Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 533/R/2008
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Virgil Viorel Andreieș Ana
JUDECĂTORI: - - -, Președintele Curții de APEL CLUJ
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR - -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 150/A din data de 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a pen. art. 83.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 15 septembrie 2008 motive de recurs de către inculpat, prin avocat, solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Se prezintă apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpat, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și solicită acordarea onorariului de apărător pentru prezența la termenul anterior și pentru studiu de dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei penale pronunțate și rejudecând, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, cu luarea în considerare a ambelor solicitări formulate în fața acestei instanțe. Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 658/2005 a Judecătoriei Gherla la 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin sentința penală nr. 45/2008 Judecătoria Gherlal -a condamnat pe inculpat la pedeapsa contopită de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a pen. art. 83.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen. Ca urmare a revocării suspendării condiționate a pedepsei de 7 luni închisoare aplicată printr-o sentință anterioară, s-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 2 ani și 10 luni închisoare. În fața instanței de apel, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea art. 861.pen. respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Modalitatea cea mai bună de reeducare a inculpatului este în stare de libertate. Instanța de apel a admis apelul, însă a menținut executarea pedepsei în regim de detenție. Apreciază că instanța de apel nu a observat cel de-al doilea capăt de cerere. Susține că o cerere esențială nu a fost soluționată de către instanța de apel. Se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Reprezentanta Ministerului Public arată că în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că această critică adusă hotărârii instanței de apel este nefondată. Tribunalul Cluja analizat ambele solicitări ale inculpatului, atât cea privind reducerea pedepsei, cât și cea privind modalitatea de executare a acesteia. Apreciază că în ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar modalitatea de executare este de asemenea corectă. Inculpatul a avut o condamnare anterioară de 7 luni închisoare, suspendată condiționat. A comis apoi, în termenul de încercare al suspendării condiționate, alte două infracțiuni grave. Totuși, consideră că recursul inculpatului este admisibil în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, întrucât instanța de fond, când a făcut aplicarea art. 71.pen. a aplicat art. 64 lit. a, b și c pen. Susține că instanța de fond, în mod greșit a interzis dreptul accesoriu prev. de art. 64 lit. c pen. întrucât inculpatul nu s-a folosit de profesia sa în comiterea infracțiunii.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și a deciziei atacate și, rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună înlăturarea art. 64 lit. c pen.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, susține că motivarea instanței de apel se referă doar la soluția de condamnare. Nu face referire la cel de-al doilea capăt de cerere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 45 din 14.01.2008 a Judecătoriei Gherla, a fost condamnat inculpatul -, la pedepsele de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 și respectiv, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare.
A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 658/2005 a Judecătoriei Gherla și a fost obligat inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă, în final 2 ani 10 luni închisoare și i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit a, b și c Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul să achite 450 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a fost posesorul permisului de conducere categoria B din anul 2006 și este proprietarul autoturismului înmatriculat sub nr. -, iar în după-amiaza de 4 august 2007, după orele 16.00, după programul de lucru, la un local de pe str. - din municipiul G, inculpatul a consumat cantitatea de cca.3 beri cu alcool, iar seara târziu a mai consumat alte 4 beri cu alcool la un alt local de pe str. -, local la care s-a deplasat cu autoturismul arătat mai înainte. În data de 5 august 2007, în jurul orelor 0,30, inculpatul a părăsit localul și a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a ajunge la benzinăria de pe str. -, însă ajungând pe str. -, acesta și-a amintit că nu are suficienți bani pentru plata carburantului, motiv pentru care a inițiat o manevră de întoarcere iar în timpul manevrei, a lovit cu partea față a autoturismului său, autoturismul martorului, marca 1310 înmatriculat sub nr. -, care era parcat. Cu toate că a constatat că a lovit autoturismul parcat, inculpatul a manevrat mașina cu spatele și astfel a părăsit zona.
Evenimentul rutier în care a fost implicat inculpatul a fost sesizat de vecini a martorului, care l-au anunțat pe martor și care, la rândul său, a anunțat organele de poliție, însă având în vedere faptul că datele de identificare ale autoturismului erau suficiente, inculpatul a fost identificat de organele de poliție la orele 01,15, pe str. - - din municipiul G, în trafic, a fost oprit ș invitat la Poliția municipiului G unde a fost testat în privința concentrației alcoolice în aerul expirat și apoi condus la Spitalul municipiului G unde i s-au recoltat două probe de sânge, la orele 1,30și 2,30.
Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1542, rezultat că la proba nr. 1, inculpatul a avut 1,75 g/l alcool pur în sânge, iar la proba nr. 2, 1,55 g/l alcool pur în sânge. Totodată, s-a mai reținut faptul că inculpatul l-a despăgubit pe martorul pentru prejudiciul cauzat prin avarierea autoturismului, astfel că acesta nu a mai înțeles să formuleze în cauză pretenții civile față de inculpat.
În drept, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului, care, la data de 5 august 2007, în jurul orelor 1,15, a condus autoturismul înmatriculat sub nr. -, pe drumurile publice din municipiul G, având o îmbibație alcoolică de 1,75 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002, iar fapta aceluiași inculpat, care, la data de 5 august 2007, în jurul orelor 1,15în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. -, pe drumurile publice din municipiul G, având o îmbibație alcoolică de 1,75 g/l alcool pur în sânge, a fost implicat într-un accident ușor și a părăsit locul accidentului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzut de art 89 alin 1 din OUG nr. 195/2002.
Totodată, instanța de fond a constatat că inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art. 37 lit a Cod penal, art. 83 Cod penal întrucât acesta a mai fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată pe termen de 2 ani și 7 luni, prin sentința penală nr. 658 din 26 aprilie 2005 Judecătoriei Gherla, așa încât s-a dat eficiență juridică dispozițiilor legale anterior expuse, stabilindu-se că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost comise, în perioada termenului de încercare. Ca urmare, având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile de mai sus, înainte de a fi condamnat definitiv pentru una din ele, în cauză s-a conchis că sunt aplicabile prevederile art. 33 lit a Cod penal, privind concursul real de infracțiuni.
La individualizarea pedepsei care i-a fost stabilită inculpatului pentru fiecare infracțiune, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la categoria de drum pe care a circulat inculpatul și raportat la ora la care a circulat și la concentrația de alcool pe care o avea în sânge; persoana inculpatului, care a mai fost condamnat (9) la 7 luni închisoare și limitele speciale ale pedepsei. Astfel, în baza acestor elemente, instanța de fond a stabilit inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere în stare de ebrietate, o pedeapsă de 2 ani 3 luni închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, iar în temeiul art. 33 lit a și art. 34 lit b Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, fără spor: în total 2 ani 3 luni închisoare. Din dosarul nr. 1028/2005 al Judecătoriei Gherla (atașat), a reieșit că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 658 din 26 aprilie 2005 Judecătoriei Gherla la pedeapsa de 7 luni închisoare iar executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 2 ani 7 luni.
Infracțiunea pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar a fost săvârșită în cursul termenului de încercare și sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art 83 Cod penal, astfel că instanța de fond a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare și a obligat inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile de mai sus pentru care a fost trimis în judecată; în final 2 ani 10 luni închisoare, fiindu-i interzise totodată inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit a, b și c Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
Împotriva sentințe penale nr. 45/14 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Gherla, a formulat în scris apel apărătorul ales al inculpatului, ce a fost depus și înregistrat la Judecătoria Gherla și care ulterior a fost însușit și menținut de către inculpat.
La termenul de judecată din data de 5 mai 2008, inculpatul a depus prin avocatul său ales la dosar motivele de apel, prin care a arătat că apelul promovat vizează doar latura penală a cauzei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reducerea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanță, iar ca modalitate de executare a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform prevederilor art. 861Cod penal.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul a învederat în esență că nemulțumirile sale vizează în primul rând cuantumul pedepselor aplicate de prima instanță, având în vedere că starea de fapt reținută nu a contestat-o sub nici un aspect, a recunoscut și regretat faptele comise, aspecte ce rezultă din însăși poziția sa procesuală, în sensul că nu și-a angajat apărător ales, a cooperat cu organele de cercetare penală, motiv pentru care în opinia sa se impune a se realiza o corectă individualizare a pedepselor, printr-o apreciere corectă a prevederilor art. 72 Cod penal și nu numai raportarea la antecedența penală a sa. Inculpatul a mai arătat faptul că instanța de fond a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, însă solicită instanței de control a avea în vedere că între timp a devenit tatăl unui copil, urmând a se căsători, coroborat cu faptul că este o persoană responsabilă, are un loc de muncă stabil, este integrat social, în familie și societate iar reeducarea acestuia a început deja.
Prin decizia penală nr. 150/A/ 5 mai 2008 Tribunalului Cluj, s-a admis apelul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Gherla, ce a fost desființată în parte, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului și, rejudecând, au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului -, la 1 an și 3 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 și, respectiv la 10 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 - urmare a aplicării dispozițiilor art.74 alin.1 lit. c și art.76 alin.1 lit. d pen.
De asemenea, au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 1 an 3 luni închisoare; a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 658/2005 a Judecătoriei Gherla, această pedeapsă urmând a fi executată alături de pedeapsa nou aplicată, în final de executat 1 an și 10 luni închisoare în regim de detenție.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza unui material probator relevant și judicios administrat, iar încadrarea juridică a faptelor se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală incriminată de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002, și de părăsire a locului accidentului incriminată de art. 89 alin 1 din OUG nr. 195/2002.
Conform dispozițiilor art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama, între altele, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite și de persoana inculpatului.
Individualizarea judiciară sau judecătorească a pedepsei o realizează instanța de judecată și se materializează prin stabilirea și aplicarea pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în funcție de gradul concret de pericol social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea.
Așadar, în cazul în care se constată că fapta săvârșită aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală, și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea implicit atrage aplicarea unei sancțiuni penale.
În cauză, vinovăția inculpatului a fost dovedită fără putință de tăgadă, aspect care de altfel nici nu a fost contestat de către inculpat, acesta recunoscând întrutotul atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești că se face vinovat de comiterea acestor fapte penale, a recuperat prejudiciul cauzat martorului, prin despăgubirea acestuia pentru avarierea autoturismului, așa încât, în speță nu s-au mai formulat pretenții civile față de inculpat, motiv pentru care conduita sinceră a acestuia pe tot parcursul derulării procesului penal, coroborată cu faptul că fiind tânăr, nu a fost în măsură să conștientizeze în mod real, consecințele faptelor sale, s-a concluzionat că există un real potențial privind îndreptarea sa și implicit a integrării sale în societate, atât timp cât el a perceput efectul faptelor sale, impunându-se astfel acordarea unei ultime șanse de reinserție socială acestuia, aspecte pe care însă instanța de fond nu le-a avut în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, nefiind reținute în favoarea acestui inculpat circumstanțe atenuante care să conducă la aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Or, în speță, s-a considerat ca fiind utilă aplicarea unei pedepse rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare fără însă a se analiza întreg ansamblul infracțional imputat inculpatului, cu atât mai mult cu cât din punct de vedere al modalității de executare a pedepsei rezultante, s-a concluzionat în mod just că singura modalitate aplicabilă este cea a executării acesteia în regim privativ de libertate, sancționându-se astfel comportamentul infracțional al inculpatului, însă de o manieră mult prea aspră raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzut de art. 72 Cod penal și implicit a îndeplinirii cerințelor expres prevăzute de legiuitor în art. 52 Cod penal.
În menirea ei pedeapsa trebuie să răspundă unor scopuri atât preventive cât și reeducative. Or, scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei, legiuitorul urmărește în primul rând formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept cât și față de regulile de conviețuire socială.
Ca urmare, având în vedere cele anterior expuse, tribunalul a considerat că în speță se impune a se reține în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal și implicit, a se acorda eficiența juridică acordată de legiuitor în acest caz atât individualizării pedepsei cât și cuantumului pedepsei principale.
S-a redus prin urmare, cuantumul pedepselor aplicate inculpatului de prima instanță, cu efectuarea operațiunilor juridice prev. de art. 34 și 83.pen. pedeapsa finală de executat fiind de 1 an și 10 luni închisoare, în regim de detenție.
Împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Cluj.
S-a arătat în motivele de recurs că, deși apelul inculpatului a vizat două aspecte ( reducerea cuantumului pedepselor și modalitatea de executare a acestora - aplicarea art.86/1 pen.), instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celui de al doilea aspect, reiterând mențiunile din sentința atacată privind executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.
Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a analizat hotărârea atacată, sub aspectele criticate de apelant - individualizarea pedepselor aplicate inculpatului de prima instanță și modalitatea de executare a acestora - starea de fapt și vinovăția inculpatului nefiind contestate și, chiar a aplicat acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin.1 lit.c pen. - atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, respectiv prezentarea în fața organelor judiciare și comportarea sinceră în cursul procesului, dând eficiență dispozițiilor art. 76 alin.1 lit. d pen.
Reținerea circumstanțelor atenuante a fost motivată detaliat de către instanța de control judiciar, făcând o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art.72 și 52.pen. la circumstanțele concrete ale cauzei.
În urma stabilirii pedepsei finale de executat, instanța de apel a arătat și modalitatea de executare a acesteia - în regim de detenție, ceea ce presupune, (implicit, e adevărat), că s-a pronunțat și asupra modalității de executare (suspendare sub supraveghere) solicitată prin motivele de apel, în sensul neaplicării acesteia. În cauză nu se poate aprecia că este prezent cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.10 pr.pen. cu atât mai mult, cu cât, cererea de schimbare modalității de executare a pedepsei, nu este una din cererile esențiale, în sensul legii procesual penale, de natură a garanta drepturile inculpatului și de a influența soluția procesului.
Este adevărat că instanța de apel nu a motivat expres, ci implicit, prin motivarea modalității de executare aplicate ( prin privare de libertate) - de ce nu poate fi aplicată modalitatea de executare solicitată, însă, soluția sub acest aspect fiind corectă, instanța de recurs însăși poate suplini această deficiență de motivare, nefiind în cauză incident cazul de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct.9 pr.pen. (în acest sens fiind și jurisprudența ÎCCJ - decizia nr. 48/1994 a, secția penală).
Astfel, raportat la conținutul dispozițiilor art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune - se constată că, urmare a unei astfel de revocări, pedeapsa revocată trebuie executată efectiv, alături de cea nou aplicată, iar potrivit art. 86/4 rap. la art. 83 alin.3 pr.pen. pentru infracțiunile comise în cursul termenului de încercare, se poate aplica suspendarea sub supraveghere doar dacă sunt comise din culpă, ceea ce nu este cazul infracțiunilor din speță.
Recursul în cauză este însă fondat pentru alte motive, decât cele invocate, respectiv, sub aspectul conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului - interzicerea, în mod greșit, a drepturilor prev. de art. 64 lit. c pen - de către prima instanță, dispoziție menținută și de instanța de apel.
Aceasta, deoarece, inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau activitate pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, pentru a se justifica interzicerea dreptului prev. de art.64 alin.1 lit. c pen. Chiar și în ipoteza în care, în cauză s-ar fi impus interzicerea acestui drept, trebuia specificată funcția sau profesia ori activitatea, ce sunt interzise.
Așa fiind, recursul formulat în cauză este fondat doar sub acest din urmă aspect, urmând a fi admis în temeiul art.385/15 pct.2 lit. d pr.pen. decizia atacată va fi casată împreună cu sentința judecătoriei, cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Rejudecând, se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 71 rap. la art.64 lit. c pen.
Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei atacate.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C, suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și născut la 14 aprilie 1986), împotriva deciziei penale nr. 150/A din 5 mai 2008 Tribunalului Cluj, pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 45 din 14 ianuarie 2008 Judecătoriei Gherla, doar cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Rejudecând, înlătură aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. c Cod penal.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Stabilește in favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din.
Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
4 ex./29.09.2008
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Ana