Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 526/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.526
Ședința publică din data de 11 iunie 2008,
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
GREGIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condmnatul, fiul lui și, născut la data de 31.05.1986, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.180/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova,prin care în baza art.456 p rap. la art.453 lit.c p s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.120/23.03.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin 6253/27.10.2006 a J, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat în stare de deținere asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat.
Recurentul condamnat, personal și prin apărător, declară că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act de susținerile părților, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Având cuvântul pentru recurentul condamnat, avocat critică soluția pronunțată de instanța de fond precizând că în mod eronat i s-a respins condamnatului cererea de întrerupere executare pedeapsă. Așa cum s-a reținut în referatul anchetei sociale care s-a efectuat în cauză, acesta are o situație dificilă. Mama sa este plecată din țară, iar tatăl a decedat, iar imobilul necesită reparații.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de întrerupere executare pedeapsă pentru o perioadă de 3 luni.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr.180/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind că aceasta este legală și temeinică, instanța de fond reținând justificat că nu sunt îndeplinite cerințele.455 rap. la art.453 p care să justifice întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt declară că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față constată:
Prin sentința penală nr.180/27.03.2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată cererea condamnatului, fiul lui și, născut la data de 31.05.1986, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală 120/2006 a Tribunalului Prahova, definitivă prin 6253/27.10.2006 a cu motivarea că în cauză, nu există împrejurări în raport de care executarea imediată să aibă consecințe grave asupra condamnatului sau familiei acestuia.
S-a invocat de judecătorul fondului faptul că, potrivit anchetei sociale, imobilul în care petiționarul a locuit anterior detenției este în stare bună, acesta nu este căsătorit și nu are copii, tatăl său este decedat iar mama lucrează în Italia, infirmându-se astfel susținerile condamnatului care și-a motivat cererea susținând că mama sa este grav bolnavă iar locuința sa se află într-o stare avansată de degradare.
Împotriva acestei sentințe condamnatul a declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Examinând hotărârea, prin prisma susținerilor recurentului, dar și din oficiu sub toate aspectele conform principiului efectului devolutiv al recursului, consacrat de disp. art.3856alin.3 p, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele motive:
Conform art.455 rap. la art.453 lit.a p, executarea unei pedepse poate fi întreruptă, când din cauza unor împrejurări speciale, executarea acesteia în continuare, ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
Probele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată, la care de altfel s-a făcut anterior referire, nu pot fi asimilate cazului de întrerupere avut în vedere de prevederile menționate.
De altfel, pretinsele împrejurări speciale, respectiv starea gravă a sănătății mamei și degradarea avansată a locuinței nu numai că nu au fost dovedite, fiind chiar infirmate de ancheta socială dispusă în cauză, soluția pronunțată de judecătorul fondului dovedindu-se legală și temeinică.
În concluzie, recursul condamnatului apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art.38515pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 31 mai 1986, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.180/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
(fiind în concediu legal de
odihnă, se semnează de
Președintele completului)
Grefier,
- -
/MM
4 ex./1.07.2008
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu