Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- (2528/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.105/
Ședința publică de la 19 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Florentina Dragomir
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - reprezentat prin procuror -.
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 156 din 12 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 517/A din data de 01 octombrie 2008 pronunțată Tribunalul București - Secția a II Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică lipsește: recurentul inculpat, fiind reprezentat de avocat, împuternicire avocațială fila 13 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează instanței atașarea relațiilor solicitate de la Ministerul Administrației și Internelor din România - Inspectoratul de poliție al județului I,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că din relațiile trimise de Ministerul Administrației și Internelor din România - Inspectoratul de poliție al județului I, reiese că doi din cei 4 ofițeri anchetatori, respectiv nu face parte din structurile poliției judiciare, în condițiile în care acesta a întocmit referatul de terminare a urmăriri penale, a luat declarația de învinuit și a întocmit procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii.
Referitor la inspectorul principal de poliție acesta a fost numit prin Dispoziția R nr.4140, în baza avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1030/C/2005, ceilalți doi fiind numiți prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, motive pentru care apreciază că dispoziția R nu are nici o valoare, dat fiind că legea stabilește că numai ministrul dă abilitarea unui polițist, de a fi organ de cercetare penală al poliției judiciare.
Consideră că în dosarul de urmărire penală 4 din cele 5 acte de urmărire penală sunt nule de drept, dat fiind că cei care le-au întocmit nu sunt ofițeri ai poliției judiciare, motiv pentru care apreciază dosarul de urmărire penală ca fiind nul de drept, ceea ce afectează rechizitoriul.
Prin aceeași adresă se evidențiază că numiții și nu sunt ofițeri ai poliției rutiere ci lucrează la Serviciul de poliție de ordine publică, motiv pentru care nu era legal ca aceștia să întocmească procesul verbal de depistare a faptei, apreciază, astfel că actul de sesizare nu a fost întocmit de organul competent. Consideră că în lipsa procesului verbal de depistare a faptei, emis în conformitate cu dispozițiile legale urmărirea penală nu putea începe.
În temeiul art.221 și art.11 alin.2 lit.b Cod procedură penală, solicită încetarea procesului penal pentru lipsa actului de sesizare emis de organul competent.
Arată că în faza procesuală de apel președintele completului de judecată a motivat că potrivit legii de organizare a poliției, subofițerii și ofițerii de poliție pot întocmi orice fel de proces verbal de constatare a infracțiunii, ori prin G nr. 195/2002, articolul 2 se instituie o prevedere care excede dreptului comun și care este de strictă aplicare, fiind vorba de o normă specială potrivit căreia, calitatea de a constata o infracțiune la legea circulației îi revine numai polițistului de la poliția rutieră, motive pentru care apreciază că se impune încetarea procesului penal.
Menționează că motivele de recurs sunt identice cu cele susținute în fazele procesuale de fond și apel.
Un alt motiv de recurs vizează excepția nulității absolute a deciziei penale nr. 517/A din data de 01 octombrie 2008 pronunțată Tribunalul București, dat fiind că a privat pe inculpat de o cale de atac, fiind încălcate prev. art.29 alin.5 și 6 din Legea 47/1992 a Curții Constituționale și cele ale deciziei nr. 36/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Reunite. Menționează că s-a avut în vedere că unele instanțe resping excepția de neconstituționalitate invocată, nu redactează încheierea de ședință, potrivit art.302 Cod procedură penală, astfel că părțile sunt împiedicate la exercitarea unei căi de atac, ca urmare apreciază că soluția pronunțată de tribunal este nulă de drept dat fiind că s-au încălcat prevederile legale.
Precizează că a formulat motivele de recurs și în scris, unde a dezvoltat pe larg cele susținute oral.
Concluzionând solicită încetarea procesului penal pentru nulitatea actelor din dosarul de urmărire penală care afectează și rechizitoriul, urmând a se restitui dosarul pentru refacerea urmăririi penale.
Arată că nu a avut posibilitatea de a ataca cu recurs, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate invocată, dat fiind că instanța nu a redactat nici o încheiere. Consideră că instanța de apel a privat partea de calea de atac a recursului prin faptul că nu a redactat încheierea de ședință prin care a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, soluția fiind pronunțată în timpul ședinței de judecată, fără a fi motivată.
Menționează că pe fondul cauzei nu are motive de recurs de susținut.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârile pronunțate ca fiind temeinice și legale.
Consideră că în prezenta cauză nu se constatat niciun fel de nulitate relativă la sesizarea instanței, instanța fiind legal sesizată prin rechizitoriu, urmărirea penală fiind efectuată de organe competente, potrivit art.207 Cod procedură penală, sub directa supraveghere a procurorului.
În ceea ce privește competența persoanei care nu face parte din structurile poliției judiciare și care a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, potrivit art.256 Cod procedură penală, se arată că dacă s-ar considera că și acest act constituie un act de cercetare penală, împrejurarea invocată în acest stadiu procesual, am fi în prezența unui aspect de nulitate relativă care nu a mai fost invocat în termenul prevăzut de art.197 alin.4 Cod procedură penală și, de asemenea, nu a fost învederată nici o vătămare produsă inculpatului în prezenta cauză.
Apreciază că normele relative la sesizarea instanței au fost pe deplin respectate și nu este incident cazul de casare prev. de art.3859pct.2 Cod procedură penală.
Cu privire la dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, împotriva acesteia, de la pronunțare inculpatul avea posibilitatea de a declara calea de atac, nu a uzat de această cale fără ca niciun organ judiciar să îl împiedice în exercitarea dreptului său prevăzut de Legea 47/1992.
Referitor la cele 2 persoane care au constatat săvârșirea infracțiunii flagrante și care fac parte din poliția judiciară și avându-se în vedere statutul polițistului, prin care aceștia aveau obligația constatării infracțiunilor pe care le sesizează, consideră că, în mod corect, au procedat la încheierea procesului verbal și desfășurarea ulterioară a urmăririi penale.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul în replică, arată că încălcarea legii de organele de urmărire penală și instanța de apel produc o vătămare gravă legii și prin acesta și inculpatului.
Consideră că prin susținerile parchetului se pledează pentru încălcarea legii, motiv pentru care apreciază că ar trebui să fie scoase din Codul d e procedură penală instituția nulității absolute și normele de competență care fac obiectul dispozițiilor art.201 și art.210 Cod procedură penală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 156/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Penală în dosarul nr-, în temeiul art. 87 alin. 1 OUG195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, art. 74 alin. 2 Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 80 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducere, cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g%o alcool pur în sânge, a unui autoturism pe drumurile publice.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat, pe durata suspendării executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-au pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.
S-a dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București - Oficii a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 16.12.2008, în jurul orelor 01,05, dup ce a consumat uturi alcoolice (circa 2 itri de bere și 300 ml vin, între orele 18,30- 21,30, pe fondul unor certuri conjugale generate de probleme de natură financiară), inculpatul a plecat de la locuin a sa în fapt din ora ul B, la volanul autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare B-49- (proprietatea societ ății al rei angajat este), pentru a cump ra lapte pentru copii și a fost depistat în trafic de organele de politie ale ora ului B, jud. I, în jurul orelor 01,30, în timp ce se deplasa pe sos. B- T, astfel cum rezultă din declara iile date de inculpat, coroborate cu procesul verbal de constatare, buletinul de examinare clinica întocmit de și declara ia martorului.
Din coroborarea acestor mijloace de probă cu printer-ul alcooltest a rezultat că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, prezent nd manifest ri neurologice specifice unei asemenea st ri (dg: nistagmus lateralizat prezent, vorbire dizartrică, comportare dezordonată, echilibrul alterat).
Din printer-ul alcooltest aflat la dosarul de urm rire penală a rezultat că pe data de 16.12.2008, la ora 01,31, inculpatul avea, în aerul expirat, o alcoolemie de 0,81 mg/l, iar din buletinul de analiză toxicologica-alcoolemie nr. 3817- /14621/24.12.2008- emis de INML Minovici a rezultat că pe data de 16.12.2008, la ora 02,10, inculpatul avea, în nge, o alcoolemie de 1,75 g%o, iar la ora 03,10- o alcoolemie de 1,50 g%
Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
S-a avut în vedere și faptul că inculpatul a dat dovadă, pe parcursul cercet rilor, de o atitudine sinceră și cooperantă.
Din actele depuse de inculpat la dosar și declara ia martorului propus de inculpat a rezultat că inculpatul este torit, are doi copii minori în ntre inere, so ia sa nu lucreaz, are o conduită corespunz toare în societate și la locul de muncă, are un loc de muncă stabil.
În drept, fapta inculpatului de a conduce un autovehicul pe un drum public, în condi iile în care se afla într-o stare avansată de ebrietate - cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în nge -, ntrune te elementele constitutive ale infrac iunii de conducere, cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g%o alcool pur în nge, a unui autoturism pe drumurile publice, prev zută de art. 87 alin. 1 nr.OUG 195/2002, at ta sub aspect obiectiv, cât și subiectiv (inten ie indirectă).
Pentru a aprecia cu privire la gradul de pericol social concret al faptei, instan a a avut în vedere faptul că infrac iunea de conducere sub influenta uturilor alcoolice a unui autovehicul pe drumurile publice este o infrac iune de pericol.
Gradul de pericol social al aceste infrac iuni, în concret, se stabile te în func ie de modalitatea de ire a faptei, de riscul pe care aceasta îi prezint pentru participan ii din trafic.
Or, în prezenta cauza, riscul conducerii pe drumurile publice, de tre inculpat, sub influența uturilor alcoolice, a unui autovehicul este accentuat de mprejurarea că inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, capacitatea sa de a conduce un autovehicul fiind în mod evident afectată de consumul de alcool (aspect ce rezultă din buletinul de examinare clinică anterior examinat).
Sub aspectul pericolului social s-a avut în vedere și faptul că, de i cuno tea mprejurarea că se afla sub influenta uturilor alcoolice și de i putea să se deplaseze pe jos până la magazin, inculpatul a decis să se deplaseze la volanul autoturismului ce nu îi apar inea o distanță destul de mică, însă pe o stradă intens circulată, mprejur ri ce sunt de natură să confirme gradul sporit de pericol social concret al faptei ite.
În consecin ță, instan a a reținut că fapta ită ntrune te condi iile din con inutul constitutiv al infrac iunii prev zute de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 și prezint gradul de pericol social al unei infrac iuni, așa cum este acesta definit prin dispozi iile art. 18 Cod penal.
Pentru a hot rî cu privire la pedeapsa ce va fi aplicată, instan a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev zute de art. 72 Cod penal.
Astfel, instan a a avut în vedere faptul că inculpatul a avut o conduită corespunz toare în societate, anterior irii infrac iunii ce face obiectul prezentei cauze, nefiind cunoscut cu antecedente penale, reținând în beneficiul sau circumstan ele atenuante prev zute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.
Av nd în vedere atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului, instan a a reținut în beneficiul acestuia circumstan ele atenuante prev zute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.
Av nd în vedere mprejurarea că inculpatul a condus autoturismul o distanță destul de mică și av nd în vedere circumstan ele în care inculpatul a comis fapta (tensiunile familiale), circumstan ele personale ale inculpatului, instan a a reținut în beneficiul acestuia inciden a circumstan elor atenuante prev zute de art. 74 alin. 2 Cod penal.
Însă, av nd în vedere valoarea destul de ridicată a alcoolemiei, starea psiho- fizică dit alterată a inculpatului s-a reținut în sarcina acestuia circumstan ele agravante judiciare prev zute de art. 75 alin. 2 Cod penal.
În ceea ce privește dreptul de alege, s-a constatat faptul că acesta constituie un drept politic fundamental al oricărui cetățean român major, drept garantat de Constituția României și de reglementările internaționale în materie.
Interzicerea unui asemenea drept este condiționată, în opinia instanței, de săvârșirea unei fapte grave de natură a atrage nedemnitatea inculpatului de a-și exprima voința politică, împrejurare ce nu se regăsește în prezenta cauză.
În ceea ce privește interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.e și e Cod penal, pentru considerentele arătate anterior, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea acestei pedepse accesorii în cauza de față.
În privința drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, instanța a apreciat că interzicerea acestora se impune, fiind vădit faptul că o persoană care a suferit o condamnare până la executarea acesteia sau considerată ca executată, nu poate fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și nici nu poate ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Pentru a decide cu privire la conținutul pedepsei accesorii, s-a avut în vedere și cauza Sabu și Pîrcălab României.
În raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere și atitudinea sinceră, cooperantă a inculpatului, instanța a apreciat faptul că scopul pedepsei - astfel cum este reglementată în disp.art.52 Cod penal - poate fi atins și fără exercitarea pedepsei.
Pentru a decide astfel, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere faptul că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei se impune în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, circumstanțe ce generează premisele atingerii scopului pedepsei și fără executarea acesteia în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul apelant a invocat dispozițiile art. 3859pct. 1,2 și 10 din Codul d e procedură penală, referitoare la necompetența materială a organului de urmărire penală susținând că polițiștii care au efectuat acte de cercetare penală în dosar nu au calitatea de ofițeri de poliție judiciară (proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, referat de terminare a urmăririi penale) nu au fost desemnați prin ordin al ministrului, publicat în Monitorul Oficial, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că actele întocmite de aceștia sunt lovite de nulitate absolută, neîndeplinirea prevederilor art. 210 din Cod procedură penală a condus și la încălcarea prevederilor art. 2 din Codul d e procedură penală.
De asemenea, inculpatul apelant a învederat instanței și faptul că, în dosarele privind infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice (OUG nr. 195/2002), potrivit dispozițiilor art. 2 din ordonanță și art. 177 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare al ordonanței, constatarea și aplicarea măsurilor legale la infracțiunile și contravențiile din acest act normativ, se face de numai de organele Poliției rutiere, or, în cauză constatarea faptei a fost făcută de lucrători ai poliției de ordine publică care nu îndeplinesc cerințele legale, și în consecință, lipsește sesizarea organului competent necesară pentru începerea cercetărilor.
A mai susținut inculpatul în cadrul motivului de apel prevăzut de art. 3859pct. 2 că rechizitoriul procurorului nu are caracterul unui act legal de sesizare a instanței deoarece poartă doar ștampila parchetului nu și sigiliul așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 102/1992, Legea nr. 75/1994 și nr.HG 544/2003 acte normative care stabilesc regimul juridic al sigiliilor/ștampilelor autorităților publice.
Prin decizia penală nr.517/A/ din data de 01. 10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în dosarul nr-, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.156 din 12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Buftea, cu obligarea acestuia la plata sumei de 70 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în fapt că în ceea ce privește primul motiv de apel invocat - și anume împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată de organe de politie care nu aveau competența materială de a instrumenta astfel de cauze, Tribunalul a constatat că începerea cât și terminarea urmăririi penale, precum și actele întocmite în timpul urmăririi penale au fost efectuate de organe de cercetare penala din cadrul Politiei orașului B - Compartimentul Cercetări Penale.
Într-adevăr, a reținut Tribunalul, potrivit art.210 pot C.P.P. efectua urmărirea penala numai polițiștii poliției judiciare, respectiv cei care au fost anume desemnați prin ordin al ministrului MIRA și au și avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Tribunalul nu a putut primi susținerea inculpatului apelant prin apărător în sensul că polițiștii care au instrumentat dosarul de urmărire penală dedus judecații, nu figurează în tabelul nominal anexa a Ordinului MIRA nr.1054/2008, în condițiile în care inculpatul apelant nu a depus la dosar probe in acest sens, ci doar a făcut dovada că s-a adresat cu o cerere MIRA la data de 27.06.2009.
Cu atât mai mult, a apreciat Tribunalul, inculpatul apelant ar fi trebuit să depună dovezi, cu cât adresa MAI nr.- din 26.02.2007 (fila 18 dosar Tribunal) a arătat că ordinul cuprinde date cu caracter personal al lucrătorului desemnat să facă parte din organele de cercetare ale politiei judiciare, iar potrivit art.12 al.1 lit.d corob. cu art.2 lit. din Legea 544/2001 se exceptează de la liberul acces al cetățenilor informațiile privind o persoana fizica identificata sau identificabila.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită nici susținerea apelantului inculpat, în sensul că Ordinul nr.1504/2006 al MIRA nu poate produce consecințe juridice, deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial, în condițiile în care art.10 din Legea 24/2000 (nu 2004 cum din eroare s-a menționat în decizia Tribunalului) prevede că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României - actele normative clasificate potrivit legii -" precum și cele cu caracter individual emise de autoritățile administrative autonome si de organele administrației publice centrale de specialitate".
Tribunalul a apreciat că ordinul prin care o anumită persoană este desemnată, la un moment dat, să îndeplinească anumite funcții este un ordin individual, care nu este supus obligativității publicării în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către apelantul inculpat în sensul că în speță dedusă judecății lipsește sesizarea organului competent, deoarece în procesele penale privind infracțiunile la Legea nr.49/2006 constatarea și aplicarea masurilor legale la infracțiunile din acest act normativ se face numai de către Politia Rutieră, Tribunalul l-a apreciat ca fiind nefondat în condițiile în care procesul verbal de constatare a infracțiunii din data de 16.12.2008 (fila 4 dup) a fost întocmit de agenții orașului B, agenți de politie care potrivit art.3 din Legea 364/2004 "- au dreptul și obligația de a efectua orice act de constatare a săvârșirii infracțiunilor conform legii".
Într-o atare situație, a apreciat tribunalul, procesul verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii încheiat în cauză, este legal, ducând la declanșarea urmăririi penale, fără consecința nulității absolute a urmăririi penale.
Cu privire la ultimul motiv de apel invocat de către apelantul inculpat și anume nelegalitatea sesizării instanței de judecata ca urmare a lipsei aplicării sigiliului pe rechizitoriu, Tribunalul l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, conform art.264 rechizitoriu C.P.P. ca act de sesizare a instanței trebuind să cuprindă fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, eventual masurile preventive dispuse, durata acesteia, dispoziția de trimitere in judecata, etc.
