Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 188

Ședința publică de la 24 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 469 din data de 14 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, dată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, personal, asistat de av., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av. pentru inculpatul recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Av. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, desființarea deciziei penale pronunțată de Tribunalul Iași și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Iași, prin care s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul disp. art. 10 lit.1și art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 181Cod penal.

Inculpatul nu a negat că a consumat alcool în acea zi însă a precizat că a condus autoturismul pe o distanță scurta întrucât a existat o împrejurare specială și anume că șeful inculpatului a fost sunat de soția sa, care era foarte bolnavă și l-a rugat pe inculpat să-l conducă cu mașina acasă. Inculpatul a refuzat să-l conducă pe șeful său acasă, însă a rugat un prieten al său să-l transporte cu mașina pe șeful său. Inculpatul nu a făcut decât să-l ducă pe șeful său, pe o distanța destul de scurtă, aproximativ 200 metri, până la locul de întâlnire.

Martorii audiați în cauză au susținut depoziția inculpatului.

Mai susține apărătorul inculpatului, că inculpatul a fost condamnat de instanța de control judiciar, pentru urmarea care s-ai fi putut produce și apreciază că o persoană poate fi judecată doar pentru ceea ce a făcut și nu pentru ceea ce s-ar fi putut produce.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, raportat la infracțiunea dedusă judecății, pericolul pentru ordinea publică, atras de însăși natura faptei, formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică.

Inculpatul având cuvântul arată că regretă săvârșirea faptei. Achiesează la concluziile apărătorului său.

CURTEA DE APEL

Prin decizia penală nr. 469 din 14 noiembrie 2008 Tribunalului Iașis -a decis:

"Admite apelul declarat de parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1007/03.04.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, sentință pe care o desființează integral.

Rejudecând cauza:

Condamnă pe inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 08.05.1963, în satul, comuna, județul I, domiciliat în municipiul I, str. - - cel, nr. 20, -.1,. B,. 1,. 4, județul I, -, cetățean român, căsătorit, tată a doi copii maori, studii 10 clase + o școală profesională, stagiul militar satisfăcut, ocupația laminator la " " I, fără antecedente penale (reabilitat), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală" prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și "b" Cod penal pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.

În baza disp. art. 81 Cod penal raportat la art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatului.

În baza disp. art. 82 alin. 1 Cod penal stabilește termen de încercare pentru inculpat cu o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 359 Cod procedură plenală, atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, respectiv cu privire la posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare".

În termen legal inculpatul a recurat decizia penală sus menționată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând pedeapsa aplicată de 1 an închisoare, cu suspendare condiționată.

Recurentul a fost prezent în fața instanței de recurs, nu a depus acte în susținere, solicitând menținerea soluției instanței de fond.

Instanța de recurs a analizat hotărârea recurată, motivele susținute de inculpat prin apărător, prin prisma actelor și lucrărilor dosarelor de fond și de apel, constatând următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002. Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost temeinic evaluată probator, inculpatul recunoscând săvârșirea infracțiunii și precizând circumstanțele în care a acționat.

Probele administrate au demonstrat gradul de alcoolemie prezentat de inculpat (respectiv 2,70 g/l - ora 23,35 și 2,50 g/l - ora 0,35) - în momentul în care a fost oprit de un echipaj de poliție, conducând pe drumul public un autoturism.

Situația de fapt a fost cert demonstrată probator și reținută corect de ambele instanțe (fond și apel), necontestată de inculpat.

În aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpat și respectiv al modului de individualizare a pedepsei, instanța de fond a realizat o interpretare arbitrară a probelor doar prin prisma motivelor invocate de inculpat pentru săvârșirea acestei infracțiuni, eludând atât dispozițiile legale privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, referitoare la coroborarea justă a circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei cu cele personale ale inculpatului.

S-a dat eficacitate doar aspectelor referitoare la împrejurările de fapt ce privesc motivația inculpatului de a conduce pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și persoana inculpatului, care are o inserție socială corespunzătoare, nu a mai fost implicat în vreun eveniment rutier, indiferent de dificultate, ignorând celelalte criterii de stabilire în concret a gradului de pericol social, fapt ce intră în contradicție cu dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe un drum public din mun. I cu un trafic intens, având în sânge o îmbibație alcoolică la limita comei alcoolice, iar urmarea ce s-ar fi putut produce (ținând cont că fapta dedusă judecății este una de pericol), în aceste condiții, și care ar putea consta în uciderea, vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane ori avarierea altor autoturisme sau bunuri, nu este lipsită de importanță, ci dimpotrivă.

Aceste deficiențe de interpretare și apreciere probatorie au fost înlăturate de instanța de apel printr-o reapreciere și evaluare corespunzătoare a tuturor probelor și circumstanțelor săvârșirii faptei, constatând că fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de "conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", prev. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, modificată și republicată.

În acest context, motivele de circumstanțiere personală invocate de inculpat și susținute - au fost evaluate, dându-se eficiență corespunzătoare și ață de aspectele de circumstanțiere a faptei - însă, fapta săvârșită de inculpat nu poate fi considerată ca lipsită de pericol social, ci, dimpotrivă gradul pericolului social al existenței acestei fapte ca infracțiune a fost fără dubiu probat.

de poliție a oprit autoturismul în care se afla inculpatul, după ce a observat că această mașină circula sinuos, iar la intrarea într-un viraj către dreapta, din cauza manevrării necorespunzătoare, a existat pericolul coliziunii cu mai multe autoturisme parcate regulamentar, inclusiv cu cel al poliției.

Astfel, în mod legal și temeinic s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de legea penală (disp. art. 87 alin. 1 nr.OUG 195/2002) cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în baza disp. art. 81 Cod penal.

În stabilirea modului de individualizare a pedepsei, s-a reținut corect că săvârșirea faptei a fost un accident în viața inculpatului, că reeducarea, reinserția lui socială poate avea loc și fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa obligatorie accesorie a interzicerii exercitării dreptului, prev. de art. 64 lit. "a" și "b" Cod penal, fiind stabilit și termenul de încercare, în baza disp. art. 82 alin. 1 Cod penal. S-a dispus atenționarea inculpatului asupra nerespectării disp. art. 83 Cod penal, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

Sub toate aspectele expuse anterior și just reținute de instanța de apel - instanța de control judiciar constată nefondat recursul formulat de inculpatul.

În conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va fi respins recursul inculpatului, care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza disp. art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 469 din 14.11.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 Martie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -,

-

03.04.2009

2 ex.-

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Elena Scriminți

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Iasi