Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 399
Ședința publică din data de 04 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 189/A din data de 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. - prin substituirea av. - apărător desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - arată că s-a declarat recursul, însă nu a fost motivat, iar inculpatul nu s-a prezentat în instanță.
Față de această situație, solicită admiterea recursului, acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei, precum și plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate având în vedere că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică ridicată și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr 252/ 03 februarie 2009 a Judecătoriei Bacău, pronunțată in dosar nr- s-a dispus următoarele:
În baza art. 87 alin.1 din OUG. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal si art.74 alin.1 lit.c Cod penal în condițiile art.76 alin.1 lit.d și art.80 Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, la 08.08.1982 în B, domiciliat în B-/B/9, jud.B, -, recidivist, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art.83 penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepselor accesorii, aplicate prin sentința penală nr.283/D/30.05.2007 a Tribunalului Bacău rămasă definitivă la data de 18.12.2007 prin nerecurare, și s-a cumulat pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa anterioara de 3 ani închisoare.
Pedeapsa rezultanta de executat:3 ani și 8 luni închisoareși pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza aIIa și b Cod penal pe o durata de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza aIIa si b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s- dedus (s-a computat) din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, respectiv de la 12.11.2006 la 25.01.2007 inclusiv.
S-a luat act ca inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În baza art.191 alin.1 Cod proc. Penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 17/ 18.03.2008 inculpatul a fost depistat și urmărit în trafic în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare -, aparținând numitei, pe străzile, Erou G, din municipiul
Deoarece inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul B unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră, stabilindu-se, conform Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 685-686 din 18.03.2008 al Laboratorului toxicologie din cadrul Serviciului de Medicină Legală B, următoarele valori ale alcoolemiei: 2,05 g%o (prima probă, luată la ora 0l. 45), respectiv 1,90 g%o (cea de- a doua probă, luată la ora 02.45).
Fiind audiat, atât la urmărirea penală cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, declarația sa coroborându-se cu restul materialului probator administrat în cauză, respectiv proces verbal de depistare, declarații de martor, buletin analiză toxicologică respectiv rezultat aparat etilotest.
Situația de fapt mai sus relatata a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare fl. 3,4 dup; declarații de martor fl. 5 dup; buletin analiză toxicologică respectiv rezultat etilotest fl. 6-11dup; declarații inculpat fl. 16-18 dup, fl. 41 dosar.
Având in vedere situația de fapt reținută, în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG.nr.195/2002 modificată și republicată, respectiv "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolica de peste o,80g/l alcool pur în sânge".
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte deduse din aceea ca a avut reprezentarea a faptelor săvârșite și a rezultatului, acceptând posibilitatea producerii acestuia.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, anume limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social generic și concret al faptelor, împrejurările concrete ale săvârșirii acestora, dar și circumstanțele personale, sub acest ultim aspect reținându-se faptul ca inculpatul este recidivist postcondamnatoriu.
Însă, față de poziția sinceră în fața organelor judiciare, de recunoaștere a faptelor săvârșite, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.c, și, în consecință, a coborât pedeapsa aplicata sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art.76 alin1 lit.d și art.80 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU care critică ca nelegală soluția primei instanțe sub aspectul greșitei deduceri a perioadei executate anterior de inculpat, cât și inculpatul -, fără a -și motiva cererea de apel însă, oral, în instanță, personal și prin apărătorul din oficiu a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată cu privire la motivele invocate, a considerat că apelul parchetului este întemeiat, iar a inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod legal, prima instanță a dispus, în baza art.83 penal revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare si a pedepselor accesorii, aplicate prin sentința penala nr.283/D/30.05.2007 a Tribunalului Bacău rămasa definitiva la data de 18.12.2007 prin nerecurare, și a cumulat pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa anterioara de 3 ani închisoare.
De asemenea s-a dispus, în baza art. 88 Cod penal deducerea din pedeapsa de executat durata reținerii și arestului preventiv, respectiv de la 12.11.2006 la 25.01.2007 inclusiv.
Din analiza sentinței penale nr 283/ 2007 Tribunalului Bacău cât și din relațiile de la locul de detenție rezultă că apelantul inculpat a fost arestat de la data de 12 decembrie 2006 și nu de la 12 noiembrie 2006, cum greșit a reținut prima instanță.
Cu privire la motivul de apel invocat de inculpat, tribunalul a reținut că, pe baza unor probe concludente, judicios administrate si temeinic apreciate, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a făcut o încadrare juridică legală a faptelor, apelantul fiind trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG. 195/2002, respectiv " conducere unui autovehicul pe drumurile publice având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala", constând în aceea că, la data de 17/18.03.2008 a condus autoturismul marca Renault cu nr.de înmatriculare -, aparținând numitei pe raza municipiului B, având în sânge o îmbibație alcoolica de 2,05gr%o la prima probă și 1,90gr%o la a doua probă.
În art. 72 Cod penal se arată că,la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În aceste condiții, în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusa judecății, tribunalul a considerat că, având în vedere împrejurările comiterii faptelor, gravitatea acestora, care a constat în conducerea unui autoturism, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,05gr%o la prima probă și 1,90gr%o la a doua probă, denotă un grad sporit de pericol social.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și starea de recidivă post-condamnatorie în care a fost săvârșită fapta, respectiv a celei prev de art 37 lit a Cod penal, pedeapsa aplicată fiind redusă sub minim, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, astfel că aceasta a fost corect individualizată și nu se impune reducerea acesteia.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, fără nicio motivare în cererea scrisă.
Oral, cu ocazia dezbaterilor, avocatul desemnat din oficiu a reiterat motivul formulat de inculpat privind individualizarea pedepsei, solicitând să se acorde eficiență mai mare circumstanțelor atenuante.
Motivul invocat constituie cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14
C.P.P.Verificând decizia pe baza motivului invocat Curtea constată că recursul nu este fondat.
Infracțiunea de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge îmbibație alcoolică peste 0,80 gr %o este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare, coborând pedeapsa sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c, constând în buna comportare a acestuia după comiterea faptei.
Infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 este una de pericol prin comiterea ei creându-se o stare de nesiguranță pentru ceilalți participanți la trafic. În cauză gradul de pericol este sporit și de valoarea mare a alcoolemiei pe care o avea inculpatul la momentul constatării faptei.
În plus, din fișa de cazier rezultă că anterior inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei, iar noua infracțiune a fost comisă în termenul de încercare al suspendării, expunându-se astfel tuturor consecințelor ce decurg din această situație: stare de recidivă, revocarea suspendării, cumulul pedepselor și executarea acestora numai în regim de detenție.
În același timp, reiterarea comportamentului delincvent denotă lipsa de respect inculpatului pentru valorile sociale ocrotite de lege.
Din considerentele arătate, Curtea apreciază că în cauză s- realizat o justă individualizare pedepsei, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72, hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice.
În consecință, în baza art. 38515pct.1 lit. b se C.P.P. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit. b respingeC.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 189/A din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocat, desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. 2 obligăC.P.P. inculpatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul de avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință, azi 04.06.2009.
Pentru
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene
Aflată în
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
Red. VS
Red. Gh /
Red. EE
Tehnored. DE/2 ex
19.06.2009
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene