Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.137/
Ședința publică din 24 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător
JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul, împotriva deciziei nr.153/A din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc la data de 17 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie,iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului penal formulat, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.285 din 15 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art.215 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06.03.1972 în Râmnicu V, CNP -, fără antecedente penale, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, la 2 ani închisoare, cu aplicarea art.71 Cod penal, rap. la art.64 alin.1 lit.a, b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp. art. 82 Cod penal.
În temeiul art.1 și urm. din Legea nr.543/2002, modificată, art. 120 alin.2 Cod penal, constatat grațiată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, cu reducerea termenului de încercare al suspendării condiționate la 2 ani.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, s- dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal și art.7 din Legea nr.543/2002, modificată.
În baza art.14 și urm. și art. 346 alin. 1 Cod pr. penală. rap. la art. 998-999 Cod civil, s- admis acțiunea civilă promovată de părțile vătămate și, și a fost obligat inculpatul la plata către acestea a sumei de 18.000 lei Ron, actualizată în raport de indicii de inflație, începând cu data de 09.08.2002 și până la data plății efective a debitului, reprezentând despăgubiri materiale.
În temeiul art.191 alin.1 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700 lei Ron, iar în baza art. 193 Cod pr. penală, a fost obligat același inculpat la plata către partea vătămată a sumei de 800 lei Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această sentință, în raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță statuat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.1 Cod penal.
În fapt, s- reținut, în esență, că la începutul anului 2002, părțile vătămate și l-au cunoscut pe inculpatul, ca urmare faptului că acesta era în relații apropiate de prietenie cu martora ( ), sora părții vătămate .
Inculpatul le- vizitat în mod constant pe cele două părți vătămate și, pe fondul relației apropiate pe care avea cu martora, inculpatul câștigat încrederea părților vătămate.
În aceste împrejurări, la începutul lunii august 2002, inculpatul aflând că părțile vătămate și-au vândut imobilul din comuna, județul cu suma de 180.000.000 lei ROL și că intenționau să cumpere locuință în municipiul Râmnicu V, hotărât să le determine, prin promisiuni mincinoase și profitând de buna-credință acestora, să îi remită această sumă, urmărind să folosească în interes personal, fără să o mai restituie.
Astfel, inculpatul relatat părților vătămate că în Cartierul 1 Mai din Râmnicu V, pe strada - -, lângă Seminarul Teologic, se află o casă de vânzare, proprietarul fiind un care dorește să se mute la fiica sa, în județul Sibiu. Inculpatul susținut că îl cunoaște bine pe proprietar și- va convinge să înstrăineze casa la un preț bun, mai redus decât cel de pe piață, apropiat de suma pe care dețineau părțile vătămate.
La solicitarea părții vătămate și martorei (actuală ), de le arăta casa și de sta de vorbă cu proprietarul, inculpatul răspuns că în zonă este agenție imobiliară și că există riscul să afle și alte persoane despre casa scoasă la vânzare, iar prețul ar putea crește ca urmare ofertelor de cumpărare.
Pe acest fond, inculpatul le- convins pe părțile vătămate să- dea lui suma de 180.000.000 lei rol la data de 9 august 2002, pentru a plăti cât mai repede avansul pentru prețul imobilului.
Ulterior, datorită și naivității părților vătămate, inculpatul urmărit în permanență și chiar reușit să le convingă că perioada de tratative privind achiziționarea imobilului se prelungea din diferite motive.
În acest context, inculpatul i- comunicat martorei că avansul urma să fie achitat fiicei proprietarului, care trebuia să vină de la Mediaș, întrucât proprietarul era foarte în vârstă și bolnav. Pentru fi cât mai credibil, la un moment dat, inculpatul pretins că vorbește la telefonul mobil cu persoana respectivă și chiar i- dat martorei, prietena sa, telefonul lui să discute personal cu o femeie, aceasta din urmă recomandându-se drept persoana din Mediaș și asigurând-o că se va deplasa la Râmnicu pentru rezolva vânzarea-cumpărarea imobilului.
