Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 469/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 469/R/2009
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Patrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, împotriva deciziei penale nr.120/A din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizie care a menținut sentința penală nr. 17 din 15.01.2009 a Judecătoriei Carei, privind inculpatul intimat - com., sat, nr. 216, Județ S M, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4490 din data de 23.09.2009 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Conform hotărârii /, prin care Curtea De la Strasbourg a relevat necesitatea ascultării inculpatului în căile de atac, instanța de control judiciar a procedat la audierea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului, susține recursul solicitând admiterea acestuia casarea hotărârilor atacate ca fiind nelegale și netemeinice și pronunțarea unei hotărâri de condamnare, și stabilirea situației anterioare. Apreciază că cele două hotărâri judecătorești s-au bazat pe o gravă eroare de fapt și o interpretare eronată a faptelor, din ăsurătorile efectuate încă din anul 1998 de către membrii Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, precum și la din adresa Consiliului Local, rezultă că odată cu punerea în posesie a părții vătămate cu suprafața de 1,08 ha s-a constatat că suprafața de 0,08 ha era folosită de către tatăl inculpatului și ca urmare această suprafață a fost delimitată și atribuită părții vătămate. Instanța de fond în mod eronat a reținut că partea vătămată nu a avut niciodată posesia terenului în litigiu.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de parchet și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, apreciind că atâta timp cât litigiul nu a fost soluționat de instanța civilă, care să stabilească concret posesia terenului nu se poate vorbi de o faptă penală.
Inculpatul intimat arată în ultimul cuvânt că nu este vinovat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele;
Prin sentința penală nr.17/15.01.2009 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a proc.pen. a fost achitat inculpatul chemat în judecată prin plângerea formulată de partea vătămată, având ca obiect "tulburare în posesie" prevăzută și pedepsită de art.220 alin.2 Cod penal, deoarece lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art.192 alin.1 lit.a Cod de procedură penală a fost obligată partea vătămată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat iar în baza art.193 alin.5 proc.pen. a fost obligată partea vătămată să plătească inculpatului suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că părții vătămate i s-a eliberat TP nr. 31-- la data de 09.10.2007 pentru suprafața de 8000 mp, fiind vecin cu suprafața inculpatului (13 dos.).
Încă din anul 1998 s-au ivit neînțelegeri între partea vătămată și tatăl inculpatului -, cu privire la teren, motiv pentru care s-a deplasat comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar, care a efectuat măsurători, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul folosește o suprafață mai M cu 0,0626 ha, întocmindu-se un proces verbal în care se efectuează o schiță de mână orientativă cu ștersături, consemnându-se totodată că s-au bătut Ť. pentru delimitarea celor două suprafețe de teren inculpatul nefiind de acord cu această delimitate (11 dos.).
Prin adresa nr. 2563/1999 emisă de Consiliul local se arată că suprafața de teren a fost delimitată și bornată menționându-se că la data efectuării măsurătorilor o suprafață de 0,08 ha era folosită de, această suprafață fiind delimitată pentru numitul (12 dos.).
Din cursul anului 1998, partea vătămată nu a lucrat niciodată suprafața de teren de 626 mp menționată în actul de sesizare, 0,4549 ha menționată în procesul verbal arătat anterior și 0,08 ha arătată în adresă anterior, dar partea vătămată face plângere împotriva inculpatului la data de 11.03.2008 deoarece inculpatul folosește suprafața de 8 ari grădină care se află la inculpat (3 dos.).
După depunerea plângerii la organele de poliție, în urma măsurătorilor efectuate în referatul de terminare urmăririi penale se arată că delegatul Primăriei oraș ing. deplasându-se la fața locului a constatat că inculpatul folosește o suprafață de 300 mp ce aparține părții vătămate (16 dos.).
În urma relațiilor solicitate de către instanță la. SMs -a comunicat faptul că părții vătămate i s-a reconstituit dreptul de proprietate în ceea ce privește suprafața de 6 ha (31 dosar) menționându-se că nu dețin schiță de plan a amplasamentelor cuprinse în titlu (fila 30 dosar).
Ori, membrii comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, delegatul Primăriei oras - ing. și anterior membri comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, fără a consulta schițele cadastrale necesare în mod imperativ pentru o delimitare corectă a suprafețelor de teren, efectuează măsurători " după ", motiv pentru care de fiecare dată a rezultat că inculpatul folosește o altă suprafață de teren, nemăsurându-se și celelalte suprafețe învecinate.
Și din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și părților, rezultă cu certitudine că inculpatul folosește o suprafață de teren așa cum a cumpărat-o și folosit-o tatăl său încă înainte de anul 1990 și până în prezent, iar partea vătămată nu a avut niciodată posesia suprafeței de teren menționată în actul de sesizare, fiind chiar lăsată necultivată în ultima perioadă de timp (10,12,21,24,27,33 dosar ).
Mai mult, din toate probele administrate în cauză și relatate în mod detailat anterior a rezultat cu certitudine că inculpatul nu a distrus semnele de hotar.
Obiectul juridic special al infracțiunii de tulburare în posesie constă în relațiile sociale referitoare la posesia asupra bunurilor imobile.
Latura obiectivă infracțiunii constă în primul rând într-o acțiune de ocupare unui imobil aflat în posesia altuia, iar în al doilea rând este necesar ca luarea în stăpânire imobilului să fie efectivă.
Ori, partea vătămată nu a avut niciodată posesia acestui teren, tatăl inculpatului, încă înainte de 1990 lucrând terenul, după care în ultimii 2 ani a preluat lucrările inculpatul.
În ceea ce privește latura subiectivă infracțiunii este necesar ca inculpatul să fi știut, în momentul săvârșirii faptei, că ocupă, fără drept, imobilul aflat în posesia altuia.
Mai mult, semnele de hotar sunt semne care delimitează cele două terenuri învecinate, prin desființarea semnelor de hotar se înțelege distrugerea sau înlăturarea acestora, lucru ce nu a fost realizat de către inculpat. În speță, nu este îndeplinită nici una din condițiile exprese menționate anterior.
Pe lângă trăsăturile esențiale ale infracțiunii prevăzute în partea generală a Codului penal, pentru fiecare infracțiune este prevăzut și un anumit conținut constitutiv, în partea specială a Codului penal, redate anterior.
În urma administrării probelor instanța de fond a constatat că faptei concrete îi lipsesc elementele anterior relatate, care ar permite așezarea acesteia în tiparul prevăzut de lege.
Astfel, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii (elementul material al laturii obiective) deoarece fără realizarea cumulativă a tuturor elementelor prevăzute de lege pentru o infracțiune, nu poate exista tragerea la răspunderea penală.
Însă, părțile au posibilitatea ca pe calea unui litigiu civil să rezolve situația de fapt a celor două terenuri.
Ca un corolar al tuturor celor arătate mai sus instanța de fond în baza art. 11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală a achitat pe inculpat chemat în judecată prin plângerea formulată de partea vătămată, având ca obiect "tulburare în posesie" prevăzută și pedepsită de art.220 alin.2 Cod penal, deoarece lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În baza art.192 alin.1 lit.a Cod penal a obligat pe partea vătămată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.193 alin.5 Cod de procedură penală a obligat pe partea vătămată să plătească inculpatului suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI precum și apelantul parte civilă.
În apelul declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei solicită instanței ca prin decizia ce o va pronunța în cauză să dispună admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate iar în rejudecarea cauzei condamnarea inculpatului pentru fapta de tulburare în posesie pentru care a fost trimis în judecată sau încetarea procesului penal dacă partea vătămată își retrage plângerea penală.
În motivarea apelului declarat se critică soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât aceasta a reținut o stare de fapt cu multe inexactități chiar în corelație cu probele pe care s-a bazat.
Se face astfel trimitere la măsurătorile efectuate încă din anul 1998 de către membrii Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, precum și la adresa nr.2563 din 1999 Consiliului Local, din care rezultă că odată cu punerea în posesie a părții vătămate cu suprafața de 1,08 ha s-a constatat că suprafața de 0,08 ha era folosită de către tatăl inculpatului și ca urmare această suprafață a fost delimitată și atribuită părții vătămate.
Se apreciază de asemenea că instanța de fond în mod tendențios și hilar a reținut că măsurătorile efectuate de către comisia locală au fost făcute "după ", și în mod eronat a reținut că partea vătămată nu a avut niciodată posesia terenului în litigiu.
Arată în continuare Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, că partea vătămată a avut posesia acestui teren încă din toamna anului 1998 când l-a arat după care în primăvara anului 2000 inculpatul l-a împiedicat să mai folosească acel teren iar în anul 2005 întreaga suprafață de teren din litigiu a fost cultivat de către partea vătămată cu lucernă iar restul terenului a fost folosit de către inculpat. Aceasta trebuia să fie starea de fapt pe care instanța trebuia să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
În apelul declarat, apelantul parte civilă solicită instanței ca prin decizia ce o va pronunța în cauză să dispună admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecarea cauzei, reapreciind probele să constate vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de tulburare de posesie și ca atare să admită și constituirea de parte civilă formulată în cauză în cuantum de 9.000 lei.
În motivarea apelului astfel declarat se apreciază că latura obiectivă a infracțiunii de tulburare de posesie care constă în acțiunea de ocupare totală sau parțială, fără drept legitim, se regăsesc în fapta inculpatului care, în mod continuu până în primăvara anului 2008 ocupat și a refuzat să predea în posesie o de teren care inițial a fost de 800. ajungând în cele din urmă la 300. tocmai prin desființarea semnelor de hotar sau strămutarea acestora spre interiorul terenului aparținând părți vătămate.
Prin decizia penală nr. 120/A din 25 iunie 2009, Tribunalul Satu Mare În baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală a respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI împotriva sentinței penale nr.17/2009 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală a respins ca nefondat și apelul declarat de apelantul-parte civilă, domiciliat în, nr.52, jud.S M, împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală l-a obligat pe apelant la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art.193 Cod de procedură penală l-a obligat pe apelant să plătească intimatului inculpat suma de 2500 lei, cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu
Tribunalul analizând apelurile declarate în cauză a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit alin.1 al art.220 Cod penal infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.
Pentru a putea reține existența unei infracțiuni de tulburare de posesie trebuie astfel dovedite toate aceste condiții, care întrunite cumulativ dau conținut infracțiunii. Pe cale de consecință, tribunalul analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond apreciază astfel că în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru că nu s-a dovedit nici ocuparea imobilului, nici că aceasta s-a făcut fără drept, nici că acea suprafață de teren în litigiu se afla în posesia părții vătămate.
Astfel, în declarația pe care a dat-o inculpatul, acesta la un moment dat precizează că într-adevăr, încă din cursul anului 1998 s-au efectuat măsurători cu privire la terenurile pe care le poseda atât el cât și partea vătămată. În anul 2003 după ce s-a stabilit fiecare la ce suprafață de teren este îndreptățit, partea vătămată și-a semănat suprafața de teren cu lucernă însă nu a semănat și suprafața de teren din grădina pe care o folosea inculpatul pe care o pretindea ca fiind a lui. În acest context, inculpatul a folosit acea bucățică de teren. Din cauza nenumăratelor măsurători solicitate de către numitul, inculpatul nu a mai știut dacă terenul în litigiu este proprietatea sa sau a părții vătămate, cu atât mai mult cu cât din anul 2003 partea vătămată nu a mai lucrat acea suprafață de teren.
În declarația pe care partea vătămată o dă în fața instanței de fond, acesta declară "Eu nu am lucrat această suprafață de teren că nu am avut posibilități. Anul acesta inculpatul nu m-a împiedicat să lucrez suprafața de teren". "Când a fost ultima oară comisia inculpatul nu a desființat semnele de hotar".
În ceea ce privește posesia asupra acestei suprafețe de teren și folosirea ei de către una dintre părți tribunalul apreciază declarația martorei ca fiind utilă cauzei în sensul în care aceasta declară: "Nu era arată suprafața de teren a inculpatului. Nici partea vătămată nu avea lucrat pământul. Înainte de măsurătorile făcute în 2008 nu a lucrat domnul suprafața (inculpatul). După ce comisia a făcut măsurătorile inculpatul nu a mai lucrat suprafața de teren ce aparține părții vătămate."
Raportat la toate aceste probe tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond de achitare în temeiul art.10 lit.d Cod de procedură penală este legală și temeinică.
Este evident, că între părți există neînțelegeri încă din anul 1998 între partea vătămată și tatăl inculpatului, și respectiv inculpatul, cu privire la o suprafață de teren care a fost măsurată de nenumărate ori de către comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar însă stabilirea cu exactitate a dreptului de proprietate cu privire la ea ar trebui să facă obiectul unei acțiuni civile.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei instanța a constatat că există la fila 13 un titlu de proprietate care ar putea constitui temei pentru o acțiune în realizarea dreptului, însă în materie penală nu se poate reține existența infracțiunii prevăzute la art.220 Cod penal.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea decizii recurate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie la o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării și restabilirea situației anterioare. S-a susținut în motivarea recursului că cele două hotărâri judecătorești s-au bazat pe o gravă eroare de fapt și o interpretare eronată a probelor întrucât procesul-verbal încheiat de comisia de fond funciar la data de 24.06.1998 este actul ce face dovada intrării în posesia legitimă a părții vătămate, așadar, prima condiție a existenței unui imobil în posesia părții vătămate este îndeplinită. Pe de altă parte, inculpatul a folosit terenul în litigiu și are cunoștință de punerea în posesie a părții vătămate în 1998.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
În mod legal și temeinic prima instanță a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit. d întrucât C.P.P. lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare în posesie, părțile având posibilitatea să rezolve situația de fapt pe calea unui litigiu civil.
Potrivit procesului-verbal încheiat de Comisia de aplicare a legii 18/1991 în anul 1998 (11 dosar ) s-au efectuat măsurători la locuința inculpatului, ocazie cu care a reieșit un plus de suprafață care aparținea vecinului, ocazie cu care inculpatul a arătat că nu este de acord cu măsurătorile făcute.
