Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 2735/2008 )
DECIZIA PENALA NR. 257
Ședința publică de la 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 742 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr.595/A din 20 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit intimatul inculpat pentru care s-a prezentat apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține oral motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate în scris și depuse la dosar și critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, respectiv 1 an pentru un concurs de infracțiuni - art.86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art.293 Cod penal cu reținerea stării de recidivă postexecutorie.Astfel, consideră că această pedeapsă nu este în concordanță cu criteriile prevăzute în art. 72 Cod penal, având în vedere starea de recidivă postcondamnatorie, faptele reținute în concurs și limitele de pedeapsă prevăzute pentru aceste infracțiuni. Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul mai are opt condamnări pentru diferite infracțiuni, ultima condamnare fiind cea de 2 ani și 6 luni pentru comiterea infracțiunii prev. de art.4 din Legea 143/2000, condamnare din care recent a fost liberat condiționat, cu un rest de 332 zile - rest care a condus la aplicarea art. 61 Cod penal.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale sub aspectul nelimitării exercițiului drepturilor prevăzute de art. 71,64 Cod penal. Instanțele au dispus ca aceste drepturi să fie restrânsede plano, fără a proceda la o limitare a acestora în sensul interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal cu referire la art. 71 Cod penal.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor pronunțate în cauză și reținând cauza spre rejudecare, a se dispune majorarea pedepselor pentru faptele reținute în concurs - având în vedere limitele de pedeapsă. Pe de altă parte, solicită limitarea exercitării drepturilor în sensul arătat mai sus.
Apărătorul intimatului inculpat solicită respingerea recursului parchetului pe motivul ce vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului. În opinia apărării critica este nefondată, la stabilirea și aplicarea pedepsei instanțele având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise, lipsa unui loc de muncă, antecedența penală a inculpatului, precum și faptul că acesta este recidivist și că a avut inițiativa sustragerii legii penale.
Așa fiind, instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă corespunzătoare pericolului concret social al faptelor comise.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs - privitor la pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal - consideră că acestea au fost corect aplicate.
Solicită admiterea recursului cu privire la primul motiv, perioada deja executată de inculpat din pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 1203/2003 a Tribunalului București fiind independentă de pedeapsa stabilită pentru faptele deduse judecății.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr.742 din 25.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bad ispus după cum urmează:
În baza art. 334.C.P.P. s-a respins ca nefondata cererea formulata de Reprezentantul Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice reținută în rechizitoriu din art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. si art. 293 alin. 1 Cp. toate cu aplic. art. 37 lit. a Cp. si art. 33 lit. a Cp. în art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. si art. 293 alin. 1 Cp. toate cu aplic. art. 37 lit. b Cp. si art. 33 lit. a Cp.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 13 Cp. și art. 41 alin. 2 Cp. si art. 37 lit. a Cp. fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 20.01.2006).
În baza art. 71 Cp.s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Ii-a și b Cp.
În baza art. 61 Cp. s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1203/18.12.2003 a Tribunalului București - Secția a II-a Penala, definitivă prin decizia penala nr. 2674/18.05.2004 a ICCJ, și a contopit restul rămas neexecutat de 332 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cp. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Ii-a, b, Cp.
În baza art. 293 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 37 lit. a Cp. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 20.01.2006).
În baza art. 71 Cp. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp.
În baza art. 61 Cp. s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1203/18.12.2003 a Tribunalului București - Secția a II-a Penala, definitivă prin decizia penala nr. 2674/18.05.2004 a ICCJ, și a contopit restul rămas neexecutat de 332 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea de 332 zile închisoare.
În baza art. 71 Cp. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b, Cp.
În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cp. a contopit pedepsele stabilite anterior și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cp. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp.
În baza art. 88 Cp. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 11.08.2003 la 15.03.2005 (potrivit sentința penală nr. 1203/2003 a Tribunalului București ).
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut că în ziua de 20.01.2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul în mod repetat a condus pe drumuri publice, în B, un autoturism fără a poseda permis de conducere și fiind legitimat de organele de poliție s-a prezentat sub o identitate falsă, susținând că se numește.
De asemenea, a mai reținut instanța că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, luând în considerație ca prim termen al recidivei sentința penală nr.1203/18.12.2003 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (rămasă definitivă prin decizia 2674/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin care inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile în care înainte ca această pedeapsă să fi fost executată, în perioada de liberare condiționată, inculpatul a comis infracțiunea care face obiectul prezentei cauze.
Stabilirea situație de fapt s-a făcut pe baza probatoriului administrat (actele întocmite de organele de poliție cu ocazia depistării inculpatului conducând autoturismul fără permis pe drumurile publice, declarațiile martorilor, ).
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
În apelul procurorului critica poartă asupra greșitei deduceri a perioadei 11.08.2003 - 15.03.2005și individualizarea pedepselor.
Prin decizia nr.595/A din 20,10,2008 TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală a dispus:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B,
A desființat în parte sentința penală și în fond:
În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.13 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 01.09.1979 în B) la un an și 6 luni închisoare cu aplic.art.71,64 lit.a,b Cod penal.
În baza art.61 Cod penal, a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 2 ani și 6 luni - restul de 332 zile rămas neexecutat pe care-l contopește în prezenta urmând ca inculpatul să executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.239 alin.1 Cod penal, 37 lit.a Cod penal, a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare cu aplic.art.71,64 Cod penal.
În baza art.61 Cod penal a revocat liberarea condiționată pentru restul de 332 zile pe care le contopește în pedeapsa de lan închisoare cu aplic.art.71,64 lit.a,b Cod penal.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse astfel că inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu aplic.art.71,64 lit.a,b Cod penal.
Înlătură descontopirea privind computarea potrivit art.88 Cod penal, constatând că inculpatul nu a fost arestat în cauză și s-a contopit restul de 332 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În sensul acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul procurorului este fondat întrucât:
- prin aplicarea dispozițiilor art.61 Cod penal revocând restul neexecutat de 332 zile (din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.1203/2003 a Tribunalului București ) și contopindu-l cu pedeapsa aplicată în această cauză, în mod greșit s-a făcut deducerea perioadei executate.
- luând în considerație antecedența penală, precum și atitudinea procesuală a inculpatului care s-a sustras urmăririi penale, se impune asprirea regimului sancționator.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa declarat recurs invocând cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală.
În acest sens, critica poartă asupra individualizări pedepsei cu susținerea că în raport cu gravitatea activității infracționale și antecedente penale ale inculpatului regimul sancționator stabilit acestuia este prea blând.
De asemenea, critica vizează și modul în care a fost aplicată pedeapsa accesorie, fără a se motiva interzicerea dreptului de a alege (art.64 al.1 lit.a teza I Cod penal).
Examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI este întemeiat și în acest sens reține următoarele:
Potrivit art.71 al.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a - c din Cod penal, dar este greșită aplicarea art.64 lit.a Cod penal fără justificare și fără a se face distincție între tezele prevăzute în textul respectiv.
Cum activitatea infracțională comisă de inculpat nu are legătură cu procesul electoral nu există nici un motiv pentru care s-ar impune interzicerea exercițiului dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie, astfel cum, greșit, a hotărât instanța de apel.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că nu se impune reformarea regimului sancționator sub aspectul cuantumului întrucât se constată că ținând seama de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, instanța de apel a stabilit pedepse orientate spre zona mijlocie, între limitele minime și maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile comise de inculpat, fiind vădit faptul că tocmai evaluarea tuturor circumstanțelor reale și personale, proprii inculpatului și activității infracționale comise de acesta, a putut determina acest aspect.
Cu alte cuvinte, Curtea apreciază că pedeapsa principală (rezultantă) aplicată inculpatului este temeinică și legală.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, se va casa în parte decizia atacată și rejudecând se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului prevăzut de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Văzând și prevederile art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.742 din 24.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr.595/A din 20.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia penală atacată și rejudecând în fond:
Face aplicarea dispozițiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocat oficiu de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /26.02.2009
Dact. / 26.02.2009/2 ex.
Jud. TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II- Penală: și
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Anca Alexandrescu, Nicoleta Grigorescu