Infractiuni drepturi de autor Legea 8 1996 Spete. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.36/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2009
PREȘEDINTE: Mița Mârza
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
GREFIER-- -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror- - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
La ordine fiind soluționarea apelurilor penale promovate de inculpatul și de partea responsabilă civilmente SC SRL - prin reprezentant, împotriva sentinței penale nr. 92/25.03.2008 a Tribunalului Brăila.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 40 dosar. Au lipsit intimatele-părți civile -Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, R-Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, SC - (Romanian ), și apelanta parte responsabilă civilmente SC SRL - prin reprezentant.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că s-au depus la dosar relațiile solicitate intimatelor-părți civile R-Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și, nu însă și relațiile solicitate intimatei-părți civile.
Deasemeni a fost depusă la dosar de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București adresa cu nr- prin care se comunică faptul că la adresa indicată nu există înmatriculată o societate comercială cu denumirea SC - (Romanian ).
Av. solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de relațiile depuse la acest termen de intimatele-părți civile.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca apelantul-inculpat, prin avocat ales, să ia cunoștință de relațiile comunicate de intimatele-părți civile.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat asistat de avocat ales, lipsă fiind intimatele-părți civile -Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, R-Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, SC - (Romanian ), și apelanta parte responsabilă civilmente SC SRL - prin reprezentant.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Av. precizează că nu insistă în comunicarea relațiilor de către intimata-parte civilă întrucât, referitor la această parte, inculpatul nu contestă prejudiciul.
Curtea pune în discuție efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului.
Av. arată că efectuarea acestei expertize nu este profitabilă și favorabilă inculpatului așa încât nu mai insistă în efectuarea ei.
Reprezentantul Ministerului Public deasemeni nu consideră necesar a se efectua o expertiză pentru calcularea prejudiciului având în vedere faptul că s-a indicat preșul, dispozițiile legale avute în vedere de părțile civile la stabilirea prejudiciului.
Curtea ia act că nu se mai insistă în efectuarea expertizei contabile întrucât aceasta nu este profitabilă inculpatului.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Av. arată că inculpatul a efectuat demersurile necesare pentru obținerea autorizației în vederea difuzării muzicii ambientale și a și obținut-o la 4 zile după comiterea faptei, respectiv la 25 ianuarie.
Precizează că își menține concluziile formulate anterior repunerii pe rol a prezentei cauze, solicitând achitarea inculpatului întrucât faptele comise nu au lezat grav drepturile prevăzute de lege iar urmările sunt minore.
În ceea ce privește latura civilă precizează că doar referitor la intimata-parte civilă nu înțelege să formuleze obiecțiuni cu privire la prejudiciul solicitat pentru că este singura parte ce trebuie despăgubită.
Cu privire la celelalte părți civile arată următoarele:
- SC - căreia instanța de fond i-a acordat despăgubiri în cuantum de 567 lei - arată că nu se justifică acordarea daunelor materiale motivat de faptul că inculpatul nu a produs nicio pagubă acestei societăți; cele 17 filme se aflau în memoria calculatorului;
- R este o organizație non-profit ce are interesul de a apăra și promova interesele culturale ale membrilor săi, ori dacă această uniune este non-profit nu trebuie să încaseze bani din despăgubiri. Arată că "deținerea" se referă la reproducerea. fără drept.
- - către această parte inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7963 lei întrucât s-a constatat existența unor programe în calculator, fără licență. Consideră că această intimată procedat la efectuarea unui calcul pur teoretic, pentru că sediul materiei îl constituie dispozițiile art.1396alin.6 din Legea 8/1996 iar intimata nu a indicat sumele încasate ilegal de inculpat.
Așa cum a menționat anterior inculpatul este de acord cu plata unor despăgubiri către intimata-parte civilă.
Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului, casarea sentinței, pe latură penală, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit.1Cod procedură penală iar pe latură civilă solicită a nu mai fi obligat la plata de despăgubiri către intimatele-părți civile, și -.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor.
Pe latură penală precizează că își menține concluziile formulate anterior repunerii pe rol a cauzei.
