vol. dos. ).

În plus, în cursul urmăririi penale, a fost întocmit un raport de constatare de către specialistul (86 vol.I), reținându-se în legătură cu incompatibilitatea inculpatului, că la data licitației privind autocamionul R, el avea calitatea de conducător auto la SRL.

Noțiunea de conflict de interese a fost explicată în Legea nr.161/2003 și se aplică numai persoanelor care exercită o funcție de demnitate publică, astfel încât nu pot fi trase concluzii referitoare la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prin prisma conflictului de interese.

Cât despre utilitatea expertizei tehnice și contabile dispusă de către instanța de judecată, care a avut ca obiective a se stabili valoarea de circulație a autocamionului la data licitației, cât și dacă inculpatul s-a conformat dispozițiilor art.14 anexa II din contractul de grant, aceasta sigur că ar fi trebuit administrată pentru a verifica apărările inculpaților în legătură cu valoarea autocamionului achiziționat, incluzând piesele de schimb încorporate în cadrul reparațiilor capitale și manopera aferentă.

Sigur că, așa cum susține parchetul, circumstanțele în care inculpatul a preluat SRL și apoi cele privind vânzarea-cumpărarea autocamionului R, cât și faptul că suma de 527.000.000 lei vechi plătită cu 39 și 41 către SRL nu se regăsește în contabilitatea acesteia, reprezintă aspecte care nu găsesc o explicație plauzibilă în contextul împrejurărilor cauzei, însă în aceeași măsură, nu reușesc să contureze fără echivoc infracțiunile pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au realizat analiză temeinică a probatoriului administrat în dosar, concluzionând în mod corect în sensul inexistenței faptelor inculpaților, câtă vreme bănuielile și întrebările fără răspuns nu au puterea să fundamenteze o soluție de condamnare.

Ținând seama de toate aceste aspecte, și având în vedere dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea urmează să respingă recursul parchetului.

Conform art.192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA

NAȚIONALA ANTICORUPȚIE- SERVICIUL TERITORIAL P, împotriva deciziei penale nr. 155/A din data de 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pt. în dr.

Semnează președinte,

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond: - Jud.

Jud.apel:

.

12.03.2009.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu, Marioara Dumitru, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 138/2009. Curtea de Apel Pitesti