De asemenea, tot pentru liniști pe părțile vătămate, la circa un an de la primirea banilor, inculpatul chemat-o pe prietena sa, martora, în dreptul unei case din apropierea Seminarului Teologic, despre care afirma că este cea de vânzare și i- prezentat un ca fiind proprietarul casei, dar nu fost de acord ca martora să vadă casa, invocând aceleași motive legate de agenția imobiliară.
Inculpatul nu achitat și nu avea cum să achite avansul pentru cumpărarea imobilului pe care l- arătat martorei, întrucât acesta nu fost niciodată de vânzare, în acel imobil locuind de circa 30 de ani martorul - și, după cum rezultă din relatările acestui martor, locuința lui nu fost scoasă niciodată la vânzare, iar martorul nu îl cunoaște pe inculpat. Același martor declarat că vecinii săi nu au scos la vânzare din anul 2002 și până în anul 2006 vreun imobil situat în apropierea Seminarului Teologic și că nu are cunoștință ca în vreuna din casele învecinate să locuiască vreun singur și care să aibă fiică la Sibiu.
Apărarea inculpatului, care inițial recunoscut că primit suma de bani de la părțile vătămate, dar cu titlu de împrumut, iar ulterior, afirmat că părțile vătămate i-au oferit această sumă pentru fi investită în afacerile lui, urmând ca profitul obținut să fie împărțit cu acestea, nu fost luată în considerare de către prima instanță.
Judecătoria, apreciind că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune, dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare, la individualizarea căreia ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptei contra patrimoniului, împrejurările în care fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire faptei, prejudiciul mare cauzat, rămas nerecuperat și lipsa antecedentelor penale ale acestuia.
Ca modalitate de executare pedepsei, prima instanță optat pentru suspendarea condiționată a executării acesteia, în condițiile prevăzute de art.81 din Codul penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins în această modalitate.
De asemenea, constatând că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului s- consumat în luna august 2002, când s- produs paguba efectivă în patrimoniul părților vătămate, instanța de fond, în temeiul art.1 și următoarele din Legea nr.543/2002, modificată, și art.120 alin.2 Cod penal, constatat grațiată pedeapsa de 2 ani închisoare și redus termenul de încercare al suspendării condiționate, la 2 ani.
S- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal și art.7 din Legea nr.543/2002, modificată.
În ceea ce privește latura civilă cauzei, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art.14 și urm. Cod pr. penală, art.346 alin.1 din același cod, raportat la art.998- 999 Cod civil, prima instanță admis acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și l- obligat pe inculpat să le plătească acestora suma de 18.000 lei ron, actualizată în raport de indicele de inflație, începând cu data de 9 august 2002 și până la data plății efective debitului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul a declarat apel și, criticând- pentru nelegalitate și temeinicie, susținut că în mod eronat instanța de judecată dispus condamnarea și nu achitarea sa, întrucât consideră că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de care fost învinuit.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.153/A din 29 octombrie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat, fiind obligat apelantul să plătească statului suma de 100 lei, iar intimaților-părți vătămate-civile și suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță, în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei pentru care fost acuzat și condamnat.
Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și confirmată de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, coroborate cu recunoașterea parțială inculpatului.
Individualizarea judiciară pedepsei aplicată inculpatului s- făcut de către prima instanță cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 52 și 72 din Codul penal, principiului proportionalității dintre fapta imputată și tratamentul sancționator aplicat, precum și cu datele ce caracterizează persoana acestuia, lipsa antecedentelor penale, atitudinea nesinceră adoptată pe parcursul cercetării penale și judecătorești.
Tribunalul a apreciat, că instanța de fond reținut în mod justificat că, în cursul procesului, inculpatul adoptat o poziție oscilantă, invocând trei variante de apărare.
Astfel, inițial, inculpatul recunoscut că primit de la părțile vătămate suma de 180.000.000 lei, dar nu pentru le facilita achiziționarea imobilului, ci cu titlu de împrumut, pe care datorită problemelor financiare nu mai putut să restituie.
Ulterior, inculpatul susținut că părțile vătămate i-au oferit această sumă de bani pentru fi investiți în afacerile lui, urmând ca profitul obținut să fie împărțit cu acesta.
În final, inculpatul pretins că de fapt el este cel care fost înșelat de părțile vătămate și chiar a formulat o plângere penală împotriva acestora.
Apărările inculpatului, în mod justificat, nu au fost acceptate de prima instanță, fiind irelevante și subiective și infirmate de probatoriul administrat în cauză.
De altfel, în apel, inculpatul reiterat cea de doua variantă de apărare care însă, nu poate fi primită, fiind lipsită de suport probator.
Atât declarațiile date de inculpat, cât și declarațiile martorilor propuși de inculpat, în apărarea sa, sunt evident contradictorii și nu pot fi luate în considerare, așa cum temeinic statuat instanța de fond.
De menționat, că niciunul dintre martorii audiați în apărarea sa, atât la fond, cât și în apel, nu confirmă că părțile vătămate i-ar fi dat inculpatului suma de bani pentru a fi investită în afaceri comerciale de către inculpat, în scopul obținerii de profit și al împărțirii acestuia cu părțile vătămate.
Ca atare, față de considerentele expuse, tribunalul, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art.379 pct.1 lit.b Cod pr. penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul susținând:
- condamnarea s-a făcut pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu există prejudiciu, invocând drept caz de casare pct.14 al art.385/9 Cod procedură penală;
- s-a comis o eroare gravă de fapt de către instanța de apel prin respingerea apelului formulat, cu consecința validării unei hotărâri greșite de condamnare, caz de casare prev.de pct.18 al art.385/9 Cod procedură penală.
Examinând hotărârile pronunțate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare invocate, precum și de cele prev.de art.385/9 Cod procedură penală,în limitele și în conformitate cu disp.art.385/6, art.385/9 alin.3 din Codul d e procedură penală,se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
Cu referire la vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal pentru care a fost condamnat:
Atât prima instanță cât și instanța de apel au făcut o corectă interpretare a dispozițiilor procedurale privind aprecierea probelor constatând cu temei că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune comisă în dauna părților vătămate și.
Astfel, profitând de relațiile de prietenie pe care inculpatul le-a avut cu partea vătămată și sora acesteia, martora, le-a indus în eroare că le va procura un imobil în mun.Rm.V, dobândind astfel de la părțile vătămate suma de 180.000.000 ROL.
Așa cum au reținut cele două instanțe, numai prin inducerea în eroare părților vătămate, cărora inculpatul le-a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv procurarea unui imobil în mun.Rm.V, acesta a intrat în posesia sumei amintite.
În nici un moment, inculpatul, nici înainte și nici după primirea sumei de bani, nu a avut intenția să procure pentru părțile vătămate imobilul respectiv, iar pentru inducerea acestora în eroare a recurs la o serie de manopere dolosive, în sensul că a contactat alte persoane care, în cadrul unui scenariu privind convorbiri cu părțile vătămate, s-au prezentat ca fiind proprietari sau fiica proprietarului imobilului ce urma a fi procurat pentru părțile vătămate.
Prin urmare, intenția inculpatului de a înșela pe părțile vătămate este evidentă, astfel că este neîntemeiată susținerea sa privind împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală; dimpotrivă, fapta inculpatului care se încadrează perfect pe conținutul constitutiv al art.215 din Codul penal, constituie înșelăciune și ea este incriminată ca atare în textul respectiv.
C de-al doilea motiv de recurs care vizează comiterea unei eventuale erori grave de fapt este, de asemenea, neîntemeiat, din moment ce probele administrate în cauză nu au lăsat nici un dubiu în legătură cu săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În plus, intenția inculpatului de a înșela pe cele două părți vătămate rezultă din chiar susținerile acestuia, făcute pe parcursul procesului, precizând că de fapt suma primită ar fi reprezentat o contribuție a părților vătămate la o eventuală afacere comercială pe care acesta urma să o întreprindă, iar pe final să împartă câștigul realizat, fapt nedovedit în speță.
Cum nici din oficiu nu au fost constatate motive de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate se va respinge ca nefondat recursul în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit. din Codul d e procedură penală.
Pe cale de consecință, va fi obligat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 06.03.1972 în Râmnicu V, CNP -, fără antecedente penale, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei penale nr.153/A din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei la cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
pt. aflat în,
semnează președinte complet,
Grefier,
3 ex.
Jud.fond:
Jud.apel:
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Marioara Dumitru, Marius