Pe latură civilă arată că inculpatul a achiziționat calculatorul în care erau stocate programe pentru a asigura muzica ambientală așa cum rezultă și din declarația martorului. Ori fără autorizație nu se putea difuza muzica ambientală.
Referitor la intimata parte civilă R despre care avocatul ales al apelantului inculpat a precizat că este o organizație non-profit și nu trebuie să încaseze despăgubiri, solicită instanței a avea în vedere că această asociație reprezintă compozitorii, actorii, pentru că aceștia nu se pot prezenta în instanță la fiecare proces; asociația respectivă nu are rolul de a strânge despăgubiri pentru sine ci are rolul de a-i reprezenta pe cei prejudiciați.
Consideră că sumele solicitate de părțile civile sunt justificate.
Av. arată că inculpatul nu s-a opus să achite despăgubirile solicitate de către dar prejudiciul trebuie calculat conform dispozițiilor art.1396din Legea 98/1996.
- nu a făcut dovada faptului că a fost prejudiciată iar a omis să precizeze folosul realizat de inculpat conform art.1396alin.6 din Legea nr.8/1996; deasemeni R este o organizație non-profit.
Apelantul-inculpat, având cuvântul arată că acel calculator nu a fost folosit în scopul de a reda ceva de pe el, nu asculta muzică pe calculator ci îl luase de la o persoană cu câteva zile înainte și martorul l-a verificat pentru a ști dacă îl va achiziționa sau nu; dealtfel nici organele de poliție nu specifică folosirea calculatorului ci deținerea lui, iar acesta se afla amplasat într- încăpere; nu a achiziționat acest computer pentru societate
În ceea ce privește prejudiciul la care a fost obligat de instanța de fond arată că nu a beneficiat de vreun câștig.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.92/25.03.2008 a Tribunalului Brăila, în baza ar.1399din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 13 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de stocare pe calculator a trei programe informatice fără autorizația titularului dreptului, în formă continuată.
În baza ar.140 alin.1 lit. a din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 13 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere fără drept a operelor purtătoare de drepturi conexe în formă continuată.
În baza ar.1396alin.2 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 13 Cod penal și art.63 alin. 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de mărfuri pirat în scopul utilizării la punctul de lucru a persoanei juridice, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. c Cod penal au fost contopite cele trei amenzi penale în amenda cea mai mare de 500 lei.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 1 an prevăzut de art. 82 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 14, art.346 Cod procedură penală, art. 139 din Legea nr. 8/1996 și art.998 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL B să plătească părții civile suma de 600 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă - - și au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL B să plătească părții civile suma de 567 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL B să plătească părții civile suma de 7.963 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. A fost respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor pentru daune morale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL B să plătească părții civile suma de 1.411,57 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
În baza art.118 lit. b Cod penal au fost confiscate de la inculpat două hard - disk și un număr de 60 CD produse pirat.
În baza art.189 - 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 80 reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brăila ( av. )
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.111/P/14.03.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de stocare și folosire neautorizată a programelor de calculator prevăzută de art.1399din Legea nr. 8/1996 și a trei infracțiuni de folosire neautorizată, în scop comercial, de înregistrări sonore și deținere de produse pirat (filme) prevăzută de art.140 pct.1 lit. c din legea nr.8/1996.
În fapt, s-a reținut că inculpatul este administrator și asociat unic la SC SRL B și că, cu ocazia controlului efectuat la data de 21.01.2006, la punctul de lucru al acestei societăți din satul Latinu, com., unde se desfășoară activitate de bar și discotecă, s-a constatat că pentru asigurarea muzicii de ambient se folosea un calculator pe care erau instalate mai multe programe soft și un număr de CD - uri ce nu prezentau elementele de siguranță specifice produselor originale, iar ulterior, prin expertize de specialitate s-a constatat că pe cele două hard-disk-uri sunt instalate 11 programe reproduceri neautorizate proprietatea USA, că sunt stocate opere muzicale și audiovizuale pentru care dreptul de autor este protejat de Legea nr.8/1996, iar 55 din cele 60. CD sunt produse pirat ce conțin opere muzicale, opere audiovizuale și programe de calculator.
Administratorii drepturilor de autor - (Centrul Român pentru administrarea Drepturilor artiștilor și interpreților), (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România), -_ ( Romanian ) și SUA au formulat plângeri penale prin care solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea de infracțiuni vizând dreptul de autor și totodată s-au constituit părți civile.
Ca probe în susținerea acuzațiilor au fost indicate: procesul-verbal de depistare, declarațiile inculpatului, plângerile formulate de părțile vătămate, declarațiile martorilor, G, și, proces-verbal de confruntare, raport de constatare tehnico-științifică întocmit de, înscrisuri și acte procedurale întocmite de poliție în cadrul urmăririi penale.
În cadrul cercetării judecătorești, tribunalul a administrat probele propuse prin rechizitoriu și la cererea inculpatului a audiat pe martorii și, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de inculpat.
Pe baza probatoriului cauzei prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 21 ianuarie 2006 IPJ Bae fectuat o verificare cu privire la respectarea Legii nr. 8/1996 și cu această ocazie s-a constatat că SC SRL B are un punct de lucru cu activitate de bar și discotecă în comuna, sat Latinu în care l-a data controlului se difuza muzică înregistrată pe CD, iar un calculator A în incintă era în stare de funcționare și pe acesta o persoană rămasă neidentificată jocuri.
Din partea firmei la acest control a fost prezent un angajat pe post de barman - martorul -, iar din partea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor martorul
Potrivit declarațiilor celor doi martori, coroborate și cu constatările din procesul-verbal întocmit la data controlului de IPJ B, instanța de fond a constatat că la data de 21.01.2006, data controlului, în localul punct de lucru cu obiect de activitate cafe-bar, discotecă, alte activități distractive aparținând SC SRL B, se difuza muzică ambientală redată cu ajutorul unui CD-player de pe un CD înregistrat legal, că în local existau în total 60 CD-uri și un calculator găsit în stare de funcționare. și CD-urile au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei tehnice de specialitate.
Administratorul firmei este inculpatul, care a făcut dovada cu actele societății că deține de la data 12.09.2005 autorizație pentru desfășurarea de activități de comerț, baruri și alte activități de spectacol în spațiul de 364 mp închiriat de la de Consum. Acesta a recunoscut că nu are autorizații legale pentru difuzarea muzicii de ambient, dar a susținut că activitatea a început la data controlului, că până la acea dată nu a difuzat muzică în local, că cele 60 CD-uri găsite în incinta localului nu-i aparțin și că nu avea cunoștință despre informațiile stocate pe calculator întrucât avea doar detenția acestui aparat în scopul de a-l testa și că îl procurase chiar în ziua controlului.
Aceste apărări ale inculpatului au fost înlăturate de prima instanță pe baza declarației martorului, angajatul firmei parte responsabilă SC SRL B, care a arătat că activitatea localului din satul Latinu a început în primele zile ale lunii ianuarie 2006, că de la deschidere s-a difuzat muzică de ambient de pe CD-uri aduse de inculpat sau găsite în spațiul închiriat și că, aproximativ cu două săptămâni înainte de controlul poliției, inculpatul a adus calculatorul. Cu acea ocazie inculpatul i-a spus că avea destinația de a asigura transmiterea muzicii în local și i-a cerut să verifice starea tehnică a acestuia. A mai precizat martorul că inculpatul avea cunoștință că în calculator sunt stocate înregistrări de muzică, filme și jocuri.
În același context a fost înlăturată și declarația martorului, care a pretins în fața instanței că este persoana ce a încredințat calculatorul inculpatului la data de 15 - 16 ianuarie 2006 pentru a verifica starea de funcționare, că acel calculator fusese folosit de fiul său în anii 2003- 2004 și s-a hotărât să-l vândă pentru că din anul 2002 nu mai era folosit ca urmare a plecării fiului său în Spania în anul 2002. Aceste date precizate de martor nu au nici o logică și evidențiază încercarea nereușită de a acredita ideea că inculpatul nu avea cunoștință de existența datelor stocate pe calculator.
De altfel, aceste susțineri sunt contrazise și de constatările expertizei informatice, din anexele privind stocările de informații, cu titlu exemplificativ prin captură de ecran rezultând că în luna decembrie 2005 au fost create cele mai multe din fișierele cu muzică și filme.
Cert este că la data controlului în incinta localului din comuna Latinu se afla în stare de funcționare calculatorul și că tot acolo se aflau și 60 de CD-uri, că în local se difuza muzică fără autorizație legală.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.4839/8.08.2006 întocmit de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor s-a constatat că, urmare a verificării celor 60 CD-uri, un număr de 55 compact discuri sunt produse pirat și conțin opere muzicale, audiovizuale și programe de calculator ce cad sub incidența Legii nr.8/1996, iar 5 compact discuri nu prezintă interes pentru cauză.
Fapta de a deține produse pirat în scopul utilizării într-un punct de lucru al persoanei juridice constituie infracțiunea prevăzută de art.1396alin. 2 din Legea nr.8/1996, iar tribunalul a constatat că inculpatul a săvârșit această infracțiune în formă continuată ca urmare a deținerii mai multor produse pirat (55 CD-uri). Nu au relevanță susținerile inculpatului că acele produse nu sunt proprietatea sa atâta timp cât bunurile au fost găsite în posesia sa și martorul a recunoscut că au și folosit unele CD-uri.
Referitor la calculator s-a constatat că acesta avea două hard discuri pe care erau reproduse (instalate/stocate) două programe XP, un program Windows XP Professional, Studio 4 Profi, ops, 6.0, for 2, -, DX- 2, for hot Pursuit 2 - pentru instalarea sau stocarea cărora este necesară autorizarea.
De asemenea, prin expertiză s-a constatat că unul din hard discuri conținea un număr de 1874 fișiere cu extensia mp3 ce reprezintă opere muzicale și un număr de 19 fișiere cu extensia avi ce reprezintă opere audiovizuale, protejate de Legea nr.8/1996.
Inculpatul nu a făcut dovada că ar avea autorizările necesare și nici nu s-a putut reține apărarea sa că nu avea cunoștință despre stocările de informații. Dimpotrivă rezultă din declarația martorului că inculpatul deși nu avea cunoștințe suficiente privind exploatarea computerului l-a achiziționat tocmai pentru a folosi datele stocate în memoria acestuia - respectiv pentru a difuza opere muzicale sau audiovizuale. Martorul a verificat conținutul datelor stocate și l-a informat pe inculpat, astfel încât rezultă că acceptat instalările și descărcările făcute de altă persoană. Împrejurarea că nu a folosit informațiile stocate nu are relevanță, legea sancționând nu numai instalarea programelor ci și stocarea lor.
În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului de a deține stocate pe un calculator trei programe informatice pentru reproducerea (instalarea /stocarea) cărora este necesară autorizarea titularului dreptului de autor constituie infracțiunea prevăzută de art. 1399din Legea nr.8/1996 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut că fapta aceluiași inculpat de a pe calculator, în 1893 fișiere, opere muzicale și audiovizuale, constituie infracțiunea continuată de reproducere fără drept a operelor purtătoare de drepturi conexe prevăzută de art.140 alin. 1 lit. a din Legea nr.8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Cum inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.1399din Legea nr.8/1996 și de art. 140 pct. 1 lit. c din aceeași lege, prin încheierea de ședință din data de 2.11.2007, în temeiul art.334 Cod procedură penală, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului în trei infracțiuni în formă continuată având în vedere că fiecare faptă este constituită din mai multe acte materiale și de asemenea s-a avut în vedere că deținerea de produse pirat este sancționată distinct prin dispozițiile art.139 alin. 2 Cod penal, astfel că s-a reținut că inculpatul urmează a răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.1399din Legea nr. 8 /1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, infracțiunea prevăzută de art.1396din Legea nr. 8 /1996 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cea prevăzută de art. 140 alin.1 lit. a din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul și partea responsabilă civilmente SC SRL B criticând-o pentru netemeinicie.
S-a susținut că faptele, astfel cum au fost săvârșite de inculpatul nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și cum părțile civile, - - și Uniunea Producătorilor de Fonograme nu au încercat vreun prejudiciu material, în mod greșit au fost acordate despăgubirile civile solicitate.
S-a solicitat achitarea inculpatului întemeiat pe dispozițiile art.10 alin.1 lit.1Cod procedură penală și respingerea pretențiilor civile formulate de părțile civile nominalizate mai sus.
Apelurile nu sunt fondate.
Analizând temeinicia și legalitatea sentinței penale atacate în raport de motivele invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe probele administrate în cauză, a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare și a aplicat pedepse just individualizate, respectând toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.181alin.2 Cod penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.
Aceste criterii prevăzute de lege se folosesc împreună pentru a stabili necesitatea ori inutilitatea pedepsei.
Curtea observă în cauza dedusă judecății că atât datele care caracterizează faptele (numărul mare de acțiuni infracționale săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale cauzatoare de un prejudiciu însemnat la nivelul anului 2006) precum și cele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, manifestând o conduită procesuală incorectă, încercând să acrediteze ideea că nu a avut cunoștință de existența datelor stocate pe calculator, refuzând să acopere prejudiciul cauzat fiecărei părți vătămate constituită parte civilă) reliefează un pericol social concret suficient pentru a caracteriza faptele ca infracțiuni, astfel încât nu se poate reține că prin aceste fapte inculpatul ar fi adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege specială și că deci ar fi lipsită în mod vădit de importanță, conform susținerilor apărării.
Se constată, așadar, că în mod corect prima instanță a reținut că faptele de stocare pe calculator de programe informatice fără autorizația titularului dreptului, de reproducere fără drept a operelor purtătoare de drepturi conexe și de deținere de mărfuri pirat in scopul utilizării la punctul de lucru al părții responsabile civilmente, toate în formă continuată, prezintă gradul de pericol social concret al infracțiunilor prevăzute de art.1399din Legea nr.8/1996 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.140 alin.1 lit.a din legea nr.8/1996 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și de art. 1396alin.2 Cod penal, atrăgând pe cale de consecință răspunderea penală pentru aceste fapte.
Apelanții au contestat cuantumul și chiar existența pagubei suportate de părțile civile, Ro- și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
Deși instanța de apel a pus în discuție efectuarea unei expertize tehnice prin care să se evalueze de un expert independent prejudiciul încercat de părțile civile, apelanții nu au acceptat această probă susținând că nu le este profitabilă, împrejurare în care se apreciază că aceștia și-au însușit sumele acordate de prima instanță cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru aceste considerente și pentru că nici din oficiu nu s-au constatat temeiuri de reformare a sentinței penale atacate, aceasta fiind temeinică și legală, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, apelurile de față vor fi respinse ca nefondate cu consecința obligării fiecărui apelant la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 10.05.1950 în B, domiciliat în B,str. - nr.1, -urn,.108, CNP -) și de partea responsabilă civilmente SC SRL - prin reprezentant -administrator, (cu sediul în B, str.-, -urn,.73) împotriva sentinței penale nr.92/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr-.
Obligă pe fiecare apelant la câte 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul -inculpat și de la comunicare pentru intimatele-părți civile -- (Romanian ) - cu sediul în B, nr.201, bloc 9,scara A,.5,.17 și prin afișare la Consiliului Local, județ B, -Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - cu sediul în B,sector 1,--17,.2,.11, R-Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - cu sediul în B sector1, str.- nr.88 B, - prin reprezentant av., cu sediul în B, sector 1,-,.23 și pentru apelanta parte responsabilă civilmente.
Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2009.
Președinte, Judecător,
Pt. Grefier,
A în
Conf. art.312 alin.2 PP
Grefier,
Red. /23.04.2009
Tehnored. / 2 ex./24.04.2009
Fond:
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Ion Avram