Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 136/2009

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 3: Marius Aurel

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de asiguratorul Societatea de asigurare Reasigurare SA - Sucursala AIî mpotriva deciziei penale nr. 53/A/2009 pronunțate de Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat ales în substituirea d-lui - doamna pentru inculpatul intimat, consilier juridic în reprezentarea recurentei și avocat cu împuternicire în reprezentarea intimaților părți civile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic arată că nu mai are alte cereri.

Avocat declară că nu mai are alte cereri.

Avocat, de asemenea, nu mai are alte cereri.

Procuror învederează instanței că nu are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare pe fond, instanța să se pronunțe asupra dimensiunii și întinderii daunelor morale, arătând că se obligației asigurătorului cu privire la întinderea acestor daune morale, considerând că sumele acordate de către instanță sunt apreciate incorect raportat la prevederile art. 51, 56 din Ordinul CSA nr. 113.133/2006 care exemplifică exhaustiv sumele ce se acordă în ceea ce privește cheltuielile de transport și cheltuielile efectuate cu protocolul funerar și solicită instanței să aibă în vedere faptul că părțile nu au dovedit în totalitate sumele pretinse, sumele acordate de către instanță nefiind probate și nefiind dovedit faptul că acestea sunt acoperite prin contractul de asigurare. Față de cele expuse, precum și față de motivele așa cum au fost formulate în scris, solicită instanței admiterea recursului de față.

Avocat, apărător ales pentru intimatul inculpat, solicită instanței respingerea recursului asigurătorului, raportat la faptul că inculpatul a dovedit cheltuielile efectuate cu despăgubirea părților civile, fiind aplicabile în speță, pe latură civilă, prevederile răspunderii civile delictuale, iar instanța de fond, raportat la toate documentele de la dosar, a apreciat în mod corect că există dovada prejudiciului cert, precum și cheltuielile de transport și funerare care se contestată. Astfel, în concluzie, solicită instanței respingerea recursului de față și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Avocat, având cuvântul, pentru părțile civile, solicită instanței respingerea recursului de față și învederează că achiesează concluziilor de mai sus. Susține că atât instanța de fond cât și cea de apel, raportat la prevederile legale incidente, în mod corect au apreciat interesul părților civile în recuperarea daunelor morale, care se ridică la sumele acordate de instanță, sumele susținute de asigurător fiind mici raportat la limita minimă admisă de lege. Astfel, față de faptul că se consideră că sumele acordate de instanță, probate la dosar, sunt decente raportat la suferințele cauzate prin decesul fiicei, toată probațiunea fiind în sensul dovedirii faptului că s-au efectuat și cheltuielile privind transportul și cele privind protocolul funerar, solicită instanței respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Cu cheltuieli și judecată.

Procuror, având cuvântul, solicită instanței, constatarea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, inculpatul, pe latura civilă, fiind obligat la repararea prejudiciului conform principiului răspunderii civile delictuale prevăzut de art. 998 - 999 Cod procedură civilă, rejudecarea sub aspectul prejudiciului suferit de victime, raportat la cerințele asigurătorului, nefiind necesară raportat la faptul că întreg prejudiciul suferit a fost dovedit, precum și toate cheltuielile efectuate.

Instanța, față de cele expuse și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 526/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- în conformitate cu art.178 al.1,2 pen. cu aplic.art.74 lit.a,c pen. și art.76 lit.d pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.81 și 82.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

În baza art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 pen. privind revocarea condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a-c pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art.71 al.5 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art.14 pr.pen. și art.998 și urm.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și și a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea celor două părți civile a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:

- 100.000 lei daune morale

- 21.401,08 lei și echivalentul în lei la data plății sumei de 3560,72 euro-cu titlu daune materiale.

În baza Deciziei nr.1 din 18.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a constatat că Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA B are calitatea de asigurător de răspundere civilă în procesul penal.

S-a făcut aplicarea art.191, 193.pr.pen.

S-a făcut aplicarea art.357 al.2 lit.f pr.pen. rap.la art.203 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și s-a dispus comunicarea hotărârii la data rămânerii definitive către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului conform art.114 al.1 din OUG 195/2002.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul de 19 ani a obținut permisul de conducere pentru categ.de autovehicule la data de 22.08.2007.

În noaptea de 5.10.2007, în jurul orelor 22,20, inculpatul a împrumutat de la prietenul său autoturismul marca Ford Fiesta cu nr.înmatriculare - și împreună cu victima de 17 ani au mers să se plimbe în oraș, așa cum rezultă din declarația dată de inculpat.

A urcat la volanul autoturismului și au pornit în direcția Vinerea, victima aflându-se pe bancheta dreapta față.

La ieșirea din Cugir, observând un grup de prieteni care se aflau în parcarea de pe celălalt sens de mers, inculpatul a redus viteza și a intrat în parcarea aflată pe marginea drumului, fără însă a opri autoturismul. Aceste aspecte rezultă atât din declarația inculpatului cât și din declarațiile martorilor, și.

După ce a parcurs aprox.40 în parcare fără să oprească, inculpatul a virat stânga pentru a se înscrie pe sensul de mers Vinerea-Cugir, deși dinspre Cugir se apropia autoturismul marca Peugeot 406, cu nr.8055, la volanul căruia se afla martorul.

Din raportul de expertiză tehnică cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că viteza autoturismului condus de inculpat la intrarea în parcarea din dreapta drumului și în continuare până la momentul premergător virajului spre stânga și accidentului a fost maxim 20 km/.

autoturismului Peugeot condusă de a fost de 90 km/ în momentul începerii imprimării urmelor de frână pe partea carosabilă, conform pct.2 din raportul de expertiză depusă la dosar.

În momentul în care autoturismul condus de inculpat se afla perpendicular pe axul drumului, a fost lovit din partea laterală de autoturismul Peugeot, cu toate că martorul a acționat frâna și a virat de volan stânga pentru a evita coliziunea. Din impact, autoturismul Ford Fiesta a fost proiectat pe sensul opus, în marginea drumului, fiind orientat cu fața spre Cugir, așa cum rezultă din planșele fotografice aflate la dosar.

Potrivit raportului de expertiză tehnică, accidentul rutier se putea evita în condițiile în care inculpatul s-ar fi asigurat în mod corespunzător din stânga sa în momentul în care a intenționat să reintre din parcare pe partea carosabilă, acordând prioritate de trecere autoturismului Peugeot.

Distanța de la care inculpatul putea să observe farurile autoturismului Peugeot care se apropia dinspre Cugir, având în vedere că drumul era în aliniament, era de aprox.300-400.

Conducătorul autoturismul Peugeot a circulat cu viteza legală în momentele premergătoare producerii accidentului, așa cum rezultă din declarațiile acestuia coroborate cu raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În urma coliziunii, victima a decedat.

Decesul nu s-a produs instantaneu, victima fiind transportată la Spitalul Cugir, unde a decedat la Serviciul de Urgență.

Potrivit raportului de constatare medico-legală efectuat de SML A, moartea victimei s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale consecutivă unui traumatism cranian cu fractură de boltă și bază de craniu, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente din interiorul unui autovehicul în condițiile unui accident rutier.

La rândul său, inculpatul a suferit leziuni vindecabile în 38-40 zile de îngrijiri medicale, așa după cum a rezultat din certificatul medico-legal eliberat de SML

Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinele de analiză toxicologică a alcoolemiei a rezultat că în data producerii accidentului nici unul dintre cei doi șoferi nu au consumat băuturi alcoolice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul laturii civile a cauzei, solicitând desființarea în parte a sentinței și procedând la o nouă judecare a cauzei admiterea doar în parte a acțiunii civile, respectiv a sumei de 10.895,33 lei cu titlu despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea și respingerea celorlalte pretenții.

În expunerea scrisă a motivelor de apel s-a criticat hotărârea invocându-se ordinul nr.113.133/2006 al CSA care stabilește modul în care asigurătorul plătește sumele stabilite de instanțe prin hotărâre judecătorească.

S-a invocat că despăgubirile materiale acordate nu sunt acoperite de contractul de asigurare și cheltuielile de transport solicitate de părțile civile și veniturile nete nerealizate de aceștia.

S-a mai invocat invocă împrejurarea că suma reprezentând contravaloarea pietrei funerare nu este dovedită și că actul depus la dosar nu reprezintă document justificativ.

S-a mai invocat împrejurarea că daunele morale acordate de instanța de fond sunt cu mult peste practica judiciară din România, și s-a solicitat reevaluarea lor.

Prin decizia penală nr. 53/A/2009, Tribunalul Alba - secția penală a respins ca nefondat apelul declarat de Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA B împotriva sentinței penale nr. 526/2008 a Judecătoriei Alba Iulia.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Albaa reținut următoarele:

Instanța de fond a acordat părții civile prejudiciate sumele de bani conform normelor care guvernează răspunderea civilă delictuală și a avut în vedere elementele răspunderii civile delictuale: fapta prejudiciabilă, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Atât cu privire la daunele morale cât și cu privire la cele materiale normele sunt comune, fiind cele care guvernează răspunderea civilă delictuală, cu mențiunea că daunele materiale trebuiesc dovedite în timp ce daunele morale trebuiesc doar individualizate.

Modalitatea de probă pentru daunele materiale sunt acte, proba cu martori, înscrisuri de orice fel, ca atare și înscrisul depus a AF care dovedește contravaloarea pietrei funerare a fost corect reținut de instanța de fond, întrucât are legătură cauzală cu producerea accidentului.

Și cheltuielile de transport au legătură cauzală cu fapta inculpatului. Dacă accidentul n-ar fi fost provocat de inculpat cu toate urmările inerente, nu s-ar fi ocazionat toate cheltuielile legate de înmormântare și inclusiv părțile civile nu ar fi fost nevoite să se deplaseze cu avionul și ar fi realizat veniturile conform actelor depuse la dosarul cauzei.

Instanța de judecată este obligată să respecte principiile răspunderii civile delictuale pentru a acorda părții civile despăgubi care să acopere prejudiciul suferit și nu să respecte limitele fixate de 136/1995. Aceste limite vor fi avute în vedere la momentul punerii în executare a hotărârii.

Repararea prejudiciului trebuie să fie justă și echitabilă.

În sistemul nostru de drept practica judiciară nu este izvor de drept și nu poate fi obligat judecătorul fondului la o uniformizare a sumelor acordate cu titlu de daune morale, întrucât fiecare cauză are un specific dat de circumstanțele concrete ale cauzei.

În speță, sumele stabilite cu titlu de daune morale au fost corect dozate și nu realizează nici un mijloc de îmbunătățire fără just temei.

Dimpotrivă, ele sunt menite să asigure repararea prejudiciului moral.

Pentru aceste motive, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și că nu există temeiuri de desființare a ei, tribunalul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul dedus judecății.

Împotriva deciziei penale nr. 53/A/2009 a Tribunalului Albaa declarat recurs în termen Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA solicitând desființarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond iar în rejudecare să se pronunțe o hotărâre prin care pretențiile părții civile să fie admise doar în parte în măsura dovedirii prejudiciului și a limitelor stabilite prin Ordinul CSA nr. 113.133/2006 atât sub aspectul întinderii cât și sub aspectul naturii despăgubirilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că despăgubirile acordate vizând cheltuielile de transport aerian în sumă de 1568,44 euro și veniturile nerealizate de părțile civile în sumă de 1.9928,28 euro nu sunt acoperite de contractul de asigurare.

de aceasta cuantumul daunelor morale stabilite excede practicii judiciare în materie iar înscrisul prezentat în dovedirea contravalorii monumentului funerar nu întrunește cerințele ordinului nr. 113.133/2006 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că criticile recurentei sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor urma.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, în mod corect instanța de apel a apreciat că ele nu sunt excesive, dată fiind vârsta victimei și legătura afectivă pe care o avea cu părinții ei.

Suma stabilită de instanța de fond nu realizează o îmbogățire nejustificată a părților civile, ci este de natură a compensa traumele psihice cauzate prin pierderea la această vârstă a unicei lor fiice.

Neîntemeiată se privește a fi și critica vizând valoarea probatorie a chitanței de plată a monumentului funerar eliberată de AF. Chiar dacă din punct de vedere fiscal înscrisul nu a fost conceput formal ca o chitanță, el are potrivit legii civile valoare probatorie fiind un înscris sub semnătură privată, care constată o operație juridică.

Or, potrivit art. 44 alin. 2 Cod procedură penală, chestiunile prealabile de natură civilă trebuie dovedite cu înscrisurile pe care le cere legea civilă.

Celelalte aspecte critice expuse de recurentă sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Așa cum în mod corect a stabilit instanța de apel, în concordanță cu Decizia nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secțiile unite, răspunderea civilă delictuală a persoanei asigurate coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului.

Temeiul răspunderii asigurătorului fiind unul exclusiv contractual, urmează că pentru prejudiciile constatate care exced Ordinului nr. 113.133/2006 al Președintelui CSA, se angajează doar răspunderea asiguratului răspunzător de cauzarea acestora.

Examinarea acestui aspect de natură contractuală nu este însă necesar a se realiza în cadrul procesului penal odată ce prin hotărârea pronunțată instanța nu a obligat direct asigurătorul la plata de despăgubiri în favoarea părții civile.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat de Societatea de Asigurare Reasigurare SA B împotriva deciziei penale nr. 53/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală.

În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală, va obliga recurenta să plătească suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat.

În baza art. 193 Cod procedură penală, va obliga recurenta să plătească intimaților și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, iar intimatului inculpat suma de 1000 lei cu același titlu.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA B împotriva deciziei penale nr. 53/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală, obligă recurenta să plătească suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat.

În baza art. 193 Cod procedură penală obligă recurenta să plătească intimaților și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, iar intimatului inculpat suma de 1000 lei cu același titlu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/9.11.2009

Jud. fond:

Jud. apel: /

Președinte:Sanda Trif
Judecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia