Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 467/R/2009
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Patrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în O,-, Județul B, împotriva deciziei penale nr.154/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care a menținut în totalitate sentința penală nr.7 din 27.01.2009 a Judecătoriei Marghita, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din G nr. 195/2002, modificată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 72 din 27.10.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei și hotărârii instanței de fond și, după rejudecarea cauzei de către instanța de recurs să se dispună achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală combinat cu art. 91 lit. c Cod penal de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolice, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG195/2002, republicată. În motivarea recursului se arată că, în mod eronat, instanța de fond și de apel au dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 9 luni închisoare, în regim privativ de libertate, raportat la împrejurările comiterii infracțiunii și la persoana acestuia, apreciind că o sancțiune administrativă este suficientă pentru îndreptarea sa, întrucât a consumat alcool pe fondul unor probleme familiale și, regretă sincer fapta.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 7 din 27 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Marghita, s-a dispus, în baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 modificată și completată prin OUG nr. 63/2006 cu aplicarea art. 40 Cod penal și a art. 74 lit. c cod penal, condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 6 luni închisoare în detenție.
În baza art. 83 alin 1 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 579/2005 a Judecătoriei Marghita și executarea în întregime a acestei pedepse, prin privare de libertate, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Totodată, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II și lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 191 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
De asemenea, a fost obligat Tribunalul Bihor la plata sumei de 100 lei către Baroul Bihor reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 02.06.2007, în jurul orelor 19.50, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca Volvo cu nr. de înmatriculare -081, pe strada - și până pe strada - din localitatea M, la podul de peste râul a lovit gardul metalic, continuându-și deplasarea spre localitatea. La fața locului a rămas numărul de înmatriculare din față și componentele de la din față. Procedându-se la urmărirea lui, lucrători din cadrul poliției rutiere l-au oprit pe DJ -O, la intersecția cu drumul. Întrucât era în stare de ebrietate, a fost condus la Spitalul Municipal "Dr. " M, în vederea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 915 - 916 din 07.06.2007 al Serviciului de Medicină Legală O, inculpatul a avut o alcoolemie de 1,60 gr. la mie la prima probă recoltată la ora 20.15 și 1,50 gr. la mie la a doua probă recoltată la ora 21.15.
Fapta inculpatului, de a conduce un autoturism pe drumul public, cu o îmbibație alcoolică în sânge ce depășește limita legală, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii cu aceeași denumire prevăzută și pedepsită de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 modificată și completată prin OUG nr. 63/2006 și a fost probată cu, proces verbal de constatare a infracțiunii, inclusiv planșe fotografice, proces verbal de recoltare probe biologice, buletinul de analiză toxicologică, raport de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, și declarația inculpatului.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al faptelor, modul și împrejurările în care au fost comise, persoana inculpatului, atitudinea acestuia înainte și după comiterea faptelor, reținându-se circumstanțe atenuante.
Inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 579/2005 a Judecătoriei Marghita.
Faptele descrise mai sus au fost comise în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit prin hotărârea judecătorească sus citată.
În aceste condiții instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 alin 1 Cod penal, revocând beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 579/2005 a Judecătoriei Marghita și dispunând executarea acestei pedepse prin privarea de libertate, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, solicitând prin intermediul apărătorului său ales admiterea apelului, iar cu ocazia rejudecării a se dispune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.ind.1 Cod de procedură penală, fapta neprezentând pericolul social al unei in fracțiuni.
În motivarea apelului se arată că inculpatul a recunoscut sincer comiterea faptei, iar aplicarea unei pedepse privative de libertate este mult prea gravă, având în vedere funcția educativă a pedepsei. În speță inculpatul și-a pierdut familia, iar o condamnare a sa în prezenta cauză conduce la riscul pierderii locului de muncă.
Prin decizia penală nr. 154/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.7 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care a menținut-o în totul, fiind obligat apelantul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Bihor, analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele legale a reținut că aceasta este legală și fondată sub toate aspectele. Instanța de apel a apreciat că starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de inculpat).
In mod corect și judicios, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, din probele administrate în cauză, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului, rezultând fără dubii că, La data de 02.06.2007, în jurul orelor 19.50, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca Volvo cu nr. de înmatriculare -081, pe strada - și până pe strada - din localitatea M, la podul de peste râul a lovit gardul metalic, continuându-și deplasarea spre localitatea. La fața locului a rămas numărul de înmatriculare din față și componentele de la din față. Procedându-se la urmărirea lui, lucrători din cadrul poliției rutiere l-au oprit pe DJ -O, la intersecția cu drumul. Întrucât era în stare de ebrietate, a fost condus la Spitalul Municipal "Dr. " M, în vederea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 915 - 916 din 07.06.2007 al Serviciului de Medicină Legală O, inculpatul a avut o alcoolemie de 1,60 gr. la mie la prima probă recoltată la ora 20.15 și 1,50 gr. la mie la a doua probă recoltată la ora 21.15.
Vinovăția inculpatului este dovedită prin coroborarea declarației de recunoaștere a inculpatului cu procesul verbal de constatare din 4.06.2007 întocmit de agenții de poliție, declarațiile martorilor, cu buletinul de analiză toxicologică, respectiv buletinul de examinare clinică și recoltare a materialului biologic.
Față de starea de fapt mai sus reținută și probată, Tribunalul Bihora considerat neîntemeiată critica inculpatului care a solicitat achitarea sa pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. A apreciat că dispozițiile art. 18 ind.1 nu sunt aplicabile raportat la natura relațiilor sociale ce constituie obiectul juridic al infracțiunii, și față de împrejurarea că fapta comisă, poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a unei alte persoane.
Faptul că inculpatul a săvârșit un eveniment rutier, însă fără victime, nu poate fi un element care să lipsească fapta de pericol social, instanța de apel apreciind că prin conduita inculpatului care a pierdut controlul volanului, acesta a generat un pericol social major, evidențiat în ultima perioadă prin numărul mare de evenimente rutiere săvârșite pe fondul conducerii sub influența alcoolului. Conducerea unei mașini sub influența alcoolului pe drumurile publice din localități a fost apreciată în practica judiciară cât și de unii autori ca putând constitui circumstanțe agravante, ceea ce, evident, înlătură orice discuție privind lipsa pericolului social. Potrivit specialiștilor în domeniu, persoanelor care consumă alcool li se diminuează reflexele, auzul și văzul, aceste persoane văzând și percepând realitatea deformată. Faptul că nu s-a produs un rezultat grav nu este de natură a indica lipsa pericolului social, de acest aspect putându-se ține seama la aplicarea unei pedepse mai mult sau mai puțin drastice, raportat la fiecare speță in parte.
Raportat la conduita inculpatului, împrejurările comiterii faptei, modul de săvârșire a acesteia și pericolul social major dovedit prin accidentul rutier rezultat, gradul de alcoolemie stabilit prin buletinul de analiză toxicologică instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată în cauză a fost stabilită în concordanță cu criteriile generale de individualizare prevăzută și pedepsită de art. de art. 72 cod penal, instanța reținând de altfel în sarcina sa și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit.c cod penal constând în conduita sa sinceră și de regret.
Față de împrejurarea însă că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în cadrul unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit prin sentința penală nr. 579 2005 Judecătoriei Marghita, în mod corect instanța a făcut aplicarea art. 83 cod penal, revocând beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare, dispunând executarea acesteia prin privare de libertate alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și hotărârii instanței de fond și, după rejudecarea cauzei de către instanța de recurs să se dispună achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală combinat cu art. 91 lit. c Cod penal de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG195/2002, republicată.
Inculpatul relevă, prin motivele de recurs, că, în mod eronat, instanța de fond și de apel au dispus condamnarea sa la o pedeapsă rezultantă de 9 luni închisoare, în regim privativ de libertate, raportat la împrejurările comiterii infracțiunii și la persoana sa, apreciind că o sancțiune administrativă este suficientă pentru îndreptarea sa, întrucât a consumat alcool pe fondul unor probleme familiale, iar fapta o regretă sincer și profund.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este netemeinică, însă pentru alte considerente decât cele invocate de inculpat, și în consecință, recursul declarat de către inculpat va fi admis, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală, în sensul că se va reduce cuantumul pedepsei aplicate de la 6 luni la 3 luni închisoare, menținându-se dispozițiile art. 83 alin. 1 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a suspendării executării pedepsei de 3 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 579/2005 a Judecătoriei Marghita, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa din prezenta cauză, în regim privativ de libertate, cu aplicarea prevederilor art. 64 lit. a teza II și b Cod penal.
Din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că, în data de 02 iunie 2007, în jurul orelor 19.50, inculpatul recurent a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare - 081 pe strada - îndreptându-se spre strada L - din M, iar la podul de peste a lovit un gard metalic, după care s-a îndreptat spre DJ - O (4-9).
La intersecția J - O cu drumul comunal, inculpatul a fost oprit de organele de poliție și constatându-se că se afla sub influența băuturilor alcoolice a fost condus la Spitalul Municipal M în vederea recoltării probelor biologice.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică (28), la orele 20,05 inculpatul avea o alcoolemie de 1,60 gr.%0, iar la orele 21.15- 1.50 gr. % În faza de urmărire penală s-a efectuat un raport de expertiză medico legală de către Institutul Național Minovici B, iar potrivit concluziilor raportului, inculpatul ar fi putut avea alcoolemia teoretică de 1.30 gr.%0 la ora 19.50 (22).
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de către instanța de fond și apel, rezultând din ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal recunoscând săvârșirea infracțiunii ( a se vedea declarația olografă - 32,), declarațiile date în faza de urmărire penală ( 33,36,38,39,43;), precum și cea din faza de cercetare judecătorească ( 15;19). Declarațiile inculpatului se coroborează cu mijloacele de probă susmenționate precum și cu declarațiile martorilor (16;35) și (18;36).
Cererea inculpatului formulată în sensul de a se casa decizia recurată și a se dispune achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală și aplicarea unei sancțiuni administrative este neîntemeiată.
Art.18/1 alin.1 Cod penal are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În alin.2 al aceluiași text se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social.
În același context al reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art.18 Cod penal, care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții, și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.
Examenul complet al conținutului acestor dispoziții legale pune în evidență că factorul preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului.
În speță, dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția reglementată de art.18/1 Cod penal, ajungem la concluzia justă, cum a ajuns și instanța de fond și apel, privind existența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.
Este demonstrat că inculpatul a condus autoturismul pe un drum public și datorită consumului de alcool a provocat un accident, după care a plecat de la locul faptei.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta și a comis-o pe fondul unei stări depresive generată de problemele sale familiare, nedovedite în cauză, nu poate conduce la concluzia că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 18/1 Cod penal.
Este de reliefat că, fapta săvârșită de către inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar o sancțiune administrativă nu ar fi suficientă pentru reeducarea acestuia.
Examenul complet și temeinic al tuturor criteriilor inserate în prevederile art. 18/1 al. 1 și 2 Cod penal duc la concluzia că fapta inculpatului a prezentat pericol pentru siguranța traficului rutier, neputându-se susține că este în mod vădit lipsită de importanță.
Pentru considerentele ce preced, curtea apreciază că nu poate fi acceptată susținerea inculpatului formulată în sensul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, însă ținând seama de împrejurările comiterii infracțiunii și atitudinea ante și postinfracțională a inculpatului, instanța de fond a reținut în mod corect, în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal, cu consecința redozării pedepsei. Totuși, instanța de recurs apreciază că prima instanță nu a dat o eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 74 Cod penal, ținând seama și de concluziile raportului de expertiză medico legală psihiatrică ( 47-48 dosarul instanței de fond), motiv pentru care se vor reforma hotărârile atacate, urmare a admiterii recursului declarat de inculpat, în sensul că se va proceda la redozarea pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. de art. 87 alin. 1 cu aplic. art. 74 și 40 Cod penal, în sensul reducerii acesteia de la 6 luni la 3 luni închisoare, pedeapsă în măsură de ași atinge scopul prevăzut de art. 52 Cod penal. Se va menține dispoziția instanței de fond de revocare a suspendării condiționate a suspendării executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215/1 Cod penal, prin sentința penală nr.569/2005 a Judecătoriei Marghita, ce se va executa alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în regim privativ de libertate, cu aplicarea prevederilor art. 71 și 64 lit. a teza II și b Cod penal (110 dosarul instanței de apel).
În baza art. 189 Cod de procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească Baroului de Avocați B suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu,(a se vedea fila 11 și încheierea de ședință din 29 septembrie 2009 din dosarul instanței de recurs) sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515punctul 2 litera "d" Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.154/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 7 din 27.01.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita pe care le casează și modifică în sensul că:
Reduce cuantumul pedepselor aplicate în baza art. 87 alin. 1 din G 195/2002 modificată și completată prin G 63/2006 cu aplicarea art. 40 Cod penal și a art. 74 litera c Cod penal de la 6 luni la3 luni închisoare în regim de detenție.
Menține dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de6 luni închisoare în regim de detenție.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
bligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, conform delegației nr. 3877/2009, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie E/02.11.2009.
Judecător apel - -.
Judecător fond -.
3 ex./02.11.2009,
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Patrăuș Mihaela, Rus Claudia