Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 206/
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în sat S, comuna -, județul C și în -, județul C, împotriva deciziei penale nr.70 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1879/P din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătorie M, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii privind circulația pe drumurile publice (G nr. 195/2002).
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului inculpat, pentru care se prezintă din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.1192/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat în susținerea motivelor de recurs, invocă, cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.21 cod pr.penală privind nelegala citare a inculpatului la instanța de fond și greșita interpretare a modului de citare a instanței de apel citării inculpatului. La termenul de judecată din data de 11.09.2007 la instanța de fond, procedura de citare cu inculpatul a fost nelegal îndeplinită, dovada de citare fiind restituită cu mențiunea " destinatar mutat de la adresa din comuna sat S - județul C". Deși, procedura de citare nu era legal îndeplinită, instanța de fond a procedat la audierea martorului, fiind încălcate în acest sens disp.art.291 cod pr.penală.
Aceeași manieră a avut-o instanța de fond și în data de 9.10.2007, având în vedere că domiciliul nu era cunoscut, putea dispune potrivit art.177 teza II citarea acestuia la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. Instanța nu a respectat această dispoziție și a trecut la audierea celor doi martori prezenți și. La data de 6.11.2007, au avut loc dezbaterile asupra fondului, pentru acest termen inculpatul fiind citat prin afișare la consiliul local, dar procedura de citare a fost afișată la Primărie de către un funcționar din cadrul acestei instituții, disp.art.177 alin.4 cod pr.penală nu prevăd acest lucru, citația se afișează la sediul consiliului local. Apreciază că în cauză au fost încălcate procedurile legale, dreptul la apărare, inculpatul nu a putut să se apere în contradictoriu.
A fost încălcată de asemenea și teza II a disp.art.3859pct.21 cod pr.penală, conform proceselor verbale întocmite de lucrătorii de poliție, inculpatul era mutat de la adresa indicată și nu a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În ceea ce privește fondul cauzei, cazul de casare este cel prev. de art.3859pct.18 cod pr.penală în sensul greșitei interpretări a probatoriului administrat în cauză. S-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Există declarația inculpatului in faza de urmărire penală în care arată că nu era beat la data respectivă când a venit cu mașina în stația. alcoolice au fost consumate în stație în timp ce aștepta un coleg să vină să-l ia, nu s-a mai urcat la volan. Probele administrate în acuzare au fost luate cu încălcarea dispozițiilor legale. Au fost audiați organele de cercetare penală care au constatat fapta și aceștia au declarat că nu au fost prezenți și că procesul verbal de constatare îl au de la alți colegii care au constatat fapta. Agenții de pază nici nu au fost audiați în prezenta cauză, au fost audiate doar cele două funcționare din cu care s-a certat inculpatul. Inculpatul nu a fost oprit în traficul rutier. Inculpatul s-a urcat la volan și a dat cu spatele pe spațiul din incinta stației care nu face parte din domeniul public, este domeniu privat. Consideră că sub acest aspect faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective și anume nu a condus acel autoturism pe domeniul public ci a dat cu spatele câtva metri pe spațiul. Solicită admiterea recursului, casarea soluțiilor atacate și rejudecând, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d cod pr.penală.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice. Solicită a se constata faptul că, inculpatul nu este prezent nici astăzi în calea de atac a recursului. Acesta a fost prezent la Tribunalul Constanța, a dat declarații, prin hotărâre a fost obligat să anunțe orice schimbare de domiciliu și de reședință, clemența instanței care a înțeles să aplice art.861cod penal nu a fost înțeleasă de inculpat. Acesta a fost citat la aceleași adrese, însă nu s-a prezentat, s-a prezentat în apel, a fost audiat în cursul urmăririi penale, s-au efectuat verificări în legătură cu faptul dacă incinta acelei statii face parte din domeniu public, răspunsul primăriei la solicitarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidiaa fost că acel spațiu face parte din domeniul public.
Nici pe individualizare și nici pe achitare, consideră că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate atât timp cât există declarațiile martorelor angajate ale acelei benzinării care au sesizat organul de poliție, pentru că inculpatul nu pe spațiul făcea manevre cu acel autoturism ci era să intre în stația și în cabina de taxare a acestora. A refuzat să i se recolteze a doua probă biologică. Conducerea sub influența băuturilor alcoolice cu o asemenea alcoolemie în incinta stației, afectând circulația auto și pietonală, constituie infracțiune și a fost sancționată corespunzător. Consideră că, o altă manifestare de clemență ar fi nejustificată în cauză iar recursul declarat este nefondat.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1879/P/13.11.2007 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- s-au dispus următoarele:
În baza dispozițiilor art.87 al.1 din Codul Rutier, pentru conducere în stare de ebrietate,
A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.09.1972 în comuna, județul C, -, cetățean român, studii 10 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, nerecidivist, cu domiciliul în sat S, comuna,- județul C, în comuna, județul C, la pedeapsa de2 (doi) ani închisoare.
Conform dispozițiilor art.71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.191 al.1 Cod pr.pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, onorariu avocat oficiu 100 RON fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.2596/26.06.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidiaa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de conducere în stare de ebrietate, prev.de art.87 al.1 Cod Rutier.
Astfel la data de 19.03.2007, în jurul orelor 5,00, inculpatul, fiind în stare de ebrietate și după ce a mai consumat băuturi alcoolice la barul din stația "", aparținând " "- M, aflat la intersecția 3. cu drumul județean către comuna, s-a urcat la volanul autoturismului "", proprietatea numitului, încercând să plece cu acesta, dar, datorită stării de ebrietate în care se afla, a încurcat comenzile autoturismului, nereușind să plece. Inculpatul a fost imobilizat de organele de pază și de poliție, care fuseseră anunțate, apoi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Situația de fapt, expusă mai sus și reținută de instanța de fond, rezultă din: procesul-verbal de constatare, actele de analiză alcoolemie, declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.70 din 11 februarie 2008, În baza art.379 pct.2 lit a cod pr.penală a admis apelul declarat de apelantul - inculpat.
A desființat sentința penală apelată și rejudecând a dispus reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de la 2 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.86/1 cod penal a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru inculpat.
În baza art.86/2 alin.1 cod penal a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d cod penal respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.86/3 alin. 4 cod penal a încredințat supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța
În baza art.359 cod pr.penală a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4 cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
A înlăturat din sentința penală atacată dispozițiile art. 64 lit.a teza I cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
In termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva sentințelor pronunțate în cauză, indicând ca motiv de casare dispozițiile art.3859alin.1 pct.21 cod pr.penală, în sensul nelegalei citări a inculpatului la instanța de fond și, al doilea motiv de casare este acela prev. de art.3859pct.18 cod pr.penală, în sensul că instanțele au interpretat greșit probatoriul administrat in cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentințelor pronunțate, în raport de criticile formulate cât si din oficiu, curtea constată următoarele:
La data de 19.03.2007 când recurentul inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție, a declarat că locuiește în comuna ( fila 16 dosar urmărire penală).
La data de 29.03.2007, inculpatul este audiat de către lucrătorii de poliție, ocazie cu care a indicat domiciliul în comuna, sat S - ( fila 17 dosar urmărire penală).
La data de 29 iunie 2007, este audiat din de către procuror și indică, ca domiciliu: satul, județul C și l în comuna ( fila 24 dosar urmărire penală).
Instanța de fond, potrivit art.177 cod pr.penală, a dispus citarea inculpatului la adresa unde locuiește cât și la adresele indicate în declarațiile date in cursul urmăririi penale ( potrivit alin.2 al aceluiași articol).
Din verificările făcute de lucrătorii de poliție a rezultat că inculpatul nu locuiește pe raza localității ( fila 22 dosar fond ) și nici la Satul ( fila 24 dosar fond ).
In aceste condiții, instanța a făcut aplicarea art.177 alin.4 cod pr.penală în sensul că s-a dispus citarea inculpatului la sediul consiliului local de pe raza căreia a fost comisă infracțiunea, în acest sens este procesul verbal de afișare din 16.10.2007, fila 33 dosar fond.
La fila 37 dosar fond se află un proces verbal întocmit de Inspectoratul de Jandarmi în care se face precizarea că inculpatul este plecat la muncă în Italia de aproximativ 5-6 luni.
Dacă inculpatul și-a schimbat adresa acesta avea obligația să încunoștințeze instanța astfel că nu se poate invoca în recurs nelegala citare, cât timp din actele de la dosar instanța de fond a respectat cerințele art.177 cod pr.penală și inculpatul a manifestat dezinteres pentru desfășurarea procesului penal, plecând din țară.
Trebuia să facem precizarea că la Tribunalul Constanța, cu ocazia soluționării recursului a fost audiat inculpatul la data de 4.02.2008 și a indicat ca domiciliu comuna sat S,-, adresă la care pe tot parcursul procesului penal a și fost citat.
In aceste condiții critica vizând nelegala citare a inculpatului la instanța de fond este neîntemeiată.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs referitor la eroare de fapt cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare, curtea constată următoarele:
Eroarea gravă de fapt există atunci când situația de fapt reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului, pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare nu privește dreptul de apreciere a probelor ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.
Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești demonstrează fără echivoc și fără interpretări, faptul că inculpatul în dimineața zilei de 19.03.2007 fiind in stare de ebrietate și după ce a mai consumat băuturi alcoolice la barul din stația aparținând de SC SRL M aflată la intersecția DN 3. cu către comuna s-a urcat la volanul autoturismului proprietatea numitului și a încercat să plece, dar încurcând comenzile nu a mai reușit să plece.
Situația de fapt mai sus reținută este demonstrată cu declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv, și.
Facem precizarea că inculpatul așa cum au declarat martorii a venit în stația de benzină conducând mașina, a consumat alcool in bar și după ce a urcat din la volan, era să producă un accident când a dat cu spatele. Fiind intr-o stație a fost imobilizat de agenții de pază și anunțată echipajul de politie.
Pe cale de consecință recursul declarat în cauză este nefondat și în temeiul art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală va fi respins, ca nefondat.
În baza art.192 cod pr.penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de inculpatul - domiciliat în sat S, comuna -, județul C și în -, județul C, împotriva deciziei penale nr.70 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1879/P din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătorie M, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art.192 cod pr.penală,
Obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondul
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud.apel - /
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
2 ex./06.05.2008
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună