Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1169

Ședința publică de la 25 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea

- - - JUDECĂTOR 3: Claudia

- judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea procesului penal având ca obiect contestație în anulare formulată de contestatorul condamnat, împotriva deciziei penale nr.883 din 25 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat, în stare de detenție, asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat ales pentru contestator, susține motivele scrise, solicitând admiterea contestației, întrucât la data de 25 septembrie 2009, când a avut loc judecarea recursului nu a fost legal citat, fiind plecat în străinătate, și mai mult, nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată, fiind în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației, în cauză nefiind incidente cazurile de contestație prevăzute de lege.

Contestatorul este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra contestației de față;

Constată că prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2009, pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, condamnatul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.883 din 25 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-.

Prin decizia contestată s-a respins recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.126 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, se constată următoarele:

Prin sentința penală nr.5 din 19.01.2009, Judecătoria Segarcea în dosarul nr-, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 22 septembrie 1978, în C, județul D, domiciliat în comuna, sat.H, cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare;

În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 33 alin.1 lit.a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele mai sus stabilite și a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp, inculpatul a fost obligat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 428/P/2008 din data de 22.09.2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

S-a reținut că în ziua de 11.04.2008, în jurul orei 1600, inculpatul, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul proprietate personală marca 1310, cu numărul de înmatriculare -, de la domiciliul său până la domiciliul martorului, deplasarea fiind efectuată pe drumurile publice de pe raza satului. De la domiciliul martorului, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul către stația din comuna, fiind însoțit de martorul menționat anterior.

După ce a alimentat autoturismul cu benzină, inculpatul a continuat deplasarea pe drumurile publice, iar în timp ce se deplasa pe raza satului H, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel, având numărul de înmatriculare B AM 6316, ce circula în fața sa, fiind condus regulamentar de martorul.

de consecințele pe care urma să le suporte în cazul în care ar fi fost depistat de poliție, inculpatul a părăsit locul accidentului, deplasându-se cu autoturismul la domiciliul său.

Potrivit adresei nr. -/21.05.2008 a MIRA - Regim Permise de Conducere, după producerea accidentului rutier, la data de 09.05.2008, inculpatul a obținut permisul de conducere seria - -, valabil pentru categoria

În timpul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în rechizitoriu, și martorul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în actul de sesizare este conformă realității faptice, iar încadrarea juridică a faptelor este corectă.

Faptele reținute în sarcina inculpatului au fost dovedite cu declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nr. -.

În consecință, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte, și că faptele săvârșite de el s-a reținut că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 86 alin.1 și 89 alin.1 din OUG 195/202, instanța dispunând condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cp, respectiv limitele pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului care a comis infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, și a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și aplicarea unei sancțiuni cu suspendarea condiționată.

Prin decizia penală nr.126 din 26 aprilie 2009, Tribunalul Dolj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu obligarea la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă și conformă cu probele administrate, vinovăția inculpatului fiind dovedită și trecând la individualizarea judiciară a pedepsei a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, astfel încât pedepsele sunt just individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, recursul fiind respins ca nefondat, întrucât s-a apreciat că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza probelor administrate, iar pedeapsa a fost just individualizată.

În susținerea contestației în anulare, condamnatul invocă cazul de contestație prev.de art.386 lit.a Cod pr.penală, întrucât la data de 25 septembrie 2009, când s-a judecat recursul, nu a fost legal citat, fiind plecat în străinătate pentru a munci, și mai mult a fost în imposibilitate de a se prezenta și a încunoștința instanța despre această împiedicare la toate termenele de judecată în fața instanței de recurs.

Analizând contestația în anulare formulată, se constată că este neîntemeiată, întrucât deși cazul de contestație invocat în cauză este dintre cele prev.de art.386 Cod pr.penală, pentru admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri, instanța este obligată să examineze incidența dispoz.art.386 lit.a-c și e Cod pr.penală, dacă această contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele menționate mai sus și dacă în sprijinul ei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Ori, în cauza de față, deși s-a invocat cazurile prev.de art.386 lit.a și b Cod pr.penală, contestatorul nu a depus și nu a invocat dovezi în susținerea acestor cazuri de contestație în anulare și care privesc lipsa de procedură a acestuia la termenul la care a avut loc judecata la instanța de recurs și respectiv imposibilitatea de a prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

S-a făcut referire numai la împrejurarea că inculpatul contestator în cauza de față ar fi fost plecat în străinătate la data menționată, însă din actele dosarului rezultă că citarea inculpatului pentru termenul din 25 septembrie 2009, s-a făcut la adresa indicată de acesta pe parcursul procesului penal, respectiv în comuna, sat.H,-, semnând pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, mama inculpatului, care nu a făcut nicio mențiune cu privire la o eventuală schimbare de domiciliu a acestuia; de asemenea, inculpatul a fost citat pentru termenul din 25 septembrie 2009, prin afișare la sediul Consiliului local.

Mai mult, în raport de dispozițiile art.177 Cod pr.penală, inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă nu este cunoscută la adresa locului său de muncă și dacă nici aceasta nu se cunoaște, citația se afișează la sediul Consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.

Numai în cazul schimbării adresei arătate în declarația inculpatului și în situația în care acesta a încunoștințat instanța de această schimbare, se impune citarea la noua adresă.

Ori, în cauza de față se constată că inculpatul nu a invederat pe parcursul procesului penal în care s-a pronunțat decizia contestată o eventuală schimbare a domiciliului unde acesta urma să fie citat.

Ca urmare, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile speciale procesual penale prevăzute expres și imperativ în care se exercită această cale extraordinară de atac, astfel încât se va dispune respingerea ca neîntemeiată.

În consecință, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestator, în baza art.390 Cod pr.penală, rămâne fără obiect și implicit atrage respingerea acesteia.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat, împotriva deciziei penale nr.883 din 25 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 25 noiembrie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.LB

-

PS/10.12.2009

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Claudia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Craiova