Partea vătămată a primit titlu de proprietate în anul 2007, aspect pe care îl arată în plângere, fără a preciza care este perioada de timp în care ar fi fost tulburat în posesie de către inculpat. În anul 2008, inculpatul susține că a sosit la domiciliul său inginerul împreună cu partea vătămată pentru a efectua măsurători, ocazie cu care inculpatul nu a participat apreciind că s-au mai făcut asemenea măsurători de încă 5 ori și nu are încredere. (6 dosar ) S-a constatat cu acea ocazie, că suprafața de teren în discuție era arată de inculpat, arătură de toamnă. În ambele ocazii, s-au montat borne de hotar, cele din 2008 nefiind desființate de inculpat, astfel cum arată și partea vătămată la 12 dosar primă instanță.
Inculpatul mai arată că a avut un incident cu partea vătămată la o lună după efectuarea măsurătorilor din anul 1998 pe motiv că primul ar fi tăiat un salcâm de pe proprietatea sa, însă de atunci nu a mai avut alte incidente, partea vătămată cultivându-și și în 2003 terenul cu lucernă, nesemănând și suprafața de teren care susține că i-ar aparține. În declarația dată în fața instanței, inculpatul arată că terenul în litigiu a fost cumpărat de tatăl său înainte de 1990 și folosit de acesta din urmă în mod continuu, fără să depășească aceste margini, terenul fiind folosit de inculpat abia de 2 ani, de când a murit tatăl acestuia.
Martorul (21 dosar judecătorie) arată că nu are cunoștință dacă inculpatul a mai folosit din primăvara anului 2008 terenul respectiv, martorul însuși observând în primăvara aceluiași an că terenul părții vătămate era cultivat cu lucernă, iar al inculpatului nefiind cultivat.
Martorul (23 dosar judecătorie) susține că de la ultima măsurătoare din 2008 nu știe cine folosește terenul respectiv.
Martora (24) susține că la data la care comisia a făcut măsurători, nu era cultivat nici terenul părții vătămate, și nici cel al inculpatului, dar după ce comisia a făcut măsurătorile, inculpatul nu a mai lucrat suprafața de teren de aparține părții vătămate, referindu-se la măsurătorile efectuate în anul 2008.
Martorul (27) care a lucrat cu săpălugul terenul inculpatului, arată că are cunoștință despre faptul că partea vătămată cu avea cultivat terenul lucernă, iar inculpatul cu porumb, acesta din urmă cerându-i în anul 2008 să lucreze pământul până la Ť. Tot el a arătat că există o suprafață de pământ nelucrată între terenul părții vătămate și cel al inculpatului.
Și martorul A (33) susține că în anul 2008 era o suprafață de pământ necultivată între cele două terenuri, iar inculpatul s-ar fi opus la măsurătorile făcute doar în urmă cu 10 ani. De asemenea, martorul afirmă că exista în 2008 o suprafață nelucrată între cele două terenuri, dar inculpatul nu s-a opus ca partea vătămată să lucreze respectiva suprafață de teren.
Analizând probatoriul administrat în dosar, instanța de recurs apreciază că soluția pronunțată cu privire la inculpat este legală și temeinică, neexistând latura obiectivă a infracțiunii de tulburare în posesie, indiferent că este vorba despre art.220 alin.1 sau 2 pen. Astfel, martorii care au lucrat terenul părții vătămate sau al inculpatului arată că inculpatul nu s-a opus ca respectivul teren să fie cultivat de partea vătămată. Pe de altă parte, aceiași martori susțin că există o porțiune de pământ nelucrat între pământul părții vătămate și cel al inculpatului, ceea ce exclude o eventuală acțiune a inculpatului de tulburare în posesie a părții vătămate. Aceste declarații se coroborează cu cea a inculpatului care susține că nu a cultivat terenul decât de doi ani, de la moartea tatălui său, fiind deci exclus ca acesta să-l fi tulburat în posesie pe partea vătămată până la această dată. În legătură cu infracțiunea de tulburare în posesie prevăzută de art.220 alin.2 pen, nici aici nu există probe că inculpatul ar fi smuls Ť.i, chiar dacă nu a fost de acord cu locul în care au fost montați, acest fapt neputând duce la concluzia că inculpatul ar fi autorul unei asemenea fapte. Mai mult, partea vătămată arată în declarația dată în fața instanței că bornele de hotar montate în 2008 nu au fost desființate de inculpat 12.
Cert este că între cele două părți există divergențe legate de proprietatea terenului aflat în litigiu, urmând ca, pentru soluționarea diferendului să se adreseze instanței civile care va pronunța o soluție în acest sens.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, împotriva deciziei penale nr.120/Ap din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va menține în întregime.
Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, delegație nr.4490/2009, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, împotriva deciziei penale nr.120/Ap din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, delegație nr.4490/2009, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul baroului
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
dec. RC/
Jud apel L -
Jud. fond
3 ex./10.11.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Patrăuș Mihaela, Rus Claudia
