Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 774/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 774/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu

- - - JUDECĂTOR 3: Alina Constanța

- C - Judecător

- Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 54/A din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publica, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 4 noiembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru 12 noiembrie 2009, iar apoi pentru 17 noiembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Prin sentința penală nr. 721/27.05.2008 Judecătoria Brașova hotărât:

- schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din infracțiunile prev. de art. 84 alin 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, de emitere a unei file CEC fără a avea la tras disponibil suficient (3 fapte), art. 84 alin 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, de emitere a unei file CEC cu dată falsă (3 fapte) cu aplicarea art. 33 lit. b și art. 34 lit. a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 84 alin 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (3 acte materiale), de emitere a unei file CEC fără a avea la tras disponibil suficient, în formă continuată, art. 84 alin 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (3 acte materiale), de emitere a unei file CEC cu dată falsă, în formă continuată, ambele în condițiile art. 33 lit. b Cod penal.

- achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art.84 al.1 pc.2 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale) și pentru infracțiunea prev. de art.84 al.1 pct. 2 din Legea nr.59/1934, în baza art.11 pc.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală și aplicarea câte unei amenzi administrative fiecăruia dintre ei în cuantum de 1000 lei

- achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art.84 al.1 pct.3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale) și pentru infracțiunea prev. de art.84 al.1 pct.3 din Legea nr.59/1934, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat, pe baza probatoriului administrat următoarea stare de fapt:

Inculpații și au fost asociați în cadrul SC Auto SRL B, societate care are ca obiect de activitate comerțul cu piese și accesorii auto.

Pe parcursul desfășurării activității în cadrul societății, au stabilit relații comerciale cu diverși parteneri printre care și SC Pin SRL, județul B și SC Club SRL B, achiziționând sau livrând marfă de la aceste societăți sau către aceste societăți.

În luna iulie 2004, inculpatul, în calitate de administrator în cadrul SC Auto SRL B, a achiziționat marfă de la SC Pin SRL, reprezentată legal de martorul, pe baza mai multor facturi fiscale, marfă pe care a revândut-o altor societăți cu care derula relații comerciale.

Conform înțelegerii părților, plata se făcea fie prin file CEC decontabile în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor, fie prin compensare marfă.

Pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziționate conform facturilor fiscale nr. -/28.10.2004 în valoare de 75.285.409 Rol și nr. -/9.11.2004 în valoare de 96.809.045 Rol, inculpatul, care avea drept de semnătură pentru conturile pe care SC Auto SRL B le deținea la banca comercială BANK SA, Sucursala B, a emis la data facturării, fila CEC seria - - scadentă la data de 29.11.2004 și fila CEC - -, scadentă la data de 9.12.2004.

Înainte de data introducerii filelor CEC spre decontare în bancă, atât inculpatul, dar și inculpatul, asociatul său, i-au comunicat martorului, administratorul societății Pin SRL, că nu își mai pot onora obligațiile financiare, întrucât societatea Auto SRL B se află în interdicție bancară, solicitând amânarea datei introducerii filelor CEC spre decontare, ceea ce nu a mai fost posibil având în vedere faptul că cele două file CEC fuseseră girate către o altă societate.

Cele două file CEC scadente la 29.11.2004 și 9.12.2004, conform acordului de voință dintre părți, fiind prezentate la bancă spre decontare, au fost refuzate la plată pentru lipsă totală disponibil, client aflat în interdicție bancară.

Ulterior, mărfurile achiziționate conform acestor facturi au fost achitate prin compensare la data de 14.04.2005.

La data de 14.10.2004 și 22.10.2004, inculpații, în calitate de asociați în cadrul SC Auto SRL B, au achiziționat de la SC Club SRL B, societate cu care colaborau de aproximativ șase ani, mărfuri conform facturilor fiscale nr. - în valoare de 102.054.904 Rol și facturii fiscale nr. - în valoare de 65.642.323 lei.

Conform înțelegerii dintre părți, marfa urma să fie achitată fie prin file CEC decontabile în termen de 30 de zile de la data facturării, fie prin compensare.

La data întocmirii celor două facturi, inculpatul, a emis fila CEC seria - - scadentă la data de 16.11.2004 aferentă facturii fiscale în valoare de 102.054.904 Rol, iar inculpatul, care de asemenea avea drept de semnătură pentru conturile pe care SC Auto SRL B le deținea la banca comercială BANK SA, Sucursala B, a emis fila CEC seria - -, scadentă la data de 22.11.2004, aferentă facturii fiscale în valoare de 65.642.323 Rol.

Cele două file CEC fiind prezentate la bancă spre decontare au fost refuzate la plată pentru lipsă totală disponibil, client aflat în interdicție bancară.

Ulterior, inculpații au făcut demersuri pentru stingerea datoriei, propunând o ofertă de produse către SC Club SRL B, o parte din datorie fiind achitată de inculpatul, în numele societății Auto SRL

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Parchetul de pe langa Judecătoria Brașov criticând-o sub aspectul netemeiniciei în ceea ce privește achitarea inculpaților întrucât fapta de emitere de file CEC fără acoperire prev.de art.84 al.2 din Legea nr.59/1934 nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni. In afara acestui motiv de netemeinicie cuprins în memoriul scris depus la dosar procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților din cea reținută de către prima instanță în cea prev. de art.84 pct.2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicare art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale) pentru inculpatul și în cea prev. de art.84 pct.2, 3 din Legea nr. 59/1934, pentru inculpatul, cu aplicarea art.33 Cod penal.

S-a solicitat ca în urma soluționării apelului, inculpații să fie condamnați pentru infracțiunile săvârșite apreciind că în speță s-a dovedit vinovăția ambilor inculpați în săvârșirea infracțiunilor și sunt întrunite totodată elementele constitutive ale acestor infracțiuni în modalitatea prev. de Legea nr. 59/1934.

Prin decizia penală nr. 54/A din 27.02.2009 a Tribunalului Brașovs -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașovs -a desființat în întregime sentința apelată și:

În baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor stabilită de instanța de fond:

- pentru inculpatul din două infracțiuni prevăzute de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale) și respectiv art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/19734 cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal ( 3 acte materiale) într-o singură infracțiune prevăzută de art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale)

- pentru inculpatul din două infracțiuni prevăzute de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și respectiv art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/19734 într-o singură infracțiune prevăzută de art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 Cod Procedură Penală s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 05.08.1962 în B, domiciliat în B,-. 33. E,. 1, jud. B CNP -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file cec fără a avea la tras disponibil suficient și cu dată falsă prevăzută. de art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 18/1 Cod Penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 1 000 lei.

În baza art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal (3 acte materiale) inculpatul, fiul lui G și, născut la 27.01.1963 în, B, domiciliat în B,-. A,. 15, CNP - a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83.pen.

S-a făcut aplicarea art. 13 Cod penal cu privire la pedepsele accesorii prevăzute de art. 71, 64 Cod Penal.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că starea de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță pe baza tuturor probelor administrate.

Raportat la modul în care sunt reținute ca infracțiuni faptele de emitere a unei file CEC fără a avea la tras disponibil suficient și cu dată falsă, potrivit Legii nr.59/1934, rezultă că solicitarea formulată de către Parchet în sensul schimbării încadrării juridice într-o singură infracțiune prev.de art.84 al.1 pc.2,3 din Legea nr.59/1934 este întemeiată. Având în vedere modalitatea în care se reține săvârșirea faptelor (printr-o rezoluție infracțională unică) este evident că este vorba despre o singură infracțiune de emitere de file CEC în ambele variante prev.de art.84 al.1 pc.2, 3 din Legea nr.59/1934 (fără a avea la tras disponibil suficient și în același timp și cu dată falsă).

În ceea ce-l privește pe inculpatul, tribunalul a constatat că acesta,în calitate de asociat în cadrul SC Auto SRL Bae mis fila CEC seria - - scadentă la data de 22.11.2004 pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziționate de la SC Pin SRL, filă CEC refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil și purtând o dată falsă (postdatată); fapta săvârșită de către acest inculpat nu prezintă însă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni deoarece inculpatul în calitatea sa de asociat în cadrul SC Auto SRL s-a bucurat de încrederea reprezentanților societății SC Pin SRL, între aceste societăți derulându-se anterior relații comerciale fără nici un fel de incidente pe parcursul unei mari perioade de timp,iar primele 3 facturi emise au fost achitate cu file CEC fără să existe neajunsuri în privința decontării acestora.

La aprecierea pericolului social concret al faptei comise de inculpatul s-a avut în vedere împrejurarea că în afara dispozițiilor legale prev. de Legea nr. 59/1934, postdatarea filei CEC s-a făcut ca urmare a convenției părților,iar prejudiciul cauzat SC Pin SRL a fost recuperat în totalitate la data de 14.04.2005 prin compensare de marfă.

Raportat la atitudinea procesuală adoptată de acest inculpat, tribunalul a considerat că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și a dispus achitarea inculpatului în baza art.11 pc.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală și va aplica acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei conform art.18/1 Cod penal rap. la art.91 lit.c Cod penal.

Tribunalul a reținut că aceeași stare de fapt și aceleași împrejurări ale emiterii celor 3 file CEC către Club SRL B se desprind din probatoriul administrat și față de inculpatul. Acesta,în calitate de administrator al SC Auto SRL a emis 3 file CEC cu date scadente diferite pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziționate de la SC Pin SRL și Club SRL, file CEC refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil și cu dată falsă (postdatată).

S-a reținut că în cazul acestui inculpat este evident că este vorba despre o infracțiune continuată deoarece actele materiale care întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art.84 al.1 pct.2,3 au fost săvârșite la intervale foarte scurte de timp,filele CEC fiind emise în baza unei rezoluții infracționale unice care se deduce din modalitatea în care s-a desfășurat activitatea în cadrul SC Auto SRL.

Având în vedere că inculpatul a emis 3 file CEC în condițiile încălcării dispozițiilor prev. de Legea nr. 59/1934, nu se poate reține că fapta acestui inculpat în modalitatea infracțiunii continuate nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Inculpatul va fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.84 pct. 2, 3 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (3 acte materiale) la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Tribunalul a apreciat că această modalitate de executare a pedepsei corespunde atât gradului de pericol social al faptei cât și persoanei inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și ale cărui fapte ilicite au avut loc în contextul desfășurării unei relații comerciale cu părțile vătămate.

Totodată spre deosebire de inculpatul care a depus diligențe pentru a achita prejudiciile înregistrate de părțile vătămate, inculpatul a avut o atitudine procesuală de sfidare a autorităților statului prin neprezentarea sa în fața instanței și prin necomunicarea unei eventuale schimbări de domiciliu sau de reședință.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalului Brașov, criticând decizia pentru nelegalitate, întrucât prin decizia recurată instanța nu s-a pronunțat asupra faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și pentru netemeinicie, sub aspectul achitării aceluiași inculpat în baza art. 11. pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 pr.pen. și aplicarea acestuia unei amenzi administrative pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934.

Recursul este întemeiat

Cu privire la primul motiv de recurs, cel privind nelegalitatea deciziei recurate, cu ocazia susținerilor orale asupra recursului, reprezentanta parchetului a declarat că nu mai susține acest motiv de recurs.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, curtea reține că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din L 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal (3 acte materiale) pedepsită cu amendă de la 5.000 la 100.000 lei și închisoare de la 6 luni până la 1 an.

Fapta inculpatul s-a consumat la data de 22.11.2004, când CEC-ul emis de inculpat a fost refuzat la plată pentru lipsă total de disponibil și purtând o dată falsă (postdatată) pentru care, potrivit prev. art. 122 alin. 1 lit. e rap. la art. 124.pen. a intervenit prescripția răspunderii penale.

Față de considerentele arătate mai sus, în baza art. 385/15 pct.2 lit. b pr.pen. se va admite recursul parchetului și în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g pr.pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, iar celelalte dispoziții ale deciziei recurate se vor menține.

În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 54/A din 27.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o casează sub aspectul achitării inculpatului, desființează în aceleași limite și sentința penală nr.721 din 27.05.2008 a Judecătoriei Brașov și rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g pr.Cod Penal dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de emiterea a unei file CEC fără a avea la tras disponibil suficient și cu dată falsă prev. de art.84 alin.1 pct.2 și 3 din Legea nr.59/1934, urmare a prescripției răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - C

GREFIER

Red. /18.01.2010

Dact. BD/20.01.2010

Jud. fond

Jud. apel /

- 3 exemplare -

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Simona Franguloiu, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 774/2009. Curtea de Apel Brasov