Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 208/
Ședința publică de la 25 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 342/2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: pentru inculpatul, lipsă, avocat ales, pentru ceilalți inculpați lipsă, avocat din oficiu, lipsă fiind partea civilă intimată
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Arad, hotărârea primei instanțe fiind nelegală, în cauză nu se poate reține nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței, precum nici cele privind prezentarea materialului de urmărire penală
Apărătorul ales al inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat, în baza art.38515, pct.1, lit.b C.P.P. și menținerea sentinței pronunțate, respectiv restituirea cauzei la parchet. Procurorul DIICOT a încălcat flagrant dispozițiile art.250 raportat la art.257 C.P.P. inculpatului fiindu-i încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil; în baza art. 177 alin.8 C.P.P. menționează faptul că inculpații străini se citează în străinătate ( declarația inculpatului fila 320 dosar); nu a fost prezentat materialul de urmărire penală, astfel că sunt lovite de nulitate actele de cercetare penală, iar în aceste condiții și sesizarea instanței este lovită de nulitate absolută, procurorul care a emis rechizitoriul a patronat încălcări ale normelor de procedură, în vigoare la aceea dată, respectiv 13.07.2007.
Apărătorul din oficiu pentru ceilalți inculpați, solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 342/2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în baza art. 332 alin.2 combinat cu art. cu art.300 Cod procedură penală s-a dispus restituirea la procuror ( DIICOT- Biroul Teritorial Arad ) pentru refacerea urmăririi penale referitor la cauza penală ce face obiectul dosarului nr- privind pe inculpații, și .
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad nr. 170 D/P/2005 înregistrat la 17.07.2007, au fost trimiși în judecată inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunii anterior menționate.
Prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:
În urma verificărilor efectuate de către DGFP A - Activitatea de Control Fiscal A la SC Italiana SRL A și SC SRL A s-au stabilit următoarele:
SC SRL A nu funcționează la sediul declarat din A, Cl. n, iar din luna septembrie 2002 și până în prezent nu a depus nici o declarație de impozite și taxe și nici un decont de TVA. Astfel reiese că această societate nu a declarat organului fiscal că ar fi efectuat în cursul anului 2003 vreo operațiune economică,respectiv vânzare de mijloace fixe și imobile, pentru care ar fi trebuit să înregistreze în evidența contabilă venituri, să colecteze TVA, și să stabilească obligații fiscale de natură TVA și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor de plată la bugetul statului. Totodată această societate nu a mai depus din anul 2001 și până în prezent nici un bilanț contabil.
Din verificarea efectuată la SC Italiana SRL A s-a stabilit că din valoarea totală a facturilor emise de către SC SRL A,firma cumpărătoare nu a achitat nici o sumă de bani față de furnizor,De asemenea din evidența DGFP A(Situația imprimatelor cu regim fiscal cumpărate de SC SRL A) reiese faptul că facturile cu seria - - nr.--- emise de către SC SRL A la datele de 01.05.2003, 05.05.2003 și 10.05.2003 au fost achiziționate de către emitent de la distribuitorul autorizat în data de 12.05.2003 cu factura fiscală nr.-/12.05.2003, unde delegatul pentru ridicarea documentelor cu regim special a fost înv. care este reprezentantul legal al firmei (SC Italiana SRL A) și care a achiziționat bunurile.
Societățile verificate nu au respectat prevederile mai sus menționate, în sensul că data înscrisă pe facturile în cauză este eronată, respectiv acestea sunt antedatate. Această situație nu putea fi necunoscută învinuitului întrucât așa cum am mai arătat,chiar acesta a achiziționat facturile respective în numele SC SRL
Având în vedere cele arătate mai sus se consideră că SC Italiana SRL Aad edus TVA-ul de pe facturile emise de către SC SRL A, înregistrând cu bună știință operațiuni nereale, în scopul de a nu plăti și a diminua această obligație față de bugetul statului și pentru a solicita rambursări de TVA de la bugetul statului, creând astfel un prejudiciu de 1.563.562.722 lei vechi.
Totodată prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor prin utilizarea facturilor fiscale emise de către SC SRL A,aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 123.439.146 lei vechi.
În aceste condiții, DGFP A se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 2.413.284.975 lei vechi( 241.328,5 lei RON),care cuprinde și penalitățile de întârziere.
Tot prin aceeași metodă învinuitul a achiziționat de la SC Adevărata SRL A al cărei reprezentant este înv., mijloace fixe (spațiu de producție în com., jud. A) și utilaje de producție în valoare totală de 30.261.700.000 lei vechi, din care TVA în valoare de 13.165.111.000 lei vechi,emițându-se trei facturi cu seria - - nr.--- din datele de 20.11.2003 și 21.11.2003.
La data de 26.07.2004 învinuitul a depus la Administrația Finanțelor Publice a mun. A cererea de rambursare nr.13972/2004, prin care se solicita rambursarea sumei de 4.807.793.100 lei vechi,reprezentând TVA dedus în perioada iunie 2003-mai 2004,cererea fiind însă respinsă.
Din verificările efectuate la SC Adevărata SRL A de către DGFP A - Activitatea de Control Fiscal, s-au constatat următoarele:
SC Adevărata SRL A nu a desfășurat niciodată activitate la sediul declarat al societății - A,-, jud. A - a se vedea în acest sens și declarația de martor a numitei, domiciliată la aceeași adresă și care a închiriat spațiul înv. pentru SC Adevărata SRL A, această tranzacție fiind intermediată de martora iar singurul client al societății a fost SC Italiana SRL Totodată această societate a depus de la înființare și până în prezent un singur decont de TVA, în luna octombrie 2003, unde nu au fost evidențiate nici un fel de operațiuni de vânzări. Astfel, reiese că această societate nu a declarat la organul fiscal că ar fi efectuat operațiuni economice și nu a depus niciodată pe parcursul existenței sale bilanțuri contabile și nici raportări contabile semestriale, declarații de impozite și taxe,deconturi de TVA, cu excepția celui din luna octombrie 2003. Din verificarea efectuată la SC Italiana SRL s-a constatat că din valoarea totală a facturilor emise de SC Adevărata SRL A, aceasta a achitat doar suma de 150.000.000.lei vechi cu OP nr.6/24.11.2003.
De asemenea din evidența DGFP A (Situația imprimatelor cu regim fiscal cumpărate de SC Adevărata SRL A) reiese că facturile seria - - nr. - - - emise de SC Adevărata SRL A la datele de 20.11.2003 și 21.11.2003 au fost achiziționate de emitent de la distribuitorul autorizat la data de 24.11.2003, rezultând clar că și aceste facturi au fost antedatate.
DGFP A se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 13.165.111.000 lei vechi (1.316.511 lei RON), care cuprinde și penalitățile de întârziere.
Înainte de a intra în cercetarea judecătorească, potrivit art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a pus în discuție regularitatea actului de sesizare, cu referire la modalitatea în care procurorul a efectuat actul procesual al prezentării materialului de urmărire penală.
Astfel, potrivit art. 257 Cod procedură penală (în situația urmăririi fără punere în mișcare a acțiunii penale), procurorul îl cheamă pe învinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 250 și următoarele Cod procedură penală. În plus, trebuie specificat faptul că în prezenta cauză urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, potrivit art. 209 alin. 3 rap. la art. 27 pct. 1 lit. e Cod procedură penală.
Pe de altă parte, articolul 254 Cod procedură penală reglementează expres cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală, specificându-se că dacă inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de urmărire penală sau a procurorului, în speță, prezentarea materialului nu e posibilă, motiv pentru care în referatul întocmit potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.
Or, în situația în care procurorul efectuează urmărirea penală, nu se mai întocmește referat potrivit art. 259 Cod procedură penală, dar aceasta nu înseamnă că procurorul nu trebuie să constate cauza împiedicării prezentării materialului, anume dispariția sau sustragerea învinuiților de la chemarea sa.
Pornind de la aceste considerente, raportat la speța de față, instanța a remarcat faptul că procurorul nu a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală învinuiților, fără să rezulte faptul că aceștia sunt dispăruți ori s-au sustras chemării procurorului.
De altfel, din dosar nici nu rezultă faptul că învinuiții, și au fost vreodată chemați la parchet în scopul prezentării materialului, neexistând vreo citație sau mandat de aducere în acest sens, singurele înscrisuri fiind două procese-verbale întocmite de un polițist la data de 12.07.2007 (filele 332, 333 p), acte din care rezultă că i-a căutat pe cei trei învinuiți la adresele societăților în care au fost implicați la un moment dat, dar, nu i-a găsit, la acele adrese aflându-se alte persoane. Este de menționat că din cele două procese-verbale nu rezultă cu claritate în ce scop i-a căutat polițistul pe învinuiți (anume: pentru prezentarea materialului), și nici faptul că ar fi fost delegat expres în acest sens de către procurorul care era însărcinat cu efectuarea (iar nu supravegherea) urmăririi penale, conform art. 217 alin. 4 Cod procedură penală.
