Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 528/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.528
Ședința publică din data de 11 iunie 2008,
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
GREGIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr.38/4 martie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și a sentinței penale nr, nr.193/2 octombrie 2007 prin care în temeiul art.11 pct.2 lit.a p rap. la art.10 lit.d p s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 88.01.1975 în Târgoviște, domiciliat în comuna, sat, județul D pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane care nu posedă permis de conducere, prev. de art.86 alin.3 din OUG 195/2002.
În temeiul art.293 (1) cu aplicarea art.76 lit.e rap. la art.74 lit.a,c cod penal a fost condamnat inculpatul la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În temeiul art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.76 lit.d, art.74 lit.a, cp a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 22.05.1978 în răcari, domiciliat în comuna, sat, județul D, la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
În temeiul art.81 p s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art.82 p s-a stabilit o perioadă de 2 ani și 6 luni termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83
În temeiul art.71 alin.1 p rap. la art.64 lit.a și cps -a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții electrice publice și dreptul de a ocupa funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul inculpat asistat din oficiu de avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr.3384/2008 și, asistat din oficiu de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a dat posibilitatea apărătorilor din oficiu să ia legătura cu intimații inculpați.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că înțelege să critice cele două hotărâri numai în ceea de îl privește pe inculpatul nu și cu privire la intimatul inculpat.
Curtea, față de împrejurarea că Ministerul Public în motivele de recurs critică soluția cu privire la achitarea parțială a inculpatului, apreciază că se impune a fi ascultat acesta.
Se aduce la cunoștință inculpatului are dreptul de a da declarație în fața instanței de recurs numai în situația în care dorește, acesta precizând că este de acord.
A fost ascultat inculpatul intimat, cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Intimații inculpați, personal și prin apărători, declară că nu au cereri de formulat.
Curtea, ia act de susținerile părților, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține oral motivele de recurs care sunt depuse în scris la dosar și precizează că prin sentința penală nr.193/2.10.2007 Judecătoria răcaris -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2933, iar în temeiul disp. art.11 pct.2, lit.a p rap. la art.10 lit.d p, s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.3 din OUG195/2002.
Prin aceeași hotărâre, care a fost menținută de instanța de apel, inculpatul a fost condamnat în temeiul art.86 alin.1 din G 195/2002 la 6 luni închisoare, iar în baza art.81 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei.
S-a reținut în fapt că inculpatul a fost depistat de organele de poliție la data de 8.01.2006, în timp ce conducea autoturismul marca Lada, proprietatea inculpatului, fără a poseda permis de conducere, iar acesta din urmă și-a declinat o identitate falsă sub numele de.
a menținut această identitate falsă și la momentul când în sediul poliției a semnat declarația solicitată de organele de poliție.
Instanța de fond a motivat achitarea acestui inculpat că nu s-a făcut dovada faptului că la momentul când a încredințat autoturismul său lui nu avea cunoștință că acesta nu posedă permis de conducere.
Prin decizia penală nr.38/4.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, s-a respins apelul declarat de procuror.
Apreciază că ambele hotărâri prin care s-a dispus și menținut achitarea sunt nelegale pentru că sunt în vădită contradicție cu probele care au fost administrate și care dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul a săvârșit și infracțiunea prev. de art.86 alin.3 din OUG195/2002.
Astfel, inculpatul cu ocazia primei audieri a recunoscut că și-a declinat o altă identitatea "crezând că nu va putea fi identificat și tras la răspundere pentru faptele comise".
Pe de altă parte coinculpatul a arătat în toate declarațiile că nici nu posedă permis, afirmații care întăresc convingerea că între ei se cunoștea situația că nici unul nu poseda permis de conducere.
Toate acestea, coroborate cu celelalte probe care au dovedit alianța de rudenie dintre ei, faptul că sunt în relații strânse de prietenie, pentru că altfel nu se explică de ce tocmai pe inculpatul l-a ales coinculpatul să-i conducă autoturismul dobândit prin schimb doar cu o zi înainte.
Chiar și martora -, care se afla în autoturismul condus de a declarat că bănuia că inculpatul nu are permis de conducere și că acesta nu i-a spus niciodată că ar poseda acest permis.
Din analiza întregului material probator rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul cunoștea că inculpatul nu poseda permis de conducere și chiar în aceste condiții i-a încredințat conducerea autoturismului său.
Este evident și faptul că declarând o falsă identitate s-a urmărit de către inculpat să evite eventualele consecințe ale încredințării unui autoturism unei persoane care nu poseda permis de conducere pentru că așa și declară.
Apreciază că, din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei și solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond condamnarea inculpatului și pentru fapta prev. de art.86 al.3 din OUG195/2002.
Avocat având cuvântul pentru inculpatul solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și menținerea celor două hotărâri criticate, ca fiind legale și temeinice. Consideră că din probele administrate nu rezultă faptul că avea cunoștință de împrejurarea că nu are permis de conducere. Nu poate fi reținută nici declarația martorei - care a precizat că avea bănuiala că acesta nu ar avea permis de conducere. Nici faptul că inculpatul și-a declinat o identitate falsă nu poate constitui un argument care să ducă la ideea că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 din OUG195/2002. Martorul, a dat o declarație, care se află la fila 130, afirmă că l-a văzut pe inculpatul conducând autoturismul pe drumurile publice.
Avocat având cuvântul pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri.
Solicită să se ia act că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA nu-l privește pe inculpatul.
Intimatul inculpat având personal cuvântul se declară vinovat de falsa identitate nu și de infracțiunea prevăzută de art.86 alin.3 din OUG 195/2002.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr.193 din 02 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria răcari în dosarul nr-, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui G și, născut la 08.01.1975 în Târgoviște, CNP -, domiciliat în comuna, satul, jud.D pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.3 din nr.OUG195/2002.
În baza art.293 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.76 lit.e rap.la art.74 lit.a și c Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la 08.01.1975 în Târgoviște, CNP -, domiciliat în comuna, satul, jud.D, la pedeapsa de 300 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării art.631Cod penal.
În baza art.86 alin.1 din - nr.195/2002, cu aplic. art.76 lit.d, 74 lit.a și c Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 22 mai 1978 în R, jud.D, CNP -, cu domiciliul în comuna, satul, jud.D la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului pentru nerespectarea art.83 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.1 Cod penal rap. la art.64 lit.a și b Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de acest text.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.191 Cod procedură penală inculpații au fost obligați la câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 08 ianuarie 2006 inculpatul a condus pe drum public în comuna autoturismul marca Lada înmatriculat în circulație sub nr.B-10-, fără a poseda permis de conducere, iar cu ocazia controlului efectuat de organele de poliție inculpatul s-a prezentat sub altă identitate, ocazie cu care a dat și o declarație sub nume fals.
Prin actul de sesizare al instanței s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art.86 alin.3 din nr.OUG195/2002, prin sentința mai sus arătată, dispunându-se achitarea acestuia în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, deoarece în cauză nu subzista latura subiectivă a infracțiunii.
Instanța de fond a apreciat că nu avea cunoștință de faptul că coinculpatul nu posedă permis de conducere.
Probatoriile avute în vedere la adoptarea soluției au constat în procesele verbale de constatare ale poliției și de cercetare la fața locului, declarațiile inculpaților, precum și ale martorilor, -, și.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile stabilite prin art.72 Cod penal,și anume gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise și circumstanțele personale ale făptuitorilor.
Referitor la soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.3 din nr.OUG195/2002, instanța de fond a apreciat că în cauză inculpatul nu a avut cunoștință de împrejurarea că nu poseda permis de conducere, în condițiile în care anterior acesta a fost văzut conducând autoturismul prin comună, inclusiv în prezența organelor locale de poliție.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria răcari, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele scrise de apel s-a criticat hotărârea instanței de fond prin aceea că nu s-au interpretat în mod corect declarațiile martorilor audiați în cauză, și determinat de faptul că cei doi inculpați sunt afini,era imposibil ca inculpatul să nu aibă cunoștință de împrejurarea că celălalt inculpat nu avea permis de conducere.
Se solicită reținerea vinovăției inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.86 alin.3 din nr.OUG195/2002 și condamnarea acestuia în baza textului de lege mai sus arătat.
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin decizia penală nr.38/04 martie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria răcari, împotriva sentinței penale nr. 193/2 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria răcari privind pe inculpații, și .
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că, din probele testimoniale administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților și, date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, confirmate prin depozițiile martorilor, - și, nu a rezultat cu certitudine că primul inculpat avea cunoștință de faptul că nu era posesorul permisului de conducere pentru autoturism.
Susținerile Reprezentantului Ministerului Public, în sensul că se cunoștea împrejurarea, că inculpatul nu poseda permis de conducere, s-au apreciat ca fiind simple speculații nedovedite, prin probatorii, dubiul beneficiind întrutotul inculpatului.
În lipsa corespondentului probator prin care să se facă dovada că inculpatul a procedat cu intenție la încredințarea conducerii autoturismului pe drumurile publice cunoscând că celălalt inculpat nu avea permis de conducere, tribunalul a apreciat că soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.3 din nr.OUG195/2002 este temeinică și legală și conformă cu probele de la dosarul cauzei.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA,criticându-le pentru nelegalitate, susținând că sunt în vădită contradicție cu probele care au fost administrate și care dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul a săvârșit și infracțiunea prev. de art.86 alin.3 din OUG195/2002.
Inculpatul cu ocazia primei audieri a recunoscut că și-a declinat o altă identitatea "crezând că nu va putea fi identificat și tras la răspundere pentru faptele comise".
Pe de altă parte coinculpatul a arătat în toate declarațiile că nici nu posedă permis (fila 4,7 dosar ), afirmații care întăresc convingerea că între ei se cunoștea situația că nici unul nu poseda permis de conducere.
Toate acestea, coroborate cu celelalte probe care au dovedit alianța de rudenie dintre ei, faptul că sunt în relații strânse de prietenie, pentru că altfel nu se explică de ce tocmai pe inculpatul l-a ales coinculpatul să-i conducă autoturismul dobândit prin schimb doar cu o zi înainte.
Chiar și martora -, care se afla în autoturismul condus de a declarat că bănuia că inculpatul nu are permis de conducere și că acesta nu i-a spus niciodată că ar poseda acest permis.
Din analiza întregului material probator rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul cunoștea că inculpatul nu poseda permis de conducere și chiar în aceste condiții i-a încredințat conducerea autoturismului său.
Ca atare, cum din relatările martorei - și a celor doi inculpați, rezultă faptul că inculpatul a luat hotărârea de a declara o altă identitate la momentul când a fost invitat la postul de poliție pentru a fi întrebat în legătură cu circumstanțele conducerii autoturismului de către se apreciază că, din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei și se solicită în baza art.385/15 lit.d p admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond condamnarea inculpatului și pentru fapta prev. de art.86 al.3 din OUG195/2002.
Curtea, examinând hotărârile recurate în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu în limitele motivelor de recurs conform art.385/9 alin.3 p, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanțele au reținut în mod corect și complet situația de fapt și au realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal din care rezultă atât existența faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege de către inculpați.
Au fost avute astfel în vedere procesul verbal de constatare încheiat de lucrătorii de poliție, procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare, depozițiile martorilor -, declarațiile celor doi inculpați.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că la data de 88.01.2006, în jurul orelor 12,00 inculpatul a fost depistat conducând pe drumurile publice, respectiv pe strada - din comuna, județ D autoturismul marca "LADA" 1210 cu nr. de înmatriculare B-10. fără a poseda permis de conducere.
Inculpatul era însoțit în autoturism de către coinculpatul care s-a prezentat lucrătorilor de poliție sub o identitate falsă, afirmând că se numește, dând chiar o declarație în acest sens. A doua zi, coinculpatul s-a prezentat la poliție și a comunicat adevărata sa identitate.
Existența infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea este confirmată de mijloacele de probă expuse mai sus, astfel încât soluția primei instanțe este sub acest aspect legală și temeinică.
În ceea ce privește criticile formulate privind greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art.86 alin.3 din OUG195/2002 Curtea constată că aceste critici sunt nefondate deoarece atât instanța de fond, cât și instanța de apel au realizat o judicioasă interpretare a mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
Aceste mijloace de probă, nu confirmă cu certitudine că inculpatul, în momentul în care a încredințat autovehiculul coinculpatului, ar fi cunoscut că acesta nu posedă permis de conducere, iar lipsa certitudinii asupra acestui aspect nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale a inculpatului, dubiul profitând în orice situație acestuia din urmă.
Este adevărat că, așa cum se susține în motivarea de recurs, în prima declarație dată la organul de poliție, chiar a doua zi după comiterea faptei (fila 1o dosar urmărire penală) inculpatul a precizat că fiind oprit autoturismul în trafic, lucrătorii de poliție l_au invitat la sediul postului de poliție și ajungând în acest loc, inculpatul "și-a dat o altă identitate, crezând că așa nu va putea fi identificat și tras la răspundere pentru faptele comise".
Această precizare nu poate avea n nici un caz semnificația recunoașterii faptului că celălalt inculpat, ce condusese autovehiculul nu ar fi deținut permis de conducere conform dispozițiilor legale.
Aceasta deoarece, așa cum inculpatul a declarat în mod constant atât în fața primei instanțe, cât și cu ocazia audierilor de la instanțele de apel și de recurs, acesta l-a văzut pe celălalt inculpat conducând autovehicule în comună de câteva ori, ceea ce în mod evident i-a creat convingerea că inculpatul ar deține permis de conducere. O astfel de convingere este în mod obiectiv rezonabilă deoarece există prezumția respectării legii de către toate persoanele, inclusiv de către cei ce se află la volanul autovehiculelor implicate în traficul rutier.
Declarația inculpatului este întărită și de depoziția martorei - pasageră în autovehicul, aceasta declarând încă din cursul urmăririi penale (filele 15, 16 și 25-27 dosar urmărire penală) că și ea l-a observat pe inculpatul de mai multe ori conducând diverse autoturisme prin comună,a astfel încât i s-a creat impresia și convingerea că acesta deține permis de conducere.
În atare situație, cum pe parcursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești nu au fost administrate mijloace de probă care să confirme fără putință de tăgadă, că la momentul săvârșirii faptelor inculpatul ar fi cunoscut că celălalt inculpat nu posedă permis de conducere și în absența unei recunoașteri a faptei de către inculpatul, este evident că soluția legală nu poate fi decât cea de achitare, iar argumentele în favoarea unei soluții contrare nu pot reprezenta decât simple speculații. Nici legătura de afinitate dintre cei doi inculpați (inculpatul fiind căsătorit cu verișoara primară a inculpatului ) nu constituie un argument suficient de puternic pentru constatarea vinovăției inculpatului, deoarece prezumția respectării legii de către persoanele ce se află la volanul autovehiculelor impune o astfel de concluzie.
Așa fiind, Curtea observând că nici în cursul urmăririi penale și nici pe parcursul judecării cauzei nu au fost administrate mijloace de probă certe și concludente care să confirme că la momentul încredințării autovehiculului, inculpatul ar fi cunoscut că celălalt inculpat nu posedă permis de conducere, constată că soluția de achitare corespunde întrutotul probelor administrate, fiind legi legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat deParchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAîmpotriva deciziei penale nr.38/04.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și a sentinței penale nr.193/02.10.2007 pronunțată de Judecătoria răcari, privind pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 08 ian.1975, domiciliat în comuna, județ
Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu, pentru ambii inculpați, în sumă de câte 100 lei fiecare, ce se va avansa din fondul Ministerului d e Justiție.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Cr./MM
2 ex./24.06.2008
f-
Judecătoria răcari
; -
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu
