Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 354/2009
Ședința publică din 28 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 122/A/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, lipsă fiind inculpatul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare, în principal, redozarea pedepsei și reducerea cuantumului acesteia spre minim, prin aplicarea prevederilor art. 74-76 Cod penal. În subsidiar, în temeiul art. 113 Cod penal, raportat la actele medicale depuse la dosar, solicită obligarea inculpatului la tratament medical.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin prin sentința penală nr. 528/2008, a Judecătoriei Petroșani, inculpatul a fost condamnat la:
- 1(un) an și 3(trei) luni închisoare - pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b pen. și
- 1(un) an închisoare - pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b pen.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. - a contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an și 3 (trei) luni închisoare.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. și ped. de art. 64 alin. 1 lit. a și b pen. pe durata și condițiile prev. de art. 71 alin. 1.pen.
În temeiul art. 349 și art. 191 alin. 1.pr.pen. - a obligat inculpatul la plata sumei de 200,00 lei - cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În toamna anului 2007, pentru nevoile familiei, inculpatul a achiziționat un autoturism marca, Solenza" cu numărul de înmatriculare -, care urma să fie condus de către soția inculpatului, acesta neposedând permis de conducere.
În data de 19 decembrie 2007, inculpatul a executat unele lucrări de amenajări interioare în locuința unui vecin, timp în care a consumat băuturi alcoolice, iar seara, în jurul orelor 20 - 21,00 s-a decis să se deplaseze cu mașina până la un bar situat pe strada -.
Având cunoștințe de conducere auto, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său și s-a deplasat până la localul menționat, unde a mai consumat băuturi alcoolice, după care, s-a urcat din nou la volanul autovehiculului, pe care l-a condus pe b-dul - unde, prin neacordarea priorității, era să intre în coliziune cu un alt autoturism - conducătorul acestuia sesizând organele de poliție, inculpatul fiind depistat în momentul în care se apropia de imobilul în care locuiește (proces verbal - fila 3; declarațiile martorilor - - filele 13 și 44; - fila 14 și declarațiile inculpatului - filele 16; 18 - 19; 20 și 22).
Cu prilejul verificărilor efectuate de către organele de poliție, s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere (adresa nr. 265/ din data de 11 februarie 2008 - fila 21), iar după efectuarea analizelor de laborator s-a constatat că inculpatul prezenta o concentrație alcoolică de 2,05 gr. la mie (buletin de analiză toxicologică - alcoolemie, nr. 51 - fila 10).
La individualizarea pedepsei care s-a aplicat inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracțiuni concurente, instanța de fond a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, precum și elementele care caracterizează persoana inculpatului, sens în care s-a reținut împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor contribuind prin aceasta la stabilirea adevărului judiciar în cauză, faptul că inculpatul este căsătorit, are 2 copii minori, precum și starea de recidivă în termenii art. 37 lit. b pen. în care se află inculpatul, raportat la pedeapsa de 3(trei) ani și 6 (șase) luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1083 din data de 4 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 170 din data de 22 martie 2001 Curții de APEL ALBA IULIA (fișă de cazier judiciar - fila 17), astfel că, în considerarea celor expuse, s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii, pedeapsă apreciată ca fiind aptă să realizeze, raportat la fapta și persoana inculpatului, exigențele art. 52.pen.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, pe linia principiului fundamental al individualizării sancțiunilor de drept penal și al principiului constituțional înscris în prevederile art. 53 alin. 2 din Constituție - potrivit cu care restrângerea unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o - s-a examinat în raport de natura și gravitatea pedepsei principale, proporționalitatea restrângerii drepturilor în cadrul pedepsei accesorii care însoțește de drept pedeapsa principală.
Reținând natura faptelor comise, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului și care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b pen. respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - instanța a privat pe inculpat de exercițiul acestor drepturi pe durata executării pedepsei, conform cu disp. art. 71 alin. 1 pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen inculpatul.
Prin decizia penală nr. 122/A/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală a fost admis ca fondat apelul declarat de inculpatul pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a fost desființată parțial sentința atacată și s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza I Cod Penal, în condițiile art. 71.Cod Penal Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate iar cheltuielile judiciare către stat în sumă de 250 lei au rămas în sarcina acestuia, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt comisă de inculpat, raportat la probațiunea administrată și a realizat o justă încadrare juridică dată faptelor.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, s-a constatat că prima instanță a analizat în mod obiectiv prevederile art. 72 Cod penal și a avut în vedere persoana făptuitorului, respectiv atitudinea sinceră, prezența antecedentelor penale, însă raportat la împrejurările concrete de comitere a faptei și rezultatul produs, nu se impune a se da eficiență sporită circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei aplicate, astfel cum s-a solicitat prin apelul înaintat.
În ceea ce privește obligarea inculpatului la tratament medical, potrivit art. 113 Cod penal, tribunalul a apreciat această solicitare fiind nefondată.
Astfel, potrivit textului de lege menționat, dacă făptuitorul din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale de către instanța de apel și s-a concluzionat că inculpatul prezintă diagnosticul de deficiență mintală ușoară cu tulburări de comportament. nocivă de alcool. Din cuprinsul actului menționat nu se specifică necesitatea ca inculpatul să urmeze un tratament medical.
Analizând actul medical menționat, s-a constatat că inculpatul a avut discernământul faptei comise, astfel că soluția primei instanțe sub aspectul încadrării juridice a faptei este justă.
În cauză nu s-au adus probe din care să rezulte faptul că inculpatul ar prezenta pericol pentru societate pentru a fi obligat la un tratament medical aferent.
În consecință, față de considerentele menționate, reducerea pedepsei stabilite ori obligarea inculpatului la tratament medical sunt nejustificate.
Apelul înaintat este însă fondat pe considerentul că instanța de fond nu a avut în vedere decizia LXXIV a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că prevederile art. 64 lit. a teza I-c Cod penal nu se vor aplica în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art. 71 al. 3 Cod penal.
Astfel, având în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpat, precum și persoana acestuia - a se vedea criteriile referitoare la persoana inculpatului menționate mai sus - a fost admis apelul înaintat de inculpat sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, nemotivat, inculpatul.
Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare, în principal, redozarea pedepsei și reducerea cuantumului acesteia spre minim, prin aplicarea prevederilor art. 74-76 Cod penal.
În subsidiar, în temeiul art. 113 Cod penal, raportat la actele medicale depuse la dosar, se solicită obligarea inculpatului la tratament medical.
Curtea de Apel examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel au reținut o stare de fapt conformă cu probele administrate iar încadrarea juridică dată faptelor sale este legală.
Sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului recurent soluțiile instanțelor sunt legale și temeinice. Astfel, la stabilirea pedepselor au fost luate în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, persoana sa, antecedentele sale penale și faptele săvârșite și s-a apreciat că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în ce-l privește pe inculpat.
De remarcat că inculpatul este recidivist postexecutoriu având multiple condamnări anteriore, ultima pedeapsă fiind aplicată tot pentru o infracțiune la legea circulației. În aceste condiții Curtea apreciază că nu se impune a se reține circumstanțe atenuante în ce-l privește pe inculpatul recurent și nici redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin reducerea cuantumului acesteia.
În ce privește capătul subsidiar al recursului Curtea constată că dispozițiile art. 113.Cod Penal privesc făptuitorii care datorită unei boli ori intoxicării cronice cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe și care prezintă pericol pentru societate pot fi obligați la tratament medical. Aceasta este o măsură de siguranță și nu poate înlătura aplicarea unei pedepse dacă se dovedește că inculpatul a săvârșit faptele cu discernământ. Din expertiza medico-legală efectuată a rezultat că inculpatul a săvârșit faptele cu discernământ, astfel că inculpatul poate răspunde penal. În cauză nu s-au produs probe din care să rezulte faptul că inculpatul recurent prezintă un pericol pentru societate, astfel că în cauză nu se impune a se face aplicarea disp. art. 113.C.P.P. privind măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Față de cele expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 122/A/2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. / Tehnored.
2 ex./11.06.2009
jud. apel, -
jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Maria Elena Covaciu, Dana