Pentru a considera că o persoană se sustrage de la chemarea organelor de urmărire penală este necesar ca aceasta să cunoască despre existența acestei chemări, și, să se poată trage în mod rezonabil concluzia că aceasta nu intenționează să dea curs chemării autorităților.
Așadar, pentru a concluziona că învinuiții s-au sustras chemării organelor de urmărire penală, la dosar ar trebui să existe dovada că aceștia au fost înștiințați despre această chemare, dovadă ce se realizează, în principal prin citație, emiterea unui mandat de aducere, sau alt mijloc din care rezultă neechivoc efectuarea chemării în mod legal.
Potrivit art. 177 alin. 1 Cod procedură penală, învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește,iar dacă aceasta nu e cunoscută, la adresa locului de muncă. Dacă acesta locuiește în străinătate (art.177 alin.8) citarea se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, ori, prin scrisoare recomandată.
Or, din toate lucrările dosarului penal rezultă că inculpații, și locuiesc în Italia (nemafiind văzuți în România de mai mult timp), iar adresele acestora sunt cunoscute. Astfel, din înscrisurile de la filele 11, 15, 241, 122, 248 urmărire penală, rezultă că domiciliază în Italia, loc., corso da nr. 34, domiciliază în loc., nr. 16, iar, în loc., dAquisto nr. 2.
Este de menționat că inculpații menționați nu și-au indicat vreo reședință în România (de altfel, nici nu aveau vreo obligație în acest sens). Faptul că inculpații au desfășurat afaceri în România, fiind asociați ai unor societăți comerciale, nu justifică citarea sau căutarea lor la sediul acelor societăți, cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală știau foarte bine că acele societăți nu funcționează efectiv la sediile declarate, fiind "firme fantomă" (după cum se susține chiar prin rechizitoriu).
În acest context, apare ca total nejustificată căutarea învinuiților la sediile unor firme fantomă, în condițiile în care se stabilise anterior că acele societăți nu au desfășurat niciodată activitate la sediul declarat, fapt confirmat de depozițiile martorilor audiați și constatările poliției.
Mai mult decât atât, s-a stabilit cu valoare de certitudine că inculpații, și au părăsit de mai multă vreme România, aflându-se la domiciliile lor din Italia, astfel că prima instanță a apreciat inexplicabil faptul că procurorul nu a făcut nici un demers pentru a-i cita pe cetățenii italieni menționați la adresele lor din Italia. De altfel, în art. 177 alin. 1 se prevede că doar în cazul în care nu e cunoscută adresa unde locuiește inculpatul, acesta se citează la alte adrese.
Așadar, cel puțin pentru actul procesual al prezentării materialului de urmărire penală, procurorul ar fi trebuit să-i citeze pe inculpații, și de la domiciliile din Italia, unde aceștia locuiesc efectiv, neexistând date că ar fi dispăruți, iar nu de la niște adrese fictive din România, unde avea certitudinea că nu va găsi persoanele căutate, cu atât mai mult cu cât inculpații nu și-au indicat vreun domiciliu (reședință) pe teritoriul României.
Prin urmare, modul în care procurorul a înțeles să desfășoare actul procesual vizând prezentarea materialului de urmărire penală pentru inculpați, în opinia instanței a reprezentat o nesocotire a dispozițiilor legale cuprinse în art. 257 rap. la art. 254 Cod procedură penală, combinat cu art. 177 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, ajungându-se în acest mod la încălcarea vădită a dreptului la apărare al inculpaților menționați.
Raportat la cele arătate anterior, prima instanță a constatat că nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală nu a sancționată de lege cu nulitatea absolută, dar, încălcarea prevederilor menționate, ce privesc desfășurarea procesului penal, atrage, potrivit art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, sancțiunea nulității actului, dacă încălcarea a fost invocată în termenele și condițiile prevăzute de art. 197 alin. ultim Cod procedură penală, și s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
De asemenea, în mod excepțional, instanța poate lua în considerare din oficiu încălcările dispozițiilor legale, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (art. 197 alin. 4 parte finală).
Drept urmare, prima instanță a apreciat că anularea actului procesual al (ne)prezentării materialului de urmărire penală se impune pentru justa soluționare a cauzei și aflarea adevărului, fiind indubitabil faptul că nerespectarea dispozițiilor legale în materie (soldată cu trimiterea în judecată a unor persoane, care nu au cunoștință despre faptul că sunt acuzați de fapte penale grave) a cauzat inculpaților, și, o vătămare localizată în dreptul de apărare al acestora, vătămare ce nu poate fi remediată decât prin refacerea actelor constatate nule, de către organul judiciar care le-a întocmit.
Se pune problema dacă, datorită efectului extensiv al nulității, constatarea nulității unui act atrage și nulitatea actelor posterioare, acte între care există o legătură cauzală; în speță, este vorba despre regularitatea actului de sesizare al instanței (rechizitoriul), act întocmit la momentul imediat următor celui privind (ne)prezentarea materialului de urmărire penală, știut fiind că după îndeplinirea dispozițiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală, cercetarea penală se consideră terminată (art. 258 alin. 1 Cod procedură penală). În reglementarea Codului d e procedură penală nu există dispoziții exprese în ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret.
Astfel, prima instanță a apreciat că, în mod formal, rechizitoriul nu ridică probleme de neregularitate (trecând peste neindicarea tuturor datelor de identitate ale inculpaților), dar, întrucât s-a constatat nulitatea actului procesual anterior, al prezentării materialului de urmărire penală, este evident că, în cazul refacerii acestuia, se impune și refacerea actului de sesizare al instanței.
Altfel spus, întrucât rechizitoriul a fost dat în condițiile în care actul procesual anterior (prezentarea materialului de urmărire penală) nu a fost întocmit în condițiile legii, rezultă că nu au fost respectate dispozițiile privind legala sesizare a instanței.
Pe cale de consecință, potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, care nu poate fi înlăturată în nici un mod.
Pentru cele expuse anterior, prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, care reglementează restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței.
În concluzie, în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală,art. 300 Cod procedură penală, rap. la art. 197 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 257 și 254 Cod procedură penală, prima instanță a restituit procurorului cauza penală ce face obiectul prezentului dosar, în vederea sesizării instanței în condiții de legalitate, potrivit considerentelor prezentei hotărâri.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 189 Cod procedură penală a dispus virarea sumei de 600 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A, onorariu pentru apărători din oficiu.
Împotriva sentinței Tribunalului Arada declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad criticând-o pentru nelegalitate motivând că inculpații au fost citați, în mod legal, la locul lor de muncă întrucât fiind cetățeni italieni nu s-au putut stabili cu certitudine adreselor lor din Italia.
Se mai arată că la prima înfățoșare instanța era datoare să verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare și procedând în acest mod nu constatat nici o încălcare care să atragă o nulitate conform prev. art. 197 al.2 cpp.
De altfel instanța a constatat nulitatea unui act care nu s-a efectuat, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală care nu poate atrage refacerea actului de sesizare care nu ridică probleme de neregularitate.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art. 3856al.3 cpp, se constată că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele dosarului de urmărire penală rezultă întradevăr că inculpaților nu li s-a prezentat materialul de urmărire penală motivat de faptul că aceștia nu au fost găsiți la sediile firmei la care erau asociați și nu se cunosc domiciliile acestora din țară.
Deși organele de urmărire penală cunoșteau domiciliile inculpaților din Italia, ei fiind cetățeni italieni, aspect ce rezultă și din fișele de cazier, aceștia nu au fost citați de la aceste adrese pentru a li se aduce la cunoștință materialul de urmărire.
În condițiile în care inculpații nu au fost audiați niciodată și nici nu au fost citați la adresele cunoscute acestora li s-a încălcat grav dreptul la apărare.
În mod întemeiat a instanța de fond a apreciat că prin nesocotirea dispozițiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală s-a produs o vătămare a drepturilor inculpaților care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectiv refacerea actului respectiv ceea ce presupune, în spetă, restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. De asemenea în mod corect s-a reținut că deși din punct de vedere formal actul de sesizare nu prezintă probleme de neregularitate totuși pentru complinirea omisiunii organului de urmărire penală de a cita în mod legal inculpații se impune refacerea urmăririi penale, în condițiile prev. de art. 332 al.2 cpp, inclusiv a rechizitoriului.
Nu pot fi reținute susținerile din motivele de apel că în condițiile în care la prima înfățișare nu s-a constatat o neregularitate a actului de sesizare aceasta nu ar mai putea fi constată ulterior întrucât constatarea unei nulități absolute poate fi invocată în orice stare a procesului conform prev. art. 197 al.2 cpp.
Prin urmare recursul parchetului este nefondat și urmează a fi respins în baza art.38515, pct.1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515, pct.1, lit.b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 342/2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile MJ a sumei de 300 lei onorariu avocat oficiu către Baroul Timiș.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 25 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED. CC
Dact 2 exempl/ 03 Martie 2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea
