Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 309/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.309/R/2008

Ședința publică din 14 mai 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR: --

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.58/A din 31.03.2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună în principal, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. achitarea inculpatului pentru fapta care i se reține în sarcină, iar în subsidiar, achitarea în baza art.10 lit.b/1 pr.pen. Instanța de apel a respins calea de atac ca tardivă, invocând motive care nu sunt imputabile inculpatului. Înregistrarea apelului s-a făcut în termen, însă dintr-o neglijență a registratorului s-a ajuns la situația în care toate actele figurau cu data de 6 februarie 2008. La instanța de apel nici măcar nu s-a dat cuvântul pe excepția tardivității apelului, ci s-au pus doar concluzii pe fondul cauzei. Reprezentantul Parchetului a fost cel care a solicitat respingerea apelului ca tardiv. S-a omis înregistrarea în termen a apelului declarat de inculpat, ceea ce nu este imputabil acestuia. În ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului, a contestat buletinul de analiză toxicologică. În speță, s-a procedat la prelevarea unei singure probe biologice, cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare. Referitor la nivelul alcoolemiei, acesta este puțin peste limita legală. Inculpatul nu are antecedente penale și are o comportare deosebită în familie și societate, apreciind că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. La Judecătoria Baia Mare, dezbaterile au avut loc la 07.01.2008, inculpatul fiind prezent, la fel și apărătorul ales al acestuia, astfel că termenul de apel curgea de la pronunțare. Cu toate acestea, apelul a fost declarat la data de 06.02.2008 după expirarea termenului prevăzut de lege. La Tribunalul Maramureș, s-a ridicat excepția tardivității apelului, fiind amânată pronunțarea de 2 ori pentru a se face verificări în sistemul Ecris al instanței cu privire la data înregistrării apelului. Este cert că apelul a fost introdus la 06.02.2008, astfel că apelul este tardiv, decizia atacată fiind legală și temeinică. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin sentința penală nr.81 din 14 ianuarie 2008 a Judecătoriei Baia Mare, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, năcut la 4.05.1962 în S M, județul M, domiciliat în B M,-, județul M pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d penal la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În temeiul art.71 penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b penal pe durata pedepsei.

În temeiul art.81 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și potrivit art.82 penal s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

În temeiul art.71 alin.5 penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.359 alin.1 pr.penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei.

În temeiul art.191 alin. 1 pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că prin rechizitoriul din 28 noiembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Marea fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002 modificată și republicată.

Din cuprinsul probelor administrate, instanța de judecată a reținut următoarele:

La data de 14.04.2007 în jurul orei 22,55 în timp ce conducea autoturismul Chevrolet cu număr de înmatriculare - pe strada - - din B M, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj al Poliției Rutiere, care a constatat că anterior consumase băuturi alcoolice respectiv vin, astfel că l-a condus la Spitalul Județean de Urgență "Dr. " din BMu nde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și s-a constatat că a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,90 g 0100 la proba recoltată la ora 0,10.

Fapta inculpatului a fost încadrată juridic ca infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată.

Sub aspect obiectiv s-a considerat că acțiunea inculpatului de a conduce un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur, a generat o stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

In ce privește latura subiectivă a faptei respective, s-a considerat că atitudinea psihică a inculpatului față de aceasta și față de urmările ei îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b penal, deoarece a prevăzut și acceptat că prin săvârșirea faptei creează o stare de pericol pentru siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit-

Instanța de judecată a reținut că la prima prelevare a probei de sânge, inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,90 g 0/00, iar cea de-a doua probă nu a fost prelevată deoarece acesta nu a dorit-o situație în care potrivit art.6 din Ordinul nr.376/2006 nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei.

Pe de altă parte, instanța de judecată a constatat că rezultatul singurei probe efectuate se coroborează cu cel obținut la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest și că absența consemnării buletinului de analiză de către șeful laboratorului nu afectează valoarea acestuia în plan probator.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului care desfășoară o activitate utilă, a recunoscut comiterea faptei, regretul manifestat pe parcursul urmăririi penale și al judecății și nivelul redus al alcoolemiei constata te, apropiat de limita contravenționalului, astfel că i s-a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.7 4 lit.a penal și s-a dat eficiență prevederilor art.76 alin.1 lit.d penal privind reducerea pedepsei sub limita minimă legală prevăzută pentru infracțiunea respectivă.

Instanța de judecată a avut în vedere că inculpatul este infractor primar și a apreciat că îndreptarea și reinserția socială a acestuia se poate realiza și fără executarea pedepsei, făptuitorul fiind implicat social, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art.81 penal și a fixat un termen de încercare conform art.82 penal.

De asemenea, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii potrivit art.71 alin.5 penal atrăgându-i-se atenția asupra prevederilor art.83 penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării conditionate.

Impotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel prin apărătorul său ales solicitând în principal achitarea de orice penalitate și în subsidiar să se constate că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr.58 din 31 martie 2008 a Tribunalului Maramureșs -a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul.

În temeiul art. 192 alin. 2 pr. penală apelantul a fost obligat să plătească 20 lei cheltuieli judiciare în apel statului.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că la data de 7 ianuarie 2008, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, inculpatul a fost prezent la instanța de fond și a fost asistat de apărătorul său ales, prilej cu care a luat cunoștință de termenul la care s-a amânat pronunțarea soluției în cauză.

Astfel, a avut cunoștință și de termenul din 14 ianuarie 2008, când instanța de fond a pronunțat sentința.

Potrivit art.363 alin.1 și 3 pr.penaIă termenul de declarare a apelului este 10 zile și curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri.

Deoarece inculpatul a fost prezent la dezbateri la termenul din 7.01.2008 și nu a făcut dovada că a fost în imposibilitate de a depune cererea de declarare a apelului, prin faptul că l-a declarat la 6 februarie 2008 a depășit termenul legal de 10 zile.

Potrivit notei întocmită la 27.03.2008, rezultă din verificările efectuate în programul Ecris, în caietul de corespondență al lucrătorului de la registratura instanței de fond și în registrul general de dosare generat de programul Ecris că apelul declarat de inculpatul a fost înregistrat la data de 6.02.2008.

În ce privește cererea de apel cu mențiunea înregistrării la data de 23 ianuarie 2008 depusă ca act nou în dosar, nu rezultă că ar fi fost depusă la instanța de fond la data respectivă.

Dacă ar fi fost depusă cererea de apel în termen la data de 23 ianuarie 2008, nu se justifică ca aceeași cerere să fie depusă din nou la 6 februarie 2008 când a fost singura dată înregistrată.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul solicitând casarea acesteia, împreună cu hotărârea instanței de fond și rejudecând să se dispună, în principal, achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. iar în subsidiar achitarea în temeiul art.18/1 pen. rap.la art.10 lit.b/1 pr.pen. pentru infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

În motivarea recursului, s-a arătat că inculpatului nu i-a fost prelevată oad oua probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel încât nu a avut posibilitatea să dovedească faptul că nivelul alcoolemiei era sub limita legală.

În același timp, ținându-se seama de persoana inculpatului și de împrejurarea că nivelul alcoolemiei a fost stabilit doar cu puțin peste limita legală, se poate aprecia că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-a mai susținut că apelul inculpatului a fost declarat în termenul legal, ținând cont de înregistrarea acestuia la 23 ianuarie 2008.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, curtea constată că tribunalul în mod greșit a respins apelul declarat de inculpat ca fiind tardiv.

Astfel, la dosar s-au depus două declarații de apel, ambele purtând ștampila registraturii Judecătoriei Baia Mare. Pe una din acestea este menționată data de 23 ianuarie 2008, iar pe cealaltă data de 6 februarie 2008, aceasta din urmă fiind și cea care a fost înaintată Tribunalului cu rezoluția judecătorului.

Potrivit art.367 (1) pr.pen. declarația de apel se depune la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă.

Având în vedere că cererea de apel formulată de apărătorul inculpatului a primit ștampila de înregistrare la Judecătoria Baia Mare cu data de 23 ianuarie 2008, iar hotărârea instanței de fond s-a pronunțat la 14 ianuarie 2008, termenul de apel curgând de la pronunțare pentru inculpat, apelul său trebuie considerat în termen.

Chiar dacă în sistemul informatizat al instanței a fost înregistrată o cerere de apel din 6 februarie 2008, până la dovedirea unui fals în ceea ce privește ștampila din 23 ianuarie 2008, aceasta rămâne valabilă, iar inculpatul nu poate fi prejudiciat.

În consecință, recursul este întemeiat sub acest aspect și prin urmare, în baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. se va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.58 din 31.03.2008 a Tribunalului Maramureș, iar cauza va fi trimisă pentru judecarea pe fond a apelului inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în B M,-, județul împotriva deciziei penale nr. 58 din 31 martie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o casează in intregime și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la Tribunalul Maramureș.

Cheltuielile judiciare suportate de stat rămân în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.CI/MR

16.06.08/3 EX.

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 309/2008. Curtea de Apel Cluj