Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 135/2009
Ședința secretă de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de inculpatul și de partea responsabilă civilmente împotriva deciziei penale nr. 106/2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, recurentul inculpat, personal și asistat de avocat din oficiu (delegație la fila 22), partea civilă jr. și partea civilă personal și asistat de avocat, precum și mama inculpatului, lipsind partea responsabilă civilmente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură la data de 23 2009 cerere de amânare formulată de, care solicită un nou termen întrucât se află în concediu medical.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că este de acord cu asistarea de către avocatul numit din oficiu.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 290, coroborate cu art. 485 Cod procedură penală, raportat la fapta comisă, pune în discuție publicitatea ședinței de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor legale sus amintite cu privire la publicitatea ședinței de judecată.
Avocat din oficiu pentru inculpat, având cuvântul, de asemenea, achiesează concluziilor procurorului privind declararea ședinței ca fiind nepublică.
Avocat, având cuvântul, arată că este în consens cu concluziile privind declararea ședinței ca nepublică.
Instanța, în conformitate cu texte legale arătat mai sus, declară prezenta ședință nepublică (secretă și separată).
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 38514alin 1/1 și art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dreptul de a fi ascultat de către instanța de apel sau de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lui.
Inculpatul arată că nu mai are alte declarații de dat.
Se acordă cuvântul asupra cererii de amânare.
Partea civilă Jr. solicită instanței cuvântul pe fond și susține că pe tatăl inculpatului nu va fi afectat de soluția ce se va da în cauză.
Apărătorul ales al părții civile. împreună cu acesta, față de cererea de amânare, învederează, pe rând, că tatăl inculpatului nu va fi afectat în nici un fel de soluția ce sa va da prezentului recurs.
Recurenta, respectiv mama inculpatului, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, învederează instanței că s-a constatat că, față de calitatea părții, și anume, aceea de parte responsabilă civilmente, acestuia, prin soluția ce se va pronunța, nu-i sunt afectate în nici un fel interesele și se poate păși la judecată.
Instanța, în deliberare, față de lucrările dosarului și în contextul în care minorul inculpat a fost încredințat mamei, apreciază neîntemeiată cererea de amânare și o respinge.
Toate părțile prezente, personal și prin mandatari, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta parte responsabilă civilmente solicită instanței admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate cu privire la cheltuielile pentru mașină și devalorizarea banilor, respectiv rata inflației.
Avocat din oficiu, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursurilor de față, desființarea deciziei penale atacate și, față de cele dezbătute și valoarea autoturismului de cca. 10.000 Euro, consideră că s-a acordat prea mult de către instanța de fond, sens în care depune la dosar și dovada că în expertiză s-a greșit. Mai susține că, în situația de față, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.
Avocat, având cuvântul pe fond, solicită instanței respingerea recursurilor de față, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune. Învederează, în primul rând, că motivele invocate nu se circumscriu celor prevăzute de Codul d e procedură penală, iar memoriul depus, raportat la principiul neagravării situației în propria cale de atac, consideră că latura civilă și cuantumul prejudiciului au fost în mod corect apreciate de instanța de fond și apel. Mai mult, susține că raportul de expertiză a fost întocmit de expert conform exigențelor în materie, toate punctele abordate fiind dezvoltate, iar părțile au acceptat concluziile acestuia, dovadă că nu au existat obiecțiuni la expertiză. Cu privire la cel de-al treilea motiv al recursurilor, consideră că instanța a apreciat corect cu privire la taxele aferente înmatriculării și alte taxe și s-a dat eficiență principiului reparării integrale a prejudiciului. Concluzionând, față de cele expuse, solicită respingere recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor inculpatului și părții responsabile civilmente întrucât actualizarea sumelor datorate cu titlu de reparație a prejudiciului creat s-a făcut în raport de expertiza efectuată, la care nu au existat obiecțiuni, sens în care apreciază hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Recurenta, solicitând cuvântul în replică, învederează că era obligația intimatului să predea cheile mașinii, iar aceasta este deteriorată în proporție de 95%, putând fi scoasă din circulație, aceste cheltuieli estimate fiind prea mari.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 531 din 10.10.2008, Judecătoria Sibiua respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 lit. e, g, i raportat Cod Penal la art. 210.Cod Penal în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i Cod Penal, cerere care a fost formulată de partea civilă prin apărătorul acestuia.
În baza art. 99, art. 100, art. 101 lit. b și art. 103.Cod Penal, s-a luat față de inculpatul minor, fiul lui și, născut la 10.12.1991 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, cetățean român, elev în clasa a IX-a, posesor al CI seria - nr. -, eliberată de SPCLEP Sibiu, CNP -, domiciliat în Sibiu, str. -, nr. 24, jud. Sibiu, fără antecedente penale, măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin.1 lit. i, g, i raportat Cod Penal la art. 210.Cod Penal și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a.
Cod PenalA fost încredințată supravegherea minorului mamei acestuia, partea responsabilă civilmente, și i-a fost pusă în vedere acesteia, îndatorirea de a veghea asupra inculpatului, în scopul îndreptării lui.
S-a pus în vedere părții responsabile civilmente obligația de a înștiința de îndată instanța dacă minorul se sustrage de la supraveghere sau are purtări rele ori a mai săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
I-a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor comportării sale.
Despre măsura luată s-a dispus încunoștințarea, după rămânerea definitivă a sentinței, a reprezentanților școlii unde învață inculpatul, în legătură cu măsura educativă luată.
S- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 103 alin. 6.Cod Penal privind revocare libertății supravegheate în cazul în care acesta se sustrage de la supraveghere, are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, iar în baza art. 488 alin. 2.C.P.P. a fost fixat termen la data de 21.10.2008 camera 42 orele 10, pentru când a fost dispusă aducerea cu mandat a inculpatului minor și a mamei acestuia,.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1965), domiciliat în Sibiu, Bd. - -, -. E,. 91, jud. Sibiu, iar în baza art. 14, 15, 15 și 346.C.P.P. coroborate cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. 2 și art. 1003. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ( fiul lui și, născut la data de 10.11.1935), domiciliat în Sibiu, Bd. - -, -. E,. 91, jud. Sibiu și, în consecință, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească acesteia suma de 48870,9 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Partea civilă ( fiul lui și, născut la data de 10.11.1935) a fost obligat să-i predea inculpatului și părții responsabile civilmente autoturismul avariat, marca TIP /15D II cu nr. de înmatriculare -.
Prin aceeași sentință s-a constat că, citat la locul său de muncă Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, cu sediul în Sibiu,- A, jud. Sibiu, nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, iar în baza art. 357 alin. 2 lit. c C.P.P. a fost menținută, până la concurența sumei de 48870,9,lei, măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra cotei părți de 2/4 din imobilul înscris în 3715, nr. top 1120/9/2,1120/10/2, cotă parte asupra căreia este proprietară partea responsabilă civilmente, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 26.11.2007.
În baza art. 191.C.P.P. inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, iar în baza art. 193.C.P.P. au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente să plătească părții civile ( fiul lui și, născut la data de 10.11.1935), suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 360 alin. 2 și 3.C.P.P. s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului și a unei copii a hotărârii, după redactarea acesteia, inculpatului minor.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut că părinții inculpatului, părțile responsabile civilmente și au divorțat, minorul fiind încredințat spre creștere și educare mamei sale și locuind cu aceasta în imobilul situat în Sibiu,-, jud. Sibiu.
Mama inculpatului și partea vătămată ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1965) au întreținut o relație de concubinaj timp de aproximativ 5 ani de zile, partea vătămată obișnuind să stea în mod frecvent în imobilul situat în Sibiu,-, jud. Sibiu. Astfel, potrivit inculpatului, ale mamei sale și ale martorilor și, partea vătămată era considerat ca un tată de inculpat, stătea în același apartament cu ei, dormea acolo și chiar l-a învățat pe minor să conducă autoturisme.
În luna octombrie 2006 partea civilă ( fiul lui și, născut la data de 10,11,1935) a achiziționat un autoturism marca, autoturism pe care obișnuia să îl conducă și fiul părții civile, cu permisiunea acesteia din urmă ( declarațiile părților de la filele 36, 37).
În data de 10.01.2007, partea vătămată ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1965) a venit la domiciliul inculpatului, manifestându-și intenția de a rămâne acolo peste noapte. Acesta a parcat autoturismul în fața porții iar cheile de la mașină le-a pus în buzunarul de la haină.
În jurul orelor 2100-2200, inculpatul, având la aceea dată 15 ani și o lună, a luat cheile de la autoturism, fără ca partea vătămată să știe acest lucru, și, împreună cu numitul, au intrat în mașină și au ascultat muzică. Ulterior, a venit și numitul care le-a propus celor doi să meargă cu mașina în cartierul, unde locuia prietena lui. Numitul a plecat acasă, iar în jurul orelor 100, inculpatul și numitul au plecat cu autoturismul la plimbare, mașina fiind condusă de inculpat. Numitul a condus și el pe o distanță de câteva sute de metri, după care inculpatul a trecut din nou la volanul autoturismului.
Ajunși în zona Cimitirului Municipal din Sibiu, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un stâlp.
Minorul a afirmat că, în urma impactului, a suferit leziuni, însă nu s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală și a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului.
Această stare de fapt a fost reținută de către instanța de fond, în baza declarațiilor inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, coroborate cu plângerile și declarațiile părții vătămate, ale părților responsabile civilmente, cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu schița accidentului și planșele fotografice cu aspecte de la cercetare la fața locului, cu raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză și cu declarațiile martorilor, - și
În drept, judecătorul a apreciat că, fapta inculpatului care, pe timp de noapte, prin folosirea fără drept a unor chei adevărate, a luat autoturismul marca din loc public, cu scopul de a-l folosi pe nedrept și fără consimțământul părții vătămate, în posesia căruia se afla autoturismul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i.
Cod PenalÎntrucât la data săvârșirii faptei partea vătămată ( fiul lui și, născut la 20.05.1965) locuia împreună cu inculpatul, în cauză s-au aplicat dispozițiile art. 210.Cod Penal
Astfel, deși părțile vătămate în cauză au susținut în fața instanței că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 210.Cod Penal, deoarece, pe de o parte, ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1965) nu locuia împreună cu inculpatul, iar pe de altă parte, autoturismul îi aparținea tatălui părții vătămate, respectiv ( fiul lui și, născut la data de 10.11.1935), solicitându-se astfel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i raportat Cod Penal la art. 210.Cod Penal, în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice pentru următoarele motive:
În faza de urmărire penală, la data de 06.03.2007, partea vătămată ( fiul lui și, născut la 20.05.1965) a declarat că avea "perioade frecvente de timp în care locuia" la partea responsabilă civilmente, cei doi fiind " prieteni" și că la sfârșitul anului 2006 și începutul anului 2007 " a locuit la mama minorului, pentru ca în noaptea de 16/17.01.2007 să-i fie sustrase cheile de la mașină" ( fila 30 din dosarul 323/P/2007). De asemenea, la data de 10.07.2007, partea vătămată a declarat că nu dorește să își retragă plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului și că se constituie parte civilă în cauză ( fila 30 verso din dosarul 323/P/2007).
Tot la data de 06.03.2007 partea vătămată ( fiul lui și, născut la 10.11.1935) a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului, declarând că se constituie parte civilă în cauză pentru contravaloarea autoturismului ( fila 29 din dosarul 323/P/2007).
Ulterior în fața instanței, partea vătămată ( fiul lui și, născut la 20.05.1965), a invocat faptul că a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului la indicațiile organului de cercetare penală, întrucât vroia să-l ajute pe inculpat, știind că ar fi fost mai bine pentru acesta să i se aplice dispozițiile art. 210.
Cod PenalInstanța de fond a reținut că în realitate, esențial în cauză este faptul că cele două părți vătămate au formulat plângere în cauză cu privire la aceeași faptă, ci identificarea persoanei în posesia căreia se afla autoturismul la momentul sustragerii acestuia de către inculpat, iar, în cazul în care posesia era exercitată de - fiul - stabilirea existenței condiției cerute de art. 210.Cod Penal, respectiv a faptului dacă inculpatul locuia cu persoana vătămată.
După cum s-a reținut la expunerea stării de fapt, s-a apreciat că din probele administrate în cauză ( inclusiv declarațiile părților vătămate - părți civile) a rezultat cu certitudine atât faptul că la data săvârșirii faptei autoturismul marca se afla în posesia părții vătămate - fiul - cât și faptul că acesta din urmă locuia împreună cu inculpatul de aproximativ o lună, și, mai locuise anterior pentru anumite perioade de timp, având o relație de concubinaj cu mama inculpatului.
S-a reținut că noțiunea de a " locui împreună" presupune, în plan obiectiv, accesul efectiv al colocatarilor la spațiul locativ ( în cauza de față la locul unde se aflau cheile autoturismului), iar în plan subiectiv, este reprezentată de conștiința existenței relațiilor de încredere reciprocă, specifice locuirii împreună.
S-a arătat că nu este obligatorie existența unui titlu pe care să se întemeieze locuirea împreună și nici ca aceasta să fie permanentă, ci doar să aibă o anumită durată care să semnifice o anumită stabilitate.
În cauza de față, s-a apreciat că este evidentă această stabilitate, atâta timp cât pe parcursul a cinci ani de zile, partea vătămată obișnuia să stea în casa inculpatului, să doarmă și să mănânce acolo de-a lungul mai multor săptămâni, comportându-se ca în locuința proprie. Toate aceste aspecte au format convingerea instanței că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210.Cod Penal, partea vătămată - fiul - însăși exprimându-și voința ca inculpatul să fie tras la răspundere penală și considerând astfel că i-au fost vătămate drepturile.
De asemenea, s-a arătat că infracțiunea de furt nu protejează doar interesele proprietarului ci și cele ale posesorului sau detonatorului, chiar de rea credință, partea vătămată - fiul - având la rândul său o răspundere față de tatăl său, primul în calitate de comodatar al bunului sustras de inculpat.
În acest sens, s-a reținut că - fiul - are calitatea de parte vătămată, ca persoană care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, și care participă la procesul penal ( art. 24 alin. 1.C.P.P.).
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i raportat Cod Penal la art. 210.Cod Penal în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod Penal, cerere formulată de partea civilă ( fiul lui și, născut la 10.11.1935) prin apărătorul acestuia.
Instanța a mai arătat că fapta inculpatului minor, care a condus autoturismul marca pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
Întrucât la data săvârșirii faptelor inculpatul avea vârsta de 15 ani și o lună, având în vedre dispozițiile art. 99 alin. 2.Cod Penal, în cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, concluziile acesteia fiind că minorul prezintă tulburări de conduită socializată la o personalitate în curs de structurare dizarmonică pe linie emoțională de tip impulsiv, apreciindu-se că a acționat cu discernământ față de faptele săvârșite în data de 17.01.2007.
În cauză s-a efectuat de asemenea, o anchetă socială de către Biroul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu și două referate de evaluare a minorului de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu ( la datele de 04.06.2007 și 14.03.2008).
Pe parcursul procesului, inculpatul minor a avut o atitudine sinceră, prezentându-se, însoțit de mama sa, la aproape toate termenele de judecată și lipsind doar cât a fost internat în spital.
De asemenea, referatele de evaluare întocmite în cauză la un interval de 9 luni de zile reliefează o schimbare majoră atât a minorului cât și a relației acestuia cu mama sa.
S-a arătat că sancționarea minorilor care săvârșesc infracțiuni trebuie să asigure educarea și reeducarea acestora, prin asigurarea unei schimbări în conștiința lor pentru respectarea valorilor sociale, pentru a reuși o deplină integrare în viața socială.
În cauza de față, schimbarea intervenită în conștiința minorului, s-a considerat că este evidentă. Astfel, s-a arătat că potrivit celui de al doilea referat de evaluare, inculpatul este mult mai ascultător cu mama sa, muncind chiar cu ziua pentru a aduce venituri suplimentare la bugetul familiei și pentru a acoperi paguba produsă în urma săvârșirii faptei. S-a arătat de asemenea, că rezultatele școlare sunt mai bune, are o relație amiabilă cu profesorii și colegii săi, vecinii au o părere bună despre el.
S-a mai arătat că lipsa de autoritate din partea mamei existentă anterior s-a transformat într-o relație de colaborare, minorul devenind responsabil și dorind să-și îndrepte greșeala.
Toate aceste aspecte, raportate la gradul de pericol social al faptelor săvârșite dar și la starea fizică, la dezvoltarea intelectuală și morală, la comportarea inculpatului, la condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, precum și de conduita și evoluția minorului pe parcursul procesului, faptul că lucrează în afara orelor de școală și că a declarat că este de acord să-i plătească părții civile contravaloarea autoturismului avariat, au creat convingerea instanței că luarea unei măsuri educative, respectiv aceea a libertății supravegheate, este suficientă pentru îndreptarea acestuia.
Pe cale de consecință, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103.Cod Penal, în baza art. 100, art. 101 lit. b și art. 103.Cod Penal, instanța a luat față de inculpatul minor, măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 și 4, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i raportat Cod Penal la art. 210.Cod Penal și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a.
Cod PenalAvând în vedre considerentele expuse cu privire la evoluția relației existente între inculpatul minor și mama acestuia,și apreciind că aceasta din urmă poate asigura supravegherea minorului în condiții satisfăcătoare, instanța a încredințat supravegherea minorului mamei acestuia, partea responsabilă civilmente,.
În baza art. 103 alin. 2.Cod Penal, s-a pus în vedere mamei minorului îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra inculpatului, în scopul îndreptării lui, precum și obligația de a înștiința de îndată instanța dacă minorul se sustrage de la supraveghere sau are purtări rele ori a mai săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
În baza art. 103 alin. 4.Cod Penal, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comportării sale.
S-a dispus încunoștințarea despre măsura luată, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și a reprezentanților școlii unde învață inculpatul ( respectiv liceul din Municipiul Sibiu).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 103 alin. 6.Cod Penal, privind revocarea libertății supravegheate în cazul în care acesta se sustrage de la supraveghere, are purtări rele sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.
Sub aspectul laturii civile, analizând actele dosarului și având în vedere starea de fapt reținută mai sus, precum și aspectele legate de reținerea art. 210.p, instanța a constatat că, în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatului, sustragerea autoturismului în scopul folosirii pe nedrept și prejudiciul produs ca urmare a distrugerii autovehiculului.
Cum proprietar al mașinii era partea civilă ( fiul lui și, născut la 10.11.1935), prejudiciul s-a produs în patrimoniul acestuia, chiar dacă autoturismul se afla, la data săvârșirii faptei, în posesia fiului său și acesta avea o răspundere contractuală cu privire la paza autoturismului.
Pe de altă parte, în aplicarea principiului disponibilității, atât inculpatul cât și partea responsabilă civilmente au declarat în fața instanței că sunt de acord cu plata contravalorii autoturismului către partea civilă - tatăl.
Pentru aceste motive instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1965).
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică auto ( filele 237-253), concluziile expertului desemnat de instanță - dr. ing. - fiind că valoarea autoturismului implicat în accident este cea cuprinsă în factura de achiziționare, respectiv suma de 48870,9 lei, autoturismul fiind avariat în proporție de 95% și nefiind astfel rentabilă repararea acestuia.
În ceea ce privește celelalte pretenții referitoare la taxele aferente achiziționării mașinii ( diferența de la suma de 50932,4 lei la suma de 48870,9 lei), instanța a constatat că aceste nu sunt întemeiate, în sensul că partea civilă nu a făcut dovada efectuării și a cuantumului acestor cheltuieli.
Astfel, din raportul de expertiză și actele depuse la dosar a rezultat că autoturismul avea revizia impusă la 1000 km parcurși și că era înmatriculat, însă partea civilă nu a probat cuantumul cheltuielilor efectuate în acest sens. Nu s-a făcut nici dovada achitării unor taxe pentru reținere numere preferențiale, a unor taxe pentru constituire dosar înmatriculare, a achitării asigurării, a achitării impozitului ori a achiziționării de motorină.
Partea civilă a solicitat de asemenea suma de 10000 lei cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada martie-decembrie 2007, având în vedere faptul că mașina distrusă a fost achiziționată în vederea închirierii pentru activități de taximetrie.
Instanța a subliniat că esențial în această privință este însă faptul că partea civilă nu a inițiat în vreun fel procedura de obținere a unei autorizații pentru exercitarea activității de taximetrie, simpla afirmație făcută de martorul neavând relevanță în cauză.
Astfel, s-a arătat că simpla intenție de a desfășura o asemenea activitate nu este suficientă pentru a pretinde beneficiul nerealizat, atâta timp cât activitatea de taximetrie este o profesie autorizată care presupune îndeplinirea unor condiții prevăzute expres de lege pentru eliberarea unei asemenea autorizații, nefiind certă în cauză că partea civilă ar fi obținut autorizația necesară desfășurării acestei activități. Prin urmare, s-a arătat că prejudiciul invocat de partea civilă nu este unul cert, ci unul eventual, care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Pe de altă parte nici modul de calcul efectuat de expertul recomandat de partea civilă nu a fost justificat în vreun fel, atâta timp cât nu a existat nici un document la dosar iar actele normative invocate privesc prejudicii materiale efective produse prin accidente de autovehicule.
Pentru toate aceste considerente și față de dispozițiile art. 14, 15 și 346.C.P.P. coroborate cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. 2 și art. 1003. civ. instanța a admis doar în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ( fiul lui și, născut la 10.11.1935), și, în consecință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, să-i plătească suma de 48870.9 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 100 alin. 2. Civ. întrucât la data săvârșirii faptelor inculpatul minor locuia împreună cu mama sa, acesteia fiindu-i încredințat spre creștere și educare în urma unei hotărâri de divorț.
În baza aceluiași temei de drept, deoarece inculpatul minor nu locuia cu tatăl său, instanța a constatat că nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.
Având în vedere că instanța a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească părții civile contravaloarea autoturismului, instanța, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a părții civile, l-a obligat pe acesta să-i predea inculpatului și părții responsabile civilmente autoturismul avariat, marca TIP / II cu nr. de înmatriculare -.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, Partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpatul.
Prin decizia penală nr. 106/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală aua fost admise apelurile declarate de partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpatul; a fost majorat cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente către partea civilă, de la suma de 48.870,90 lei la 57.688,79 lei; s-a pus în vedere părții civile să predea părții responsabile civilmente și inculpatului actele și cheile autoturismului marca tip / II cu nr. de înmatriculare -.
A fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și a fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelante.
În baza art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința pronunțată, Judecătoria a reținut o corectă stare de fapt, care concordă cu mijloacele de probă administrate în cauză, a realizat o justă încadrare juridică a faptei și o judicioasă individualizare a pedepsei, luând în considerare criteriile reglementate de legiuitor prin dispozițiile art. 72, 52.
Cod PenalÎn ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, instanța îl consideră nefondat, pe de o parte, având în vedere motivele expuse pe larg de judecătorul fondului în considerentele hotărârii sale, și anume față de atitudinea manifestată de inculpat pe parcursul procesului, de schimbarea intervenită în relația dintre inculpat și mama sa, de progresele și evoluția constatate, dar pe de altă parte, având în vedere și îndatoririle impuse mamei și inculpatului precum și împrejurarea că și liceul unde învață inculpatul a fost încunoștințat despre dispozițiile sentinței date.
Pe de altă parte, motivele de apel formulate de partea civilă s-au constatat a fi întemeiate. Astfel conform înscrisurilor depuse la dosar și concluziilor raportului de expertiză contabilă, în mod neîndoios partea civilă a suportat cheltuieli cu înmatricularea autovehiculului, cu plata asigurării, cu achitarea impozitelor, etc. și care sunt distincte de valoarea autoturismului, și prin urmare se impun a fi acordate, astfel cum au fost și actualizate. De asemenea, tribunalul a considerat fondat și cel de al doilea motiv de apel, vizând actualizarea conform coeficientului de inflație a sumei de 48870,90 lei, acordată părții civile cu titlu de despăgubiri civile de către Judecătoria Sibiu.
Totodată, față de împrejurarea că, în mod corect judecătorul fondului a obligat partea civilă să predea inculpatului și părții civile autoturismul avariat marca, cu nr. de înmatriculare -, se impunea a fi admis apelul inculpatului, și a se pune în vedere părții civile să predea inculpatului și părții responsabile civilmente, și cheile și actele acestui autoturism, pentru a putea dispune și folosi acest autovehicul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen inculpatul și partea responsabilă civilmente, recurs vizând latura civilă a cauzei și prin care au solicitat admiterea recursurilor și modificarea hotărârii atacate cu privire la cheltuielile pentru mașină și devalorizarea banilor, respectiv rata inflației.
În motivarea recursurilor se arată că instanța de apel a majorat în mod nejustificat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente de la suma de 48.870,90 lei la 57.688,79 lei. Prin această majorare instanța de apel a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac statuat de dispozițiile art. 372 al. 1.
C.P.P.De asemenea se contestă concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, expertiză care conține greșeli de calcul și care a folosit indici nespecificați.
Se mai arată că în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a admis acordarea despăgubirilor privitoare la taxele de înmatriculare și celelalte taxe referitoare la punerea în circulație a autoturismului și s-a procedat la actualizarea sumei de 797,6 lei, sumă reprezentând taxe aferente achiziționării autoturismului.
În final se critică faptul că în mod greșit instanța de apel nu a obligat pe partea civilă să predea actele și cheile autoturismului avariat ci doar a pus în vedere părții civile că are această obligație.
Curtea de Apel examinând recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, din următoarele considerente:
În susținerea apelurilor pe care le-au formulat inculpatul recurent și partea responsabilă civilmente au invocat dispozițiile art. 372 al. 2.C.P.P. susținând că prin soluția pronunțată - sub aspectul laturii civile, li s-a agravat situația în propria cale de atac, astfel că Tribunalul a pronunțat o decizie nelegală.
Curtea de Apel constată că potrivit dispozițiilor art. 372 al.1 C.P.P. instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat apel. La al. 2 al aceluiași articol se arată că în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.
Examinând susținerile recurenților Curtea constată că în speță au declarat apel împotriva hotărârii pronunțată în primă instanță, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, inculpatul, partea responsabilă civilmente și partea civilă.
Referitor la dispozițiile art. 372 al. 2.C.P.P. se constată că motivul de apel al Parchetului nu a vizat latura civilă a cauzei și nu a fost declarat în favoarea inculpatului și, dimpotrivă, a vizat încredințarea supravegherii acestuia Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu și nu mamei, partea responsabilă civilmente.
În cauză a fost admis apelul părții civile, apel care a vizat latura civilă a cauzei și prin care s-a solicitat în esență majorarea despăgubirilor civile. Apelul recurenților a fost admis numai sub aspectul predării actelor și cheilor autoturismului avariat de către partea civilă către recurenți.
Față de cele arătate nu se poate susține că recurenților li s-a agravat situația în propria cale de atac sau că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 372 al. 1 sau 2.C.P.P. astfel că sub acest aspect recursurile sunt nefondate.
În ce privește majorarea despăgubirilor la care cărora a fost obligat inculpatul recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente, Curtea observă că în procesul penal, conform dispozițiilor art. 14 al. 3 pct. b C.P.P. repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea pagubei în natură nu este posibilă. Întrucât autoturismul a fost avariat în proporție de 95%, restituirea acestuia nu a mai fost posibilă impunându-se acordarea de despăgubiri către partea civilă.
În cauză s-a dispus și s-a efectuat un raport de expertiză contabilă stabilindu-se că suma actualizată datorată cu titlu de reparație a prejudiciului creat este în cuantum de 57.688,79 lei. Nici inculpatul recurent și nici partea responsabilă civilmente recurentă nu au avut obiecțiuni la acest raport de expertiză contabilă, astfel că potrivit principiului disponibilității instanța de apel i-a obligat la plata acestei sume către partea civilă.
Referitor la obligarea recurenților la plata sumelor actualizate vizând celelalte cheltuieli efectuate de partea civilă cu privire la înmatricularea autoturismului, plata impozitelor și asigurărilor, se constată că și sub acest aspect instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală. Partea civilă a dovedit că a efectuat aceste cheltuieli, distinct de valoarea autoturismului, iar în acest caz are dreptul la a fi despăgubit în totalitate.
Recurenții mai critică faptul că partea civilă nu a fost obligată de către instanța de apel să predea actele și cheile autoturismului avariat ci doar i s-a pus în vedere să le predea recurenților. În lipsa unei asemenea dispoziții s-ar deschide calea unor noi litigii. Nici acest motiv nu este fondat atâta timp cât părții civile i s-a pus în vedere să facă această predare, neputându-se anticipa o eventuală opunere a părții civile, dispozitivul nefiind pus încă în executare.
Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Curtea C.P.P. de Apel va respinge recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente ca nefondate.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. inculpatul recurent - în solidar cu partea responsabilă civilmente, va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești. În baza aceluiași articol obligă pe recurenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art. 193.C.P.P. recurenți vor fi obligați să plătească părții civile suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente împotriva deciziei penale nr. 106/20.05.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală.
(Continuare minuta deciziei penale nr. 135/2009)
Obligă pe recurenți să plătească părții civile suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Obligă pe inculpatul recurent - în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești.
Obligă pe recurenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/12.10.2009
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
