Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1373/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 958/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1373
Ședința publică de la 6 OCTOMBRIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 3: Panioglu Daniela
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.53 A din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul inculpat, pentru care s-a prezentat avocat din oficiu-, cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că mandatul de aducere emis pe numele inculpatului nu a putut fi pus în executare, MAI-IGPR - Poliția Municipiului AIc omunicând că inculpatul nu a fost găsit la domiciliu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul din oficiu învederează instanței că prin cererea de recurs promovată solicită a se dispune casarea celor două hotărâri și, pe fond, în principal, achitarea inculpatului, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei.
În susținerea motivelor de recurs, invocând cazul de casare prev. de art. 385 ind.9 pct.18 Cod pr penală apreciază că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt având drept consecință greșita condamnare a inculpatului astfel încât în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.e Cod pr penală solicită a se dispune achitarea inculpatului având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a invocat, pe tot parcursul procesului penal, două cauze care înlătură caracterul penal al faptei si anume constrângerea morală - prev de art.46 al.2 Cod penal precum și starea de necesitate - prev de art.45 Cod penal, întrucât, inculpatul deși consumase băuturi alcoolice a fost nevoit să plece în cursă deoarece a fost obligat de șeful său și de teamă să nu-și piardă locul de muncă a procedat astfel, iar, pe de altă parte, a fost nevoit să plece acasă având în vedere că fiica sa urma să nască și trebuia să fie transportată la spital.
În situația în care instanța apreciază că nu sunt incidente nici una dintre cele două cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, solicită, în subsidiar, invocând cazul de casare prev de art.385 ind.9 pct.14 Cod pr penală, ca în cauză să se dea eficiență maximă disp. art.74-76 Cod penal, iar, pe cale de consecință, a se procedat la redozarea pedepsei, astfel încât în raport de conduita procesuală și circumstanțele personale, apreciază că o pedeapsă sub cuantumul stabilit de instanța de fond își poate atinge scopul coercitiv.
Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul a prezentat două situații vădit nesincere care au condus la săvârșirea infracțiunii, nici una dintre aceste situații nu a fost probată în cursul urmării penală sau a judecății astfel că, în opinia sa, apreciază nu sunt incidente nici unul dintre cele două articole, nici disp. art.45 Cod penal și nici art. 46 Cod penal, sens în care solicită a se avea în vedere că dispozițiile art.45 al.3 Cod penal prevăd că: "nu se află în stare de necesitate persoana care la momentul la care a săvârșit fapta si-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat", în speță, chiar din declarațiile inculpatului nu rezultă de ce era în mod imperios necesară prezenta sa la domiciliu, putând fi solicitată salvarea pentru ca fiica sa să fie dusă la spital ori de către un alt membru al familiei, or cum inculpatul s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice putea produce urmări mult mai grave cu atât mai mult cu cât era șofer profesionist, astfel încât nici constrângerea morală nu operează în cauză, chiar dacă exista un ordin al șefului nu trebuia să se urce la volan.
Cu privire la reținerea de circumstanțe atenuante, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată fiind avute în vedere gravitatea faptei, urmările pe care fapta inculpatului le-ar fi putut avea, dar si împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul beneficiind de clemența instanței prin aceea să instanța a menținut liberarea condiționată a restului de pedeapsa de 1646 zile închisoare rămase neexecutate.
Apreciază că singurul motiv pentru care s-ar impune admiterea recursului declarat de inculpat este cel prev de art.385 ind.9 pct.14 Cod pr penală in ceea ce privește pedepsele accesorii în sensul să se impunea aplic art.71 - 64 lit.a Teza a doua și lit.b din Codul penal.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Lehliu G, prin sentința penala nr.173/10.12.2008, în baza art.87 al.1 din nr.OUG195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod Penal, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.
În baza art. 61 al. 1.Cod Penal a menținut liberarea condiționată pentru restul de 1646 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 18 ani închisoare pronunțată în sarcina inculpatului prin sentința penală nr.140/1994 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin neapelare.
În baza art. 71.Cod Penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod Penal din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 191 al. 1.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 680,2 lei - cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei - onorariu apărător oficiu - Baroul d e Avocați C (av. - faza de judecată).
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând întregul material probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 16.10.2007, după ce în seara anterioară consumase băuturi alcoolice (500 ml vin roșu), inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei cu nr. - și a condus pe A2, pe direcția C - B, iar la km 64, cu ocazia controlului efectuat de către organele de poliție, s-a constatat că inculpatul prezenta halenă alcoolică, fiind testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,72 ml alcool pur în aerul expirat.
În această situație, inculpatul a fost condus la Spitalul L - G unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând că, la momentul testării inculpatul prezenta o îmbibație alcoolică de 1,35 gr%
Instanța fondului a constatat că fapta există, prezintă pericol social, este prevăzută de legea penală, a fost săvârșită cu intenție de către inculpat.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale. Astfel, prin sentința penală nr. 140/1994 a Tribunalului Hunedoara inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 18 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174.Cod Penal rap. la art. 175.Cod Penal, fiind arestat la data de 17.06.1993 și liberat condiționat la data de 12.12.2006, cu un rest de 1646 zile.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv persoana inculpatului - în vârstă de 44 de ani, tatăl a trei copii minori, cunoscut cu antecedente penale - recidivist postcondamnatoriu, săvârșind noua faptă în perioada liberării condiționate, natura infracțiunii - faptă săvârșită cu intenție, modalitatea și împrejurările comiterii faptei - a condus autoutilitara sub influența băuturilor alcoolice, pericolul social pe care îl reprezintă o astfel de faptă, respectiv producerea unor accidente de circulație soldate cu urmări deosebit de grave, dar și poziția sinceră de recunoaștere a inculpatului, atitudinea cooperantă a acestuia în faza de urmărire penală și regretul exprimat prin înscrisul depus la dosar în timpul judecății.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru melegalitate și netemeinicie și solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.e motivat de faptul că a fost nevoit să plece în cursă la solicitarea șefului său de teamă că își pierde locul de muncă, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei urmare aplicării art.74 si 76, avându-se în vedere circumstanțele sale personale si atitudinea avută pe parcursul procesului penal.
Prin decizia penală nr.53 A din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.173/10.12.2008 pronunțată de Judecătoria Lehliu G, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea deciziei, Tribunalul a arătat că apelul inculpatului este nefundat, reținând că:
Dispozițiile art.45 al.3 arată clar că nu se află în stare de necesitate persoana care în momentul cînd a săvârșit fapta și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Or, în speța de față, inculpatul s-a apărat că a urcat la volan în stare de ebrietate întrucât voia să se întoarcă acasă deoarece fiica sa urma să nască și nicidecum că a primit ordin de la superiorul său.
Situația invocată de inculpat legată de fiica sa, în opinia instanței de control judiciar, nu se înscrie în cea prevăzută de textul legal arătat mai sus. dacă fiica sa era însărcinată și urma să nască, aceasta avea alte posibilități de a se deplasa la spital, respectiv ceilalți membri ai familiei sau mașina salvării.
Astfel, s-a apreciat de către Tribunal că, apelul nu este fondat nici în ceea ce privește cel de al doilea motiv invocat referitor la aplicarea art.74 si 76 în raport de circumstanțele personale ale inculpatului date de cazierul său judiciar ca și atitudinea nesinceră a acestuia construită în scopul diminuării pericolului social al faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de punctul 18 din art.3859Cod procedură penală,arătând că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt care a dus la greșita sa condamnare,existând două cauze care înlătură caracterul penal al faptei,respectiv starea de necesitate,arătând că fiica sa urma să nască și trebuia să fie dusă la spital și respectiv constrângerea morală,arătând că a plecat în cursă la ordinul superiorului său,fiindu-i teamă că va fi dat afară în cazul unui refuz. În subsidiar,a invocat cazul de casare prev. de punctul 14 din art.3859Cod procedură penală și a solicitat aplicarea dispozițiilor privind circumstanțele atenuante și reducerea pedepsei aplicate întrucât a recunoscut săvârșirea faptei, nu are antecedente penale.
