Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 574/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 574/

Ședința publică din 28 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marioara Dumitru JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu

JUDECĂTOR 3: Corina

Judecător: -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în Râmnicu V,-,.300,.A,.1,.30, județul V, împotriva deciziei penale nr.86/A din 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul inculpat, avocat ales escu, în baza delegației de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

În baza dispozițiilor art.304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat escu, având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că se află în prezența unei agravări a situației acestuia în propria sa cale de atac. Prin sentința penală nr. 135 din 06 iunie 2007, inculpatul a fost condamnat la 3 luni închisoare. Sentința a fost apelată atât de inculpat cât și de parchet. Motivele de apel formulate de parchet au vizat că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului prin minută și prin dispozitiv la 3 luni, iar termenul de încercare a fost diferit. În minută s-a trecut 2 ani și 6 luni, deși pedeapsa era de 3 luni, iar în dispozitiv s-a rectificat și s-a trecut 2 ani și 3 luni. Prin decizia penală nr. 157 din 03.10.2007 s-au admis ambele apeluri și s-a trimis spre rejudecare pe considerentul că exista contradicție între dispozitiv și minută. În rejudecare s-a dispus condamnarea inculpatului la 6 luni și confiscarea armei. Solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate de ambele instanțe și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată prin sentința judecătoriei s-a încălcat art.372 din Codul d e procedură penală.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin sentința penală nr.38 din 22 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești, în dosarul nr-, în baza art.136 din Legea nr.295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, cu aplicarea art.74 lit.c, teza II-a Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul și, născut la data de 5 martie 1971, în comuna, județul V, domiciliat în Râmnicu V, str.- -, bloc 300,.A,.30, -, la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, conform disp.art.81,82 Cod penal.

Prin aceeași sentință, în baza art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea bunului care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv a armei de vânătoare marca, ", model A 301, seria B 54641 E, calibrul 12 mm, ridicată de organele de cercetare penală din cadrul IJP V, conform dovezii din 01.08.2006 (fila 27 dosar de cercetare penală).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 01.06.2006, întorcându-se de la o activitate întreprinsă în calitate de paznic de vânătoare la Filiala Ha A genției Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi V, inculpatul s-a oprit la magazinul din centru satului, de pe raza comunei, pentru a consuma o sticlă de bere la invitația unui localnic. Întrucât cei doi câini de vânătoare care-l însoțeau intraseră în grădina vecină și începuseră să alerge niște gâște, acesta s-a deplasat la colțul din partea de sud-vest a magazinului și a tras în plan vertical un foc cu arma de vânătoare proprietate personală ce-o avea asupra sa.

Reținînd această stare de fapt, instanța de fond a constatat că acțiunea inculpatului de a uza de o armă de vânătoare, în alte condiții decât cele stipulate de actele normative în vigoare, adică nu asupra vânatului pentru care a fost autorizat sau în poligoane de antrenament special amenajate, având ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru ordinea publică, securitatea socială, viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor prezente, materializează în drept, obiectiv și subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 136 din Legea nr.295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, pentru care va trebui să răspundă penal și să suporte, în scop represiv-educativ, tratamentul sancționator instituit.

de periculozitatea concretă a faptei, astfel reliefată de modul, mijloacele și împrejurările reale de comitere, lipsa oricăror consecințe prejudiciabile, caracterul accidental al evenimentului, vârsta și gradul de instruire a inculpatului, situația civilă, comportamentul bun în familie, atitudinea sinceră și de regret manifestate, acest din urmă element calificat ca și circumstanță atenuantă, dar și în raport cu antecedentele penale cu care este cunoscut, instanța de fond s-a orientat, ca efect al disp. art.76 lit.d Cod penal, spre aplicarea unei pedepse a închisorii de 6 luni, cuantum apreciat ca susceptibil să asigure restabilirea ordinii de drept și respectarea pe viitor a normelor penale în vigoare.

Față de natura și cuantumul pedepsei aplicate, precum și a condamnării anterior suferite, datele ce caracterizează persoana inculpatului, prima instanță a apreciat că există suficiente garanții pentru a obține îndreptarea acestuia fără executare, motiv pentru care, în baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată, pe durata termenului de încercare fixat de art.82 Cod penal.

În vederea înlăturării stării de pericol create și pentru preîntâmpinarea comiterii de noi fapte penale, în baza art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus, ca măsură de siguranță, confiscarea specială a armei folosite la săvârșirea infracțiunii.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.86/A din 28 mai 2008, espins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, apta inculpatului de a face uz de armă a fost dovedită în cauză fără nici un fel de dubiu, declarațiile tuturor martorilor audiați fiind concordante și coroborându-se chiar cu recunoașterea inculpatului.

Deși starea de fapt este alta decât cea reținută de către prima instanță, aspect ce ar implica săvârșirea și a altei infracțiuni în concurs cu cea pentru comiterea căreia inculpatul a fost trimis în judecată, având în vedere disp.art.372 Cod pr.penală, conform cărora instanța de apel nu poate crea o situație mai grea apelantului în propriul apel, tribunalul a menținut soluția instanței de fond sub toate aspectele, inclusiv cele privind măsura de siguranță a confiscării speciale, măsură justificată pe deplin de considerentele expuse anterior și aflate în concordanță cu disp.art.30 lit.f din Legea nr.295/2004, astfel încât, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, susținând că în mod greșit prima instanță, rejudecând cauza urmare admiterii propriului apel, i-a stabilit o pedeapsă mai mare și a solicitat menținerea hotărârii pronunțată de judecătorie în primul ciclu procesual.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea constată că acesta este fondat și se circumscrie pct.14 de la art.3859Cod procedură penală, respectiv instanța de fond a aplicat - și instanța de apel a confirmat - o pedeapsă în alte limite decât cele legale.

Astfel, Curtea reține că judecata prezentei cauze a parcurs două cicluri procesuale. În prima etapă inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 135 din 06 iunie 2007 a Judecătoriei Bălcești la o pedeapsă de 3 luni închisoare, dar, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, prima instanță a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, adică mai mare decât cel rezultat din calculul impus de art. 82 Cod penal (durata pedepsei plus 2 ani).

Pentru acest motiv și pentru neconcordanța între minută și dispozitivul hotărârii, Tribunalul Vâlceaa admis apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești și al inculpatului și a trimis cauza spre rejudecare, desființând în totalitate sentința.

Apelul parchetului privea la acel moment doar înlăturarea aspectului de nelegalitate privind calculul termenului de încercare, nu și o eventuală majorare a pedepsei. În această situație, prin desființarea totală a sentinței, aspectul de nelegalitate a fost rezolvat, dar în rejudecarea cauzei urmare apelului admis al inculpatului, prima instanță nu putea stabili o pedeapsă mai mare decât cea la care fusese condamnat inculpatul în primul ciclu procesual.

Cu toate acestea, rejudecând cauza și reținând, corect, aceeași situație de fapt și aceeași încadrare juridică, Judecătoria Bălcești, prin sentința penală nr. 38 din data de 22 februarie 2008, condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 6 ani închisoare în condițiile art. 81 Cod penal.

Curtea apreciază că, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea mai mare decât cea din primul ciclu procesual, a fost încălcat principiul "non reformatio in pejus", instituit și în favoarea părții care, în calea sa de atac, a obținut desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cauză nu are relevanță faptul că termenul de încercare este egal cu cel greșit calculat prin prima sentință, deoarece agravarea situației, în speță, se stabilește în funcție de 2 criterii: pedeapsa aplicată și măsura confiscării, dispusă pentru prima dată abia în al doilea ciclu procesual, deși anterior se hotărâse chiar restituirea armei.

Curtea apreciază că stabilirea unei pedepse prin care se agravează situația inculpatului în propria cale de atac, se circumscrie sferei de aplicare a unei pedepse în alte limite decât cele legale și justifică reținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 cod procedură penală.

Instanța de recurs nu poate să caseze decizia și să mențină sentința penală 135/06 iunie 2007, așa cum a cerut inculpatul, deoarece aceasta a fost desființată în mod definitiv de instanța de apel în primul ciclu procesual.

În consecință, Curtea, va admite recursul în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală, va casa decizia cât și sentința din al doilea ciclu procesual și rejudecând, va condamna pe inculpat la 3 luni închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul și, născut la data de 5 martie 1971, în comuna, județul V, domiciliat în Râmnicu V, str.- -, bloc 300,.A,.30, -, împotriva deciziei penale nr.86/A din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Casează în tot decizia și sentința penală nr.38 din 22.02.2008 a Judecătoriei Bălcești și rejudecând:

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 74 lit.c tz. II Cod penal și art.76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpatul la 3 luni închisoare.

Conform art.81, 82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, efectuate la prima instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red./Tehnored.

ex.2/17 noiembrie 2008

Jud.fond

Jud.apel

escu

Președinte:Marioara Dumitru
Judecători:Marioara Dumitru, Marius Gabriel Săndulescu, Corina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 574/2008. Curtea de Apel Pitesti