Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 500/2009
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50/23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat - apărător ales al inculpatului recurent, lipsind acesta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul ales al inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta, apreciind că nu este legal îndeplinită.
Apreciază că de la fond încoace nu s-a procedat corect la citarea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 177 alin.8/1 Cod pr. penală, împrejurare față de care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării acestuia la instanța pe raza de activitate a căreia domiciliază inculpatul pentru a-i fi înmânată.
Reprezentanta parchetului cu privire la această cerere, solicită a fi respinsă întrucât ea excede motivelor de recurs invocate.
La acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.
Pe parcursul întregului proces s-au făcut demersuri pentru citarea inculpatului. Legea special este de fapt convenția între statul italian și cel român, care prevede că citarea se face prin scrisoare recomandată.
Apărătorul inculpatului arată că cererea sa nu trebuie privită ca un motiv de recurs, susținând în continuare că pentru acest termen nu este legal îndeplinită procedura de citare cu inculpatul și reiterează cererea de citare a acestuia prin scrisoare recomandată sau cu adresă la instanța pe raza căreia domiciliază inculpatul.
În deliberare, cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că pentru acest termen de judecată, recurentul inculpat a fost citat cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire de la adresa indicată din Italia, de la adresa cunoscută din țară și prin afișare la Consiliul local pe raza căruia a fost comisă fapta.
Deoarece de la adresa indicată conform obligațiilor sale procesuale, citația a fost restituită cu mențiunea că destinatarul este necunoscut, Curtea apreciază că pentru acest termen procedura de citare este îndeplinită.
Faptul că inculpatul este necunoscut la adresa pe care a indicat-o, nu poate conduce la ideea că procedura de citare nu este îndeplinită.
Apărătorul inculpatului pune în discuție dacă se impune citarea acestuia și prin afișare la ușa instanței.
Reprezentanta parchetului apreciază îndeplinită procedura de citare prin modalitatea în care a fost efectuată, apreciind că nu se impune citarea inculpatului prin afișare la ușa instanței.
Deliberând, instanța respinge solicitarea formulată, procedura de citare fiind legal îndeplinită potrivit art. 177 și următorii Cod pr. penală și nefiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului arată că în fața Tribunalului Sibiua formulat o excepție de neconstituționalitate a art. 37 lit. b cod penal, această cerere fiind respinsă fără a fi analizată pe fond.
Față de acest aspect, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată.
Un alt motiv de recurs îl constituie nelegalitatea sesizării instanței, față de lipsa ștampilei de pe referatul de terminare a urmăririi penale și de pe procesul-verbal de prezentare a materialului, aspecte care atrag nulitatea absolută a sesizării instanței în sensul art. 197 Cod pr. penală. Apreciază că numai prin aplicarea ștampilei se poate verifica dacă aceste acte au fost întocmite de organul de cercetare penală competent. În lipsa ștampilelor, apreciază ambele acte procedurale arătate ca fiind nule, sesizarea instanței fiind astfel nelegală.
De asemenea critică hotărârile pronunțate față de greșita reținere a stării de recidivă post executorie în sarcina inculpatului, apreciind că la comiterea celei de a 2-a fapte era împlinit termenul de reabilitare, astfel că trebuia pusă în discuție schimbarea încadrării juridice.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a proceda la acoperirea tuturor nelegalităților constatate. În sprijinul susținerilor sale, depune la dosar practică judiciară.
Reprezentanta parchetului cu privire la recursul declarat de inculpat în ceea ce privește critica cu privire la nepronunțarea instanței asupra excepției de neconstituționalitate invocată, se constată că aceasta a fost respinsă, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. 1,2,3 din Legea 47/1992.
Astfel cum apare legea redactată la acest moment, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare instanței de apel pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată, apreciind îndeplinite condițiile art. 29 din 47/1992.
În ceea ce privește celălalt recurs, motivele invocate sunt nefondate solicitând respingerea lui ca atare.
Cu privire la cererea privind nulitatea sesizării instanței, solicită a fi respinsă ca nefondată, actul de sesizare îndeplinind toate condițiile cerute de lege.
S-au făcut demersuri pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul de la adresa indicată, s-a îndeplinit această procedură la domiciliul cunoscut din țară și prin afișare la Consiliul local pe raza căruia a fost săvârșită fapta.
Cu privire la aspectul privind necesitatea punerii în discuție a schimbării încadrării juridice, apreciază că nu era necesar acest lucru câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată în stare de recidivă.
Față de cele de mai sus, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 305/05.10.2007 a Judecătoriei Mediașa fost condamnat inculpatul, în baza art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966, cu aplicațiunea prevederilor art. 13 și ale art. 37 lit. b, 39 alin. 4.Cod Penal, la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 71.Cod Penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c, Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în data de 12.12.2002, inculpatul a consumat în timpul zilei și al serii băuturi alcoolice - anume, potrivit declarațiilor sale în jur de 2 litri și J de vin - după care, în încercarea de a parca autoturismul său marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare PD- - în curtea imobilului în care locuiește tatăl său, situat în Mediaș, str. G -, a lovit poarta de acces și pe martorul aflat în apropiere, fapt ce a generat un conflict între cei doi, context în care inculpatul l-a agresat fizic pe acesta.
Ca reacție la manifestarea violentă a inculpatului, martorul i-a strigat acestuia că îl va împușca, și a anunțat totodată organele de poliție, intenția sa fiind aceea de a se proteja de comportamentul inculpatului și nu de agresare a acestuia.
În cursul judecății, s-a invocat în apărarea inculpatului, împrejurarea că acesta s-a temut că viața îi este pusă în pericol ca urmare a amenințării proferate de martorul la adresa sa, și că doar aceste circumstanțe l-au determinat pe inculpat să se urce, imediat după acest conflict la volanul autoturismului său pentru a se îndepărta de locul unde se afla martorul amenințător.
În cursul urmăriri penale inculpatul a susținut însă faptul că a vrut să-și protejeze autoturismul de furia martorului amintit, fără să declare vreodată că s-a temut pentru viața sau integritate sa fizică. De altfel, declarațiile inculpatului au fluctuat pe parcursul cercetărilor penale, fiind îndoielnică sinceritatea acestuia. Astfel, el a declarat succesiv că a consumat doar 4 beri, apoi 4 beri și un pahar de vin, pentru ca în final el să recunoască un consum de 2 litri și J de vin, cu precizarea că el consumă ca și băutură alcoolică exclusiv vin ( filele 16,18,19 dosar fond). Martorul, unul din cei cu care a consumat băuturi alcoolice cu inculpatul în cursul acelei seri, confirmă faptul că a consumat împreună cu inculpatul 4-6 sticle de vin, după ce s-a întâlnit cu inculpatul într-un bar la orele 2130- 2200. Această împrejurare coroborată cu declarația inculpatului ( 16 ), potrivit căreia acesta a consumat în tot cursul zilei și al serii alcool cu diverse persoane, în diverse localuri, dar și la domiciliul său, sugerează un consum mai mare decât cel declarat.
După ce inculpatul a plecat la volanul autoturismului său de la locul incidentului avut cu martorul, a fost urmărit de echipajul de poliție care a răspuns sesizării martorului agresat, fiind oprit de acest echipaj pe str. -.
Fiind testat de echipajul poliției cu aparatul alcooltest, a reieșit o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma recoltării probelor biologice a rezultat o alcoolemie de 1,25 g/litru alcool pur în sânge..
Apărarea inculpatului, potrivit căreia a condus pe o distanță mică, din cauza furiei martorului, a fost înlăturată de instanța de fond ca nefiind susținută de probatoriul administrat în cauză.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere starea de recidivă post-executorie față de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 346/1994 a Judecătorie O-S, a cărei executare s-a prescris prin sustragerea inculpatului de la executare, fapt de natură să caracterizeze atitudinea antisocială a acestuia și ineficiența condamnării suferite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței apelate, trimiterea cauzei la instanțe de fond spre rejudecare, cu motivarea că procedura de citare a inculpatului la instanța de fond nu a fost legal îndeplinită, iar, pe de altă parte, instanța de fond a luat în considerare agravanta prevăzută de art. 39 alin. 4.Cod Penal, fără a pune în discuția părților acest aspect.
De asemenea, inculpatul invocă în apelul formulat și lipsa ștampilei pe referatul de terminare a urmăriri penale, și pe procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestor acte, precum și inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 37 lit. a Sub Cod Penal acest ultim aspect, inculpatul a învederat faptul că, atâta timp cât nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a inculpatului pentru prima faptă, acesta nu poate fi considerat recidivist, iar, în ipoteza în care instanța de apel, va interpreta dispozițiile art. 37 lit. b în Cod Penal sensul că, mențiunea " a săvârșit" vizează și situațiile în care nu există o hotărâre de condamnare definitivă, va invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 lit. b.
Cod PenalPrin decizia penală nr. 50/23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția penală în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul.
A fost admis apelul formulat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 14.02.1969 în Mediaș, jud. Sibiu, domiciliat în prezent în Italia, localitatea Pietro In Gu - Padova -, nr. 2, împotriva sentinței penale nr. 305/05.10.2007 a Judecătoriei Mediaș, care a fost desființată în parte numai sub aspectul individualizării pedepsei accesorii, și rejudecând în aceste limite, s-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza I și lit. c pen. raportat la art. 71.pen.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința apelată, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale, în mod automat și nediferențiat, fără a ține seama de natura și gravitatea faptei săvârșite și de persoana inculpatului.
Astfel, interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a Cod Penal, apare ca excesivă în raport de natura faptei săvârșite ( infracțiunea privitoare la circulația pe drumurile publice), de gravitatea acesteia ( faptă ce prezintă grad mediu de pericol social), și de persoana inculpatului.
Întrucât dreptul de a alege este garantat de art. 3 Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și de Constituția României, tribunalul a apreciat că acest drept nu poate fi suspus unor restricții și limitări, fără a exista o proporție între fapta săvârșită și pedeapsa accesorie aplicată, motiv pentru care, tribunalul față de dispozițiile art. 71.Cod Penal, a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza I
Cod PenalÎn ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c Cod Penal, tribunalul a constatat că, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație ce depășește limita legală, nu are nici o legătură cu profesia sau activitatea desfășurată de inculpat, acesta fiind comerciant, astfel că, interzicerea acestui drept nu se justifică în speță.
În consecință, tribunalul, față de dispozițiile art. 71.Cod Penal, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c Cod Penal, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de inculpat, privitor la neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul la instanța de fond, tribunalul a constatat că, la instanța de fond, inculpatul a fost citat prin scrisoare recomandată, iar la termenul de judecată la care s-a dezbătut cauza în fond, inculpatul a primit și a semnat confirmarea de primire (46 ), astfel că, nu se poate susține că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa inculpatului nelegal citat, pentru a se putea dispune desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Pe de altă parte, inculpatul, în apelul formulat, a invocat nulitatea absolută dată fiind nelegala sesizare a instanței, întrucât referatul de terminare a urmăriri penale și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu poartă nici o ștampilă, iar rechizitoriul nu poate acoperi, sub acest aspect, nulitatea invocată.
Verificând cuprinsul referatului de terminare a urmăririi penale (1 ), tribunalul a constatat că acesta cuprinde toate datele prevăzute de art. 259.C.P.P. și art. 260.C.P.P. aceste dispoziții legale nefăcând nici o referire cu privire la ștampilarea acestui referat. De asemenea, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală ( 29 ), respectă dispozițiile legale indicate să preceadă necesitatea ștampilării acestuia.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 197.C.P.P. nu prevăd între cazurile de nulitate absolută, lipsa ștampilei pe actele de urmărire penală, iar în cauză nu s-a dovedit faptul că lipsa aceste ștampile a produs vreo vătămare inculpatului.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, în lipsa unui text legal expres, nulitatea absolută invocată de inculpat nu subzistă, astfel că și această apărare a inculpatului a fost înlăturată.
O ultimă obiecțiune a inculpatului a vizat neîndeplinirea, în speță, a dispozițiilor legale privitoare la recidiva postexecutorie, invocându-se prescripția executări pedepsei, întrucât termenul de 7 ani a expirat la data de 15.09.2001, moment de la care curge reabilitarea, aceasta fiind împlinită în anul 2006, ori, nu poate constitui primul termen al recidivei infracționale pentru care s-a împlinit reabilitarea.
De asemenea, s-a arătat că inculpatul ar putea fi considerat recidivist doar după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, astfel că, inculpatul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a art.37 lit.b Cod Penal, în ipoteza în care instanța de apel va interpreta că noțiunea " săvârșit", vizează și situația în care nu există o condamnare definitivă de condamnare.
În ceea ce privește reținerea stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b p, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr.346/1994 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de at.208 alin.1, 209 lit.c, e Cod Penal(fila 21 dosar urmărire penală)
Această pedeapsă nu a fost executată(fila 22 dosar urmărire penală), astfel că s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei prevăzut de art.126 alin.1 lit.b
Cod PenalCu toate acestea, deși termenul de prescripție de 7 ani s-a împlinit la data de 15.09.2001, termenul de reabilitare a început să curgă de la această dată, împlinindu-se la 15.09.2006, potrivit art.135 alin.1 lit.a p, astfel că, în raport de aceste date, inculpatul de află în stare de recidivă postexecutorie. În speță, inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat înăuntrul termenului de reabilitare, fiindu-i deci, aplicabile dispozițiile art.37 lit.b Față Cod Penal de pedeapsa anterioară aplicată inculpatului, reabilitarea de drept nu era operată, iar, în ceea ce privește reabilitarea judecătorească, aceasta trebuie constatată pe cale judecătorească, fiind necesare a fi îndeplinite și celelalte condiții ale reabilitării, prevăzute de art.137 Cod Penal, împlinirea termenului nefiind suficientă în acest sens.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art.37 lit.b penal, tribunalul a constatat că, pe de o parte aceasta a fost invocată în faza dezbaterilor pe fondul apelului, iar, pe de altă parte, invocarea excepției a fost condiționată de opinia instanței de apel cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art.37 lit.b În Cod Penal aceste condiții, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 alin.1,2,3 Lg.47/1992, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională, motiv pentru care, în baza art.29 alin.6 Lg.47/1992, tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Sub aspectul aplicării dispozițiilor art.37 lit.b, 39 alin.4 Cod Penal, tribunalul a apreciat că, starea de recidivă are caracterul unei circumstanțe personale, nefăcând parte din încadrarea juridică a faptei, astfel că nu era necesar ca instanța de fond, în baza art.334 C.P.P. să pună în discuția părților o schimbare a încadrării juridice a faptei în acest sens, cu atât mai mult cu cât, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată cu reținerea dispozițiilor art.37 lit.b
Cod PenalFață de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că celelalte motive de apel ale inculpatului sunt neîntemeiate, motiv pentru care au fost înlăturate.
Împotriva sentinței penale nr. 305/2007 a Judecătoriei Mediaș și a deciziei penale nr. 50/2009 a Tribunalului Sibiu, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Mediaș.
În expunerea motivelor de recurs se susține că atât instanța de fond cât și tribunalul au judecat cauza cu procedura incompletă cu inculpatul. Se arată că pentru termenul din 15.12.2008 și 23.02.2009 când s-a judecat în fond apelul nu este bifat, încercuit, modul de îndeplinire a procedurii.
Se mai susține că în mod greșit atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în sarcina inculpatului recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, deși arată că a intervenit reabilitarea, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 Cod penal.
Mai invocă faptul că în cauză sunt întrunite condițiile stării de necesitate prevăzută de art. 45 Cod penal, acesta plecând de la fața locului întrucât a fost amenințat cu arma de vânătoare de către vecinul tatălui său cu care a avut o stare conflictuală.
În sfârșit critică sentința instanței de fond pentru faptul că nu i- comunicat hotărârea pronunțată, potrivit art. 363 alin. 3 Cod pr. penală.
Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 385/6 Cod pr. penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Instanțele de fond și apel în baza probelor administrate au reținut o corectă stare de fapt și în funcție de pericolul social al faptei săvârșite și persoana inculpatului a proporționalizat pedeapsa, în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal.
Critica privind neîndeplinirea procedurii de citare este nefondată. Inculpatul a fost citat din Italia de la adresa cunoscută pentru fiecare termen de judecată și prin afișare la sediul Consiliului Local Mediaș în raza căruia s-a săvârșit infracțiunea.
Împrejurarea că procedura din Italia nu s-a îndeplinit legal, este culpa inculpatului că deși citat la adresa indicată de acesta, a refuzat primirea citației. Potrivit art. 177 pct.8 Cod pr. penală refuzul de primire a scrisorii recomandate ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
Prin urmare, procedura de citare a inculpatului a fost legal îndeplinită atât la instanța de fond cât și în apel.
Critica privind reținerea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.b Cod penal, este de asemenea nefondată.
Instanța de apel a motivat detaliat condițiile legale în care a fost reținută starea de recidivă și împlinirea termenului de prescripție.
Inculpatul a comis fapta pentru care a fost condamnat la data de 12 decembrie 2002.
Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 346/1994 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pedeapsă neexecutată.
Termenul de prescripție pentru această pedeapsă, s-a împlinit la data de 15.09.2001, dată de la care potrivit art. 135 alin.1lit. a Cod penal, termenul de reabilitare se împlinește la data de 15.09.2006, așa încât inculpatul a săvârșit fapte înăuntrul termenului de reabilitare, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 37 lit.b Cod penal.
Reținerea stării de necesitate prevăzută de art. 45 Cod penal nu se justifică. Faptul că inculpatul a avut o altercație cu martorul G în care l- agresat pe martor, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stării de necesitate, așa cum corect au constatat instanțele de fond și apel.
Cu privire la neprimirea sentinței pronunțate, critica este neîntemeiată. Aceasta a fost comunicată de instanțe însă inculpatul a refuzat primirea, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 177 pct. 8 Cod pr. penală.
Față de considerentele reținute în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. penală recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 pct. 2 Cod pr. penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs
Pentru aceste motive,
În numele legii
E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 1.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red. FS
Tehnored. LS/2ex/23.10.09
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Ștefan
