Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 313/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 313/R/2008

Ședința publică din 29 mai 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura Mihaela

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Elvira Mihaela

Judecător: - G - președintele instanței

Procuror:

Grefier:

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de condamnatul, din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 517/R din 8 noiembrie 2007 Curții de APEL ORADEA.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul contestator, în stare de deținere, asistat de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 29.05.2008.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Instanța, în baza art. 391 Cod procedură penală, examinează admiterea în principiu a contestației în anulare.

Apărătorul contestatorului condamnat solicită admiterea în principiu a contestației în anulare.

Procurorul arată că este inadmisibilă admiterea în principiu a contestației în anulare întrucât motivele invocate nu se circumscriu celor prevăzute de lege și invocă autoritatea de lucru judecat.

Contestatorul depune un memoriu, copia declarației și a traducerii în limba română din 6.03.2008. Prezintă spre vedere originalul încheierii de autentificare nr. 53016/0/702/2008 întocmită de notarul din,.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea în principiu a contestației în anulare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin sentința penală nr.79 din 19.01.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art.291 cu aplic.art.37 lit.a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

In baza art.78 al.1 din OUG nr.195/2002, devenit în urma renumerotării art.86 din OUG nr.195/2002, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere.

In baza art.33 lit.a, 34.Cod Penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

In baza art.83 Cod Penal, a fost revocată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin nr.411/16.12.2004 a Judecătoriei Sighișoara, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa din prezenta sentință alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicata prin nr.411/2004 a Judecătoriei Sighișoara.

In baza art.71 Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev.la art.64 lit.a-c până Cod Penal la terminarea executării pedepsei.

In baza art.118 lit.b Cod Penal, s- dispus confiscarea speciala a permisului de conducere M - S eliberat la 7.10.1999 pe numele, iar in baza art.348 C.P.P. s-a dispus anularea acestuia.

In baza art.191 al.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 23.09.2005 inculpatul s-a prezentat la.F pentru a intra in România conducând autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -559. La controlul documentelor de călătorie, inculpatul a prezentat permisul de conducere seria M nr.- S, emis de IPJ M la 07.10.1999. Efectuându-se verificări, s-a constatat ca inculpatul nu figurează în evidență ca fiind posesor al unui permis de conducere. În consecință s-a efectuat o constatare tehnico-științifică si s-a stabilit ca permisul de conducere permis de inculpat este fals, nu are elemente de siguranță, fiind confecționat de o persoana neautorizata.

Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu proces-verbal de constatare, declarația martorului asistent, declarația inculpatului din faza de urmărire penala, procesul-verbal de verificare, raport de constatare tehnico-științifică.

Fapta inculpatului de a folosi un înscris oficial cunoscând ca este fals in vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. și ped. de art.291 Cod Penal, text de lege in baza căruia prima instanță l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

Fapta inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere prev. de art.78 al.1 din OUG nr.195/2002 devenit în urma renumeratorii art.86 din OUG nr.195/2002, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare.

Având in vedere ca faptele au fost săvârșite înainte de existența unei condamnări definitive pentru vreuna dintre ele, fiind concurente, instanța în baza art.33 lit. a, 34.Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Având in vedere ca faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr.411/2004 a Judecătoriei Sighișoara, instanța, in baza art.83 Cod Penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicata prin nr.411/16.12.2004 a Judecătoriei Sighișoara, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa din prezenta sentință alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicata prin nr.411/2004 a Judecătoriei Sighișoara.

In baza art.71 Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev.la art.64 lit.a-c pana Cod Penal la terminarea executării pedepsei.

In baza art.118 lit.b Cod Penal, s-a dispus confiscarea speciala a permisului de conducere M - S eliberat la 7.10.1999 pe numele, iar in baza art.348 C.P.P. s-a dispus anularea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând,prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului și desființarea hotărârii primei instanțe, în sensul de a se reduce pedeapsa aplicată inculpatului.

Prin decizia penală nr.166/A din 9 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, a fost admis apelul penal declarat de inculpatul apelant, împotriva sentinței penale nr.79 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost desființată în sensul că, s-a înlăturat pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.c Cod penal pe durata executării pedepsei, menținând u-se restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de către inculpat).

Astfel, în mod judicios, prima instanță, având în vedere procesul verbal de constatare, declarația martorului asistent, declarația inculpatului din faza de urmărire penală,procesul verbal de verificare și raportul de constatare tehnico-științifică, a reținut vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, constând în aceea că s-a prezentat la Punctul de trecere a frontierei pentru a intra în România conducând un autoturism fără a fi posesor al unui permis de conducere și prezentând un permis de conducere fals.

Totodată, tribunalul a reținut că, atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu criteriile de individualizare a pedepsei prev.de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor, modul și împrejurările comiterii infracțiunilor, starea de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a Cod Penal, așa cum rezultă din cazierul judiciar aflat la fila 20 dosar de urmărire penală - inculpatul fiind condamnat prin 411/2004 a Judecătoriei Sighișoara la o pedeapsă de 1 an închisoare cu art.81 Cod Penal, tot pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Privitor la pedepsele accesorii aplicate inculpatului pe durata executării pedepsei, este de menționat însă faptul că, potrivit practicii (a se vedea cazul si Pârcălab contra Romaniei), nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prev.de art.64 ca Cod Penal si pedeapsa accesorie, pe durata executării efective a pedepsei privative de libertate de către inculpat, ci doar acele drepturi care se impun vis--vis de natura, felul si gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, sens în care în prezenta cauză vor fi interzise doar drepturile prev.de art.64 lit.a,b Cod penal, neimpunându-se și aplicarea pedepsei accesorii prev.de art.64 lit.c

Cod Penal

Față de toate acestea, tribunalul, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpatul apelant, împotriva sentinței penale nr.79 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea,pe care a desființat-o în sensul că, a înlăturat pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.c Cod penal pe durata executării pedepsei, menținând restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate ca fiind netemeinice și nelegale și, reținându-se în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. "c" Cod penal, să se dispună reducerea pedepsei aplicate potrivit art. 76 lit. "d" Cod penal.

Prin decizia nr. 517/2007, Curtea de APEL ORADEAa admis recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.166/A din 9 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr.79 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. " a " teza I Cod penal referitoare la interzicerea dreptului de a alege.

A menținut restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

A obligat pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, recursul s- admis în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, însă pentru alte considerente decât cele invocate.

Instanțele au reținut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate.

În raport de această stare de fapt, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului recurent în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Pedepsele aplicate sunt just individualizate, cu respectarea tuturor criteriilor prev. de art. 72 Cod penal. Nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, având în vedere persoana inculpatului care a săvârșit infracțiunile din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie în perioada termenului de încercare a unei pedepse cu suspendarea condiționată.

Curtea a admis totuși recursul în sensul că a dispus înlăturarea aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a, teza I Cod penal referitoare la intezicerea dreptului de a alege. Nu pot fi interzise "ab initio " toate drepturile prev. de art. 64 Cod penal ca și pedeapsă accesorie ci doar acele drepturi care se impun vis -a - vis de natura, felul și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu (delegație nr.4184/2007), care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 517/R din 8 noiembrie 2008 Curții de APEL ORADEAa formulat contestație în anulare condamnatul, solicitând admiterea ei, desființarea deciziei contestate și rejudecând recursul să i se aplice o pedeapsă cu suspendarea condiționată, deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu prezintă un grad ridicat de pericol social, deoarece nu s-a produs prin comiterea ei nici un prejudiciul nici statului și nici altei persoane.

A mai susținut contestatorul, în motivele scrise, că nu au fost respectate dispozițiile procedurale, nici în faza de judecată și nici în cea a urmăririi penale.

În subsidiar a solicitat ca, în urma admiterii contestației în anulare, să se desființeze decizia contestată și, în urma rejudecării recursului să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată la o durată egală cu cea executată și să se dispună punerea în libertate a sa.

Examinând contestația prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, curtea constată că aceasta este inadmisibilă și o va respinge ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, motivele invocate de contestator nu se încadrează între cele expres prevăzute de art. 386 lit. a, b, c și Cod procedură penală.

Mai mult de atât, potrivit art. 387 Cod procedură penală, contestația în anulare se exercită printr-o cerere scrisă, formulată de partea interesată, iar în cerere trebuie să fie arătate, în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a-c Cod procedură penală, toate motivele pentru care este atacată decizia instanței de recurs. Astfel, în cazul neîndeplinirii procedurii de citare - art. 386 lit. și b Cod procedură penală - trebuie arătate toate dispozițiile legale care au fost încălcate, pentru cazul neaplicării unei cauze de înlăturare a răspunderii penale - art. 386 lit. c Cod procedură penală, trebuie arătate toate cauzele dovedite și care nu au fost luate în considerare, această cerință împiedicând partea de a face cereri succesive, întemeiate pe ale încălcări ale legii de procedură neindicate anterior. Cerea trebuie motivată și în fapt, în sensul indicării împrejurării care a împiedicat partea să fie prezentă la judecarea în recurs, alăturându-se totodată înscrisurile ce o confirmă sau invocându-se probele care o pot susține.

Or, în cauză, contestatorul a mai formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 517/R din 8 noiembrie 2007 Curții de APEL ORADEA, contestație înregistrată sub dosarul nr- al acestei instanțe, în care, prin decizia penală nr. 120/R din 6 martie 2008, s-a respins contestația formulată de contestator, care fusese întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. 1 lit. a și b Cod procedură penală.

Astfel fiind, în cauză, prezenta contestație în anulare apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, potrivit dispozițiilor art. 392 cu referire la art. 386 Cod procedură penală, urmând ca, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul să fie obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Celelalte cereri și motive invocate de contestator nu pot fi analizate în acest cadru procesual, ele vizând fondul cauzei și modalitatea de individualizare a pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 392 cu referire la art. 386 Cod procedură penală,

RESPINGE ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de condamnatul, născut la 02.09.1979, deținut în Penitenciarul Oradea împotriva deciziei penale nr. 517 din 08 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 29 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red. - 18.06.2008

Tehnored. - 2 ex. - 18.06.2008

Jud. recurs - - -

Președinte:Soane Laura Mihaela
Judecători:Soane Laura Mihaela, Pătrăuș Elvira Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 313/2008. Curtea de Apel Oradea