Infracțiuni la legea societăților comerciale (legea nr. 31/1990). Decizia 401/2009. Curtea de Apel Bacau

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 401

Ședința publică din data de 04 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Bogdan Adrian

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpatul G, partea vătămată și partea civilă SC "" SRL, împotriva deciziei penale nr. 543/A din data de 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat - asistat de apărători aleși av. și av. și av. - apărător ales pentru recurentul parte vătămată și recurenta parte civilă, lipsă fiind celelalte părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:

Instanța - având în vedere soluția pronunțată în cauză în conformitate cu dispozițiile art.38514 al.¹¹Cod procedură penală, aduce la cunoștința recurentului inculpat că are dreptul de a nu face nicio declarație în fața instanței de recurs, că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, dar că are și posibilitatea de a se prevala de dreptul la tăcere.

Recurentul inculpat G precizează că nu înțelege să fie audiat, respectiv să dea declarație în fața instanței de control judiciar.

Instanța pune în discuția părților dispozițiile art.385¹⁰al.2 Cod procedură penală în ce privește motivarea recursului formulat de recurenta parte civilă "".

-. arată că nu mai sunt alte motive de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

-. - având cuvântul pentru recurentul parte vătămată - consideră că daunele acordate au fost prea mici întrucât a solicitat daune morale de 50.000 Euro. Sunt 15 ani de la săvârșirea faptei și a fost afectat de acțiunile inculpatului, iar suma de 5.000 Euro nu este în măsură să repare pagubele provocate.

Solicită reaprecierea acordării daunelor morale.

-. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - precizează că unul din motivele de recurs se referă la cele patru infracțiuni de gestiuni frauduloasă, care au fost reținute în sarcina inculpatului.

Cu privire la aceste infracțiuni, solicită achitarea inculpatului întrucât consideră că aceste fapte reținute ca gestiune frauduloasă, sunt - de fapt - acte de comerț, care intervin frecvent în activitățile comerciale. Faptul că inculpatul nu a recuperat debitele nu poate fi socotită rea credință.

Cu privire la prima faptă, arată că la data de 20.04.1994 inculpatul a trimis la export o remorcă cu lemn la vama din Nădlac, dar care a fost refuzată susținându-se că nu corespunde calității.

Returnarea acestor produse, care nu corespundeau calității, nu era în sarcina inculpatului, iar plata transportului nu s-a putut face nu pentru că nu a vrut, ci pentru că plata se făcea în momentul în care ul emitea factură. În acest sens, chiar și expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că inculpatul nu avea această sarcină, ci cei care au rămas la conducerea societății după plecarea sa din societate.

O altă faptă reținută în sarcina inculpatului, este aceea că în calitate de membru al Consiliului de Administrație, a expediat către o societate din A, în vederea exportării către o firmă italiană, produse din lemn în valoare de aproximativ 16 milioane lei. Datorită calității necorespunzătoare firma italiană a refuzat plata, iar pentru a nu fi returnată marfa în țară, inculpatul a redus prețul la

Inculpatul nu ar fi putut lua singur această hotărâre, ci doar împreună cu ceilalți asociați.

Cu privire la reducerea prețului sunt probe indubitabile că inculpatul nu are nicio vină având în vedere declarația lui, că dumnealui a însoțit marfa în Italia și a încasat din preț, deci, implicit a acceptat prețul. În același sens sunt expuse și concluziile expertizei contabile, la punctul 17. S-au depus și acte din care rezultă că încasa banii, așa cum este procesul verbal încheiat de Controlul Financiar de Stat, prin care s-a dispus amendarea pentru nepatrierea mărfii sau declarația administratorului care a declarat că achita la firmă în valută.

Mai mult, în raportul de expertiză, punctul 11 - 16, s-a stabilit că marfa a plecat corect din țară și încasarea unor sume mai mici nu-i poate fi imputată inculpatului.

În al treilea rând, s-a mai reținut că inculpatul, în calitate de administrator, la data de 10 august 1994 a expediat către societatea "" 32 de căsuțe din lemn fără să fi plătit contravaloarea acestora.

Dacă nu ar fi luat măsuri pentru asigurarea plății atunci, într-adevăr ar fi prejudiciat societatea, ori rezultă din protocolul încheiat la data de 10.08.1994 fl.123), că a fost stabilit un termen de plată, iar în caz contrar vor fi restituite căsuțele la SC SRL.

Cu privire la acest litigiu, părțile s-au judecat pe cale civilă și nu s-a stabilit nicio culpă lui, iar punerea în executare trebuia urmărită de cei care au venit după plecarea inculpatului din societate.

În ceea ce privește cea de a patra infracțiune, cum că și-ar fi însușit o sumă de bani în valută, precizează că din probele existente la dosar (fl.150 ) inculpatul recunoaște că suma a fost adusă de din Italia și dată lui să o dea societății din

Și cu privire la această sumă s-au judecat pe cale civilă și acțiunea a fost respinsă pentru că operațiunea s-a făcut împotriva legii. Inculpatul a făcut operațiunea cu acordul părții vătămate.

Cu privire la aceste infracțiuni, arată că înțelege să invoce - practic - că hotărârea instanței de apel este nemotivată, nu se pronunță în nici un fel asupra probelor administrate, se reiau doar capetele de acuzare cu care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, dar motivele care duc la convingerea instanței că inculpatul este vinovat de săvârșirea acestor infracțiuni, nu rezultă. S-a precizat că ar fi avut în vedere declarații, dar nu s-a motivat pentru ce au fost respinse probele inculpatului.

-. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel este criticabilă și ar putea duce la o casare întrucât nu este motivată cu privire la analiza probelor care au fost înlăturate și cu privire la latura civilă.

Motivarea este luată după rechizitoriu, deși au fost făcute probe pentru fiecare faptă, probe care au fost ignorate.

Cele patru infracțiuni de gestiune frauduloasă au fost motivate doar sub forma că există vinovăție.

Pune în discuție alte două fapte reținute în sarcina inculpatului, pentru care instanța de apel nu a motivat nereținerea probelor.

Una dintre aceste infracțiuni, este aceea că la data de 24.03.1994, inculpatul - în calitate de administrator - a vândut brutăria unității și s-a reținut că a luat cu titlu de avans 10 milioane lei, pe care și-ar fi însușit-

Arată că în mod constant inculpatul a declarat că nu se face vinovat, iar probele susțin declarația acestuia.

Pe data de 24.03.1994, moment la care coacționarul italian nu cunoștea limba română și a angajat translator în persoana d-nei, inculpatul împreună cu cei doi s-au deplasat la locul unde se afla cumpărătorul i, a încasat suma de 10 milioane lei, sumă pe care i-a dat-o părții vătămate pentru aod epune în contabilitate. Declarația inculpatului în acest sens, precum și declarația martorei sunt susținute de acte contabile, care certifică că a doua zi a depus suma de bani în contabilitate, însă într-un alt cont decât în cel prevăzut de lege.

De asemeni, la data de 24.03.1994 s-a încheiat și un proces verbal, din care rezultă că inculpatul a primit suma de bani de la. Dacă ar fi intenționat să-și însușească suma, nu ar mai fi încheiat procesul verbal.

Aceste probe au fost înlăturate, însă nu au fost motivate înlăturările.

- care face prima plângere la data de 11 noiembrie 1999 - fl.152 - declară că îl reclamă pe pentru șantaj întrucât l-a amenințat că și-a însușit bani din vânzarea

Aceeași situație este și pentru cea de a doua infracțiune, că nu a înregistrat suma în contabilitate, apărarea este aceiași.

Cu privire la infracțiunea de șantaj, greșit a fost reținută vinovăția inculpatului, deși două instanțe de fond au pronunțarea achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

Instanța de apel reține săvârșirea infracțiunii pentru motivarea: fiind exclus din consiliul de administrație, inculpatul l-a constrâns pe să încheie contractul de creanță pentru suma de 20.000 Dolari. Mai reține instanța de apel că inculpatul nu avea de ce să primească această sumă pentru că așa cum rezultă din bilanțul contabil, nu a fost niciun fel de profit, dar nu a examinat faptul că cele 5 procente sunt din întregul activ al societății.

Consideră că totul a pornit de la încheierea acestui contract de creanță și nu a urmărit decât un singur aspect, respectiv anularea actului de creanță. De fapt, nu a existat niciun fel de șantaj și nicio amenințare, s-a făcut datorită faptului că așa a dorit inculpatul întrucât societatea mergea foarte prost.

a se observa că la data de 15 februarie 1995 în Adunarea generală, inculpatul - în plină ședință - a spus că nu înțelege să mai stea în societate, acuzându-l pe că a făcut pagubă societății și anunță că este dispus să-și vândă acțiunile.

Ca urmare, s-a încheiat contractul de creanță, actele au fost semnate de și alte patru persoane, însă a fost acuzat de șantaj doar de.

Ei au căzut la înțelegere că valoarea celor 5 părți sociale este în sumă de 20.000 Dolari și s-a încheiat un act adițional prin care preia cele 5 părți.

De reținut este faptul că și un alt acționar - - s-a retras din societate și a cedat cele 5 părți sociale ale sale tot lui pentru suma de 15.000 - 20.000 dolari și primește în schimbul acestei sume niște aparate de jocuri.

În niciun caz nu se poate reține că prin șantaj și amenințare inculpatul a obținut încheierea contractului de creanță.

Mai mult, la instanța de apel s-a susținut că partea vătămată a fost grav prejudiciată, că datorită acțiunilor lui societatea a dat faliment, însă așa-zisa infracțiune de șantaj s-a petrecut în anul 1995, iar inculpatul este chemat la parchet în anul 1999. Motivarea instanței de apel se bazează pe declarațiile a doi martori care au susținut că inculpatul încă din anul 1994 îl amenința pe, însă nu s-a reținut faptul că acesta din urmă la momentul respectiv nu cunoștea limba română, lucru declarat tot de cei doi martori.

Nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de șantaj întrucât aceasta trebuie să aibă un folos obținut în mod injust și consideră că daunele morale sunt nefondate și ca efect al achitării, solicită înlăturarea acestora.

-. - având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpat - solicită respingerea acestuia pe infracțiunea de șantaj întrucât instanța de apel a pronunțat o soluție corectă.

Sunt întrunite elementele infracțiunii de șantaj întrucât s-au încheiat acte, dovezi sunt suficiente, la momentul încheierii contractului erau deja reproșuri pentru și nu i se poate imputa lui, care nu era administrator, că ar fi făcut ilegalități.

Dacă s-au acceptat timp de doi ani de zile ilegalități din partea inculpatului, acesta vine apoi și spune că a făcut ilegalități, însă acesta din urmă nu avea calitate de reprezentare.

Mai mult, având în vedere raportul de expertiză, cât și procesele verbale de la adunările generale, societatea a fost de atunci adusă la faliment.

În anul 1994 se întrunesc și s-a stabilit că inculpatul nu mai este unic administrator și toate tranzacțiile vor fi semnate de toți acționarii societății.

Inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite în perioada anterioară, deși de atunci activitatea societății era foarte proastă. Însă, după ce i-a spus să nu mai facă niciun fel de tranzacție, acesta a continuat să facă.

Inculpatul l-a amenințat pe partea vătămată că dacă nu îi dă banii, va face pușcărie (fl.251 ) și sunt probe că inculpatul a venit pregătit pentru executarea societății, cu contractul pregătit de acasă și l-a pus să semneze cu amenințarea că polițistul este la ușă.

Un alt aspect de reținut, este faptul că la înființarea societății nu a adus niciun bun la societate, nu a creditat niciodată societatea, deci nu există un temei pentru care partea vătămată să-i dea lui suma de 20.000 dolari.

În legătură cu momentul denunțului, precizează că lucrurile au denaturat, însă momentul nu contează.

Solicită reținerea infracțiunii de șantaj, iar în ceea ce privesc infracțiunile de gestiune frauduloasă, consideră că acestea există pentru că inculpatul a făcut în continuare tranzacții, deși se hotărâse cu totul altceva în cadrul adunării generale.

-. - în replică - precizează că întrebarea care se pune este dacă și l-a șantajat pe.

-. - în replică - arată că nu a vrut niciodată suma de 15.000 dolari, ci a primit aparatele de jocuri pentru care - de altfel - a existat și clauză penală în cazul neridicării acestora.

-. - având cuvântul cu privire la excepția invocată de instanță, respectiv cea prevăzută de art.385¹⁰al.2 C.P.P.- precizează că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, respectiv trebuie depuse cu 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Solicită a se avea în vedere numai motivele de casare luate din oficiu, iar recursul părții civile SC "" SRL a fi considerat nemotivat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii instanței de apel, corect s-a dispus achitarea inculpatului și corect s-a stabilit prejudiciul. Solicită obligarea recurenților la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul inculpat - având cuvântul - precizează că se raliază concluziilor apărătorilor săi și că este total nevinovat.

CURTEA

- DELIBERÂND -

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1067 din data de 30.03.2004, pronunțată de Judecătoria Bacău, în baza art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G, fiul lui G și al, născut la 14.06.1958, domiciliat în B, str. - cel,. 13,.A,.6, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr. 81/1991, cu referire la art.289 Cod penal și art. 11 din Legea nr. 87/1999, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală a fost admisă acțiunea civilă a Administrației Finanțelor Publice B cu suma de 3.813.500 lei, daune materiale, în sensul obligării inculpatului la plata acestei sume.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă a "" și a fost obligat inculpatul la plata a 10.000.000 lei cu titlul de daune materiale.

Au fost respinse celelalte pretenții civile ale părții civile "", ca neîntemeiate, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de desființare a Contractului de cesiune de creanță, ca neîntemeiată.

În baza art.192 pct.3 lit.a și b Cod procedură penală, au fost obligați inculpatul la plata a 10.000.000 lei și părțile vătămate "" și, la plata a 5.000.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a reținut că la data de 6.07.1992 inculpatul împreună cu și, a înființat Societatea Comercială "", cumpărând și folosind grajdurile fostului, societate care are ca obiect de activitate exploatarea și preluarea materialului lemnos, la formarea capitalului social, primul contribuind cu 90%, iar ceilalți doi cu câte 5%.

Prin hotărârea Adunării Generale a asociaților din 15.01.1994 inculpatul împreună cu și au fost aleși și au format Consiliul de Administrație a societății menționate, precizându-se prin hotărâre că toate tranzacțiile privind bunurile societății vor fi legale numai cu aprobarea sub semnătură a tuturor membrilor Consiliului de Administrație.

de funcția obținută, inculpatul, la data de 24.03.1994 a vândut din patrimoniul societății către C "" B cu suma de 31.000.000 lei, brutăria unității împreună cu toate instalațiile, fără aoî nregistra în contabilitatea societății, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoarea adăugată în sumă de 4.728.740 lei.

Activitatea infracțională a inculpatului expusă mai sus a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor de însușire de bunuri ale unității, neînregistrare de operații în contabilitate și evaziune fiscală, prevăzute de art. 194, pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 40, din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289/1 Cod penal și art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal. Apărarea acestuia, cum că ar fi dat suma de 10.000.000 lei asociatului, nu este susținută de nici o probă aflată la dosar, urmând a fi înlăturată.

Întrucât pentru aceste fapte a intervenit prescripția răspunderii penale, în baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.g Cod procedură penală, instanța a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile arătate mai sus.

Același inculpat, la data de 20.04.1994 a trimis la export un camion - cu remorcă încărcat cu produse din lemn, dar care vama Nădlac a refuzat-o, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei nu corespunde cu cea înscrisă în 1882 din 3.05.1994, produsele fiind reținute de ( "" B) în contul transportului.

De asemenea, inculpatul, cu facturile -, - și - a expediat către "" A mai multe produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei.

Datorită calității necorespunzătoare a produselor partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu fi retransportate în țară, inculpatul a redus prețul la

Mai mult decât atât, partenerul extern nu a achitat nici măcar această sumă în totalitate, ci doar 5.092.890 lei aducându-se un prejudiciu societății în sumă de 11.110.102 lei.

De asemenea inculpatul la data de 11.09.1994 a dat lui suma de 3.391.350 lei (2066 dolari SUA), care aparținea părții vătămate, fără a avea aprobarea celorlalți membri ai Consiliului de Administrație.

Același inculpat la data de 10.08.1994 cu factura - a expediat către "" B un număr de 32 căruțe lemn în sumă de 20.684.227 lei fără ca societatea cumpărătoare să fi plătit contravaloarea acestora.

Operațiunile comerciale arătate mai sus, încuviințate de inculpat, fără ca ceilalți asociați, inclusiv cel majoritar, să intervină, să-și exprime dezacordul, sunt frecvente între comercianți.

Împrejurarea că societatea la care inculpatul era membru în consiliul de administrație nu a recuperat debitele de la partenerii comerciali nu denotă rea-credință din partea inculpatului. Asta nici în ceea ce privește calitatea necorespunzătoare a mărfurilor.

Urmând ca C "" să-și exercite drepturile, inclusiv pe calea justiției, față de debitori, răspunderea administratorului fiind subsidiară, bazată pe culpă, în administrarea societății, și angajată doar dacă alți asociați nu au încasat datoriile.

Societățile italiene care erau în relații de afaceri cu partea vătămată fuseseră contactate de asociatul, vinovăția inculpatului în alegerea acestora și în colaborarea defectuoasă cu ele, nu a putut fi reținută.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, a ținut seama și de dispozițiile art.13 Cod procedură penală de care inculpatul a înțeles să se folosească, a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și 999 Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă privind prejudiciul reclamat de "", corespunzător acestei infracțiuni.

În ce privește săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 Cod penal, de către inculpat, instanța nu a putut reține din probatoriul administrat în cauză o activitate infracțională de această natură.

Martorii care vin să confirme ipoteza șantajului sunt apropiați ai lui, asociați care au rămas în consiliul de administrație al "" de altfel, "amenințarea" inculpatului cum că va sesiza organele de cercetare penală cu privire la activitățile infracționale ale lui, chiar pusă în practică, nu reprezintă o constrângere ilicită, în sensul art. 194 Cod penal ci un drept constituțional al oricărui cetățean.

Numai o persoană care nu are încredere în organele judiciare și dorește să ascundă activități în afara legii, se poate considera "constrânsă" să facă ceva, însă aceste relații sociale nu sunt protejate de legea penală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, ținând seama și de dispozițiile art. 13 Cod procedură penală, de care inculpatul a înțeles să se folosească, instanța a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât faptei i-a lipsit unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Corespunzător sumei de 10.000.000 lei, neînregistrată în contabilitatea societății, s-a produs prejudiciul în sumă de 3.813.500 lei în ceea ce privește Administrația Finanțelor Publice B-, daune evidențiate în adresa depusă la dosar și pe care inculpatul a fost obligat să le plătească, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală.

De asemenea inculpatul a fost obligat, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 Cod civil, la plata a 10.000.000 lei către "", daune materiale.

Au fost respinse celelalte pretenții civile ale "", cele materiale după cum s-a arătat mai sus, iar cele morale, având în vedere că partea vătămată este persoană juridică.

În ceea ce privește partea vătămată, instanța a apreciat că nu a fost prejudiciată atâta timp cât nu a existat o activitate ilicită de șantaj, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 Cod civil, a respins pretențiile civile ale acestuia, inclusiv desființarea contractului de cesiune de creanță.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, inculpatul G și părțile civile și "" .

Prin decizia penală nr. 1265/A/23.12.2004 a Tribunalului Bacăus -a dispus în baza art. 379 pct.2 lit.a din Cod procedură penală admiterea apelului inculpatului G, cât și apelul părții civile "", jud. B, declarate împotriva sentinței penale nr.1067/30 martie 2004 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr. 15267/2003, pe care a desființat-o în totalitate.

S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, n baza art. 334 Cod procedură penală, -a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către inculpatul G din:

1). art. 194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

2). art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal;

3). art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal;

4). art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

5). art. 194 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal în următoarele infracțiuni prevăzute și pedepsite de:

- art.194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

-art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 Cod penal;

-art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

- art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.

În baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.g din Cod procedură penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G, cu datele de stare civilă cunoscute, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

- art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 Cod penal;

- art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit
prescripția răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit.a, coroborat cu art. 10 lit.d din Cod procedură penală, fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

S-a constatat că potrivit nr.OG3/1992, taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzării iaf ost de 3.813.500 lei.

S-a luat act că "", jud. B, a achitat -ul datorat bugetului de stat, prin compensare cu de rambursat, potrivit procesului-verbal 13314/3 febr. 1997.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, fost obligat inculpatul G să plătească părții civile "", echivalentul în lei, la data executării a sumei de 6250 $, cu titlu de despăgubiri civile.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale părții civile "".

Au fost respinse ca nefondate pretențiile civile ale părții civile.

În baza art. 348 Cod procedură penală, fost respinsă cererea părții civile de desființare a contractului privind cesiunea de creanță.

În baza art. 192 pct.3 lit.a, b din Cod procedură penală, fost obligat inculpatul G la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligată partea vătămată la plata sumei de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judiciare către stat.

A fost obligată partea civilă "" la plata sumei de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 379 pct.1 lit.b din Cod procedură penală, fost respins ca nefondat apelul părții civile declarat împotriva aceleași sentințe penale.

S-a constatat că apelanții au avut apărători aleși.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul inculpatului și al părții civile "", jud. B, au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, fost obligat apelantul parte civilă la plata sumei de 250.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul G și părțile civile și "".

Prin decizia penală nr.435/2005 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus conform art. 385 pct.2, lit.c Cod procedură penală, admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, "", și G împotriva deciziei penale nr. 1265/23 dec. 2004 a Tribunalului Bacău, pe care a casat-

A fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

A constatat că inculpatul a avut apărător ales.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 493/A/22.06.2006 a Tribunalului Bacăus -a dispus în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admiterea apelurilor declarate de apelanții inculpații G, "" comuna și, împotriva sentinței penale nr. 1067/30.03.2004, pronunțată în dosar penal nr. 15267/2003 al Judecătoriei Bacău.

A fost desființată în întregime sentința s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, n temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.b Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul G, fiul lui G și, născut la 14 iunie 1958 în., jud. N, cetățean român, studii-liceul silvic, profesia tehnician silvic la Direția Silvică B, stagiul militar satisfăcut, soldat, căsătorit, un copil minor, domiciliat în B, str. - cel,. 13,.A,.6, jud. B, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.11 din Legea nr. 87/1994.

În temeiul art. 11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.g Cod procedură penală, în referire la art. 124 Cod penal, s - a încetat procesul penal privind pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 pct.5 din Legea 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 din Legea 82/1991, în referire la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 194 al.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 266 pct.2 din Legea 31/1990 modificată, cu aplicarea art. 13 Cod penal, prevăzută de art. 37 din Legea 82/1991 și art. 9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, formulată de partea vătămată ""

În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală și a art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 46.633.446 lei, reprezentând despăgubiri civile, reactualizată în raport de coeficientul de inflație la data plății efective, către partea civilă ""

În temeiul art. 14 alin. 3 lit.a ipoteza 3 și a art. 348 Cod procedură penală, s-a anulat contractul de cesiune creanțe încheiat la 28.02.1995 între partea vătămată și inculpatul G (582/28.02.1995) și a dispus restabilirea situației anterioare prin restituirea prestațiilor conform contractului anulat.

A fost obligat inculpatul G la plata sumei de 50.000.000 lei către partea vătămată cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 346 alin. IV, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă având ca obiect obligații fiscale aferente infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 87/1994, privind pe partea civilă Direcția Finanțelor Publice

În temeiul art.192 pct. 3 lit.b Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul G și părțile civile și "".

Prin decizia penală nr. 734/2.11.2006 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus, în baza art.385/15 pct.2, lit.c Cod procedură penală, admiterea recursurilor declarate de inculpatul G, partea civilă "" și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 493 din 22.VI.2006, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5440/2005, pe care o casează în întregime și în consecință, -a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Tribunalul Bacău.

S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.

Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-.

Prin decizia penală nr. 364/A/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Bacăus -au dispus următoarele: În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de inculpatul G și părțile civile și "" împotriva sentinței penale nr.1067/30.03.2004, pronunțata in dosarul nr. 15.267/2003 al Judecătoriei Bacău.

S-a desființat in totalitate sentința atacată, a-a reținut cauza spre rejudecare si in fond:

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, în art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice in infracțiunile prevăzute de art. 266 pct. 2 Legea nr. 31/1990 modificata, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 37 Legea nr. 82/1991 și art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, formulată de partea civila "".

A fost achitat inculpatul G, fiul lui G si, născut la 14.06.1958 in comuna Zarnesti, jud. N, domiciliat în B,-/A/6, jud. B, cetățean român, studii 12 clase, ocupația - tehnician silvic la Direcția B, căsătorit, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut cu gradul des soldat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, conform art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, fapta nu este prevăzuta de legea penala.

A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penala, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul G să plătească suma de 46.633.446 lei rol (4.663,3446 lei ron) despăgubiri civile, actualizată la data executării plații, către partea civilă "".

În temeiul art. 14 al. 3 lit. a ipoteza 3 si art. 348 Cod procedură penală, a fost desființat contractul de cesiune de creanțe nr. 582/28.02.1995 încheiat între partea vătămată și inculpatul G și s-a dispus restabilirea situației anterioare prin restituirea prestațiilor conform contractului desființat.

Potrivit art.14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul sa plătească părții civile suma de 5.000 lei ron daune morale.

În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală a fost lăsată nesoluționată acțiunea civila având ca obiect obligațiile fiscale aferente infracțiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994 privind pe partea civila Ministerul Finanțelor Publice B -

Conform art.192 pct. 3 lit.b Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Potrivit art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a avut in vedere următoarele:

Partea civilă a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică deoarece:

1) greșita achitare, conform art.10 lit.d Cod procedură penală, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, întrucât fapta de amenințare cu
divulgarea unor fapte imaginare făcând aluzie la relațiile cu agenți de poliție,
comisă asupra unui cetățean străin, care nu cunoștea bine limba română, făcută
cu scopul de a determina încheierea unui înscris și obținerea unui avantaj,
constituie infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal.

2) greșita respingere a pretențiilor civile, întrucât a fost prejudiciat moral
prin fapta comisă de inculpat și greșita neanulare a înscrisului contract cesiune
de creanțe.

Partea civilă "" a criticat sentința pentru că:

1. greșita calificare juridică în infracțiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din
Legea 31/1990, în loc de art. 266 pct.2 din Legea 31/1990 după modificări, cu
aplicarea art.13 Cod penal;

- greșita certificare juridică în art. 11 din Legea 87/1994, în loc de art. 9 alin. lit.b din Legea 214/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

2. greșita neacordare a pretențiilor civile în cuantum de 29.277 dolari
daune materiale și 20.000 dolari daune morale;

3. greșita neanulare a înscrisului contract cesiune de creanțe.

Inculpatul Gaa preciată sentința ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

1. eferitor la infracțiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din Legea 31/1991,
nu a încasat și nu a folosit în scopuri personale suma de 10 milioane lei, ci,așa
cum rezultă din declarația martorei, a predat-o lui
.

Suma de 10 milioane lei a fost încasată înaintea întocmirii actului notarial, însă la data de 17.02.1995, când a fost întocmit contractul nr. 3882 la notariat, nu mai avea calitatea de administrator.

2. Nu a comis infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214
Cod penal, nici în ceea ce privește expedierea remorcii cu lemne către Vama
Nădlac și nici referitor la materialul lemnos vândut cu facturile nr. -,
- și - și nici pentru vânzarea celor 32 căsuțe fără achitarea prețului.

3. ncadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea
87/1991 a fost greșită întrucât nu era administrator la data de 17.02.1995.

Prin decizia penală nr.543/A/2008 din data de 09.12 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, n temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de inculpatul G și părțile civile și "", a fost esființată în totalitate sentința penală apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, art. 40 din Legea nr.82/1991, raportat la art. 289 od penal, art. 214 Cod penal și art. 11 din Legea nr.87/1994, toate cu aplicarea art.13 Cod penal, în art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 od penal, art. 194 alin. 2 od penal și art. 214 od penal, toate cu aplicarea art. 13 od penal.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 266 pct. 2 Legea nr. 31/1990 modificata, cu aplicarea art. 13 od penal, art.37 din Legea nr. 82/1991 și art. 9 alin.1 lit. b Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, cerere formulată de partea civila "".

A fost achitat inculpatul G, fiul lui G si, născut la 14.06.1958 în comuna, jud. N, domiciliat in B,-/A/6, jud. B, cetățean român, studii 12 clase, ocupația - tehnician silvic la Direcția B, căsătorit, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut - soldat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 od penal, conform art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzuta de legea penală.

S-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 od penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 od penal, cu aplicarea art. 13 od penal, art. 194 alin. 2 od penal, cu aplicarea art.13 od penal i art.214 od penal, cu aplicarea art.13 od penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art.14, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul G să plătească suma de 4.663,3 lei cu titlul de despăgubiri civile, actualizată la data executării plații, către partea civila "", prin lichidator judiciar "Profesional "

În temeiul art. 14 alin. 3 lit. a ipoteza 3 și art. 348 Cod procedură penală, s-a dispus desființarea contractului de cesiune de creanțe nr.582/28.02.1995, în cheiat între partea vătămat. și inculpatul G și restabilirea situației anterioare, prin restituirea prestațiilor conform contractului desființat.

În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, i art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 5.000 lei ron cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penala, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă, având ca obiect obligațiile fiscale aferente infracțiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, privind-o pe partea civilă Ministerul Finanțelor Publice B -

Conform art. 192 pct. 3 lit. od procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 6 iulie 1992, G și numitul, au înființat Societatea Comercială "", societate care are ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea materialului lemnos, la formarea capitalului social primul contribuind cu 90% iar ceilalți doi cu câte 5%.

Prin Hotărârea Adunării Generale a asociaților din 15 ianuarie 1994, G, și, au fost aleși și format Consiliul de Administrație a societății menționate mai sus, precizându-se prin hotărâre că toate tranzacțiile privind bunurile societății "", vor fi legale numai cu aprobarea sub semnătură a tuturor membrilor consiliului de administrație - fl. 24-39 vol. 1. Datorită abaterilor cu consecințe păgubitoare pentru societate, la data de 29 octombrie 1994, Adunarea Generală a Asociațiilor, Gaf ost schimbat din Consiliul de Administrație cu

Profitând de funcția pe care o deținea în Consiliul de Administrație al " ", G, cu rea - credință și fără aprobarea sub semnătură a celorlalți doi membri ai consiliului, în perioada 15

ianuarie - 29 octombrie 1994 a cauzat o pagubă societății comerciale mai sus arătată în sumă totală de 38.681.546 lei (ROL), după cum urmează:

La data de 24 martie 1994 a vândut din patrimoniul societății către "" B cu suma de 31.000.000 lei, brutăria unității împreună cu toate instalațiile, din care a însușit personal suma de 10.000.000 lei, fără aoî nregistra în contabilitatea societății, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoarea adăugată în sumă de 4.728.740 ROL ( fl. 40-72 și 175-179, 183 vol. 1).

Inculpatul G, în aceeași calitate, la data de 20 aprilie 1994, a trimis la export un camion BC. cu remorcă încărcat cu produse din lemn, dar care vama Nădlac a refuzat-o, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei, nu corespunde cu cea înscrisă în 1882 din 03 mai 1994 și reținută de ( "" B), în contul transportului-fl.40- 72, 190-192, 193 vol. 1.

Inculpatul G, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al "", fără aprobarea sub semnătură a celorlalți doi membri, cu facturile -, - și - a expediat "" A (care avea licență de transport), pentru ca aceasta, la rândul său, să o expedieze către partenerul extern italian, mai multe produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei. Datorită calității necorespunzătoare a produselor expediate, partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu fi repatriate în țară, inculpatul Gar edus prețul acestor produse la J, respectiv la 8.035.059 lei, cu facturile -, - și - din 30 august 1994, stornând în roșu primele trei facturi. Mai mult decât atât, din culpa aceluiași inculpat, din suma de 8.035.059 lei, partenerul străin și "" A nu a plătit decât 5.092.890 lei, prin aceasta aducându-se un prejudiciu societății în sumă de 11.110.102 lei-fl. 40, 104, 139, 211, 331-337.

Același inculpat în aceeași calitate, la 10 august 1994 cu factura -, a expediat către "" B un număr de 32 căsuțe lemn în sumă de 20.684.227 lei, fără ca societatea cu suma respectivă-fl.40-72, 198, 180-182, 343 vol. 1.

Același inculpat G, în aceiași calitate, primind de la societate 2066 dolari aduși de "" la societate (în valoare de 3.391.550 lei), i-a predat la 11 septembrie 1994 lui -reprezentant al "" A cu scopul menținerii bunelor relații între societăți, valută care nu a mai fost transformată în lei și virată (conform înțelegerii scrise-fl.120) în contul societății, pricinuind o pagubă de 3.391.550 lei (fl. 200-202, 226, 227, 354-356 vol. 1).

Tot inculpatul G, fiind exclus din conducerea Consiliului de Administrație, în scop de răzbunare, prin amenințarea că va da în vileag organelor de poliție anumite fapte penale care vor atrage arestarea asociatului străin, chemând chiar organele de poliție pentru a "sechestra" anumite utilaje (vezi procesul verbal din 28.02.1995 fl. 4-8), îl constrânge pe acesta să încheie cu el contractul de cesiune de creanțe, în sensul că "" recunoaște către inculpat o creanță de 20.000 dolari fără nici o justificare, în timp ce societatea la finele anului 1994 nu a înregistrat venituri. Ulterior, G a acționat societatea în judecată pentru plata sumei de 20.000 dolari acțiune care a făcut obiectul dosarului nr. 2690/1998 al Tribunalului Bacău (fl. 1-55 vol.2).

Cele arătate mai sus, au fost confirmate întru-totul prin expertizele contabile efectuate, actele de expediere a mărfurilor necorespunzătoare calitativ, acte de refuz din partea beneficiarilor, facturi stornate, primiri de sume în numerar, predări de valută și neîncasat contravaloarea acestora, procese-verbale etc. (fl. 40-47, 68-104, 120, 180-192, 211, 212, 331, 337 vol. 1), contractul de cedare de creanțe și anexele (fl. 1-18), procesul verbal întocmit de organele de poliție din 28 februarie 1995 (fl. 4-8 vol.2), plângerea penală și acțiunea de chemare în judecată (fl. 30-31 vol. 2), bilanțul contabil din care rezultă că la finele anului 1994 "" nu a realizat beneficii și nu se putea pune problema acordării inculpatului eventualele beneficii în sumă de 20.000 dolari (fl. 32-41 vol. 2), declarațiile lui (fl. 134-153 vol. 2), G (fl. 156-163), (164-168 vol.2), precum și recunoașterile parțiale făcute de inculpatul G cu ocazia declarațiilor ce i s-au luat la urmărirea penală scrise personal de acesta. Față de aspectele expuse mai sus, Tribunalul constată că în drept faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:

1. Fapta inculpatului G ca în calitate de membru în
Consiliul de Administrație la "", ca la 24 martie
1994 să vândă din perimetrul societății o cu anexele către
"" B cu suma de 31.000.000 lei, din care să însușească în
interes propriu suma de 10.000.000 lei, fără să dispună înregistrarea acesteia în
contabilitatea unității, iar prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata
către bugetul de stat în sumă de 4.728.740 lei, întrunește întru-totul elementele
constitutive ale infracțiunilor de însușire de bunuri ale unității, neînregistrarea de
operații în contabilitate și evaziune fiscală, prevăzute și pedepsite de art. 194
pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea 32/1991, cu referire la art. 289
Cod penal cu aplicare art. 13 Cod penal.

2. Fapta aceluiași inculpat ca în aceeași calitate la ""
B, cu rea - credință, la 20 aprilie 1994 să trimită la export mărfuri în calitate
necorespunzătoare în valoare de 3.495.667 lei, neurmărind încasarea
contravalorii acesteia, la 10 august 1994, să expedieze un număr de 32 căsuțe
din lemn în valoare de 20.684.227 lei către "" B, fără
mai urmări încasarea acestora, la 30 august 1994 să trimită la export alte
mărfuri-produse din lemn, necorespunzătoare calitativ în valoare de 16.136.555
lei, motiv pentru care la refuzul partenerului extern să reducă prețul acestora la
8,035.059 lei, încasând în final din aceasta doar 5.092.890 lei, pricinuind prin
aceasta unității o pagubă de 11.110.102 lei, iar la 11 septembrie 1994, să predea
din patrimoniul societății suma de 2066 dolari administratorului
"" A, fără a mai urmări și încasa contravaloarea acestora-3.3.91.550 lei, prin toate acestea pricinuind societății un prejudiciu total de 38.605.586 lei, întrunește întru-totul elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.

3. Fapta aceluiași inculpat ca la data de 28 februarie 1995, prin amenințare și constrângere morală că va da în vileag organelor de poliție fapte penale imaginare, care vor duce la arestarea imediată, prezentându-se chiar cu organele de poliție în vederea aplicării unui sechestru pe bunurile societății, să-l determine pe numitul (acționar la "" 90%) să încheie cu acesta un contract de cesiune de creanță de 20.000 dolari, fără nici o logică și justificare, întrunește întru-totul elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 13 din același cod.

În raport de aspectele constatate mai sus, a rezultat că sunt nefondate motivele de apel privind calificarea juridică a faptelor, inexistența faptelor, lipsa vinovăției inculpatului ori neîndeplinirea condițiilor de existență al infracțiunilor reținute mai sus.

În ceea, ce privește infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994 Cod penal, reținerea acestei fapte în sarcina inculpatului este greșită. Astfel, întrucât Legea nr.87/1994 a intrat în vigoare în luna noiembrie 1994, inculpatul trebuia achitat pentru această infracțiune, în temeiul art. 10 lit.b Cod procedură penală, întrucât în luna mai 1994 când s-au consumat activitățile ilicite fapta nu era incriminată, deci nu era prevăzută de legea penală.

De asemenea, tribunalul constatarea prescripția răspunderii penale a inculpatului a intervenit pentru toate faptele respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 13 Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, instanța a constatat ca fiind comisă la data de 28 februarie 1995, adică anterior modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este cea prevăzută de codul penal în vigoare la 28 februarie 1995 ca efect al aplicării art. 13 Cod penal, adică închisoarea de 6 luni la 3 ani. În această situație termenul prescripției speciale pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal s-a împlinit la data de 28 februarie 2000, iar la data comiterii faptei până în prezent au trecut 12 ani.

Prin urmare, s-a impus în baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală încetarea procesului penal și pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei din actele depuse la dosar și expertizelor efectuate, a rezultat că prejudiciul total produs părții civile "" este de 48.633.446 lei, valoare determinată însă la data comiterii faptelor. Întrucât nu a fost achitată părții civile se impune conform art. 14 și 346 Cod procedură penală să fie acordată părții civile integral cu reactualizarea acesteia în raport de coeficientul de inflație la data plății efective, adică la data executării hotărârii.

Astfel, valoarea de 48.633.446 lei care reprezintă despăgubiri materiale stabilită în anul 1995, va fi recalculată în raport de coeficientul de inflație la data executării hotărârii, pentru ca potrivit art. 14 Cod procedură penală despăgubirea să fie integrală.

Cât privește celelalte despăgubiri materiale și daunele morale pretinse de partea civilă "", nu au putut fi acordate deoarece nu au fost dovedite și nici justificate.

De asemenea, tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul neaplicării art. 348 Cod procedură penală și a art. 14 alin.3 Cod procedură penală și a omisiunii de anulare a înscrisului intitulat "cesiune de creanță", încheiat prin utilizarea violenței psihice-amenințarea săvârșită cu rea - credință de inculpat asupra unui partener de afaceri cetățean străin, respectiv asupra lui. Astfel cetățeanul străin a cedat psihic la presiunea la care a fost supus, situație în care încheierea actului intitulat "cesiune de creanțe" (din 28.02.2005) nu este rezultatul voinței libere a părții vătămate, ci rezultatul constrângerii psihice a acestuia de către inculpat.

Astfel, ținând cont de condiția de cetățean străin a părții vătămate, amenințarea săvârșită de inculpat a fost aptă în condițiile în care a fost exercitată, să insufle temere conform art. 956 alin.1 și 2 Cod civil, astfel încât conform art. 955 cod civil actul încheiat sub imperiul violenței în mediul de afaceri este lovit de nulitate.

Pe de altă parte s-a constatat că în mediul comercial-civil, utilizarea amenințării în scopul determinării unui partener de a contracta ori semna acte contrar voinței sale, contravin bunurilor moravuri și ordinii publice, motiv pentru care actul întocmit astfel are și o cauză nelicită, fiind lovită și sub acest aspect de sancțiunea nulității.

Pentru aceste considerente se impunea anularea de către instanța de fond a contractului intitulat "cesiune de creanțe" din 28.02.1995 și de asemenea trebuia să se dispună restabilirea situației anterioare încheierii actului.

S-a mai constatat în condițiile în care partea vătămată a fost șantajat, prin determinare contrar voinței sale să dispună asupra unor valori ce-i aparțineau și să le cedeze adversarului, acesta a fost în mod evident prejudiciat moral și deci obligarea la daune morale în limitele rezonabile se justifică.

Prin decizia penală nr. 870 din 29.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău au fost admise recursurile declarate de inculpatul G, partea vătămată și partea civilă "" împotriva deciziei penale nr. 364 din 28.06.2007 a Tribunalului Bacău, s-a casat în totalitate decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare în apel la Tribunalul Bacău pe motiv că minuta nu a fost semnată de către unul dintre magistrații care au alcătuit completul de judecată.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău cu nr-.

Procedând la verificarea sentinței apelate în raport de motivele de apel invocate instanța reține următoarele:

Privitor la primul motiv de apel invocat de partea civilă și care vizează greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art.194 alin. 2 Cod penal, instanța reține următoarele.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 28.02.1995 la sediul "" din comuna inculpatul Gac onstrâns partea civilă, prin amenințare, să încheie un contract de cesiune de creanțe prin care "" recunoștea față de inculpat o creanță de 20.000 de dolari SUA. Amenințarea a constat cu aducerea la cunoștința organelor judiciare de către inculpat a unor presupuse fapte penale săvârșite de către partea civilă care ar fi avut consecință arestarea acestuia și pentru a fi aptă să creeze o temere victimei inculpatul a chemat la sediul societății o cunoștință cu privire la care partea civilă a fost încunoștințat că este polițist. Această situație de fapt rezultă din plângerea și declarațiile părții civile care se coroborează pe deplin cu declarațiile martorilor G și precum și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptei. Referitor la declarațiile inculpatului, apărarea susținută de acesta precum că suma de 20. 000 dolari reprezenta contravaloarea părților sociale deținute de acesta este infirmată în primul rând de bilanțul contabil pe anul 1994 din care rezultă că societatea nu înregistra profit precum și din actele de înființare ale societății din care rezultă că aportul social al inculpatului este de 100.000 lei din care în realitate, potrivit declarațiilor acelorași martori inculpatul a depus doar 5.000 lei.

Fapta inculpatului G, astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 2 Cod penal, inculpatul determinând prin constrângere, materializată în varianta amenințării cu darea în vileag a unei fapte compromițătoare, partea civilă să își asume obligația de plată a sumei de 20.000 dolari.

Față de situația de fapt reținută cu privire la infracțiunea de șantaj se impune, sub aspectul laturii civile, obligarea inculpatului la plata de daune morale către partea civilă ca despăgubire pentru actele de constrângere exercitate asupra acestuia, fiind aplicabile în drept prevederile art. 14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil.

Tot ca o consecință a situației de fapt mai sus reținută se impune anularea contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 28.02.1995, acesta fiind încheiat prin constrângerea părții care s-a obligat, situație care contravine în mod evident ordinii publice.

Referitor la celelalte motive de apel invocate de părțile civile și la motivele de apel invocate de inculpatul G instanța reține următoarele:

În calitatea pe care o deținea la data de 24 martie 1994, aceea de membru al consiliului de administrație al "", inculpatul Gav ândut din patrimoniul societății o și anexe către "" B pentru suma de 31.000.000 ROL, din care nu a mai înregistrat în casieria societății suma de 10.000.000 ROL, suma pe care și-a însușit-o cu consecința producerii pentru societate a prejudiciului în același cuantum. Prin această operațiune inculpatul a sustras societatea de la plata TVA în sumă de 4.728.740 ROL către bugetul de stat. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de însușire de bunuri ale unității și neînregistrarea de operații în contabilitate, prevăzute și pedepsite de art.194 pct. 5 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal și art. 40 din Legea 32/1991, cu aplicarea art. 13 Cod penal, nejustificându-se cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de apelanți precum și apărările referitoare la inexistența faptelor și lipsa vinovăției inculpatului.

Tot în exercitarea aceleiași calități la data de 30 aprilie 1994 inculpatul a trimis la export mărfuri necorespunzătoare în valoare de 3.495.667 ROL fără a urmări încasarea contravalorii acestora. În aceeași modalitate a procedat inculpatul la data de 10 august 1994 cu marfa în valoare de 20.684.227 ROL trimisă către "" B precum și cu marfa în valoare de 16.136.555 ROL trimisă la export la data de 30 august 1994, pricinuind prin aceasta o pagubă unității de 11.110.102 ROL. La data de 11 septembrie inculpatul a predat administratorului "" A suma de 2066 dolari fără a mai urmări și încasa contravaloarea acestora, respectiv 3.391.550 lei. Prin faptele mai sus descrise, care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, s-a produs părții civile "" un prejudiciu total de 38.605.586 ROL.

Faptele mai sus descrise au fost pe deplin probate cu expertizele contabile efectuate în cauză, acte de expediere a mărfurilor, acte de refuz de către beneficiari, facturi stornate, primiri de sume în numerar,declarații de martori, declarațiile părții civile și declarațiile inculpatului.

În schimb, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994, pentru fapta din 24 martie 1994, criticile aduse de inculpat privind reținerea în mod greșit a acestei infracțiuni în sarcina sa sunt întemeiate întrucât la acea dată fapta nu era incriminată, Legea nr.87/1994, intrând în vigoare în noiembrie 1994.

Se mai reține că pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art.124 Cod penal.

Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul, partea civilă și partea civilă "", județul

În motivarea scrisă a recursului declarat de recurentul-inculpat s-a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:

greșit a fost reținută vinovăția sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

1. art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990;

2. art.40 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 Cod penal;

3. art.214 Cod penal (patru fapte);

4. art.194 alin.2 Cod penal, dispunându-se încetarea procesului penal, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție răspunderii penale și nu achitarea pentru aceste infracțiunii, așa cum rezultă din analizarea cu obiectivitate probelor administrate;

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, deși au fost administrate probe care au fost complet ignorate de instanță.

deși în mod constant, încă din faza urmăririi penale cât și în instanță, a declarat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni - implicit a faptelor din 24.03.1994 cu privire la vinderea din patrimoniul C "" al cărei administrator era, a unei brutării fără aoî nregistra în societate, că a încasat și folosit în interes propriu suma de 10.000,000 lei vechi pe care nu a înregistrat-o în contabilitate și prin acestea nu s-a perceput taxa pe valoare adăugată, fapte încriminate de dispozițiile art.194 pct.5 Legea nr.31/1990, art.40 din Legea nr.82/1991, cu referire la art.289 Cod penal și art.11 din Legea nr.87/1994 și au fost administrate probe în acest sens, instanța de fond constatând că faptele sunt prescrise a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr.31/1990 și art.40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art.289 Cod penal, fără a examina vinovăția sa cu privire la ceste infracțiuni și a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr.87/1994.

s-a reținut că la data de 24.03.1994 a vândut din patrimoniul societății către "" C cu suma de 31.000.000 lei brutăria unității împreună cu toate instalațiile, din care ar fi însușit suma de 10.000.000 l, fără aoî nregistra în contabilitatea societății, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoare adăugată în sumă de 4.278.740 lei, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art.194 pct 5 din Legea nr.31/1990 (a însușit suma de 10.000.000) și art.40 din Legea nr.82/1991(nu a înregistrat suma în contabilitate), cu referire la art.289 Cod penal;

art. 194 pct.5 din Legea nr.31/1990 încriminează fapta administratorilor, care cu rea - credință folosesc bunurile sau creditul societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lor propriu, ori pentru a favoriza altă societate în care sunt implicați; în sarcina mea reținându-se că la 24.03.2004 am încasat suma de 10.000.000 lei vechi avans pentru vânzarea unei brutării din societate și suma mi-aș fi însușit- Nu se face vinovat el de însușirea acestei sume, ci acționarul majoritar, astfel cum rezultă din probele administrate și care nu au fost examinate de instanța de fond:

În perioada martie 1993-octombrie 1994 a fost administrator al "" și coacționar cu o participare de 5%, alături de -.-cu 5% și cetățeanul italian, care avea pachetul majoritar de 90 % și care avea de fapt puterea de decizie, mai ales că, contractele cu Italia erau aranjate de acesta.

În luna martie 1994 a hotărât vânzarea i și a utilajelor ce aparțineau societății fiind înscrise în lista inventarului de mijloace fixe.

La data de 24.martie 1994- s-au deplasat împreună și fiind însoțiți de, care era translator, întrucât la acea dată italianul nu cunoștea limba română, la sediul cumpărătorului.

Cu acea ocazie s-a discutat prețul, hotărând ca vânzarea să se facă pe persoană fizică, pentru a nu se plăti TVA, cumpărătorul achitând un avans de 10.000.000 lei, pentru care s-a încheiat procesul verbal din 24.03.1994-fila 183 dos.urm.penală semnat de el ca administrator.

Suma de 10. 000.000 lei încasată cu acest titlu a fost însușită de și nu de el, situație pe care a aflat-o ulterior și această împrejurare rezultă din:

1. -declarația martorei -fila 115 dos.fond, care a declarat
că după încasarea sumei, care se întorcea la societate a luat suma
de 10.000.000 lei pentru aod epune la casieria unității întrucât nu aveam
chitanțier; că în mod obișnuit acesta depunea la casierie sume mai mici decât cele
încasate, restul fiind însușit de acesta.

2. - suplimentul la raportul de expertiză contabilă,
efectuat la instanța de fond, care verificând documentele contabile la sediul
societății a constatat ca la data de 25.03.2004 s-au înregistrat în contul 462-
credit societate două chitanțe:

- chitanța nr.38 pentru suma de 780.000 lei-credit societate;

- chitanța nr. 39 pentru suma de 7.012.683 lei-credit societatea, deși aceste chitanțe trebuiau înregistrate în contul 416-cont client clienți ca preț al vânzării; nu a putut explica de unde provenea suma depusă drept aport personal.

El a depus pe numele meu echivalentul a 5% din suma de 10.000.000 lei, iar din restul și-a mai însușit o mică parte depunând-chiar în această manieră mai puțin cu 2.000.000 lei.

3. procesul verbal din 24.03.1994, care deși găsit la sediul societății nu a fost înregistrat în contabilitate, din dispoziția patronului; din acest fapt decurge concluzia logică că nu el a dispus de această sumă; dacă ar fi dispus el de această sumă nu depunea procesul verbal la contabilitate pentru a fi prins în evidențe, ci îl distrugea; a fost convins că cel care a primit suma a și depus-o în mod legal la casierie, dacă el ar fi însușit suma, nu preconstituia dovada prin depunerea procesului verbal de încasare a sumei, care evident îl învinovățea.

- pentru restul de 21.000.000 lei s-au eliberat chitanțele eliberate în perioada 4-25.04.1994-sunt prinse în contabilitate și în registrul de casă-situație stabilită de expert.

- plângerea făcută de la II XI 1999 la parchet-fila 152 dos.urm.pen, în care reclamându-l pentru șantaj declară că l-a amenințat că o să-l reclame pentru că a primit bani din vânzarea i pe care nu i-a depus la casierie.

II. art.40 Lg.82/1991 cu referire la art.289 Cod penal încriminează efectuarea cu știință de înregistrări inexacte,precum și omiterea cu știință a înregistrărilor contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanțul contabil.

S-a reținut că nu a înregistrat suma de 10.000.000 lei încasat ca avans pentru brutăria vândută, deși așa cum a arătat mai sus de această sumă a dispus acționarul majoritar. Suma a fost înregistrată în contabilitate, dar nu ca avans vânzare, ci ca aport personal, așa cum a dorit acesta.

Se solicită să se rețină nevinovăția sa pentru aceste două infracțiuni.

Mai mult decât atât, se motivează de recurentul-inculpat:

- actul de vânzare - cumpărare notarial s-a încheiat la data când el nu mai era administrator al societății și a fost semnat de cei trei acționari.

- a semnat actul după ce au semnat ceilalți doi acționari și doar în această calitate de acționar și nu administrator;

III. Infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art.214 Cod penal (4 fapte)

- aceste fapte sunt de natură contractuală, acte pe care le-a efectuat în calitatea mea de administrator la acea dată în societate, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Instanța de apel, fără a examina probele administrate a reținut într-o frază doar-fila 24 alin.3 din decizie-vinovăția sa pentru cele 4 fapte de gestiune frauduloasă pe baza expertizelor contabile, declarațiile de martori și chiar declarațiile inculpatului.

Instanța de apel avea obligația legală de a examina probele la care s-a referit, situație în care s-ar fi observat că aceste probe conduc tocmai la stabilirea nevinovăției sale.

Aceste fapte de gestiune frauduloasă ar consta în următoarele (reținute prin rechizitor și confirmate de instanța de apel):

1."La data de 20.04.1994 a trimis la export un camion BC.01JXR cu remorcă cu produse din lemn, dar care a fost refuzată de vama Nădlac, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei nu corespundea cu cea înscrisă in 1882 din 3.05.1994 și factura de export 02/1994 produse care nu s-au mai întors în unitate, ci au fost reținută de "" în contul transportului."

Returnarea produselor din lemn nu-i este lui imputabilă, deoarece cel care răspundea de calitatea produselor era o altă persoană.

Nu s-a putut face plata transportului decât în momentul când ul emitea factura de plată, factură care nu a fost emisă, situație care rezultă din expertiza contabilă. La data schimbării sale din funcția de administrator se cunoștea această situație, dar societatea nu a mai făcut vreun demers pentru recuperarea materialelor rămase în custodia ului, situație subliniată prin raportul de expertiză.

2. "În calitate de membru al Consiliului de administrație, fără aprobare sub semnătură a celorlalți membri, cu facturile -448672 și -, a expediat prin "" RL A, care avea licență de export către partenerul extern italian produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei. Datorită calității necorespunzătoare partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu îl returnate în țară inculpatul -. a redus prețui acestor produse la J, la 8.035.059 lei și "" a achitat doar această sumă."

Face precizarea că aprobarea membrilor Consiliului de administrație se referă doar la operațiunile de vindere din patrimoniu și nu la operațiile comerciale curente.

Din probele administrate rezultă însă că reducerea prețului s-a făcut de, care a însoțit personal marfa în Italia, a participat la recepția mărfii în Italia și a tratat cu beneficiarul extern asupra reducerii prețului, încasând suma convenită cu această, sumă cu care a revenit în țară și a predat-o personal societății prin care s-a derulat exportul, deși procedeul era ilegal-plata în valută trebuind să se deruleze numai prin bancă.

În mod obișnuit însoțea marfa în Italia, încasa personal valuta și o preda societății prin care se expedia marfa.

Această situație rezultă din:

1.declarația lui dată la procuror la 10.11 1999-unde recunoaște că: a însoțit marfa în Italia și a încasat J din prețul din factură, acceptând deci reducerea prețului,sumă cu care a venit în țară;

-în mod obișnuit însoțea marfa și încasa prețul în valută;

-că a achitat personal sau trimitea valuta prin mine sau prin valuta la societatea care avea autorizație de export;

Procedând în acest mod a încălcat flagrant legea română, întrucât toate operațiunile de export trebuiau derulate prin Bancă-fiind operațiuni valutare, astfel cum se precizează și în raportul de expertiză contabilă pct.17

-pentru aceste nereguli, încasarea personal a valutei din Italia, fără a fi depusă în Bancă - Direcția Controlului financiar de stat a amendat societatea și la data de 28.02.1995 prin procesul verbal depus la dosar cu suma de 8.060.347 lei vechi pentru "nerepatrierea și repatrierea cu întârziere a contravalorii exporturilor realizate de C L în perioada 1994 către firma din Italia.

2-declarația martorului, administratorul societății din A, care a declarat că achita personal la firmă în valută prețul mărfii încasat de el în Italia, sau trimitea aceste sume prin sau prin el;

3.Nota de discuții din 10.08,1994 între "" A, prin și și când în urma reducerii facturii la Jaa chitat personal 900 dolari-fila 42 și 43 dos.instanță fond.

4. Adresa trimisă de cumpărătorul italian a acestei mărfi către "" A, prin care se atestă că aceste facturi au fost achitate direct reprezentanților "", și cu care au existat toate raporturile comerciale potrivit chitanțelor eliberate direct acestora-fila 43 dos.

5.expertiza contabilă care la pct 11-16 raport stabilește că marfa a plecat din țară corect în Italia prin redirijarea acesteia personal de și încasarea unor sume inferioare celor din facturi personal de acesta conduce la concluzia că dacă nu s-au achitai integral facturile vinovat este M care a fost prezent la recepție și a primit în mână valoarea mărfii deși sumele trebuiau virate la societatea care a intermediat vânzarea Mai mult decât atât₉însăși societatea italiana prin faxul trimis "" A confirmă că cele trei facturi au fost achitate regulamentar în anul 1994 lui și și că nu mai datorează alte sume pentru aceste facturi.

5.Sentința civilă nr. 112/1999 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7.694 prin care a fost respinsă acțiunea formulată de "" împotriva C "" A, cu motivarea că relația comercială s-a făcut în afara cadrului legal, respectiv nr.HG215/1992 și însăși a achitat 500 dolari, subrogându-se societății italiene importatoare.

3. "același inculpat,în aceiași calitate la 10 august 1994 cu factura - a expediat către S, "" B 32 căsuțe de lemn în sumă de 20.684.227 fără ca societatea să fi plătit contravaloarea acestora".

S-a livrat acestei societăți căsuțele și s-a încheiat protocolul din 10.08.1994, potrivit căruia se stabilea termenul de plată și sancțiunea în caz de nerespectare a acestui termen -fila 123, potrivit căruia dacă nu se achitau căsuțele la termen, acestea deveneau proprietate "" L, urmând a se deconta valoarea materialelor utilizate la fabricarea lor, materiale care aparțineau ""

După plecarea sa, noul administrator avea obligația urmăririi contractelor în curs și împrejurarea că nu a făcut-o nu-mi poate fi imputabilă lui.

De altfel prin sentința civilă nr.192/1999, pronunțată de Tribunalul Bacău în dos.nr.6.377/1977 a fost obligată "" să achite "" contravaloarea acestor căsuțe.

În cauză este vorba de o relație comercială și nu de o faptă penală.

4. "același inculpat primind de la societate 2.066 dolari aduși de i-a predat la 11 sept.1994 lui cu scopul menținerii bunelor relații între societăți, valută care nu a mai fost transformată în lei și virată în contul societății pricinuind o pagubă de 3.- lei

El a predat această sumă personal, care a fost adusă din Italia de, dar din dispoziția lui, situație ce rezultă din însăși declarația lui -fila 150 dos.urm.penală, care recunoaște că suma a fost adusă din Italia de și dată lui să o predea societății din

Deci nu i se poate imputa lui că ar fi dat suma pentru păstrarea bunelor relații cu această societate, ci pentru că suma era datorată pentru operațiunile efectuate.

Pentru această sumă, nedecontată în lei după reținerea comisionului "" a acționat în judecată "" A și prin sentința civilă nr.112/1999, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.7694/1998 a fost respinsă acțiunea cu motivarea că operațiunea s-a desfășurat în afara legii.

IV. infracțiunea de șantaj, prevăzută de art.194 Cod penal, constând în aceea că: "fiind exclus din conducerea Consiliului de Administrație, în scop de răzbunare, prin amenințarea lui că va da în vileag organelor de poliție anumite fapte penale care vor atrage arestarea sa, îl constrânge pe acesta să încheie contractul de cesiune de creanță, în sensul că "" recunoaște către el o creanță de 20.000 dolari fără nicio justificare, în timp ce societate la finele anului 1994 nu a înregistrat venituri"

Instanța de apel a reținut că a constrâns prin amenințare să încheie un contract de cesiune de creanțe prin care "" recunoștea față de el o creanță de 20.000 dolari SUA, "cu aducerea la cunoștința organelor judiciare a unor presupuse fapte penale săvârșite de partea civilă care ar fi avut consecință arestarea acestuia. Declarația sa prin care a susținut că această sumă reprezintă contravaloarea părților sociale deținute în societate a fost înlăturată ca nesinceră cu motivarea preluată din rechizitoriu, întrucâtdin bilanțul contabil pe anul 1994 din care rezultă că societatea nu a înregistrat profit, iar din actele de înființare ale societății rezultă că aportul social al inculpatului este de 100.000 lei, din care în realitate inculpatul a depus doar 5000 lei.

Această motivare, se susține de recurentul-inculpat, este chiar hilară pentru că pe de o parte din contractul de societate declarația mea am arătat că din capitalul social de 100.000 lei eu am deținut 5 %, 5 %, adică câte 5000 lei fiecare, restul de 90 % aparținând partenerului străin, iar pe de altă parte, patrimoniul societății era format din terenuri construcții, utilaje etc..

Nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj, deoarece el a avut inițiativa plecării din Consiliul de conducere ca urmare a neregulilor și ilegalităților vădite făcute de acționarul majoritar și chiar a plecării din societate.

Datorită gravelor nereguli produse de acționarul majoritar, încălcării grave a legislației române în adunarea generală a asociaților din15.021995, când s-a încheiat și procesul verbal-fila 32 dos.urmărire penală a declarat că vrea să se retragă din societate și să vândă cele 5 părți sociale, motivat de faptul că a încasat valuta direct de la beneficiarul din Italia, deși avea obligația să o depună în Bancă și că și-a însușit bani din societate.

Din luna februarie 1995 a convenit împreună cu, acționarul care avea tot 5% din acțiuni să le cedeze acționarului majoritar și s-a stabilit de comun acord ca valoarea acestor 5% este de 20.000 dolari fiecare acționar cu 5% din acțiuni.

Prin procesul verbal din 15.02.1995 a adunării generală a asociaților-fila 32 urmărire penală s-a consemnat că el a anunțat că dorește să vândă cele 5 % din acțiuni, ca urmare a modului nelegal cum acționarul majoritar încasa valuta și își însușea bani din societate.

Urmare a acestei hotărâri s-a încheiat Actul adițional la actul de constituirea al "", autentificat sub nr.4730/27.02.1995-fila 256 urmărire penală, prin care " -. se retrage din societate și cedează lui partea sa socială de 5000 lei;

- prin primirea acestor părți sociale devine proprietarul întregului capital social și își manifestă intenția de a conduce activitatea ca unic acționar" (în același mod și și-a cedat si el partea sa socială de 5.000 lei)

- prin Notificarea din 28.02.1995 - fila 244 - personal s-a obligat ca suma de 36.000.000 lei (reprezentând c/v părților sociale să fie transferat în contul lui -. care devine creditor al ""

În aceste condiții s-a încheiat Contractul de cesiune din 28.02.1995 semnat personal de, prin care el, inculpatul a cedat drepturile sale la."", inclusiv partea socială de 5000 lei, contractul de garanție din 28.02.1995 între "", semnat de toți membrii Consiliului de administrație, patronul, prin care societate garantează plata sumei de 20.000 dolari prin ipotecarea unor bunuri imobile, precum și contractul privind asigurarea și realizarea creanței mele din aceiași dată.

- în același fel a procedat și, acționarul cu 5000 lei părți sociale, pentru aceiași sumă de 20.000 dolari - încheindu-se în același mod actul adițional la contractul de societate.

-. A primit imediat prețul convenit de 20.000 dolari în jocuri de noroc astfel cum singur a declarat în instanță.

La acea dată s-a întocmit și cu Actul adițional autentificat sub nr.2611 din 5 noiembrie 1994, depus de mine la dosar, prin care acesta se retrage din societate și cedează cele 5 părți sociale lui și ca preț al părților sociale primește videojocuri sau contravaloarea lor de 15.000 dolari USA.

Pentru că eu nu am putut primi prețul s-a încheiat contractul de cesiune și de garanție.

acțiunilor de către mine și s-a făcut de comun acord cu acționarul majoritar, fără vreo amenințare.

Împrejurarea că de nenumărate rânduri l-a atenționat asupra modului nelegal cum proceda și cu care nu era de acord l-a determinat să încetez orice colaborarea.

Contractul de cesiune nu s-a încheiat ca urmare a vreunei amenințări sau șantaj El a reclamat fapte comise de, iar, ulterior, l-a reclamat și el pentru a contracara acuzațiile mele.

în a aprecia asupra acestei infracțiuni este faptul că deși se pretinde că șantajul s-ar fi produs în anul 1994, abia după ce l-a acționat în judecată pentru recuperarea creanței în dosarul nr.2.690/1998 al Tribunalului Bacău N. și-a amintit de șantaj în anul 1999-fiIa 152 urmărire penală.

Martorii cu care a încercat să dovedească șantajul sunt salariații săi și acum și, aceștia referindu-se la amenințările din anul 1994, când ar fi auzit personal că l-a amenințat că-l reclamă pentru că nu respectă legea, au declarat mincinos, pentru simplul motiv că la acea dată nu știa românește și se servea de translator.

Însăși în declarația dată și în instanță a declarat că - el îi reproșa că încasează personal valuta în străinătate și plata nu se face prin Bancă, cum dispune legea noastră (aspect constatat din 1995 de organele financiare care l-au și amendat pentru acest lucru, precum și de expertizele contabile efectuate în cauză).

La urmărirea penală declară că l-a acuzat că și "a însușit din banii încasați pentru brutăria vândută." A încercat în acest mod să nu mai plătească ce îmi datora, el urmărind în acest mod anularea contractului de cesiune.

Recurentul-parte civilă o, în motivarea scrisă a recursului a criticat hotărârile pronunțate, susținând că în ce privește acțiunea civilă, a solicitat obligarea la plata de daune morale în cuantum de 50.000 Euro și consideră că instanța a acordat daunele morale în cuantum cu totul insuficient, astfel încât acestea nu sunt în măsură să răspundă principiul reparării integrale a prejudiciului.

Datorită activității inculpatului societatea în care sunt asociat este actualmente în procedura falimentului, cu toate consecințele ce decurg din acesta. În ce îl privește, a suferit un prejudiciu de imagine important. Mai mult, datorită modului în care a acționat inculpatul a evitat atât implicarea în alte activități comerciale pierzându-mi încrederea temporar în posibilitatea desfășurării într-un mediu sănătos a afacerii pe care o deținea.

Recurenta-parte civilă "", județul B nu a motivat recursul în scris.

În susținerile orale făcute prin apărătorii aleși, recurenții au criticat hotărârile pronunțate pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând decizia penală recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, desigur pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.

Referitor la recursurile părților civile "" și, Curtea reține următoarele:

Recurentele -părți civile "", județul B și au declarat recurs prin cererile din data de 18.12.2008, dar recursurile nu au fost motivate prin cererile prin care au declarat recurs.

Cauza s-a primit de instanța de recurs la data de 09.02.2009 și s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 05.03.2009, orele 8,30.

La acest termen de judecată, când procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, judecarea cauzei s-a amânat pentru data 09.04.2009-fl.17, la cererea recurentului-inculpat și a recurentului-parte civilă, care au solicitat termen pentru a-și angaja apărători.

La termenul de judecată din data de 09.04.2009, judecarea recursurilor a fost amânată pentru data de 07.05.2009-fl.63, la cererea apărătorului ales al recurentului-inculpat, care se afla în imposibilitate de a se prezenta în instanță, fiind bolnav.

La acest termen, cu procedura legal îndeplinită, recurentele părți civile nu au fost prezente.

Abia la terenul de judecată din data 07.05.2009-fl.71-73, recurentele părți civile au depus, prin apărătorul ales, motivele de recurs.

În conformitate cu art.385/10 Cod procedură penală, "(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

(2^1) În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu."

Așa cum se arăta recursurile au fost motivate de recurentele părți civile cu mult după termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală.

Curtea constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penal, respectiv: nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, instanța nu a fost sesizată legal, instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate, ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii, urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie,judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori,instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat și când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, motive de recurs pe care Curtea ar fi obligată să le examineze din oficiu.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-inculpat, Curtea reține următoarele:

Expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanța cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări și alte date în legătură cu soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art.356 Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția.

Instanța de apel, cu deosebire în condițiile în care a desființat în totalitate sentința penală pronunțată de instanța de prima instanță și a soluționat pe fond

cauza avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluția, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susținerile din actul de sesizare a instanței, apărările pe care și le-a făcut inculpatul și să argumenteze care dintre acestea și de ce sunt neconforme cu realitatea.

Prima instanță nu putea pronunța o hotărâre, fie ea și de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescriere a răspunderii penale, făcând o analiză temeinică a probelor administrate și stabilirea convingătoare a raporturilor juridice dintre părți și a adevărului.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.

Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu R (94) 12 a Comitetului de Miniștri ai Membre asupra eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia"judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor".

Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.

Această poziție a instanței de apel este reliefată și de practica CEDO -cauza Boldea contra Românieiîn care se arată că:"judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".

Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Conveție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (împotriva Italiei, Hotărârea din.13.05.1980), a statuat că acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observațiile sale sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate cum trebuie de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art.6 implică în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților( împotriva Franței,Hotărârea (GC), nr.47287/99, CEDO 2004-1 șide împotriva Olandei,Hotărârea din 19.04.1994).

Din examinarea deciziei penale recurate rezultă că aceasta nu respectă exigențele prevăzute de dispozițiile procedurale, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze recente pronunțate și împotriva României, aspecte prezentate și analizate mai sus.

Trebuie observat că pe tot parcursul procesul penal, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, recurentul-inculpat a susținut că este nevinovat și a solicitat aplicarea dispozițiilor art.13 Cod procedură penală, privind continuarea procesului penal.

În susținerea nevinovăției sale, recurentul-inculpat a invocat, așa cum rezultă motivele scrise de apel-fl.74-81 și din preambulul deciziei penale recurate-106-108, în cea mai mare parte, aceleași motive cu cele prezentate mai sus ca motive de recurs în această cauză.

Ori, din examinarea deciziei penale recurate, Curtea constată că instanța de apel, în loc să procedeze la examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de probă ale inculpatului, să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de acesta și să convingă părțile că soluția pronunțată este sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care i-a determinat pe judecători să adopte soluția dispusă în cauză, instanța de apel, ignorând motivele de apel s-a mulțumit să expedieze justificarea soluției prin câteva fraze.

Acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât a avut loc după ce Curtea de Apel Bacăua dispus de mai multe ori casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, ciclul procesual reluându-se de la instanța de fond și de mai multe ori de la instanța de apel pentru diverse greșeli procedurale.

În conformitate cu prevederile art.385/15 pct.2 lit. Cod procedură penală, instanța admite recursul, casând hotărârea atacată șidispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute înart. 385^9alin. 1 pct. 3 - 5, pct. 6 teza a doua, pct. 7 - 10 și pct. 21.

Deci casarea hotărârii recurate și rejudecarea de instanța a cărei hotărâre a fost casată se dispune și atunci când"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția" (art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, dată fiind strânsa legătură dintre recursurile declarate în cauză, vor fi admise recursurile, se va dispune casarea deciziei penale recurate și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.

Desigur că, față de aspectele prezentate mai sus referitoare la motivarea recursurilor de recurentele-părți civile, având în vedere dispozițiile art.372 alin.1 Cod procedură penală, referitoare la principiulnon reformatio in pejus,instanța de trimitere nu va putea crea inculpatului o situație mai grea în propria cale de atac, nici în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei.

În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menținute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din 14.10.2008 inclusiv și declarația dată de inculpat la data de 09.12.2008.

Cu ocazia rejudecării apelurilor Tribunalul trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate și analizate conform legii.

Instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate în motivele scrise de recurs, cât și în preambulul prezentei decizii.

Se va constata că recurentul a fost asistat de apărător ales atât la instanța de apel, cât și la instanța de recurs.

Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat G și recursurile declarate de recurentele-părți civile și "", județul împotriva deciziei penale nr.543/A din data de 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Desființează în totalitate decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.

În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menținute actele procedurale efectuate în cauză până la până la termenul de judecată din 14.10.2008 inclusiv și declarația dată de inculpat la data de 09.12.2008.

Constată că recurentul a fost asistat de apărător ales atât la instanța de apel, cât și la instanța de recurs.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Bogdan Adrian

GREFIER,

Red.sent.penală

Pronunțat dec. apel. -

Red.dec.recurs

El. - 4 ex.

17.06.2009

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Bogdan Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Bacau Luarea măsurii internării medicale (art. 114 și cod penal art. 162 c.p.p.). Decizia 398/2009. Curtea de Apel Bacau Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Bacau