Față de depozițiile legale în cauza care reglementează ce anume mențiuni trebuie să cuprindă rechizitoriu, Tribunalul a constatat că legiuitorul a prevăzut expres si obligativitatea aplicării ștampilei sau sigiliului pe semnătura celui care a întocmit rechizitoriu, ceea ce creează prezumția ca, chiar în lipsa aplicării ștampilei, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței.
C mult, putea fi invocată o nulitate relativa care însă poate fi acoperita în orice stadiu a procesului.
Tribunalul a apreciat că, în cauza dedusă judecății, rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea nu numai că cuprinde mențiunile prevăzute în lege, dar este și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei sale, ștampila aplicată nefiind dovedita ca fiind nelegala sau falsa.
Tribunalul a mai constatat că, deși în motivele de apel depuse în scris la dosar, inculpatul apelant a arătat că are obiecțiuni cu privire la legalitatea actelor medicale de prelevare a probelor de sânge, totuși nu a dezvoltat acest motiv de apel si ulterior nu l-a mai reluat in susținerea orală a motivelor de apel, ceea ce îndreptățește tribunalul să aprecieze că este vorba despre o restrângere a acestor motive, cu consecința reanalizării și pronunțării asupra lui.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art.. 3859pct. 1, 2 și 10 din Codul d e procedură penală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărător ales, în susținerea cazului de casare prev. de art. 3859pct. 1 din Cod procedură penală a invocat necompetența materială a lucrătorilor de poliție care au efectuat acte de cercetare penală în cauză întrucât din relațiile trimise de Ministerul Administrației și Internelor din România - Inspectoratul de poliție al județului I prin adresa nr. 30536/2010, rezultă că subinspectorul de poliție nu face parte din structurile poliției judiciare, iar în aceste condiții declarația de învinuit, procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și referatul de terminare a urmăriri penale întocmit de acesta la finalizarea cercetărilor, sunt lovite de nulitate absolută.
Referitor la inspectorul principal de poliție recurentul invocă faptul că acesta a fost numit prin Dispoziția R nr.4140, în baza avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1030/C/2005, în timp ce ceilalți doi lucrători de poliție care au efectuat cercetări au fost numiți prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor, motive pentru care apreciază că dispoziția R nu are nici o valoare, dat fiind că legea stabilește că numai ministrul dă abilitarea unui polițist, de a fi organ de cercetare penală al poliției judiciare.
Consideră că în dosarul de urmărire penală 4 din cele 5 acte de urmărire penală sunt nule de drept, dat fiind că cei care le-au întocmit nu sunt ofițeri ai poliției judiciare, motiv pentru care apreciază dosarul de urmărire penală ca fiind nul de drept, ceea ce afectează și actul de sesizare al instanței.
În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 2 din Codul d e procedură penală, recurentul arată că prin aceeași adresă se evidențiază că numiții și nu sunt ofițeri ai poliției rutiere ci lucrează la Serviciul de poliție de ordine publică, motiv pentru care nu era legal ca aceștia să întocmească procesul verbal de depistare a faptei, situație în care actul de sesizare nu a fost întocmit de organul competent. Consideră că în lipsa procesului verbal de depistare a faptei, emis în conformitate cu dispozițiile legale, urmărirea penală nu putea fi începută și în temeiul art.221 și art.11 alin.2 lit.b Cod procedură penală, solicită încetarea procesului penal pentru lipsa actului de sesizare emis de organul competent.
Un alt motiv de recurs, circumscris cazului de casare prev. de art.. 3859pct. 10 din Codul d e procedură penală, vizează excepția nulității absolute a deciziei penale nr. 517/A din data de 01 octombrie 2008 pronunțată Tribunalul București, dat fiind că a privat pe inculpat de o cale de atac, fiind încălcate prev. art.29 alin.5 și 6 din Legea 47/1992 a Curții Constituționale și cele ale deciziei nr. 36/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Reunite.
Menționează că în motivare deciziei instanța supremă a avut în vedere că unele instanțe resping excepția de neconstituționalitate invocată, nu redactează încheierea de ședință, potrivit art.302 Cod procedură penală, astfel că părțile sunt împiedicate la exercitarea unei căi de atac, situație care se regăsește în cauză, astfel că, soluția pronunțată de tribunal este nulă de drept dat fiind că s-au încălcat prevederile legale.
Totodată, recurentul arată că nu a avut posibilitatea de a ataca cu recurs, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, dat fiind că instanța de apel nu a redactat încheierea de ședință prin care a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, soluția fiind pronunțată în timpul ședinței de judecată, fără a fi motivată.
Menționează că pe fondul cauzei nu are motive de recurs de susținut.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate de inculpat- în cadrul cazurilor de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.1,2 și 10 Cod procedură penală - cât și din oficiu - potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală - constată că acesta nu este întemeiat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cât privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 1 din Cod procedură privind împrejurarea că anumite acte de urmărire penală au fost efectuate de lucrători de poliție ce nu aveau competența materială de a instrumenta astfel de cauze, Curtea reține ca și instanța de apel că, potrivit dispozițiilor art. 201alin. 1 din Codul d e procedură penală urmărirea penală se efectuează de procuror și de către organele de cercetare penală care sunt menționate în alineatul 32ale aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 60/2006," funcționează ca organe de cercetare ale poliției judiciare lucrătorii specializați din cadrul, desemnați nominal de ministrul administrației și internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, retragerea avizului conform conduce la încetarea calității de lucrător la poliției judiciare.".
Din coroborarea textelor legale menționate cu prevederile art. 207 din Codul d e procedură penală, rezultă că, cercetarea penală se efectuează pentru orice infracțiune, de către organele de cercetare ale poliției judiciare,cu excepția celor date, în mod obligatoriu, în competența altor organe de cercetare penală.
Din datele comunicate prin adresa nr. -/2010 de Ministerul Administrației și Internelor din România - Inspectoratul de Poliție al județului I, pentru termenul de judecată al recursului din 12.01.2010 rezultă că, doar agentul principal de poliție și agentul de poliție fac parte din structurile poliției judiciare, în baza ordinelor ministrului de interne și administrației și a avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 05.11.2007 (fila 39 dosar recurs). Potrivit mențiunilor din adresa I, inspectorul de poliție face parte din structurile poliției judiciare din data de 11.04.2005, în baza Dispoziției IGPR nr. 4140 și avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar subinspectorul deși desfășoară activitatea la compartimentul cercetări penale, nu face parte din structurile poliției judiciare.
Susținerile recurentului că actele de urmărire penală efectuate de subinspectorul de poliție, respectiv, întocmirea procesului verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și audierea învinuitului sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu au fost efectuate de un lucrător al poliției judiciare sunt neîntemeiate și nu pot fi primite de instanța de recurs.
Așa cum am precizat anterior, urmărirea penală se efectuează de procuror și de către organele de cercetare penală dar potrivit dispozițiilor art. 209 din Codul d e procedură penală, procurorul este cel care supraveghează urmărirea penală, iar în exercitarea acestei atribuții, conduce și controlează activitatea de cercetare penală. Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că, recurentului i s-a adus la cunoștință învinuirea și a fost audiat în calitate de învinuit de către sinsp. la data de 13.02.2009 (filele 7-8 ) după ce anterior, la data de 28.01.2009, s-a început urmărirea penală împotriva sa de către un lucrător al poliției judiciare, insp., măsură ce a fost confirmată de procuror la aceiași dată. Or, în atare situație începerea urmăririi penale s-a dispus de un lucrător la poliției judiciare, sinsp. care lucra la compartimentul cercetării penale efectuând doar procedura de aducere la cunoștință a unei măsuri dispuse legal, de un organ de cercetare competent și confirmată de procuror și sub aspectul legalității actelor întocmite de organele de cercetare penală până la acest moment.
Totodată, prin audierea recurentului în calitate de învinuit nu i s-a cauzat acestuia nicio vătămare din cele cerute de lege și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. De altfel, din dosarul de urmărire penală rezultă că prezentarea întregului material administrat în cauză s-a făcut de către procurorul care supraveghea cercetarea penală efectuată în cauză (fila 16 p), nefiind invocate în acest moment al procesului penal de recurent ori altă parte interesată excepții privind necompetența organului de urmărire penală ori formulate cereri privind administrarea de probatorii noi.
Curtea, reține și faptul că în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale când audierea recurentului s-a efectuat de un lucrător al poliției judiciare, agentul, numitul în declarația olografă a recunoscut săvârșirea faptei, atitudine pe care și-a menținut-o și după începerea urmăririi penale și audierea sa în calitate de învinuit, astfel că nu se poate aprecia că prin luarea unei declarații de învinuit de către un lucrător al compartimentului cercetări penale dar care nu face parte din structurile poliției judiciare s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural. O asemenea concluzie se desprinde cu atât mai mult cu cât în faza judecății inculpatul a fost audiat din nou cu privire la împrejurările săvârșirii faptei, declarațiile sale fiind coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Referitor la susținerea recurentului că numirea insp. în structurile poliției judiciare, în baza Dispoziției IGPR nr. 4140 din data de 11.04.2005 și avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu are relevanță juridică sub aspectul dobândirii acestei calități întrucât numirea lucrătorilor de poliție judiciară se poate face numai în baza ordinului ministrului de interne și administrației, Curtea reține că este nefondată.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 484/14.01.2005 coroborat cu dispozițiile art. 1 din Anexa la Ordinul menționat numirea pe funcțiile structurilor de poliție judiciară a polițiștilor se făcea de inspectorul general al Poliției Române din rândul polițiștilor specializați în cadrul structurilor de cercetarea penală, investigații criminale etc. conform art. 3 din același act administrativ. Or, în cauză numirea insp. în structurile poliției judiciare s-a făcut prin dispoziție IGPR în baza Ordinului, procedura de numire în structurile poliției judiciare fiind efectuată cu respectarea prevederilor Legii nr.364/2004. Fiind un act administrativ individual emis de o autoritate administrativă centrală potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor administrative, nu este supus regimului publicării în Monitorul oficial al României
Curtea apreciază ca neîntemeiate și susținerile recurentului privind nulitate absolută a actului de sesizare al instanței întrucât referatul de terminare al urmăririi penale a fost întocmit de un organ de cercetare necompetent.
Potrivit dispozițiilor art. 258 din Codul d e procedură penală, în cauze în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare, după completarea cercetării și îndeplinirea dispozițiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală, cercetare penală se consideră terminată, organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului însoțit de un referat care trebuie să cuprindă mențiunile prev. de art. 259 și 260 din Codul d e procedură penală. Lipsa referatului de terminare a urmăririi penale întocmit de organule de cercetare potrivit art.256 Cod procedură penală, ar putea fi considerat cel mult un aspect de nulitate relativă, dacă acesta ar fi considerat un act de cercetare penală, or, și în această ipoteză, Curtea constată că, această împrejurare nu a fost invocată în termenul prevăzut de art.197 alin.4 Cod procedură penală și nu a produs nicio vătămare inculpatului.
Mai mult Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 261 din Codul d e procedură penală, după primirea dosarului de la organele de cercetare penală, procurorul este obligat să verifice legalitatea lucrărilor urmăririi penale și să se pronunțe cu privire la acestea și numai dacă constată că au fost respectate dispozițiile legale și urmărire penală este completă, adoptă în raport de probatoriul administrat una din soluțiile procedurale.
În cauza de față, după verificarea legalității actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, procurorul a întocmit rechizitoriul, cu respectarea condițiile prev. de art. 264 alin. 2 din Codul d e procedură penală și a sesizat instanța de judecată.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 2 din Codul d e procedură penală, privind împrejurarea că lucrătorii de poliție și nu sunt ofițeri ai poliției rutiere astfel că, procesul verbal de constatare a faptei nu a fost întocmit de un organ competent, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, Curtea reține că instanța de apel în mod corect a reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, care prevăd că "polițiștii care nu fac parte din poliția judiciară au dreptul și obligația de a efectua orice act de constatare a săvârșirii infracțiunilor conform legii", deci și constatarea unor infracțiuni la legea circulației pe drumurile publice, chiar dacă prin lege competența revine altor organe de cercetare.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 46/08.03.2006 prin care a fost de aprobată OUG nr. 195/2002, constatarea și aplicarea măsurilor legale în cazul infracțiunilor și contravențiilor la legea circulației se face numai de lucrătorii Poliției rutiere.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 26 pct. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, atribuțiile principale ale poliției sunt de a desfășura activități pentru constatarea faptelor penale și efectuarea de cercetări în legătură cu acestea. În îndeplinirea acestei atribuții cu caracter general, organele de poliție sunt obligate ca în cazul constatării unor infracțiuni flagrante să se sesizeze din oficiu, să întocmească actul de constare și să ia măsurile necesare pentru identificarea făptuitorului chiar dacă competența materială pentru anumite fapte aparține unor organe de cercetare specializate.
Or, în cauză fiind vorba de o infracțiune descoperită în timpul săvârșirii ei (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice) care se circumscrie prevederilor art. 465 alin. 1 din Codul d e procedură penală, lucrătorii de poliție și chiar dacă făceau parte din serviciul de ordine publică al or. B și nu din serviciul Poliție rutiere, aveau obligația legală de a constata comiterea unei infracțiuni care reprezenta un pericol pentru circulația pe drumurile publice atât pentru ceilalți participanți la trafic cât și pentru pietoni, obligație înscrisă în dispozițiile art. 213 din Codul d e procedură.
Totodată, Curtea mai reține și faptul după constatarea faptei pentru care competența materială revenea altor organe de cercetare (poliției rutiere, în cauza de față) cei doi polițiști din cadrul Serviciului de ordine publică au înaintat de îndată, conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 364/2004 coroborat cu dispozițiile art. 213 Cod procedură penală, actele întocmite organelor de poliție judiciară care au procedat la audierea făptuitorului(declarația olografă a făptuitorului din data de 16.12.2008, fila 10 ).
Ulterior, actul de constatare întocmit de cei doi polițiști și măsurile dispuse de aceștia imediat după constatarea faptei (testarea cu aparatul " Printer", prezentarea conducătorului auto la INML pentru efectuarea analizei toxicologică alcoolemie) au fost verificate de un lucrător al poliției judiciare iar măsurile dispuse au fost verificate de procuror sub aspectul legalității, cu ocazia începerii urmăririi penale față de învinuit și întocmirii rechizitoriului.
În consecință, pentru considerente expuse Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului privind încetarea procesului penal conform art.221 și art.11 alin.2 lit.b Cod procedură penală, întrucât lipsește actul de sesizare necesar declanșării procesului penal.
În ceea ce privește criticile recurentului privind lipsa sigiliului de pe actul de sesizare al instanței, Curtea le apreciază ca neîntemeiate întrucât, pentru a fi valabilă sesizarea instanței de judecată, este necesară respectarea celor două condiții legale: rechizitoriul să fie întocmit de organul competent, potrivi legii, aspect reținut în considerentele expuse anterior, și să fie îndeplinită procedura de confirmare din partea procurorului ierarhic, condiție realizată în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.121 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiție nr.529/C/21.02.2007 corespondența referitoare la actele și măsurile procesuale și soluțiile dispuse de procuror (inclusiv rechizitoriul) se face numai sub semnătura conducătorului parchetului și ștampila unității emitente, însemnul oficial al actului respectiv fiind ștampila unității de parchet și nu sigiliul.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859pct. 10 din Codul d e procedură penală care vizează excepția nulității absolute a deciziei penale nr. 517/A din data de 01 octombrie 2008 pronunțată Tribunalul București, întrucât s-au încălcat prev. art.29 alin.5 și 6 din Legea 47/1992 a Curții Constituționale și cele ale deciziei nr. 36/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Reunite, Curtea reține că este nefondat și va dispune respingerea recursului și sub acest aspect.
Astfel, Curtea reține că, în ședința publică din 01.10 2009, instanța de apel a pus în discuția părților excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 din OUG nr. 195/2002, invocată de inculpatul și, în urma deliberării a respins această excepție, ca inadmisibilă, motivat de faptul că OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002 fost aprobată prin Legea nr. 49/08.03.2006.
În interpretarea dispozițiilor Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea reține că instanța de control judiciar a stabilit că, atunci când excepția de neconstituționalitate, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. 1,2,3 ale aceluiași articol, cererea de sesizare a Curții Constituționale se respinge de instanță printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Or, în cauză la același termen de judecată din 01.10.2009 Tribunalul a procedat și la judecarea apelului iar, în conformitate cu prevederile art. 305 alin. 3 din Codul d e procedură penală, nu se mai impunea întocmirea unei încheieri separate, așa cum susține recurentul, motivele respingerii excepției de neconstituționale invocate de acesta fiind arătate de instanță în ședință publică și menționate în practicaua hotărârii. Pentru aceste considerente, nu se poate aprecia că i s-a încălcat dreptul recurentului la o cale de atac, în condițiile în care acesta a participat la dezbateri, iar termenul de recurs a început să curgă de la pronunțare, respectiv, de la data de 01.10.2009.
Curtea, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului reține că recurentul nu a putut face dovada că ar fi fost împiedicat în vreun fel de organele judiciare în exercitarea căii de atac a recursului iar motivarea acestuia privind lipsa încheierii nu poate fi primită pentru considerentele arătate mai sus.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct.1,2 și 10 din Codul d e procedură penală și nici vreun alt caz de casare, care, potrivit art. 3859alin. 3 din Codul d e procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, apreciind decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
Având în vedere că recurentul inculpat se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 191 alin. 2 din Codul d e procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.156 din 12.05.2009, pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr.517/A din 1.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /1.02.2010
Dact. 2 ex./2.02.2010
- II. - jud.:,
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir
