Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.120/2010
Sedința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ștefan Făt JUDECĂTOR 2: Monica Felicia Farcaș
- - - -JUDECĂTOR 3: Oana
- - - judecător
-grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 350/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, apărător ales. Se constată că se prezintă și avocat, în substituirea avocatului, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța ia act de încetarea mandatului de asistență juridică obligatorie a inculpatului, față de prezența apărătorului ales al acestuia.
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând, urmare reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a,c Cod penal aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, orientată spre minimul general și a se face aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, cu privire la modalitatea de executare acesteia.
În motivarea recursului învederează că inculpatul nu a contestat faptul că s- aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a contestat nici concentrația de alcool însă solicită a se reține că el doar mișcat mașina în parcare. Mai precizează că nu există parte vătămată, paguba a fost înlăturată și a avut comportament sincer pe parcursul cercetărilor.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Învederează că inculpatul a avut o atitudine sinceră, astfel că în cauză s-ar impune pedeapsă în cuantum de 8 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia.
Inculpatul, având ultimul cuvânt învederează că regretă fapta și lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1364/2009, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpatul, la:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002, republicată.
În baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 191 al.1 C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 29.08.2008, în jurul orei 15,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la restaurantul "" din municipiul D, respectiv 200 ml. de, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului de serviciu marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, care se afla staționat în parcarea din fața blocului D3 de pe bld. 22 din municipiul D cu intenția de a muta autovehiculul.
În timpul executării manevrei de mers înapoi pentru a ieși din parcare, inculpatul nu s-a asigurat că poate face această manevră fără să se pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, astfel încât, a acroșat autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare - care se afla în staționare și care aparținea martorului, provocând avarierea acestui autoturism.
Martora a observat de pe geam cele relatate mai sus și l-a anunțat pe martorul, care a coborât imediat lângă cele 2 autoturisme și care a scos cheia din contactul autoturismului inculpatului, după care a chemat la fața locului un echipaj al Poliției rutiere.
Inculpatul a fost condus la Biroul de accidente ușoare, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 1,36 MG/
Inculpatul a fost condus de către organele poliției rutiere la Spitalul Județean D, unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând că acesta prezintă o îmbibație alcoolică de 2,80 %o alcool pur în sânge la ora 15,00, respectiv de 2,60 g%o la ora 16,40.
Parcarea din fața blocului D3 de pe. 22 este cuprinsă în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului D aprobat prin nr.HG 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului H, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul H (adresa nr. 37455/5756/02.12.2008 a Consiliului Local al municipiului D), HG nr. 1352/2001 atestă doar apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local, fiind emisă în baza art. 21 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.
Definiția drumului public este dată de art. 6 alin. 1 pct. 14 din nr.OUG 195/2002 republicată și modificată, potrivit căruia "drumul public este orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile are sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile".
Potrivit art. 2 alin. 3 din nr.OG 43/1997 republicată și modificată "fac parte integrantă din drum: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de aparate și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, terenurile și plantațiile care fac parte din zona drumului, mai puțin zonele de protecție".
De altfel, inculpatul nu numai că a pus în mișcare un autoturism pe un drum deschis circulației publicului, dar a produs un eveniment rutier.
Fapta, astfel cum a fost prezentată mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată și modificată.
În baza acestor texte de lege, inculpatul a fost condamnat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a solicitat desființarea sentinței atacate și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,8gr.%o întrucât parcarea în care a manevrat autoturismul aparținând SC și Poduri SA D nu constituie drum public, împrejurare ce rezultă din adresa nr- a Consiliului Local al municipiului D ( fila 18 dosar urmărire penală).
În subsidiar, inculpatul a solicitat desființarea sentinței atacate și în rejudecare pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin decizia penală nr. 350/A/16.12.2009 Tribunalul Hunedoara - Secția penală a respins ca nefondat apelul inculpatului, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. a obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Inculpatul nu a contestat nivelul îmbibației alcoolice stabilite prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și nici împrejurarea că a urcat la volanul autoturismului aparținând SC și Poduri SA D, pe care l-a manevrat în parcarea blocului D3 de pe strada 22 din Nu contestă nici împrejurarea că în aceste împrejurări a tamponat ușor un alt autoturism parcat.
În apel nu a fost criticată nici încadrarea juridică reținută de prima instanță.
Apărarea inculpatului nu a putut fi reținută de instanța de apel și a fost just înlăturată de către prima instanță. Așa cum a reținut și Judecătoria Deva, adresa nr- a Consiliului Local al municipiului D nu a putut fi interpretată în sensul că parcarea în care s-a produs evenimentul rutier nu constituie drum public în sensul prevederilor OUG nr. 195/2002.
Această adresă atestă doar împrejurarea că parcarea nu este cuprinsă în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului
Atâta timp cât parcarea este situată în centrul orașului, la limita părții carosabile a bulevardului 22, accesul în parcare nu este restricționat în nici un fel prin semne, bariere, personal de pază, fiind permis accesul gratuit al oricărui autovehicul și folosirea parcării de către orice conducător auto, rezultă că această parcare constituie drum public în sensul prev. de art. 2 al. 3 din OUG nr. 43/1997: "fac parte integrantă din drum: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru bicicliști, locurile de parcare, oprire și staționare".
parcării poate fi examinat în planșele foto depuse la dosar - fila 62. ce delimitează drumul public include și parcarea în cauză.
În consecință, inculpatul a manevrat autovehiculul pe drumul public, apreciindu-se întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, o soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. d Cod proc. penală nefiind posibilă.
În ce privește solicitarea subsidiară, de pronunțare a unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală, instanța de apel a apreciat că în condițiile în care inculpatul a urcat la volan având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,80 gr.%o la prima recoltare și de 2,60 gr.%o la a doua recoltare și deși a efectuat o manevră simplă, pe un spațiu de rulare restrâns, a tamponat totuși un autovehicul parcat, a pus în pericol efectiv siguranța circulației pe drumurile publice, fapta săvârșită de acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul, aducându-i critici de netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, spre minimul general, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și c pen.
În expunerea motivelor de recurs, inculpatul a menționat că nu contestă valorile alcoolemiei stabilite la analiză, însă a solicitat a se avea în vedere că doar a mișcat mașina în parcare, paguba a fost acoperită, iar pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine sinceră.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele statuate de art. 385 ind. 9 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Primele instanțe au stabilit corect starea de fapt dedusă judecății, aspect necontestat în cadrul prezentului recurs, și au realizată o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale stabilite de art. 72.pen.
Astfel, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 rep. instanțele au avut în vedere atât atitudinea sinceră a inculpatului, cât și buna conduită avută anterior comiterii faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale.
Toate aceste elemente, coroborate cu împrejurarea conducerii autoturismului pe o porțiune scurtă au justificat și aplicarea dispozițiilor art. 81.pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Curtea constată că nu se poate da o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, pentru a se proceda la reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, având în vedere celelalte împrejurări care caracterizează fapta, respectiv gradul deosebit de ridicat al alcoolemiei((2,80 la mie la prima recoltare, respectiv 2,60 la mie la doua recoltare), precum și implicarea inculpatului într-un eveniment rutier, ale cărui consecințe puteau fi mai grave.
Pentru considerentele expuse, apreciind că pedeapsa stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății corespunde exigențelor prev. de art. 52.pen. în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 350/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 280 lei, cheltuieli judiciare, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 09.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --CM - - - - -
Semnează președintele
Curții de APEL ALBA IULIA
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/15.02.2010
,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Monica Felicia Farcaș, Oana