Analizând actele dosarului și hotărârile atacate, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu disp. art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei. Astfel, din coroborarea probelor administrate, respectiv procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante,de consemnare a rezultatului privind etilo-testul,din buletinele de examinare clinică și de analiză toxicologică-alcoolemie nr.3072/18.10.2007,emise de, din declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale, rezultă că la data de 16.10.2007, în jurul orelor 1,00, inculpatul a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare - pe autostrada A2,având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35%o, depășind astfel limita legală admisă,fapta întrunind atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art.87 alin. 1 din OUG195/2002.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea apreciază că acesta este nefondat,inculpatul nefăcând nici o dovadă a vreuneia din situațiile invocate. Trecând peste faptul că cele două situații se exclud reciproc,fiind o dovadă în plus că susținerile sunt nereale,Curtea constată că inculpatul nu a făcut nici o probă că a vreuneia din împrejurările pretinse. Inițial acesta a declarat că a urcat la volanul mașinii după ce consumase băuturi alcoolice pentru aot ransporta pe fiica sa la spital,aceasta urmând să nască,însă nu a dovedit nici măcar existența vreunei fiice și cu atât mai puțin a faptului invocat,neprezentând vreo probă care să ateste că prezumtiva sa fiică era însărcinată la acea dată iar sarcina avea o vârstă înaintată și situația medicală ar fi impus transportarea acesteia la spital în chiar acea noapte de 16.10.2007,deși toate aceste împrejurări puteau fi atestate simplu prin depunerea unor înscrisuri medicale. În orice caz,chiar presupunând că ar fi dovedit susținerile, această împrejurare nu s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 45 din Codul penal referitoare la starea de necesitate, pe de o parte pentru că săvârșirea faptei penale putea fi evitată prin apelarea la un alt mijloc de înlăturare a pericolului, respectiv prin chemarea salvării,sau a unei alte persoane conducător auto,a unui taxi, care să transporte fiica aflată în nevoie la spital, art. 45 alin. 2 impunând ca fapta penală săvârșită să fie singura modalitate a înlăturării pericolului, iar pe de altă parte alin. 3 prevede că nu este în stare de necesitate persoana care,la momentul la care a săvârșit fapta și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat,or,inculpatul și-a dat seama la acel moment că starea avansată de ebrietate în care se afla ar fi putut conduce la urmări mai grave. De asemenea, nici constrângerea morală nu a fost dovedită, nefiind indicată persoana care i-ar impus o astfel de conduită inculpatului, pentru a fi audiată; chiar dacă inculpatul ar fi primit un astfel de ordin sub amenințarea că dacă nu face cursa își pierde locul de muncă, pericolul cu care se amenința putea fi înlăturat într-un alt mod,nefiind îndeplinite nici condițiile art. 46 din Codul penal privind constrângerea morală.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs,Curtea constată că și acesta este nefondat, tribunalul dând eficiență juridică dispozițiilor referitoare la individualizarea pedepsei, conform art.72 Cod penal și a aplicat pedeapsa minimă pe care legea o prevede pentru infracțiunea reținută.
Curtea reține că pedeapsa aplicată de instanța de fond este măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al acesteia și nici o împrejurare nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă.
Curtea apreciază că fapta inculpatului este gravă,cu atât mai mult cu cât inculpatul este șofer profesionist; pe de altă parte,acesta este recidivist,suferind anterior o condamnare pentru o infracțiune de omor, condamnat la o pedeapsă de 18 ani închisoare, din care a fost liberat condiționat, rămânându-i un rest neexecutat de 1646 de zile, instanța de fond menținând beneficiul liberării condiționate pentru acest rest,inculpatul beneficiind astfel de clemență suficientă; inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată,în fața nici unei instanțe, deși a fost legal citat la toate adresele indicate și în mod evident avea cunoștință de prezenta cauză câtă vreme a declarat apel și recurs personal,a depus prin poștă mai multe cereri în fața instanței de fond.
Or, analizând atitudinea și persoana inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, consecințele pe care le-ar fi putut avea, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată este în măsură să își îndeplinească funcțiile,Curtea apreciind că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante.
Cu privire la susținerile procurorului de ședință în sensul admiterii recursului inculpatului sub aspectul înlăturării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales, Curtea apreciază că pedeapsa accesorie a fost corect aplicată de instanța de fond și menținută în apel, având în vedere că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în timpul liberării condiționate, perioadă în care acesta este considerat în timpul executării pedepsei, până la împlinirea duratei căreia continuând să îi fie interzise drepturile prev. de art. 64 din Codul penal, aplicate prin hotărârea anterioară de condamnare, ca pedeapsă accesorie, fiind menținut în acest caz beneficiul liberării condiționate,cuantumul pedepsei prezente fiind oricum mai redus decât restul rămas neexecutat; acordarea dreptului de a fi ales nu putea fi astfel efectiv exercitată pentru că acest drept îi era interzis inculpatului prin hotărârea definitivă anterioară de condamnare, iar o altă soluție ar fi condus la imposibilitatea executării uneia dintre acestea.
În consecință, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat și îl va respinge, conform art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefundat, recursul formulat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr. 53/A/24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul penal nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.Hodel-Trib.
-
Red.-Jud.L-
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Ciobanu Corina, Panioglu Daniela
